Spiritul cârcotaş la români sau Dracu ne ia pe mâna noastră

   Ceea ce scriu aici e doar părerea unui cetăţean. Nu e obligatoriu să fie cineva de acord cu mine. Am spus-o răspicat, cu semnătură, că trăim cele mai ridicole vremi din Istoria României. Mi-e ruşine că poporul din care fac parte (Nu mai spun „poporul meu” ... că iar supăr câteva feţe fine!) pare adormit, cu gheata unor nesimţiţi pe grumazul său ilustru, fără a părea că-l deranjează câtuşi de puţin. În afara unor icnete impersonale, pare că deja s-a obişnuit. Pentru că, nu pot să nu observ, măcar la nivel public, am ajuns singurul antibăsist declarat din Vale. În rest, toată lumea pare mulţuită. Mult succes!

   Nu mă tem de comentariile răutăcioase. Când am ieşit în Arenă am ştiut că sunt vis-a-vis de cocină. Dar modul agresiv în care sunt mustrat de către unii filozofi ai Internetului, alături de tăcerea profundă a celor mai mulţi, e cel puţin bizar.

   De pildă, cineva mă mustră pentru referinţa din articolul trecut la studiile unora la ff. Omul sare din tufiş, pe carosabil, şi ţipă: „Ce ai cu noi, şi eu am terminat două facultăţi la ff şi sunt deştept!” Foarte bine. Sincere felicitări. Eu însă mă refeream la cazurile flagrante în care analfabeţi, cu Bac-ul luat în jurul unei vârste coapte, ajung miniştri, apoi mai termină la id două-trei facultăţi, plus doctorat, cu viteza fulgerului. Şi acum conduc această ţară. Cu rezultatele care se văd. Dacă am greşit în aprecieri... îmi cer scuze. Ei nu fac nici măcar atât.

   Mă aflu în postura unui purtător de pompă cu flit: trag câteva perdafuri şi, din găuri şi cotloane, ies sute de miriapode.

   Azi, românul, în lipsă de alte ocupaţii, şi-a găsit o nouă postură: de „comentator”. Pe blog, la ziare. Câţiva, e adevărat, au păreri pertinente şi mult bun simţ. Pe ei îi salut. Dar „Comentatorul” tipic are profil fix: e un bărbat între două vârste, cu ceva diplome, majoritatea obţinute pe ruta Alba Iulia-Petroşani-Balş, şi care se crede suficient de competent cât să-şi dea cu părerea despre orice. Pornind, evident, de la ideea că el, comentatorul e cel mai deştept iar autorul articolului e un prost iremediabil. Bineînţeles... toate astea răcnite la „lumina” anonimatului! De acolo, din scorbură, scoate, la intervale regulate, fruntea... dar nu mai mult decât piciorul broaştei: nu riscă să i se vadă freza! Şi, în infinitul său curaj, începe să înjure. Aproape fără discernământ. După care, tot sub protecţia umbrei, aruncă şi un scuipat. Apoi, firesc, cu infinită grijă, vâră din nou capul în scorbură. El a ajuns exponentul spiritului civic contemporan!

   Şi n-ar fi nimic...dar procedeul a ajuns, se pare, singurul sport naţional. Tot românul a devenit expert în cârcoteală. Cu rezultate dintre cele mai benefice! Aud şi azi că mulţi nu l-au votat pe Geoană pentru că nu era „frumos” (Marinelul...era!) , că nu au votat cu Iohannis (Aici trebuie să fiu foarte atent... dacă nu scriu cu „J” sau cu doi „n” voi fi taxat... mai abitir decât dacă eu şmangleam Flota!) pentru că era cam greoi (Boc e foarte sprinten!). Că ăia au furat (Ăştia... nu!). Mai nou, că Voiculescu e turnător (Marinelul.. nuuuu!). Orice amănunt e valorificat la maxim cât să justifice obtuzitatea, laşitatea, lipsa de orizont a unora dintre noi. Şi amănuntele sunt întotdeauna mult mai importante decât neînsemnatele Esenţe. Obişnuinţele românului de a nu vedea copacii din pricina florilor de muşeţel e veche şi are exact rezultatele pe care le vedem azi.

   Modelul perfect al României de azi este cârcotaşul de pe Internet. Când întruchiparea conştiinţei şi a vocii unui popor a ajuns la stadiul de reptilă, nu mai poţi decât să spui (cu sau fără năduf, nu mai are importanţă):

   Somn dulce, Naţiune!