sâmbătă, 11 martie 2017

Pe 23 martie... hai la o piesă de Gheorghe Truță, la Nottara!

Pe 23 martie a.c. vă invit la vizionarea piesei mele ”Patru surori”, pe care Teatrul Național din Bălți, rep. Moldova, o prezintă pe scena Teatrului Nottara din București. Piesa se joacă de cinci stagiuni la Bălți și a ”fost” în multe turnee , îndeosebi pe teritoriul vechii Rusii, și acum urmează să fie prezentată și ”în străinătate”, adică în România!


           TEATRUL  NAȚIONAL  ”VASILE  ALECSANDRI”  BĂLȚI



                                        Patru surori

                               de Gheorghe Truță



Distribuția:

NELI:   IRINA  ȚĂRUȘ, Mihaela Talpă                

VICTORIA:EUFROSINA CAPMARI-Artistă Emerită, Iulia Șumanschi, artistă emerită        

BABIŢA:  MELANIA LUPAN-Artistă a Poporului , Victoria Roșca       

TANŢI : ANA ȚĂRUȘ-Artistă a Poporului, Ala Rusu        

COSTEL: PAVEL  LUPĂCESCU       

VERONEL

VERON                CIPRIAN RĂCILĂ, Artist Emerit, Emil Jenescu

VERONACHE

SCENOGRAFIA: OXANA REVENCO
MIȘCAREA PLASTICĂ: IRINA FORMANIUC

REGIA: ION MARCOCI- Artist al POPORULUI

Pentru rolul TANȚI, actrița ANA ȚĂRUȘ a fost nominalizată de UNITEM pentru ”Cea mai bună actriță într-un rol secundar”
Piesa a mai fost reprezentată de colective de elevii din Satu Mare, Săliște și Chișinău, toate premiate în cadrul Festivalurilor Naționale ale liceenilor de la Satu Mare, Constanța etc.

În imagine, colectivul de actori care joacă ”Patru surori”, în poza de gală după premieră,  chiar în scenografia spectacolului. În rândul de sus, Directorul Teatrului Național din Bălți, artistul poporului, regizor Anatol Răcilă și Regizorul spectacolului, Ion Marcoci, artist al poporului.



Imagini pentru Piesa ”Patru surori”

duminică, 5 februarie 2017

Hai la lupta cea mare!

Nu rămâne decât să ieșim în stradă și noi, românii. Nu apărăm nici ordonanțele, nici pesedeurile: apărăm Ființa noastră. Ne apărăm de obrăznicie, de fariseism, de prostie și naivitate indusă. Nu ne apărăm contra altora, ci de cei care vor să ne risipească. Ne apărăm entelehia noastră, cochilia în care simțirea noastră s-a retras și veghează, sufletul nostru dornic de lumină și curăție, năpădit de naivi și idioți.
Mâine plec la Craiova. Voi fi în stradă contra iohanismelor, koveșismelor și altor năpârci.
Hai la lupta cea mare!

Floare albastră, floare albastră... însă noi pierim din glastră!

Protestele din fosta noastră patrie, România, nu vor înceta. N-au cum: România încă nu e țăndări. Piețele sunt pline, dar alți protestatari așteaptă pe margine: la... minutul și scorul... vor intra pe tatami! De-asta bugetul SRI e de două milioane de euro: toți securiștii trebuie remunerați. Trebuie să intrăm neapărat în Guiness Book: în fosta noastră țărișoară, a lui Eminescu, Mihai Viteazul și Ștefan cel Mare, din patru locuitori unul e securist, doi naivi și al treilea stă și așteaptă să i se mărească pensia sau salariul. Eu am spus asta demult, pe când încercam să joc în România piese cu eroi precum Mihau Viteazul, Brâncoveanu și alți martiri, spre hazul câtorva directori de teatru (nu toți, doar trei sferturi!), și ei cu epoleți și simbrii sorosiste. 
Nu vă mai amăgiți: România e moartă. Bieții... Dragnea și o trupă subțire de naivi au încercat o ultimă resuscitare ”bușon la bușon”, dar vor fi aspru pedepsiți pentru patriotismul lor inconștient!
Vom muri și vom fi fericiți! Aici, în piețe doldora de copii, pe care mamele i-au adus să demonstreze contra propriului viitor, curve, pești, elevi fugiți de la școală cu cornul și laptele dat de guvern, în ghiozdan, pensionari care protestează pentru că li s-a mărit, în sfârșit, pensia... printre adulatorii extaziați de performanțele unor români neaoși patrioți, precum Iohannis, Helvis, Kovesi, Tokes... Eminescu mai murmură, în zadar: ”Cum nu vii tu, Țepeș-Doamne...” Dar și Țepeș, ca și Mihai Viteazul, Cloșca și Crișan, Cuza și mai toți românii care au încercat să facă pentru propriul popor ceva... cu toții au căzut sub sabie românească. 
Am fost un popor narcisist și naiv care ne merităm soarta: tomberonul Istoriei. Din care Eminescu mai strigă îndurerat: ”Floare albastră, floare albastră... ” Fără să știe că albastrul e întunericul insalubru din ochi de securist...   

vineri, 3 februarie 2017

Cuvânt la înmormântarea patriei lui Mihai Eminescu, Mihai Viteazul și Ștefan cel Mare

Cică... la Sofia, ”bulgăroii cu ceafa groasă” protestează în Piața ”Mihai Eminescu” împotriva OUG abuzului în serviciu din România.
Cică... și la Craiova câțiva oltenași protestează sub coada calului lui Mihai Viteazul pentru ”democrație” și zaibăr proaspăt.
Cică... și marele Tokes se alătură efortului poporului român pentru salvarea democrației!
Cică... și la Chișinău, zece mii de moldovenași ai lui Ștefan cel Mare se aruncă asupra celor care vor să zdrobească democrația în țara-mamă! Cu Dodon n-au nimic...
”Cum nu vii tu, Țepeș, Doamne...”
Nenorociților... nu-i amestecați pe Eminescu, Mihai Viteazul și Ștefan cel Mare în naivitatea voastră insalubră, lângă Tokes, Dodon! Ați vrut să rupeți România? Ați reușit! Dar patria din sufletul meu, care e aceeași cu cea din mintea lui Eminescu, Viteazul și Cel Mare n-o s-o distrugeți niciodată!

duminică, 9 octombrie 2016

RAIUL INOCENȚILOR



                                    
                                 RAIUL  INOCENȚILOR

                                                    piesă în două acte 






                                                                                           ”La râpa Uvenderode
                                                                                            Ce multe gasteropode!
                                                                                            Supra sexuale
                                                                                            Supramuzicale!”
                                                                                                   Ion Barbu



         


                                                                             
Personajele
CERȘETORUL
MISTER
ASISTENTA
TÂNĂRUL
FATA
GOSPODINA
TATAIE
FEMEIA GONFLABILĂ     







                                                          ACTUL  I



În fundal, monument grandios: un om din granit, cu cască, lămpaș și bâtă La picioarele lui, prăbușită, o femeie. Pe frontispiciu, cu litere mari: ”LUPENI 29... 77... 97...  GLORIE EROILOR CARE AU DAT CU BÂTA ÎN TOATE DICTATURILE”. Sub monument, o rulotă. Interior generos. Deasupra, cu litere roșii: ”Caravana Fericirii”. În ușa amplă, ce dă spre Sală, Mister. Înăuntru, Asistenta permută cinci scaune. Pe perete, o pendulă arată ora zero și cinci. De afară, voci. Larmă.
MISTER (în prag, spre Sală): V-am mai rugat să vă așezați câte cinci!
VOCE: De ce... ”câte cinci”?!
MISTER: Cinci e cifră magică.
VOCE: Cinci e roata în plus de la căruță.
VOCE: La romani, ”cinci” e un ”V”... o palmă întinsă...
VOCE: ... ca să primească un bănuț...
VOCE: ... de cinci sute de euro!
MISTER: În a cincea zi, Dumnezeu încă lucra la temelia Lumii!
Pe marginea dintre Scenă și Sală, îmbulzeală.
VOCE: Nu te-mpinge, frate!
VOCE: Pentru cinci sutare de parai... scoți sufletu omului?!
MISTER: Vă promit că toți care veți intra pe ușa asta veți ieși, tot pe-aici, fericiți! Pun o singură condiție: să nu fiți mai mult de cinci!
VOCE: De ce să nu fim mai mulți?!
MISTER: Fericirea nu se poate servi în porții mici! Așadar... așezați-vă câte cinci!
VOCE: Și... restul?!
MISTER: Mâine. Nimeni din oraș, care vrea să fie fericit... nu va rămâne nefericit!
Jos, îmbulzeala și larma sunt tot mai mari. Cu greu se extrag din mulțime și urcă pe scenă, cinci inși: Tânărul, Fata, Gospodina, Tataie și Cerșetorul. Ultimul trage după el un tomberon uriaș, în formă de melc, pe care scrie cu litere mari: RAI. Încearcă să-l strecoare pe ușa larg deschisă a rulotei... totuși mult prea îngustă!
ASISTENTA: Ce faci, nene: ți-ai adus butoiu’ cu varză?!
CERȘETORUL (se opintește): Nu e varză... e Rai!
ASISTENTA (spre Mister): Iubi, dă-l jos... cu raiul lui cu tot: împute instituția!
Omul se mai opintește o dată. Mister îl convinge să lase utilajul afară. Cerșetorul urcă, singur, în rulotă.
MISTER (îi numără): Gata! (Încă doi-trei, care urcaseră pe Scenă, sunt obligați să coboare.) Cinci nu e șase. Și nici șapte! Cinci... e cinci!
Pe Scenă, Asistenta îi așază pe fiecare dintre cei urcați, pe câte un scaun. Ușa se închide. Larma încetează.
ASISTENTA: Guru, ce facem cu ăștia?!
MISTER: Îi tăiem și-i dăm la rațe!
ASISTENTA: Uită-te la ei... vai mama lor! Măcar... cerșetorul... De ce l-ai primit?!
MISTER (încet): Taci: dă bine la Democrație!
ASISTENTA: Da... miroase... de-ți mută nasu’!
MISTER: Dacă-ți place carnea de iepure trebuie să suporți și pârțurile ogarului!
ASISTENTA: De la zdreanța asta... numai carne de iepure o să înfulec! (Evaluează ”eșantionul”.) Gospodina pare cocoșată sub un credit cu dobândă mare. Nici băiatul, și nici fata nu par a consuma caviar la cină!
MISTER: Fă... iubi, dacă mâine dimineață ăștia cinci cad în bot de fericire... se va duce buhul că Mister face oamenii fericiți... și-n turele următoare vor năvăli baștanii cu lanțuri de aur la grumaz, ca șarpele cu clopoței... Nici acum nu știi de unde sare iepurele! Poate... chiar de sub poala gospodinei scoate ciocu o curcă cu puii de aur! 
ASISTENTA: Îndoim-aș și n-am cui! După ”eșantion”... cred că o să fac plajă cinci minute la Vama Veche... în loc de o lună în Bahamas... cum ai promis!
MISTER: Nici Dumnezeu n-a nășit Lumea într-o zi... Ai încredere în guru tău drag! (În fața scaunelor.) Stimați cetățeni, bun venit în ”Caravana Fericirii”!
CERȘETORUL: Mai curând în... Raiul inocenților!
ASISTENTA: Zdreanță, știi tu ce e aia ”inocență”?!
CERȘETORUL: Din latinescul ”innocentia”. Curățenie sufletească. Nevinovăție. Candoare. Ignoranță!
GOSPODINA: Adică... e un râu care vine... vine... cu apă limpede, curată... dar până la urmă se varsă... tot în balta Prostiei?!
FATA: Sunt proastă... pentru că vreau să fiu fericită?! Nu e dreptul meu să vreau să fiu fericită?! (Liniște.) Îmi răspunde și mie cineva la întrebarea asta?!
CERȘETORUL: Dumnezeu are audiență joi de la cinci la cinci!
MISTER: A fi fericit e o obligație. Și pentru cel care nu e fericit, dar și pentru cei care trebuie să-l ajute să fie fericit.
ASISTENTA (notițe): Există un stat dintr-o insulă cu palmieri, unde Fericirea cetățeanului e bătută în Constituție!
MISTER: Dumnezeu a parașutat omul, drept în mijlocul unui lac fără fund și i-a zis: ”Înoată!” Dar... cum să înoți, când în loc de vâsle ți s-au montat niște cioate?! Așadar... omul trebuie ajutat să fie fericit!
TATAIE: Dacă nu poți... te-ajutăm...
GOSPODINA: ... dar mai bine te-obligăm!
MISTER: Însă... ce e Fericirea?
ASISTENTA (notițe!): Victor Hugo: ”Fericirea este convingerea că suntem iubiți, uneori în ciuda noastră”, iar Robins zice că ”Fericirea e plăcerea de a lupta pentru a reuși”...
MISTER: ... cum luptăm noi, doar pentru fericirea de a vă face pe voi fericiți!
CERȘETORUL: Nu vă fie frică de fericire:  ea nu există!
MISTER: Cine... zice?!
CERȘETORUL: Eu și Harry Belafonte.
ASISTENTA: Al dracu de zdrențăros: după ce că ocupi un loc fără plată... mai pozezi și-n filozof?! (Spre Mister.) Dă-l afară, iubi!
MISTER (încet): Taci: Democrația e și pentru boi! (Spre ”mase”.) Maurice Maderlinnck zice că trebuie să învățăm să fim fericiți, așa cum trebuie să învățăm să murim.
TÂNĂRUL (se uită la ceas): Să lăsăm vrăjeala! Ne dai banii, cum scrie pe afiș?
MISTER: Până la ultimul sfanț! Dar să mai zăbovim oleacă asupra Fericirii... Jules Renard mai spunea că ”Fericirea înseamnă căutarea ei”.
TÂNĂRUL: Și eu am căutat în buzunar! Și... e gol!
FATA: Se poate, nenea, ca mai întâi să ne dai banii?
MISTER: Ce-o să faci cu banii?!
FATA: O să-mi cumpăr troleibuz!
MISTER: Ce-o să faci cu un troleibuz?!
FATA: Să-i mângâi burduful!
MISTER: Eliot: ”Încă n-am văzut pe cineva fericit asupra căruia zeii revărsau darurile lor cu mâinile pline!”
ASISTENTA  (spre Tânăr): Și tu vrei să-ți cumperi troleibuz?!
TÂNĂRUL: Eu am o bicicletă galbenă. Duminica mă urc pe ghidon și plec în călătorie pe cărările patriei. Ne trebuie doar o pedală ca să fim fericiți!
CERȘETORUL: Bravo! Pedalează... până la primul tomberon!
ASISTENTA: Iar te bagi în seamă... mațe fripte?!
FATA (spre Mister): Ne dai banii?
Mister face un semn spre Asistentă, care trece prin fața fiecărui scaun și lasă câte un plic. Tânărul  scoate banii, îi pipăie, îi numără, îi pune la loc.
FATA (îmbujorată): Mulțumim, nenea!
GOSPODINA: N-am avut niciodată în palmă atâta bănet! O să-mi ajungă de proteză...
TATAIE: La minte?!
GOSPODINA: La bărbatu-meu.
TATAIE: Acolo nu trebe proteză... trebe Viagra!
GOSPODINA: La mâna stângă. A căpătat-o la o explozie.
FATA: De... prețuri?!
GOSPODINA: De metan. Lucra în abataj... când a luat foc. I-au dat proteză nou-nouță, de la UE.
FATA: De ce?!
GOSPODINA: De fier.
TATAIE: De la o vârstă... cu cât e mai tare... cu atât e mai bună!
GOSPODINA: Pentru ureche... nu!
TATAIE: Te... cu urechea?!
GOSPODINA: Când mă izbește cu proteza de fier văd stele verzi! Dacă-i iau o proteză nou-nouță, de cauciuc...
TATAIE: O să vezi stele albastre... ca steagu’ UE!
ASISTENTA (încet): Asta e curca ta cu puii de aur... sau de cauciuc?!
MISTER: Nu vă faceți planuri: vă asigur că mâine dimineață, la cinci fix, veți fi fericiți.
FATA: Și?!
MISTER: Așa cum e învoiala, veți lăsa plicurile neatinse pe masa aia!
TATAIE: Și... noi cu ce rămânem?!
MISTER: Una din două: Fericirea sau banii!
TÂNĂRUL (freacă plicul între degete): Mâine dimineață, ”pe masa aia” vor fi cu o cinci sute de mangoți mai puțin!
FATA (tot mai îmbujorată): Cu... de două ori cinci sute!
MISTER: Singura condiție e să nu părăsiți rulota până la cinci fix!
TATAIE (se ridică: pune plicul pe masă): Mie nu-mi trebuie niciun sfanț! N-am copii, am rude care abia așteaptă să pun și eu mâinile pe piept, ca să-și împartă ce-a mai rămas.
ASISTENTA (șoaptă, spre Mister): P-ăsta l-ai nimerit: are ceva de-mpărțit!
GOSPODINA: Atunci... de ce-ai ocupat locul unui nevoiaș?!
TATAIE: Am tot auzit pe câte unii... că ar fi fost fericiți. Vreau să văd și eu cum e! Nu pot muri fără să știu că am fost fericit.
GOSPODINA: Eu sunt fericită doar când stau pe bideu. Ațipesc... uit de toate grijile... și când mă trezesc... mă simt în al nouălea cer! (Oftat.) Ce păcat că fericirea ține cât un stat pe bideu!
TATAIE: Dimineața, când mă trezesc... mă pun în fața televizorului. Aflu că a mai căzut un avion în Guatemala, că foștii mei ortaci au salarii mici și iar pornesc pe jos spre Arcul de Triumf. Uite, îmi zic, în Lume se întâmplă atâtea nenorociri... și pe mine nu m-ating! Și simt că-mi crește rânza! N-aveți și voi vreun reșou s-ascultăm o știre?!
Asistenta apasă o telecomandă: se ”aprinde” un televizor.
VOCEA CRAINICEI: Agenția Reuters, citată de ziarul britanic Daily Mail, relatează că gurul care a incercat să facă sex cu peste o mie de virgine pentru a "atinge un înalt nivel spiritual", a fost arestat la Paris. (Pe ecran, poză a lui ”guru” Bivolaru.)
TATAIE (spre ecran): Mare om… mare caracter!
GOSPODINA: Pare nespălat pe cap de când l-au ouat mumă-sa! (Spre Cerșetor.) E leit.. tu! Ba, o deosebire… e!
CERȘETORUL: Care?!
GOSPODINA: Tipu’ împute ecranu’, tu… rulota!
TATAIE: O fi nespălat pe cap… da’ a rupt în fericire o mie de puicuțe.. e-heee! Numa’ să le mângâi…
GOSPODINA: Ți se mai… ridică?!
TATAIE: În gând. În fiecare dimineață: se uită la ceas…
GOSPODINA: ... și se culcă la loc! De la o vârstă, bărbații se dau tarzani, dar nu sunt decât babuini cu scula moale!
TATAIE: Ochii văd, inima cere…
GOSPODINA: … ce urmează… e durere! 
VOCEA CRAINICEI: Fondator al sectei controversate MISA, Bivolaru a fost condamnat, în absență, la șase ani de închisoare pentru agresiune sexuală asupra unei minore.
TATAIE (reverie): Fecioare cu ochii limpezi se uită în ochii lui bulbucați și-l imporă: ”Trage-ne-o, nenea guru!” Vreo zece mii... în același glas: ”Trage-ne-o, nea guru! Încalecă-mi nevasta, încalecă-mi amanta... încalecă-mă și pe mine!” Și tipu’... ce să facă... dacă cererea e mare?! Trimite vestalele să  împartă sonde cu urină proaspătă!
GOSPODINA: Ce scârbooos!
TATAIE: Dar sănătos! Am citit undeva că jetul de virgină face minuni.
GOSPODINA (spre brăcinar): Chiar și... la...?!
TATAIE: Mai ales... la! (Spre Fată.) Domnișoară, dacă nu sunt indiscret... pot să vă întreb o întrebare?
FATA: Vă rog, domnule!
TATAIE: Sunteți virgină?
FATA: Nu știu dacă eu sunt virgină, domnule, dar dumneavoastră sigur sunteți un porc!
TATAIE: Pe ce motiv, duduie?!
FATA: Pentru că vă agățați de prezumtiva mea pânză de păianjen!
TATAIE: Accept cu stoicism aprecierea dumneavoastră, dar îmi mai permit o rugăciune: nu vreți să mergem amândoi, pentru două minuțele, în băiță?
FATA: Domnule, cu dumneata n-aș intra nici într-o mânăstire!
TATAIE: Voiam să vă rog pentru un lucru nevinovat: să vă sloboziți pe osul meu!
GOSPODINA: Boșorog slinos!
TATAIE: Mă refeream la osul pieptului, cucoană! Și-ai face bine să taci: pe tine nu te-ar mai călări nici porcu!
Mister răsucește butonul aparatului.
ASISTENTA: De ce l-ai oprit, guru?!
MISTER: N-avem timp de povești cu virgine! (Încet.) Și nu-mi mai zice ”guru”!
ASISTENTA: E atâââât de seeexiii!
MISTER: Tocmai de-aia! Lumea o să-și amintească fabula cu bivolul și coțofana.. și-o să creadă că personajele sunt ... tu și eu! (Tare.) Să năvălim peste Fericire! Veți primi fiecare o oglindă, în care vă veți privi propria viață. (Spre Asistentă.) Iubito, adu Textul!
Asistenta împarte un teanc de hârtii scrise.
MISTER: Fiecare dintre voi va citi doar ce e subliniat cu galben pe foaia lui.
ASISTENTA (spre Fată): Tu începi! Tare... și rar!
FATA (citește): Am plâns când mi s-a ofilit muşcata. Mama zice că şi muşcatele îmbătrânesc.
GOSPODINA: Alex iar mi-a ascuns lopăţica: îl înjur! (Fruntea sus.) Cine e Alex? (Mister face semn spre Cerșetor.) Eu să conversez cu ... varză murată?! (Aruncă textul.)
MISTER (ridică foaia de pe dușumea): Aici eu hotărăsc cine cu cine se pupă!
ASISTENTA: Guru... dar tipu’ chiar pute!
MISTER: Cititul nu miroase! (Încet.) Și ți-am zis: fără ”guru”! (Tare.) Continuăm!
TÂNĂRUL: În Oglindă mi-am văzut țuța. Ce să fac cu ea?!
FATA: Şi porcuşorul de Guineea a murit. „A îmbătrânit”, zice mama. Toate îmbătrânesc...
GOSPODINA: Nu-l iubesc pe Alex! (Încet.) În sfârșit... o replică bună!
CERȘETORUL: Sunt Alex și nu iubesc pe nimeni: nici măcar pe mine! Așa scrie! (Vrea să se apropie de Gospodină, cu hârtia întinsă...)
GOSPODINA (mâna la nas: se îndepărtează): Te cred... dar ține-te departe!
TÂNĂRUL: Acum ştiu ce să fac cu ea!
FATA: Cu ce, iubitule?!
TÂNĂRUL: Cu ţuţulica, vestalo!
MISTER: Nu scrie așa ceva! (Se apropie: citește.) Vezi?
TÂNĂRUL: Nu trebuia să-i explic... ce poate face o... țuțulică?!
MISTERL: Spui doar ce scrie în Text!
FATA: Împlinesc două’şopt de ani şi mă mărit cu Gabi.
TÂNĂRUL: A fost o nuntă... mișto. Mă rog... frumoasă!
FATA: Ai deja zece fire albe, îmi zice coafeza, în ziua nunţii. (Grimasă.) Totuși... nu pricep: sunt mireasă... sau pensionară?!
MISTER: Ești... ce scrie acolo!
GOSPODINA: Am jurat că n-o să mă mărit niciodată! Totuşi... îl iau pe Alex! (Încet.)   Mi-aș vărsa mațele!
FATA: De două lucruri sunt sigură: că îmbătrânesc şi că-l iubesc pe Gabi.
GOSPODINA: E un calvar să fii fată. Totuși... mi s-a născut Alexia-Alexandra. 
CERȘETORUL: Am început să chelesc: nu-mi pasă!
GOSPODINA (încet): Și chel... și mirositor!
FATA: Nu vreau copii: voi fi o bunică bătrână!
GOSPODINA: Nu vreau nici băieţi: dacă vor semăna cu tat-su?!
TÂNĂRUL: Brrr! Am chelit: îmi pasă!
ASISTENTA (îi pune în mână lui Tataie, Textul): Acum... intri tu... cu mine!
TATAIE (spre Fată): Nu vrei mai bine să intrăm amândoi în băiță?!
ASISTENTA (arată spre Cerșetor): În băiță ar trebui să intre... ăla!  (Citește.) În mijlocul mesei de bucătărie, un cărăbuş îmi arată ochii lui albaştri: a încremenit.
TATAIE (rar): Iubesc:  Marea, Lumea, pe mama, pe bunica... Ce-s prostiile astea?!
GOSPODINA: Taci... și-ndură pân la cinci! (Spre Tataie.) Hai, recită: te fură peisaju’?!
TATAIE: Te-ai uitat în oglindă?
GOSPODINA: M-am uitat. Și?!
TATAIE: N-ai văzut un dulap cu patru uși?!
ASISTENTA: Tata vrea să strivească ”gângania”: îl opresc şi o ajut să treacă dincolo...
TATAIE: ... o iubesc pe portăriţă, pe poştăriţă, statuia Anei Ipătescu de pe bulevard...
CERȘETORUL: Asta e o pan-iubire tâmpită!
ASISTENTA: Fiinţele mici sunt atât de neputincioase!
TATAIE (tot de la el): Numai că Dumnezeu a umplut Lumea doar cu ființe mici!
MISTER (aruncă textul): Ce mama dracului e aici... Turnu Babel cu încetinitoru?!
ASISTENTA: Încet, guru, că faci infarct la ficat!
MISTER: Ți-am spus s-o iei mai încet cu... guru?! Și nu mă mai întrerupe... că sar de pe șine! Vreau să fac masele fericite... și ele mă iau la mișto?! (Spre ”mase”) Trebe doar să silabisiți... și voi faceți pe deștepții?! Cui nu-i convine... afară fuga marș!
TÂNĂRUL: Și... banii?!
MISTER: Banii rămân dincoace de ușă! (Liniște.) Nu pleacă nimeni?! (Liniște.) Bine: ne calmăm și continuăm! 
GOSPODINA: Fetiţa cea mare a Alexiei mă mângâie: „Bunico, tu îmbătrâneşti?!”
FATA: O veste bună: Gabi a chelit: Uraaaa!
CERȘETORUL: Azi m-am împiedicat de covor şi mi-am spart nasul. Trebuie să aleg între frânghie, gaz, pistol şi cianură. Prietenul meu de canastă spune că el ar alege gazul: e mai „curat”...
TATAIE: E gata să mă-nsor... dar cad în limbă după ofiţera de la Starea Civilă... (Încet.) Ăștia  sunt pensionari... și eu abia acum mă-nsor!
CERȘETORUL (de alături): Defazaj existențial!
TATAIE (textul): Mă îndrăgostesc de găleata cu gunoi şi de firele de înaltă tensiune! TÂNĂRUL (spre Mister): Prietene, am mestecat trei lămâi... dar tot mi-e greață!
MISTER (tare): Vorba volant... cripta manet!
FATA: Îl iubesc pe Gabi, chiar şi acum, când sunt babă!
GOSPODINA: O, ce veste minunată: Alex s-a dus în Cer cu nasul spart!
CERȘETORUL: Sunt salvat: am făcut cancer! Uraaaa!
GOSPODINA: Cu paşi mici mă duc şi eu în Cer. Voi cere voie să stau lângă Alex! (Grimasă.) Dacă-și schimbă și izmenele, și pielea...
CERȘETORUL (încet... la încet): Și... țuțulica?!
GOSPODINA (tare): Nu m-aș băga cu tine-n pat, nici de ți-ai schimba respirația cu Hamlet!
MISTER: Să lăsăm considerațiunile moral-filozofice și să facem finalul!
GOSPODINA: Mor. Fără Alex! (Încet.) În sfârșit!
FATA: Şi eu mor... dar cu Gabi!
TATAIE Era gata să divorţez:.. dar n-am de cine!
ASISTENTA: Mă îndrept spre criptă.
TATAIE:  Aud paşii colivăresei, pe alee. Tresar... Ufff: m-am îndrăgostit de îngerese!
MISTER: Asta a fost tot! Și acum... concluziile!
TATAIE: O aiureală!
GOSPODINA: N-am priceput nimic!
TÂNĂRUL: Și dacă-mi vopseam bicicleta în negru... și tot suna mai optimist!
FATA: În afară de ”a fost o nuntă mișto”... e chiar nașpa!
CERȘETORUL: Eu știu ce-a vrut să spună!
ASISTENTA: Știi pe dracu’… zdrențărosule!
CERȘETORUL: A fost un demers cognitiv persiflant, menit să insinueze ideea că viața trece repede și, în definitiv, e o sacră inutilitate.
Liniște.
ASISTENTA:  Vorbești ca un doctor!
CERȘETORUL: De la Bolonia. Aș fi vrut Oxford, dar n-am avut bani de taxe.
ASISTENTA: Și ce cauți în... gunoi?!
CERȘETORUL: Nu desconsiderați Gunoiul: e zațul de pe fundul unei cești, după ce a fost sorbită toată inocența. Gunoiul Lumii e chiar inocența Lumii! 
MISTER: Să nu ne pierdem în amănunte! Are dreptate: a fost un prolog care a vrut să vă deschidă ochii asupra existenței.
CERȘETORUL: În sceneta de mai sus a vrut a se sugestiona că Viața e o sumă de urme pe care alții înaintea noastră au călcat cu voioșie, ca să ajungă în același loc: sub o criptă. Prin urmare...
MISTER: ... ceea ce ne rămâne e să căutăm aromele pașilor pierduți...
CERȘETORUL ... spre singura limită fără limitație, cum zicea nenea Noica...
MISTER: ... Fericirea!
GOSPODINA: Ecleziastul: ”Am deschis mormântul și n-am văzut decât cenușă.” Adoică... bunurile Lumii sunt trecătoare și fără rost.
MISTER: Vedeți c-ați priceput?! Ca să fim fericiți trebuie să purtăm pe noi o singură cămașă: sufletul.
CERȘETORUL: Așa că, dacă vrea cineva să pășească în Fericire... să lepede orice surplus! Hai, banii și cășile pe masă!
MISTER: Ei, dacă e să fie... o facem frumos, pe bază de acte, cu ștampilă și semnătură! (Spre Asistentă.) Mimi, adu hristoavele!
Asistenta aduce o mapă, din care Mister scoate o singură foaie.
MISTER: Dacă cineva dintre dumneavoastră are un surplus...
FATA: Cum... ”surplus”?!
CERȘETORUL: Plus-produs, cum zicea Marx.
TÂNĂRUL: ”Plus”?! Mai sărac decât acum și de când mă știu, n-am fost niciodată...
FATA: Cum bag cardu-n bancomat... cum piuie, ca apucat: ”fonduri insuficiente”!
MISTER: ... dar numai dacă dorește și nu-i mai trebuie!... îl poate dona în folosul acestei acțiuni de binefacere!
FATA: Binefacere?!
MISTER: Fericirea e o binefacere!
CERȘETORUL: Amin!
MISTER: Numai cu titlu informativ: Are cineva un... ”ceva” de care s-ar putea lipsi?
TATAIE: Eu am o căsuță la țară.
MISTER: Cât de... ”la țară”?
TATAIE: La Breaza. Când trăia nevastă-mea... mă mai duceam, o dată pe an. Acum... că nu mai am pe nimeni...
MISTER: Dar aveți perspectiva Fericirii, domnule... Fericirea de a nu avea nimic e mai prețioasă decât orice avere! (Încet, spre Asistentă.) Ce ți-am spus: iepurele sare din orice tufă!
TÂNĂRUL: De unde ai tu casă la Breaza?!
TATAIE: Din vânzare de timp liber. Pe vremea împușcatului ieșeam mai repede din șut!
GOSPODINA: Să prinzi deschis la curve?!
TATAIE: Să mă uit la televizor!
GOSPODINA: La ce dracu te uitai... că nu era program decât două ore pe zi... și alea când era curent... adică o dată la doi ani?!
TATAIE: Mă uitam la purici și mă gândeam la fecioare! Asta de când... într-o zi l-am văzut pe unu, Cioran... tovarășii îl dădeau exemplu de lepră... care zicea cu vocea lui pițigăiată: ”Domnule, eu am fost fericit pentru că toată viața m-am străduit din răsputeri să nu fac nimic. Niiiimic!” Nu știu cine era ăla... Cioran... dar din ziua aia a devenit idolul meu. Eram fericit când reușeam să nu fac nimic, când trăgeam mâța de coadă prin curtea șefului de sector, dar adevărata fericire o simțeam când vâram picamărul în cărbune... și nu intra: piatră... piatră... piatră! 
GOSPODINA: Cum să fii fericit... că nu faci nimic?!
TATAIE: Gândul că scoteam piatră în loc de cărbune... pentru care încasam salar dublu... ba îmi atârna pe piept și trei decorații de Erou al Muncii Socialistice în rang de uvrier... mă umplea de o fericire maximă: mă simțeam ca un stup
GOSPODINA: ...  din care și albinele au fugit!
TATAIE: Au fugit, dar puteam să am trei căși... dacă nu băgam două la Caritas!
GOSPODINA (oftează): Și eu mi-am vândut mașina de cusut... am stat două zile la rând, ca să-i dau... degeaba! Voiam să iau cu de cinci ori banii ăia... mașină de făcut gherghef. Și am luat: pumni în cap de la bărbatu-meu! Mă lovea cu proteza de fier lângă ureche și striga: ”Na... gherghef! Mai bine îmi luai mie proteză de cauciuc... era mai moale!” De-aia am venit aici: cică... cauciucul e mai moale!
FATA: Tata a vândut un tablou în care era el cu unu Ceaușescu... când tipu a venit la Lupeni, cică prin  77... și tata, care era secretar de partid, l-a închis într-o bucătărie!
TÂNĂRUL: Să curățe cartofi?!
FATA: Cică... să vadă ce înseamnă fericirea cu burta goală! Dar după Caritas, și tata a rămas cu un gol în portofel!
CERȘETORUL: Inocența naște Inocență!
GOSPODINA: Am și eu o căsuță...  la o sută de kilometri de Botșeni...
MISTER: Cam departe...
GOSPODINA: Și?!
MISTER: Fericirea e întotdeauna pe-aproape...
ASISTENTA (șoaptă): Ce-ți veni?! E bună... și la Botșeni!
CERȘETORUL (mâna sus): Beneficiez și eu de un nemeritat surplus!
MISTER: Ce?!
CERȘETORUL: Doi purici pe cracu stâng! Dacă nu mi i-o fi furat cineva! (Se lovește cu palma peste frunte.) Am uitat... Raiul afară! (Iese, în fugă. După câteva clipe, apare: se opintește, din nou, să vâre tomberonul pe ușa rulotei.)
ASISTENTA (răcnet): Iubi, ăsta... iar vrea să ne vâre melcu-n casă!
CERȘETORUL: Nu e melc: e Rai. O cameră decomandate, bucătărie și băiță. Și duș!
GOSPODINA (nările!): Cu bălegar?!
CERȘETORUL: Cu aer necondiționat!
MISTER: Aici... e prea mult Rai pe cap de vacă furajată!
CERȘETORUL: Și... dacă dispare?!
MISTER: Ce să facă cineva cu... un Rai?!
CERȘETORUL: Nu poți să lași afară nici gândul: ți-l fură cineva!
GOSPODINA: Dacă de cauciuc... l-aș putea fura chiar eu: să-i fac la bărbatu-meu proteză!
CERȘETORUL: Doi pași dacă mă îndepărtez de sediu... îl trag după mine!
TATAIE: Ai... n-ai... te duci în Rai!
TÂNĂRUL: Rai... la purtător! Și unde ai ”sediu”?
CERȘETORUL: În ghena de gunoi a orașului. (Mângâie marginea tomberonului.) 
                                                       ”Melc, melc, cotobelc
                                                        Iarna leapădă cojoace
                                                        Și tu singur în găuace! ”
 (Reverie.) În Rai, mă prinde dimineața cu ochii deschiși...
TATAIE: Ce dracu faci toată noaptea... cu ochii deschiși?!
CERȘETORUL: Privesc în miezul de inocență al Lumii. Pe la cinci vine gunoiul...
TÎNĂRUL: Bate în geam: ”Cioc! Cioc!” ?!
CERȘETORUL: Plasele de celofan izbesc, ca bombele, în peretele de cauciuc... Aud pașii gospodinelor care aruncă ”ghiulelele” și se îndepărtează... Ascult cum se adună...  maioneză împuțită, pește stricat și varză mucegăită... toate urdorile Lumii, într-un strat tot mai gros... apoi nu se mai aud nici pașii gospodinelor grăbite... nu se mai aude nimic... dar simt cum, la doar câteva palme de creștetul meu, dincolo de cauciuc... trece, fără să mă poată atinge, toată putreziciunea Lumii... Abia atunci, la adăpostul Raiului meu, mă ia un somn dulce... și plutesc, dincolo de cerul de stricăciuni, ca o pană din porumbelul lui Noe... Nu-mi place când ridic capacul: mă izbește drept în față aerul insalubru al Lumii... O singură dată am rămas înăuntru o zi și o noapte... Visam cum, deasupra, se dospesc toate miesmele Universului, cum se filtrează Putreziciunea în alambicurile Nimicului... și eu, departe de toate acestea... înăuntrul melcului meu! M-aș fi simțit de zece ori mai fericit dacă muream atunci. Dar... m-au scos prietenii mei, gunoierii! (Oftează.) În niciun loc nu ești mai fericit decât în Raiul tău personal...  (Mângâie marginile tomberonului.) E... melc!
                                               ”Cum lumea veche, în cleștar
                                                Înoată, în subțire var,
                                                Nevinovatul, noul ou,
                                                Palat de nuntă și cavou”
MISTER: Să-l priponim! (Se ridică: leagă tomberonul de peretele rulotei.)
CERȘETORUL (îngrijorat): N-o să mi-l fure?!
MISTER: Garantez! (Mai verifică legăturile.) E primul Rai... priponit!           
Asistenta începe să-și strângă lucrurile.
MISTER: Ce faci?!
ASISTENTA: Plec. (Tare.) Nu mai supoooort!
MISTER: Ce nu mai suporți, fă... iubi?!
ASISTENTA: Pe tine. Pe mine. Lumea asta! M-aduci la Lupuleni... lângă un monument cu unu’ care-i trage neveste-si cu ghioaga după ureche... iar o zdreanță leagă gloaba de cauciuc... de Fericirea noastră!
MISTER: Da... unde să te fi dus?!
ASISTENTA: Măcar la Băicoi! (Începe să plângă: lacrimi mari.) Sunt nefericităăăăăă!
CERȘETORUL (care aude): Fiecare ființă poartă pe umeri, ca o hlamidă de plumb, nefericirea de a fi viu!
ASISTENTA (deget întins spre Cerșetor): Spune-i să tacă!
MISTER (îi mângâie fuiorul): Crezi că nu m-am documentat?! (Scoate din buzunar o foaie de ziar, împăturită.) Ăsta e locu care ne trebe: mustește de nefericire! Or... noi căutăm Nefericirea... ca, prin complicate alambicuri, s-o transformăm în Fericire!
CERȘETORUL: Aici e adevărata vatră a Inocenței!
ASISTENTA (printre suspine): Spune-i să taaacăăă!
MISTER (citește): ”Lupeni doi-nouă: prima revoltă a minerilor. În șapte-șapte, însuși Ceaușescu... a venit să-i fericească pe lupeneni...
FATA: ”Tovarășe secretar general, i-ar fi zis tata guguștiucului suprem, să vedeți și dumneavoastră ce fericiți suntem noi într-o bucătărie din care, de foame, au fugit până și șobolanii!”
TATAIE: Mai bine-l fericea cu-o puicuță goală!
ASISTENTA: Cine dracu a mai fost și... Ceaușescu?!
CERȘETORUL: Șeful suprem al Inocenței!
ASISTENTA: Spune-i să taaacă: mă calci pe sistemul prea nervos!
MISTER (citește): ”A patra minune a Lupenilor e un șobolan care a fost declarat cetățean de onoare al orașului...”
CERȘETORUL (spre fereastra prin care se vede monumentul): Și a cincea tipul de granit, cu ghioaga în jos...
GOSPODINA: Pentru ăsta sunt în proces cu primăria: am ajuns la Cedo!
TATAIE: Și la Cedo... se dă cauciuc?!
GOSPODINA: Vreau drepturi patrimoniale: femeia aia de jos nu e ”Libertatea”, cum e scris pe granit... Sunt: eu, după ce m-a lovit bărbatu-meu cu proteza după ureche! (Mângâie plicul cu bani.) Cu ce am aici... cu ce primesc de la Cedo... îi iau ăluia proteză de cauciuc... și scap de izbitură!
CERȘETORUL: E primul monument internațional al inocenței casnice! 
MISTER: Vezi, fă, iubi: suntem exact în buricul fierbinte al Nefericirii!
CERȘETORUL: Un studiu recent ne situează pe locul cinci în lume la cărbune refuzat de termocentrale, la Nefericire ne-au depășit doar urșii panda transmutați de pe aisberguri în centrul Londrei. Însă e un loc unde suntem în față de tot!
TATAIE: La... fecioare despletite?!
CERȘETORUL: La Inocență. Unde împărțim prima treaptă cu tribul Wubu.
TÂNĂRUL: Cine dracu mai e și... ”wubu”?!
CERȘETORUL: Unii care dorm în copaci, ca păsărelele, iar dacă le arăți luna, întind mâna ca s-o mănânce...
GOSPODINA (spre Mister): Domle, mă aduci aci, ditamai bucătăreasă fruntașă la cantina de ortaci, să mă facă un zdrențuros... wubu?!   
TATAIE: Am fost de cinci ori erou al muncii socialistice... să mă facă un cerșetor... păsărică?!
ASISTENTA (suspină): Iubi, dacă nu-l iei de-aici p-ăsta cu melcu’... eu mă sinucid singurică! 
MISTER: Zece minute pauză... de fericire! (Îl ”trage” pe Cerșetor spre buza Scenei. Spre Asistentă.) Mimi, o măsuță... cu oareșce!
Asistenta aleargă: desface o măsuță. În câteva clipe o umple cu bunătăți.
MISTER (spre Cerșetor): Îți ajung trei bătrâne?
CERȘETORUL: Pentru ce?!
MISTER: Ca să te pierzi în mulțime!
CERȘETORUL: Unde?!
MISTER: Unde vezi cu ochii!
CERȘETORUL:  Aici... e cald: mai o conversație... (Spre masa plină.) mai o măslină...  (Încet.) Apeși pe pedala care trebuie. Oriunde pe acest Pământ ai fi luat cu pietre. Dar aici, Istoria e un șir nesfârșit de Inocențe. După o mineriadă vine încă o mineriadă, după un caritas... vine pe turnantă altă mineriadă... De la amvon, din cristelniță sau din parc... guru după guru promit Fericirea... și de fiecare dată are auditoriu! Însă... chiar Lumea e un ocean de inocență, în care înoată, de-a valma, indivizi, dar și nații întregi, căzute brusc într-o stare de tandră buimăceală. Un caporal a prins de rever un mare popor și   l-a pus să cânte, încolonat, Lili Marleen. Iar un general cu nume de coniac a dus o mare nație până-n pânze inutile de Siberie... (Mai încet.) Totuși... să fii atent!
MISTER: Întotdeauna traversez pe zebră!
CERȘETORUL: Între ”misa” ta și misa bivolului stau un deț de urină și ceva fecioare... 
MISTER: Cinci... e bine?!
CERȘETORUL (îl bate pe umăr): Nu plec nici pentru un milion! Aici sunt aproape fericit!
MISTER: Ziceai că ești... doctor?!
CERȘETORUL: Cu teza: ”Cinci trepte ale Inocenței, de la tribul Wubu, la Kremlin”, condusă de profesorul Dolgopov. (Încet.) Am auzit când îi spuneai la aia mică să nu-ți mai zică ”guru”! E bine: Inocența e o scară cu cinci trepte alunecoase, cum zice Dolgopov.  Îți spune un tip care a trecut pe la Universitatea din Milano!
MISTER: Profesor?
CERȘETORUL: Ajutor de zidar. Am lucrat și la Scala!
MISTER: Tenor?
CERȘETORUL: La bucătărie. Am fost primul doctor în Sociologie ce curăța paprika! Și zilier, și vidanjor. Însă mereu mi-a fost dor de Inocența pură! M-am întors să mă pun în slujba Nației. Dau  concurs și la o ceainărie, și pentru paznic de cimitir. Am fost profesor... femeie de serviciu... Însă... nu eram fericit!
MISTER: Acum... ești?!
CERȘETORUL: De când m-am așezat sub conductă... N-am bani, n-am griji... n-am iluzii. Singurul meu stăpân e Nimeni! De pe conducta mea fierbinte văd inocență în fiecare zi... în fiecare ființă care-mi  trece prin față. Însă... mi-era dor de o Inocența pură... Când, ai apărut tu cu... Caravana Fericirii! Îmi ceri să plec?! Cum să plece câinele de la măcelărie?! (Râde.) Dar acum... hai, c-avem treabă! (Se ridică. Îl bate pe umăr.) Am să te ajut, benevol și pe gratis. Vei fi de cinci ori mulțumit! (Se îndepărtează doi pași. Se întoarce.)  Cobor să fac un duș! (Intră în tomberon. Ridică fruntea.) N-ai cumva la îndemână oareșce săpun?!
MISTER: Și-n Rai e penurie de lipsă de săpun?! (Îi strecoară pe deasupra melcului o bucată de săpun.)
VOCEA CRAINICEI: Agenția Reuters, citată de ziarul britanic Daily Mail, relatează că gurul care a incercat să facă sex cu peste o mie de virgine pentru a "atinge un înalt nivel spiritual", a fost arestat la Paris.
Mister își scoate pantoful și-l aruncă în ecran. Zgomot de cioburi.


                              
                                                         ACTUL  II

                                                           Scena  1

Din ”Rai” iese un bărbat: costum, papion. Pendula arată ora două și cinci.
GOSPODINA: Săru mâna, domnule. Sunteți statuia Libertății?!
CERȘETORUL (se așază, picior peste picior, pe un taburet): Nu: bastionul Fericirii!
TÂNĂRUL: Parcă am mai auzit vocea asta de patefon!
MISTER: Drumul de la hazna la odicolon trece printr-o coajă de săpun!
CERȘETORUL (schimbă piciorul-bază): Am să vă ajut să fiți fericiți!
TÂNĂRUL (fetei) Să mor călcat de elicopterul de cinci: ăsta e zdrențărosul!
CERȘETORUL: Nu contează cine suntem... cine am fost. Contează doar ce încercăm să fim. Fiecare după mintea, sufletul...
TATAIE: ... și burdihanul lui! (Plescăie.) O mie de virgine...!
CERȘETORUL: Dalai Lama zice că scopul vieții noastre e să experimentăm Fericirea.
ASISTENTA (notițele): Frederic Beigbeder zice: ”Oare poți să fii fericit?! Și dacă, da, la ce oră?!” Ce vrea să spună?
MISTER: Că e musai să umblăm în burta Fericirii!
TATAIE: Cu... picamărul?!
MISTER: Cu penseta! Exerciții de fericire!
FATA: Waw! Exerciții de... fericire?!
MISTER: Va fi ca la gimnastică: impuse și libere.
CERȘETORUL: Libertatea este necesitatea înțeleasă... plus electricitatea.
GOSPODINA: Cine zice?!
CERȘETORUL: Unul, Lenin. În loc de ”electricitate”  se poate pune ”inocență”.
MISTER: Vom începe cu exercițiile impuse. Iubi, treci la aparat!
Asistenta, într-un trening roz: un pas în față.
ASISTENTA: Vă rog să vă așezați pe un singur rând...
FATA: Waw! Ca... liceenii?!
TÂNĂRUL: Ca caprele!
Toți se așază pe un singur rând. Doar Cerșetorul rămâne pe taburet, picior peste picior.
TATAIE (încet, spre Fată): Doar un jet... E atât de greu să faci un bine unei ființe în suferință?! Dumnezeu te va răsplăti!
FATA: Cum?!
TATAIE: Te va însemna cu creionul chimic în catastif și la prima strigare îți va da o primă!
TÂNĂRUL: Prima la stânga!
ASISTENTA: Tragem aer în piept... ne umplem plămânii cu oxigen proaspăt... Mai...
GOSPODINA: Hai... că-mi pleznește pleura!
TATAIE: Era mai greu să-ți pleznească mintea: niciodată nu crapă ce n-ai!
ASISTENTA: Respirăm aerul fericit... Și, deodată... nu mai respirăm! (Notițe.) Aerul pe care l-am depozitat în plămâni îl ținem strâns în miezul fierbinte al Ființei... Suntem buți pline cu aer fericit... O ușoară amețeală ne cuprinde...  simțiți?!
FATA: ... că mă ia cu leșin... de la pipotă!
Frânturi din Anotimpurile de Vivaldi...
ASISTENTA: Și... brusc...  expirăm! Uffff... Acum pieptul ne e gol...
TATAIE: Și capu’!
MISTER: ... dar Ființa noastră, pitită în coșul pieptului, mai păstrează nostalgia aerului fericit...
ASISTENTA: Umplem plămânu... Ufff! Și încă o dată... Afff... uffff!
GOSPODINA: Mi-am luat niște chiloți cu mânecă... și simt cum circulă aeru pe burlan!
ASISTENTA: Nu vorbim... respirăm... respirăm... Ufff... în vale...
TÂNĂRUL: Ufff... în deal!
ASISTENTA: Scuturăm mâinile... picioarele... sufletul! Vom face ca locomotiva... Uruie pistoanele... simțim cum roțile încep să ni se învârtră... fu... fuu... fuu... fu...
TÂNĂRUL: U...uuuu!
MISTER: La libere poți face și ca hipopotamu’… dar acum suntem la impuse!
ASISTENTA: Fuu... fuuu!... fiecare din noi suntem un vagon! (Pornește înainte.)    Țineți-vă de brăcinarul meu... Pistoanele merg... fu...fuu... fu... fu...
TATAIE: Aș fu... ceva!
GOSPODINA: Dar... cu ce?!
TATAIE: Cu picamăru’! Când vâram picamăru-n piatră…
TÂNĂRUL: Și-ai fost și la mineriade?
TATAIE: La toate. Lângă Arcul de Triumf, băștinașii, aliniați pe două rânduri, aplaudau și ne strigau: ”Lămpașelor, vă rugăm: loviți-ne cu tandrele voastre bâte!”
GOSPODINA: Și eu am fost acolo... M-a luat Cozma pe sus: ”Hai, fă, să faci ciulama la lămpașe!” Să nu mă fi dus... îmi pierdeam serviciul!
TATAIE: Și Ilie Năstase își pierdea serviciul... dar își revenea!
Se prind într-un trenuleț...
ASISTENTA: Eu sunt locomotiva: Vedeți cum ies aburi din chitia mea?!
TATAIE: Încă puțin și din beșica mea iese berea ce-am băut-o înainte să urc pe tatami!
ASISTENTA (tururi, în jurul Cerșetorului): Am pornit... prindem viteză... trecem pe sub un tunel... capu la fund!...
MISTER: ... și simțiți cum, încet, pe dinăuntru se așterne o ușoară amețeală... bucuria călătoriei... mirajul mersului spre Nicăieri...
FATA: Stop! (Trenul se oprește.)
TATAIE: Ce faci, puicuță?!
FATA: Mi-am uitat bagajul pe peron!
MISTER: tu-i mama lui de bagaj! Întrerupem o fericită călătorie pentru un pumn de boarfe?! Bine: ia-ți-l...
TÂNĂRUL: Uuuu-uraaaa!
MISTER: ... și la gară!
Se reface trenulețul.
MISTER: Trecem pe sub apeducturi... peste poduri și podețe...
GOSPODINA: E prima mea călătorie... Când eram tineri... pune bani deoparte pentru aragaz, frigider...
TATAIE: Amu... strângi cureaua... pentru cauciuc!
GOAPODINA: Și uite-așa... am rupt-o-n fericire: n-am ieșit nici pân’ la Făurei!
MISTER: ... trecem peste râuri... printre păduri și fânețe... nu-i așa că simțiți în plămâni aerul fericit?! (Se oprește, brusc.)
TÂNĂRUL: Tocmai ațipisem pe banchetă... Și-a mai uitat cineva pe peron chiloțeii cu mânecuțe?!
MISTER (pe loc): Întrerupem călătoria!
FATA: De ce?! Începuse să-mi placă!
TÂNĂRUL: Și mie! U-uuu!
MISTER: Tocmai de-aia! (Se pune în față.) Acum eu sunt locomotiva!
TATAIE: Și eu... vagonul restaurant!
MISTER: Pornim... înapoi! (Conduce trei tururi. Se oprește.)
TÂNĂRUL: Acum... ce mai e?!
MISTER: Am ajuns. Coborâm. În suflet ni se strecoară o bucurie molcomă... ce crește... sufletul e un limpede izvor... bucuria crește... crește... până se preface într-o fericire deplină! A fost într-o călătorie fericită, ne-am întors pe un peron fericit... e tot ce contează! Și... dacă... după ce a atins pământul ferm... cineva consideră că obiectele vremelnic-lumești nu-i mai sunt necesare...
ASISTENTA: ... formularu e aici!
Liniște.
GOSPODINA: Dacă vă interesează... ofer casa de la Botșeni.
MISTER (cot în coasta Asistentei): Bagă... texte!
ASISTENTA (foaia): ”Fericirea are ochii închiși” zicea Valery.
CERȘETORUL: Iar Proust: ”Fericirea este o eroare!”
TÂNĂRUL: Dau și eu bicicleta galbenă! Dacă tot merg cu trenu... ce să mai fac cu ea?!
FATA: Am și eu un cățel de pluș!
MISTER: Ce poți să faci cu un cățel de pluș?!
FATA: ... îmbrăcat într-un costum popular Armani! L-a adus tata din Argentina. Face pe puțin o sută de parai!
Asistenta flutură formularele: toți trei se grăbesc să semneze.
CERȘETORUL: Inocență pe toate drumurile... în râuri... în bălți... E păcat să nu te adapi de la un izvor atât de limpede! (Semn.) Dau și eu ăi trei purici!
TATAIE: Ziceai... că-s doi!
CERȘETORUL: Inocența naște Inocență! (Încet.) Doamne, ce popor fabulos! Cum să nu ai trei guru pe exemplar de vacă furajată... când... și râul... și ramul... te îndeamnă: ”Guru, te rugăm... ia-ne și adapă-ne din porția ta de urină?!”

                                                              Scena  2

Pendula arată ora trei și cinci..
MISTER: Și acum... fericirea la ”liber alese”!
CERȘETORUL: Pot să conduc eu ședința de ”liber alese”?
MiSTER: Poftim, maestre!
CERȘETORUL: Stimați tovarăși și naș Florea: Sunteți liberi să faceți ce poftiți!
TÂNĂRUL: Cum adică... ”ce poftiți”?!
CERȘETORUL: Adică... exact ce vă taie capul!
TATAIE: Eu aș avea nevoie de o femeie gonflabilă!
GOSPODINA: Nu mă iei pe mine?
TATAIE: Vorbeam de o femeie, nu de dulap cu trei uși!
MISTER (telefonul): Alo... curieratul Caritas? Am nevoie urgent de o femeie gonflabilă... (Spre Tataie.) Blondă sau brunetă?
TATAIE: Gri. Și să aibă două țâțe!
MISTER: Gri, cu două țățe.
TATAIE:Și cu una de rezervă!
TÂNĂRUL: Pot să fac... ce vreau?! (Începe să urle: înalt, sfâșietor. ) A... uuu! A... uuuuuu! De când eram de-o șchioapă... mama, tata, vecinii, mătușile și învățătoarea îmi dădeau bobârnace și-mi strigau: Taci! Taci... taci... taci! Odată... în marginea câmpiei... am văzut un lup. Stătea cu botul pieziș... și urla. Tare, tandru... maiestuos! U-uuuu! Fericit cel care poate urla liber!
GOSPODINA: Pot și eu?
MISTER: Ce?!
GOSPODINA: Să fac ca pitpalacul!
TATAIE: Poți să faci și ca oaia!
GOSPODINA: M-am măritat la șaișpe ani... și prima izbitură de proteză am luat-o în noaptea nunții: cică... de ce am țopăit cu țambalagiul! O lună n-am mai auzit nimic... Lumea fremăta-n jur... pomii înfloreau și bujorii își desfăceau petalele roz... dar eu eram ca un mort sub apă... Și într-o dimineață... când am ieșit, buimacă, pe prispă... m-am lovit cu tigva de colțu ușii... Parcă s-au deschis cerurile... Din dudul din fața cășii am auzit: Pit-palac. Pit... palac...
Ușa se deschide: o mână vâră un pachet.
VOCE (de afară): Femeia dumneavoastră gonflabilă!
Tataie  dezvelește femeia gonflabilă și se așază pe ea.
MISTER (spre Fată): Tu... ce faci?
FATA: Mulțumesc, bine! Aștept troleul! A... uitasem: troleul sunt eu! (Brr... br!)
MISTER: Domnișoară...
FATA: Nu sunt domnișoară, sunt troleibuz!
MISTER: Domnule troleibuz, aveți un bilet în plus?
FATA: Pe traseul ăsta, într-o zi nu se călătorește cu bilet, iar a doua zi se merge...”fără”! (Pornește ”motorul”.) Hai, domnule, nu urcați? (Mister o prinde de brăcinar: mașina ”pornește”.) Brrrr... brr! (Frână bruscă.)
TÂNĂRUL: U-uuuuu! Stația ”Lupul tânăr”, peron pe stânga!
MISTER (”coboară” chiar în fața Gospodinei): Așteptați de mult tramvaiul?
GOSPODINA: Nu, domnule: eram pe zebră!
TATAIE: Pe zebră... e subsemnatu! 
MISTER (Gospodinei): Urcă: nimeni nu trebuie să rămână jos!
GOSPODINA (capul sprijinit în cot): Pit... palac. Pit... palac!
TATAIE: (spre de pe femeia gonflabilă): Tinere, ești mai fraged: N-ai vrea să-mi ții locul... să nu se răcească!... până-mi lipesc proteza?!
Tataie descalecă și Cerșetorul îi  ia locul pe femeia gonflabilă.
CERȘETORUL: ”Fericirea e un Ideal al Imaginației, nu al Rațiunii.” Immanuel Kant. ”Imaginația te face bucuros, dar la Extaz te aduce doar Inocența!” Eu.
FEMEIA GONFLABILĂ (de „sub”): Unde e condica de reclamații și sugestionări?!
CERȘETORUL: Ce vrei să sugestionezi?!
FEMEIA GONFLABILĂ: Prin Lege, o femeie de cauciuc, de plută sau de zer... trebuie să primească Orgasm!
FATA: O terminarăm cu candidoza... și dăm în Orgasm?!
CERȘETORUL: Stereotipiile sexuale sunt tot Inocență!
TÂNĂRUL: Adică... dăm din cur pentru că suntem cu ”cuget curat”?!
CERȘETORUL: Orice gest repetitiv este un gest candid!
FATA: Și actorii, când repetă o piesă... o fac din ... candoare?!
CERȘETORUL: Și!
FEMEIA GONFLABILĂ: Taci și dă la rame: mie-mi trebuie orgasm!
CERȘETORUL: Și Teatrul e Orgasm, și Muzica... și Pictura...
TÂNĂRUL: Și bicicleta mea galbenă... când fac ture în jurul parcului... e ca și cum m-aș sui pe-o gonflabilă?!
FEMEIA GONFLABILĂ: Acum, că ai dat bicicleta...  poți să faci flotări pe subsemnata!
CERȘETORUL: Arta e Orgasm!
ASISTENȚA: Hai, să trecem la program! 
MISTER: Domnule troleibuz, sunteți fericit? 
FATA: Br... brr!
TÂNĂRUL: U... uuu! U....uuuuu!
GOSPODINA: Pit... palac. Pit...palac!
CERȘETORUL: Fericiți cei liberi, că al lor va fi Trecutul! (Activ!)
MISTER (încet, spre Cerșetor): Nu e cam mult ”liber”?!
CERȘETORUL: Câtă Libertate, atâta Inocență. Și câtă Inocență, atâta Fericire!

                                                            Scena 3

Participanții... lac de sudoare. Pendula arată ora patru și cinci.
TATAIE (gâfâie. Se aruncă pe dușumea): N-am mai făcut genoflexiuni, din liceu!
FATA (se aruncă pe dușumea): E obositor să fii troleu: se urcă-n tine cine vrea!
TATAIE: Să fii fericit înseamnă să-ți trăiască trandafirul.
GOSPODINA: Și s-auzi cu urechea stângă!
TATAIE: Trei culori cunosc pe lume: să bei, să vâri la găurică și la lingurică!
TÂNĂRUL: Te dai zbanghiu... de parcă tu ai dat mâna cu Stalin!
TATAIE: Am fost de cinci ori decorat cu ”Lopata lui Stalin” clasa a cincea. Dar... niciodată fericit! Dacă inocența e pe toate drumurile și naște Fericire... de ce nu călcăm în bălți de fericire?!
GOSPODINA: Fiecare ne purtăm pe umeri, haina de ploaie a propriei nefericiri! Văd pe stradă, și când e soare, doar oameni cu pelerină! De ce?!
CERȘETORUL: Întreabă-l pe Dumnezeu: are audiență în fiecare joi, între cinci și cinci!   
TATAIE: Nu ne fericim, nici la găurică... nici la lingurică?!
FATA: La trei dimineața... nu mănânc nici moartă!
GOSPODINA: Moartă... nu. Dar vie... mă arde la pipotă! (Spre Cerșetor.) Ia zi... nepotu lu’ Aristotel: foamea e bună?!
TATAIE: E ca fuga: nu e bună, dar e sănătoasă!
CERȘETORUL: ”Fericirea este plăcerea care nu se va repeta. ”Tolstoi.
ASISTENTA (notițe): Einstein: ”O masă, un scaun, un paner de cireșe… e tot ce-ți trebuie ca să fii fericit!”
CERȘETORUL: ”Boii sunt fericiți atunci când găsesc de mâncat năut.” Heraclit din Efes.
Mister deschide, larg, frigiderul. ”Masele” dau năvală. Se așază, fiecare în câte un colț. Ospăț pantagruelic. Mister se apropie de Tataie.
TATAIE (mărâie): Orice! Numa’... să nu te-atingi de osu’ meu!
MISTER: Nicio grijă, nenea: eu respect osu’ omului! (Îi ia o scamă de pe umăr.)
Toți înghit, cu ample sughițături.
TATAIE: ”Fericire” e când simți osul proaspăt sub buză! (Darabaua-n burdihan. Gospodinei.) Dă cu ștergătorul de parbriz  pe valău!
GOSPODINA: Nevastă-ta o fi fost fericită când a închis ochii: lâng-un bășinos n-ar sta nici o gutuie! (Își șterge buzele, cu mâneca. Plescăie.) Ne trebuie atât de puțin ca să fim fericiți...
TATAIE: ... un os proaspăt! Amu... de mâncat, am mâncat, de băut... am băut. Mai rămâne...
GOSPODINA: Bine, dacă insiști... (Se ridică. Spre pensionar.) Nu vii?!
TATAIE (grimasă): Pe tine nu te-ar mai călări nici porcu’!
FEMEIA GONFLABILĂ: E bine e să fii de cauciuc: nu-ți trebe... nici să mănânci, nici să bei, nici să... ce nu poate tataie!
TATAIE (spre Asistentă): Îmi curg balele după tine!
FEMEIA GONFLABILĂ: Nu mai bine... te sui pe subsemnata?!
TATAIE: Nu mai suport... cauciuc! Pe stradă... cauciuc. În farfurie... cauciuc! În pat... cauciuc?! Până și gândurile îmi sunt de cauciuc!
FATA: Lumea... e cauciuc?!
FEMEIA GONFLABILĂ: Lumea e o colecție de dat din cur. Repetiția este mama Inocenței! Repetiția este mama Fericirii! Repetiția este mama Repetiției!
MISTER: Iubito! (O ”trage” pe Asistentă într-un colț de rulotă.)
ASISTENTA (tare): Să nu-mi spui că trebuie să mă culc sub Tutancamon!
MISTER: Draga mea, suntem într-o afacere. Iar o afacere e alcătuită din clienți și din prestatori de servicii. Afacerea e de succes doar atunci când clientul e mulțumit!
ASISTENTA: Și ca să fie clientul tău mulțumit... io trebe să mă-ntorc cu roatele-n sus?! (Lacrimi.) Ai zis că-i jupoi p-ăștia... și cu banii de pe piei mă duci în Bahamas!
MISTER (o mângâie): Te-apucă din oră în oră?! Așteaptă... și te voi ferici!
ASISTENTA (sughițuri): Nu mai îmi trebuie niciun Bahamas! Dacă ”Fericire” înseamnă Lupuleni... mai bine penurie de lipsă!
FEMEIA GONFLABILĂ: Asta e soarta ființelor de la parter! Trupul femeii e ca o sticlă: pui în ea și zamă de varză. Apoi... o speli... și e ca nouă!
MISTER (o mângâie mereu): N-o să pățești nimic! Nu te uiți la el?! E un șopron deșirat! (Mai încet.) Cât vei sta pe burtă... sau pe spate... eu îți voi cânta romanțe de pe valea Bahamasului!
Femeia se întoarce în ”mase”: dreaptă, marțială.
ASISTENTA (spre Tataie): Hai!
TATAIE: Unde?!
ASISTENTA: În Rai! 
Asistenta și Tataie coboară în tomberon.
MISTER (și el revenit în ”mase”): ”Și bogat e răăău, și sărac e greeeeeu!”                                                           Fericirea clientului e datoria noastră! (Spre ”mase”.) Mai vrea cineva la zăvoi?
Liniște. După câteva clipe, din ”Rai” iese Asistenta. În urmă, Tataie.
ASISTENTA (fruntea sus!): Am jucat în filmul: ”Trandafirul e mort”!
TATAIE (se încheie la șliț): Pot să spun, cu mâna pe inimă...
ASISTENTA: ... că pe altceva... nema!
TATAIE: ... că sunt aproape fericit: Am vrut să mănânc? Am mâncat... Am vrut să beau? Am băut... Am vrut să... Am vrut! Acum vreau diferența de la ”aproape fericit”, la ”fericit”: un somn de zece kile!
GOSPODINA (cască): Și pe mine mă fericește o adiere de nani! (Se întinde pe dușumea.)
MISTER (țipăt): În contract scrie că nu doarme nimeni! (Îi trage de umeri: îi forțează să se ridice.)
TATAIE: Eu, dacă nu închid ochii...
GOSPODINA: Doamne-ajută!
TATAIE: ... măcar un ceas... sunt nefericit toată ziua!
MISTER (spre Asistentă): Ce stai ca toanta?! Adă cacaua!
În fugă, Asistenta vine cu un hârdău:  împarte pahare cu cafea la ”mase”.
TATAIE (plescăie): Parcă... mi-e și mai somn! (Se întinde pe dușumea.)
TÂNĂRUL (cască): Abia acum... mi-e somn! (Se întinde pe dușumea.)
CERȘETORUL (își schimbă iar ”baza”): Caca de porumbel! Știu ceva care, dacă iei o înghițitură...  visezi cu ochii deschiși...
GOSPODINA: Ce?!
CERȘETORUL: Ce poftești. Sufletul se lasă în stăpânirea retinei, iar retina sună encefalul. Care, la rându-i... sună un înger! Dar... ce s-o mai lungim: vă pot prepara o zeamă de scârț!
TÂNĂRUL: Ete... scârț! Ce e... ”scârț”?!
CERȘETORUL: Un praf zgrumțuros, pe care îl găsești într-o cutie de pantofi nou-nouți.
FATA: Și la ce e bun... scârțul?!
CERȘETORUL: Înmoaie orice piele!
TATAIE: Chiar și pielea... ?!
CERȘETORUL: La gunoi găsești cât scârț poftești! Rețeta e simplă: un săculeț de scârț la un litru de apă clocotită.
TATAIE (evident interesat): Visezi... cum dezbraci odată cinci fecioare despletite... și asta... cu ochii deschiși?!
GOSPODINA: Cu șlițu’ deșchis!
TÂNĂRUL: Păi... nu ziceai că stai în tomberon, sub o conductă?
CERȘETORUL: Sub conductă!
TÂNĂRUL: Și cum dracu’ fierbi ceaiu’?!
CERȘETORUL: Cu apă clocotită din conductă!
TATAIE: E greu să umbli cu focul! O singură dată m-am fript...
TÂNĂRUL: Cu... apa?!
TATAIE: Cu o tipă de optâșpe ani! (Fetei.) Ne... frigem?
CERȘETORUL: Așadar: Vreți să nu dormiți?
MISTER: Vor!
CERȘETORUL: Atunci toată lumea... la scârț! Ca să iasă ceaiul beton... în zeama de scârț se mai pune un pic din tocul unui pantof de virgină! (Se ridică: smulge pantoful din piciorul fetei.)
FATA: Ești nebun?!
CERȘETORUL: Nu: doctor în Sociologie!
FATA : Și eu... cum o să plec?!
CERȘETORUL: După ce-o să bei, n-o să vrei să mai pleci: vei scârțăi de fericire! (Decupează tocul pantofului. Ridică în lumină bucățica de piele.) Ecce... piele! (Face semn spre Asistentă. Aceasta vine, în fugă. Îi pune în palmă ingredientele.)
CERȘETORUL: Ce te uiți la mine ca joiana la un fir de lucernă?!
ASISTENTA: Ai ochi frumoși. Albaștri.
CERȘETORUL: Voronețul îi are și mai albaștri!
ASISTENTA: Dar eu pe tine te plac! Doar când te privesc mă ia cu călduri!
CERȘETORUL: Nu strigai ca apucata: luați-l de aici... că miroase?!
ASISTENTA: Miroși și acum: a creier ars! (Languros.) Să mă dau mai aproape?
CERȘETORUL: Tot ce e lipsit de candoare mă lasă rece! Ești o casieră într-o gară pustie. Eliberează peronu’… că vine acceleratu! Și mai repede cu scârțul!
ASISTENTA: Vine... băiatuuuu!
Aduce o oală din care ies aburi: toarnă lichidul fierbinte în minuscule ceșcuțe. Tânărul aruncă ceaiul pe dușumea.
CERȘETORUL: Ce faci?!
TÂNĂRUL: Eu nu beau porcăria aia! Am venit să iau niște bani și (Arată pendula.)... peste două ceasuri voi ieși de-aici cu ei în buzunar! 
CERȘETORUL: Lumea este un labirint cu multe intrări, dar cu o singură ieșire!
TÂNĂRUL: Cine zice?!
CERȘETORUL: Eu și Harry Belafonte! Suntem pe o Arcă a Inocenței. Crezi că Noe a întrebat oaia dacă vrea fân sau gumă de mestecat?!
TÂNĂRUL (spre Mister): Eu cu dumneata am semnat un contract... și-l lași pe pinguinul ăsta să ne-ndoape cu ceai de scârț?!
Mister tace.
FEMEIA GONFLABILĂ: Nu depinde de el. Nu depinde nici de tine, și nici de mine.
FATA: Dar... de cine depinde?!
FEMEIA GONFLABILĂ: De cauciuc!
TATAIE (Gospodinei): Totuși...
GOSPODINA: Totuși?!
TATAIE: Știi să faci poale-n brâu?
GOSPODINA: Și... poale-n cap! Dar... ce-ți veni?!
TATAIE: În lipsă de fecioară e bună și-o gospodină!  Ce faci... ”după”?
GOSPODINA: După... ce?!
TATAIE: După... potop!
GOSPODINA: Nu știu. Tu?!
TATAIE: Nu vrei să ne exersăm amândoi fericirea?!
GOSPODINA: De ce-aș schimba un ciung cu-n babuin cu scula moale?!
TATAIE: Ca să-ți aperi urechea stângă: eu lovesc numai pe dreapta: la stânga am romantism! Așa loveam cu bâta, în Piață! Iar... cetățenii mă priveau cu ochii limpezi și curați: ”De ce dai, nene?!”  Hai să fim fericiți... pe dreapta!
GOSPODINA: N-auzi... cică... fericirea nu depinde de noi?! Doar inocența e sigură!
CERȘETORUL (toarnă Fetei și Tânărului alt ceai în ceșcuțe): Dolgopov zice că, după un timp, scârțul devine o substanță revelatoare: odată ce-ți ajunge pe trahee... e ca și cum ai înghiți o oglindă.
GOSPODINA: Eu am înghițit într-o zi oglinda...
TATAIE: Când ți-ai văzut profilul de dulap?!
GOSPODINA: Când mi-am văzut urechea vânătă!
CERȘETORUL: S-au făcut experimente pe șobolani: li s-a inoculat ceai de scârț.
FATA: Și... șobolanii au devenit melancolici?!
CERȘETORUL: Din contră: păreau izbiți de o luciditate dureroasă. Nu e ușor să-ți vezi fața într-o oglindă concavă!
MISTER: Ce poți vedea într-o oglindă concavă?!
CERȘETORUL: Trăsăturile îngroșate fantastic, monstruos. Intri brusc în destinul altora care, la rându-le, întră în destinul tău. Nenorocirea altuia devine nefericirea ta.
FATA: Și fericirea... aproapelui?!
CERȘETORUL: E Fericirea privită invers! După ce au înghițit ceaiul de scârț, șobolanii s-au văzut pentru prima dată în chip de șobolani și au văzut, ca-ntr-un film, destinul lor strâmt, de ființe rudimentare. În jur răsuna un cor: ”Scârț! Scârț!”
FATA: Scârța... scârța?!
CERȘETORUL: Chipul lor cel nou, lipit ca o mască de fier înroșit, începea să-i ardă. De durere, furie și neputință, au început să scârțăie din dinții lor albi... și au pornit într-o goană nebună.
GOSPODINA: Încotro?!
CERȘETORUL: Spre Rai.
MISTER: Și șobolanii au... Rai?!
CERȘETORUL: Și șobolanii. Și oamenii. Și vițeii! Raiul este ultimul refugiu al inocenților care și-au văzut chipul într-o oglindă concavă!
TÂNĂRUL: Povești nemuritoare spuse de un cerșetor cazat într-un melc cu cochilia de cretă! Uite: beau! Să văd dacă... scârțâi! (Apropie ceșcuța de buze: bea. Spre Fată.) Bea fără grijă: are tot atâta tărie... cât un jet de virgină!
Fata apropie ceșcuța de buze: bea.
TATAIE: Bea, Grigore, aghiasmă! (Bea.)
GOSPODINA: Ete... scârț! (Dă peste cap ceșcuța cu ceai.)
TÂNĂRUL (spre Cerșetor): Tu... nu consumi?
CERȘETORUL: Noe trebuie să rămână la pupa!
TÂNĂRUL: De ce?!
CERȘETORUL: Ca să aleagă locul cel mai sigur unde se va scufunda Arca!
Mister apropie ceașca de buze: bea. Asistenta apropie ceașca de buze: vrea să bea. Cerșetorul îi ia ceașca din palmă: aruncă pe dușumea, conținutul.
ASISTENTA: Ce faci?!
CERȘETORUL: Tu să nu bei!
ASISTENTA: De ce?!
CERȘETORUL: De treci codri de aramă!
FEMEIA GONFLABILĂ (plescăie): Are gust de anvelopă. Ete... scârț! Roata este repetiția Cercului! 
TATAIE: În sfârșit: o femeie deșteaptă... și aia de cauciuc! De unde știi atâtea lucruri?
CERȘETORUL: De la călăreți! Tot ce apasă greu și cu repetiție se imprimă în material!
FEMEIA GONFLABILĂ: Repetiția este mama Inocenței! Repetiția este mama Fericirii! Repetiția este mama Repetiției!
TATAIE (Plescăie. Gustă. Plescăie.): Eram lângă Arcul de Triumf... când văd în față un puțoi: stătea cu picioarele crăcănate și urla. Lung și sfâșietor: ca un lup tânăr. Ridic ghioaga... se-ntoarce...  Avea niște ochi limpezi... ca de ied...  ”Nenea, nu da... ” zice, moale... 
GOSPODINA: Veneam în spatele ortacilor, cu oala cu sarmale... Când, apare în fugă, o fată... Avea ochii limpezi, de căprioară. ”Tanti, zice, vâră-mă oriunde... și într-o gaură unde a intrat deja șarpele!” O vâr sub fusta mea înfoiată...  Peste cinci minute se întorc ortacii... 
FATA: Ce s-a întâmplat?!
GOSPODINA: Nu știu: am închis ochii... și am auzit țipăt de fată.
TÂNĂRUL: Pe bicicleta galbenă mă învârt ca titirezul pe aleile parcului... în jurul fântănii carteziene... U-uuuuuu! Fericirea înseamnă să poți striga din toți rărunchii... unde poftești... cât poftești! (Spre Fată.) Hai, iubito, nu urci pe bicicleta mea galbenă?!
FATA (dreaptă, cu ochii deschiși): Nu sunt iubită... sunt troleu!
TÂNĂRUL: Pot cânta la armonica ta?!
FATA: Bine: sunt troleu cu burduf și poți cânta la armonica mea!
Tânărul, cu mișcări somnambulice, o îmbrățișează pe fată... ca pe acordeon!
TÂNĂRUL: Asta e Fericirea: să cânt la armonica ta...
FATA: Asta înseamnă Fericirea: să pot fi cântată!
TÂNĂRUL: Îi apără cineva pe inocenți de inocența Lumii?!
GOSPODINA: Cine apără urechea mea de proteza de fier ?!
FATA (spre Cerșetor): Candoarea joacă și-n ochii lupului... și-n privirea caprei?!
MISTER: Lumea este inocentă sau Inocența e Lumea?!
FEMEIA GONFLABILĂ: Ete... scârț!

                                                             Scena  4

Pendula arată ora cinci și cinci. Tataie, Fata, Tânărul și Gospodina dorm în picioare: paraleli, ca niște mumii încremenite în formol. Mister, cu capul sprijinit de spătarul unui scaun. Alături, în aceeași poziție, Asistenta. Femeia gonflabilă, cu ochii deschiși, e întinsă pe dușumea.
TÂNĂRUL (drept, cu ochii deschiși): Eram student, și-ntr-o dimineață... m-am dus în Piață...
CERȘETORUL (de alături): ... că tot rimează... dimineață... cu piață!
TÂNĂRUL: Oamenii din corturi încă dormeau...
TATAIE (drept, cu ochii deschiși): ... în fața mea... un puțoi... crăcănat, pe caldarâm... urla...
TÂNĂRUL: ... și am început să urlu...
TATAIE: Urla...
TÂNĂRUL: ... lung și sfâșietor...
TATAIE: ... ca un lup tânăr.
TÂNĂRUL: Ce-a mai rămas din urletul meu?!
CERȘETORUL: Din orice țipăt râmâne doar ecoul!
TATAIE: Mă privește cu ochi de ied: ”Nenea, de ce vrei să mă lovești?!”
TÂNĂRUL: ”Nenea, de ce mă lovești?!”
TATAIE: Ridic ghioaga... lovesc drept în boașe.
TÂNĂRUL (dezgolește fesa): Da: drept în boașe!
 FATA (dreaptă, cu ochii deschiși): Eram în Piața Amzei, la o mătușă... Aveam șaișpe ani nu știam eu ce e ”mineriade”. Mă plimbam pe străzi... Până într-o zi, când am văzut că pe carosabil eram singură... singurică! De departe am auzit zarvă, în jur mirosea a ciorbă de fasole cu mărar, și am mai văzut cum un convoi de oameni cu fețele fumurii se apropiau... I-am recunoscut și m-am bucurat: și tata era miner, și frate-miu...
GOSPODINA: A apărut în fugă, o fată. Era speriată. ”Tanti... ”
FATA: ... să nu mă lași!” am zis. ” Ascunde-mă unde vrei!”
GOSPODINA: Am vârăt-o sub fusta mea.
FATA: Aerul îmi juca mărunt în față... vedeam doar imprimeul cu o fetiță cu o fundă roșie...  apoi o mână a ridicat materialul și am auzit o voce...
GOSPODINA: ”Ehe... niciodată nu știi ce ascunde fusta unei femei!” Fata a zvâcnit de sub fusta mea și a început să alerge spre stația de troleibuz...
FATA: ... am început să alerg... din față am zărit un colț de troleu care se apropia...
GOSPODINA: Am auzit un țipăt de fată...
FATA: ... Apoi... n-am mai văzut nimic... Ce mai țin minte e scrâșnetul de troleibuz și o voce: ”Mai bine s-o... decât să cadă subt troleu!”
CERȘETORUL (îl bate pe umăr pe Mister): Ce faci?
MISTER (țeapăn: cu ochii deschiși): Dorm. 
CERȘETORUL: Ai ochii deschiși!
MISTER: Dorm în gând!
CERȘETORUL: Ce vezi?!
MISTER: Văd... la Arcul de Triumf... cetățeni aliniați pe două rânduri, care aplaudă și strigă, tandru: ”Vajnici purtători de lămpașe... vă rugăm: loviți-ne cu bâtele lângă urechea stângă!” De ce văd toate acestea?! N-am fost niciodată la Arcul de Triumf!
CERȘETORUL (lângă Mister): Scoal și privește: am acum banii tăi... femeia ta! Iar ție nu-ți mai rămâne decât să privești, ca un bou melancolic, în miezul inocent al Lumii!
MISTER (își acoperă cu brațul, ochii): Văd... cum un caporal a prins de rever un mare popor și l-a pus să cânte, încolonat, Lili Marleen. Iar un general cu nume de coniac a dus o mare nație până-n pânze inutile de Siberie...  Lumea e călărită de Inocență!
FEMEIA GONFLABILĂ: Numai pe mine nu mă mai încalecă nimeni!
MISTER: Toți cetățenii patriei sunt ocupați: aplaudă și strigă: ”Vajnici purtători de lămpașe... vă rugăm... loviți-ne cu bâtele lângă urechea stângă!”
FEMEIA GONFLABILĂ (țipăt șfâșietor): Am băut trei căni și... ete-scârț: nu pot închide un ochi! De ce unii pot să doarmă, duși... și alții trebuie să mestece în creierul lor de cauciuc toate repetițiile Lumii?! Eu de ce nu pot să dorm fericitul Somn?!
CERȘETORUL: Pentru că la căpătâiul Lumii trebuie să rămână mereu aprinsă o făclie...  fie ea și de cauciuc! (O caută cu privirea pe Asistentă... care e cu capul sprijinit de spătarul unui scaun.) Nu cumva... (O prinde de păr: îi trage fața la doi centimetri de fața lui.) Ai retina roșie... Tâmpito, ți-am spus să nu bei?!
ASISTENTA: (ridică doar puțin bărbia din spătar): Doar... un strop!
CERȘETORUL: Ar trebui să te joc în picioare, mărunt și sistematic, ca fetele de la Căpâlna!
ASISTENTA: O tot țineai... că e licoarea fericirii. Și... am vrut să văd ce gust are! Nu sunt virgină, dar sunt om...  și oamenii au atâta nevoie de fericire!
CERȘETORUL (o prinde mai vârtos de păr): Te-aș face salam de vară, dacă nu mi-ar trebui o proastă care să măture Raiul! (O vâră cu capul în hârdăul de cafea. O dată. De două ori.) Te-ai trezit?! Treci la program!
TÂNĂRUL: Nenea, de ce ai bâta atât de grea?!
TATAIE: Ca să te lovesc mai bine în boașe, tinere!
FATA: Tanti, de ce florile de pe fusta matale sunt roșii ca ochii ortacului?!
GOSPODINA: Ca să te mestece mai ușor cu dinții lor albi, fetițo!
MISTER: Somnul Rațiunii naște monștri, iar somnul Lucidității naște proști! Nu, nu se poate trăi așa: prea multe întrebări și prea deloc răspunsuri!
CERȘETORUL: Cine să răspundă, dacă Dumnezeu are audiență în fiecare joi de la cinci la cinci...
TÂNĂRUL: ... și nu e ”joi” niciodată?!
MISTER: Nu se poate trăi așa!  (Se apropie de tomberon: coboară.)
TÂNĂRUL (se apleacă peste marginea tomberonului, înăuntru): Domnule... o clipă!
Capul lui Mister se ridică, din Rai. Tânărul scoate din plic banii și îi întinde lui Mister. Pe rând, Fata, Gospodina și Cerșetorul îi pun în palma lui Mister, banii.
CERȘETORUL: Tataie, nu verși în contul Fericirii?!
TATAIE (nehotărât): De mâncat am mâncat, de băut am băut, de... am... Și... ce dacă?! (Cu părere de rău.) Biiine! (Pune în palma lui Mister, banii.)
MISTER (cu toți banii în palmă): Ce să faci cu metalul în Rai?! Pericol de trăznet! (Aruncă banii în Sală: dispare în ghenă.)
FATA: Nu e aer!
TATAIE: E penurie de lipsă de aer recondiționat!
GOSPODINA: Nu are nimeni un aparat de aer necondiționat?!
TATAIE și GOSPODINA: Nu, nu se poate trăi așa!
TÂNĂRUL: Scărța... scâța!
FATA: Scârț!
Coboară, unul după altul, în Rai.

                                                            Scena  5

Zgomot de plase care, periodic, se izbesc în peretele tomberonului...
VOCEA LUI TATAIE: Eu, el și bâta. Însă... mai trebuie să mai fi fost cineva!
VOCEA TÂNĂRULUI: ... orice are un ”cinci”!
VOCEA LUI TATAIE: Cinci e numărul Fericirii!
VOCEA TÂNĂRULUI: Cinci e ”V” de la Victorie!
VOCEA LUI MISTER: Două inocențe care au un punct comun: victimă și călău!
VOCEA LUI TATAIE : Eu, el, bâta. Și încă...
VOCEA LUI MISTER: Și încă un șobolan!
VOCEA LUI TATAIE: Și încă... un ”altul”.  E bine: sunt cinci!
VOCEA GOSPODINEI: Am închis ochii și am auzit...
VOCEA FETEI: ”Tanti, nu mă da!”
Izbitură în perete...
VOCEA GOSPODINEI: Cui să n-o dau?! Eram: eu, ea, ei. Și fusta mea cu Scufița roșie pe imprimeu. Trebuie să mai fi fost al cincilea!
VOCEA FETEI: Cinci e numărul Fericirii!
VOCEA LUI MISTER: Fericiți cei inocenți, că niciodată nu se vor mântui!
VOCEA GOSPODINEI: Nici victimele? Nici... călăii?!
VOCEA LUI MISTER: Care e diferența?!
Izbitură în perete...
VOCEA LUI TATAIE: Eu, eu, el, bâta. Un șobolan. Și... ”altul”. Sunt mai mult de cinci!
VOCEA TĂNĂRULUI: Ce trece peste cinci... nu se pune! Dar... ce înseamnă... ”altul”?!
VOCEA FETEI: Altul... trebuie să fie... ce nu e ”noi”!
VOCEA GOSPODINEI: Dar ce înseamnă: ”noi”?!
O VOCE: Cei cu care ne batem... ”noi” din când în când...
FATA: ... crezând că suntem... ”altul”?!
Izbituri repetate în perete...
VOCEA TÂNĂRULUI: ”Nu te întinde: ocupi spațiul altuia!”
VOCEA FETEI: ”Nu respira: respiri aerul altuia!”
VOCEA FETEI: De ce nu e spațiu și pentru ”eu” , și pentru ”altul”?!
VOCEA TÂNĂRULUI: De ce nu e aer și pentru ”voi” și pentru ”noi”?!
VOCEA LUI MISTER: Și ”noi”, și ”voi” rimează cu ”gunoi”!
Izbitură în perete.
VOCEA GOSPODINEI: Totuși... cine e ”altul”?!
VOCEA LUI MISTER: ”Altul” e ”tu” în surdină!
O VOCE: Și Raiurile sunt atâââât de aglomerateeee?!
VOCEA LUI TATAIE: ”Era umed în bordei...”
VOCEA GOSPODINEI: ”Și-am plecat și eu cu ei!”
VOCEA FETEI și VOCEA TÂNĂRULUI: ”Melc nătâng, melc nătâng...”
Ecoul izbiturilor în peretele tomberonului tot mai stinse: deasupra s-a așezat peretele de gunoi...                            
                                                             Scena  6

În rulotă, lumina agresivă, orbitoare, umple Scena și Sala. În Scenă, Cerșetorul, Asistenta și, întinsă pe dușumea, Femeia gonflabilă.  
FEMEIA GONFABILĂ: Doamne, cauciucul pare mai rentabil!
Vine lângă  tomberon: vrea să se arunce. Cerșetorul îi barează drumul cu brațul.
FEMEIA GONFLABILĂ: Vreau și eu în Raiul Inocenților!
CERȘETORUL: Nu se poate!
FEMEIA GONFLABILĂ: Să iubești... nu. Să dormi... nu. De ce?!
CERȘETORUL: Cauciuc în cauciuc se numește ”sex”! Lumea e doldora de sex. Sex... dimineața, la prânz și la cină! Aceleași mișcări penibile: unu-doi... unu-doi... La capitolul Fericire nici Dumnezeu n-are imaginație! (Se ”spală” pe mâini. Spre Asistentă.) Marș la ușă, să-i primești pe abonații la Fericire!
Femeia, buimacă, împleticindu-se, se învârte, ca o găină buimacă. De afară... din Sală!... început de larmă.
CERȘETORUL (în prag): Intră doar cinci inși! (Voci.) Cinci e numărul Fericirii! (Larma crește. Pe sub braț i se strecoară, în fugă, cinci inși.)
ASISTENTA: A intrat și-al șaselea!
CERȘETORUL: De unde știi?!
ASISTENTA: După miros!
CERȘETORUL: De la începuturi, Lumea e în putrefacție! (Din prag, cu spatele la Sală.) Cinci... și nici unul mai mult!
VOCEA NOULUI CERȘETOR (scârțăit de scaun pe care se așază cineva, temeinic): Stai jos!
Cerșetorul se așază pe prag. Imaginea lui, silueta Noului Cerșetor, se reflectă în oglinda mare de pe peretele rulotei.
CERȘETORUL: Cine ești?!
VOCEA NOULUI CERȘETOR: Dolgopov e conducătorul tezei mele de doctorat: ”Cinci  trepte ale Inocenței, de la tribul Wubu, la Kremlin”. Bea: e zeamă de scârț! O să-ți fie frig în Rai! 
Cerșetorul se ridică: face un pas spre tomberon. Se oprește: își lasă hainele pe dușumea. De lângă perete, o mână așază alt morman de haine ponosite. Cerșetorul îmbracă hainele de cerșetor și, încet, se apropie de tomberon.
CERȘETORUL: Fericirea este dorul de repetare! Cine zicea?! (Își răspunde singur.) Milan Kundera! (Coboară în Rai.)
Din colțurile rulotei apar Tataie, Gospodina, Tânărul, Fata și Mister.
NOUL și VECHIUL CERȘETOR (se așază): Începem ”liberele alese”!
Mister o ține de brăcinare pe Fată: fac rotocoale. Tataie călărește Femeia gonflabilă.
MISTER: Domnule autobuz, sunteți fericit? 
FATA: Br... brr! (Spre Gospodină.) Tanti, pot să mă ascund sub fusta mata frămătătoare?!
TATAIE: Ua... aaa... ce exces prin lipsă: fecioare din cauciuc!
TÂNĂRUL: A... uuu! U....uuuuu! (Spre Tataie.) Nenea, am o rugăminte: lovește-mă drept în Inocență!
FEMEIA GONFLABILĂ: Repetiția este mama Fericirii! Repetiția este mama Repetiției! GOSPODINA: Pit... palac. Pit...palac!
Acordurile tandre ale Anotimpurilor lui Vivaldi.


                                                            CORTINA