luni, 22 aprilie 2013

Călătorie în ţara basmelor, la Botoşani


Matematician premiat pentru dramaturgie
Piesa „Călătorie în ţara basmelor” scrisă de olteanul Gheorghe Truţă a fost premiată la Concursul de dramaturgie pentru copii şi tineret organizat de Teatrul “Vasilache” şi va fi jucată pe 28 aprilie.
„Lucrul la acest spectacol prilejuieşte o altă premieră la teatrul nostru: colaborarea cu Universitatea de Arte «George Enescu» din Iaşi, Facultatea de Teatru. În cadrul acestui parteneriat, trei studente, respectiv Elena Zmuncilă-Iaşi, Bianca Priceputu-Brăila şi Alexandra Lupu-Botoşani, toate în an terminal vor participa la realizarea spectacolului. La finalizarea studiilor ele vor avea posibilitatea de a colabora sau chiar a se angaja la teatru”, a menţionat Florin Aioniţoaei, directorul teatrului.
Gheorghe Truţă s-a născut pe 1 iunie 1958, în localitatea Călui, judeţul Olt. Din 1982 este profesor de matematică, dar se manifestă şi în plan literar. În 1993 a devenit membru titular al Uniunii Scriitorilor.
Printre lucrările sale se numărăr romanele „Oraşul”, „Raiul şobolanilor”, dar şi volumul „Teatru – piese jucate, premiate sau interzise”.

luni, 8 aprilie 2013

Ruşinea Ponta

Luat cu scrierea obsedantă a piesei despre Mihai Viteazul, am îndurat în linişte ruşinea Ponta. Am satisfacţia amară că am spus exact ce se întâmplă azi, încă de astă vară: cel mai mare băsist nu e marinelul, ci acest personaj infect. Pentru că nu poţi spune altfel unui ins care înşeală şi fură. Băsescu e bolnav psihic, dar Ponta e mic agent străin, infiltrat în mediul politic românesc, ca să-l ajute, la nevoie, pe marinar, care. la rându-i, şi el e un om de paie pus să ajute alte cauze... Suntem ţara cea mai de rahat din Europa, ţinută de hăţuri de toată lumea: până şi bulgarii ne dau sfaturi şi ne privesc cu dispreţ... Vinovat e şi poporul român, în marea lui naiivitate: când a putut să voteze, l-a votat pe dobitoc... Când a vrut să îndrepte barca, nu i-a mai fost permis...
   Poporul român are destinul cel mai tragic din Europa.
   Liberalii, singurii care par a mai avea bun simţ, trebuie numaidecât să iasă din combinaţia otrăvită cu Ponta şi clica lui. Nu ştiu dacă se mai poate salva  şi doar speranţa.
   Trădarea a fost, de-a lungul istoriei, starea osmotică a românului. Mă doare să spun asta. Şi ştiţi ce mă doare?
   Ideea de Mihai Viteazul.