Tangoul maimuţelor

   Ascult "Cântec despre Bucovina" cântat de Grigore Leşe (orice altă interpretare e mediocră!) de zece, de douăzeci de ori. Aş asculta-o, neclintit, de o mie de ori. E imnul românilor de pretutindeni şi dintotdeauna. În vocea demn-tragică a lui Leşe stau cel puţin două veacuri de molcomă suferinţă. În pauze, ascult "Of, ce dor, ce chin, ce jale" cântat de Tudor Gheorghe. În aceşti doi geniali cântăreţi poporul român, pe cale de dispariţie între ţigănie şi prostie, şi-a pus tot of-ul.

   În rest, aştept ca maimuţoiul de serviciu, pe care l-am votat, şi trupa lui de mediocri, după ce i-au tras, meritat, scaunul de sub picioare unui dictator insalubru şi i-au pus, oarecum, la colţ pe saltimbacii din preajma lor, să anunţe că dezastrul a fost atât de mare, cum a şi fost, că mondiala Criză a fost atât de mare, cum şi este, încât nu prea mai e ceva de făcut.

   După hăhăitul dispreţuitor urmează tangoul maimuţelor.

Crăciun

   E timpul urărilor şi a colindelor. O fac: şi ticăloşii, şi oamenii oameni. E păcat că Dumnezeu dă tuturor dreptul la cuvânt. Nu există timp al iertării. Un tip insalubru şi nociv ca marinelul nu poate fi iertat. Nu poate fi iertat nici numitul Ponta pentru că vrea să-l ierte pe delincvent. Poporul român nu trebuie să uite că a fost scuipat în faţă: nici chiar în timp ce mestecă din cozonacul sărbătorilor.

   După ticăloşi, par a urma mediocrii. Reptilele. Şerpii vor fi înlocuiţi cu guşterii.
   Şi cu asta ce-am făcut?!
   Cică... La mulţi ani!
   Dar... încotro?!
   Totuşi, şi Iisus ar trebui să vorbească...

Sindromul Câmpia Turzii

   Nu ştiu de ce toată lumea spune că numitul Ponta ar fi un trădător: nu e deloc! Ponta e cel mai important băsist. Am spus-o de multă vreme, puteţi verifica: Ponta e apărătorul cel mai preţios al marinelului, pus în acest important post de către serviciile secrete, cu nobilul scop de a interveni când e mai mare nevoie. De fiecare dată când marele cârmaci a fost în pericol, mongolul a scos spada şi a rezolvat, rapid, "cazul". Astă vară a semnat cu ochii închişi protocolul cu susţinătorii lui Băsescu, prin care se pecetluia, practic, insuccesul referedumului. Acum câteva zile, când poporul român, într-un reflex disperat, a votat aproape şaptezeci la sută, nu pentru Ponta sau USL, ci pentru suprimarea băsescului, Ponta a intrat în alertă: s-a grăbit să ridice pe catalige UDMR-ul, garda pretoriană a dictatorului. Ba mai mult: a semnat alt protocol cu "învinsul"! Toate gesturile pontistului sunt specifice unui băsist ascuns, dar care, în disperare de cauză, a trebuit să-şi dea arama pe faţă. Ce blestem pe poporul român: vrând să scape de kilerul său, să fie nevoit să voteze cu sluga acestuia!

   Istoria românilor este şirul unor trădări succesive.

Pa!

   M-am dus la vot şi... surpriză: am fost lăsat să votez. Deşi mă retrăsesem din Naţiunea Română, vezi-bine, buletinul meu de identitate a rămas valabil! Aşa că i-am tras un vot USL, cu sete: în momentul când am aplicat ştampila am întors capul, ca să nu văd numele deputatului pe care îl votam, de fapt. 

   Ca mine a făcut mai tot poporul român. A votat cu scârbă, dar a votat. Între nişte criminali, circari şi sctivişti mediocri, i-a ales, firesc, pe ultimii. Curvele aşa-zis intelectuale. cot la cot cu ardelenii cică înţelepţi, au votat tot cu marele cârmaci. E clar: ori sunt tâmpiţi, ori sunt tâmpiţi. Cert e că ponderea de aproape douăzeci la sută de lichele din poporul român se menţine. E certitudinea că România nu se va face bine niciodată. Semnul cel mai clar e declaraţia pripită a numitului Ponta, referitoare la o alianţă, inutilă, cu UDMR. N-am nimic cu ungurii, cei mai buni prieteni ai mei sunt unguri, bulgari etc., dar UDMR ul mai putea sta şi el pe bară, după ce l-a lins ani de zile pe marinel.

   Am mari îndoieli în privinţa zilelor ce vor urma. În rândurile USListe sunt pitiţi mulţi, mulţi şerpi cu sau fără clopoţei. Dar ce s-a întâmplat ieri e un lucru just şi necesar. Singurul care dă o şansă, mică, acestui popor care, cu fibra lui eminesciană, s-a adunat din cenuşă şi, cu silă, a pus ştampila aşa cum trebuie. 

   În ceea ce mă priveşte, în zilele următoare am să tac. Am liniştea că, timp de trei ani de când mitraliez din toate poziţiile blindatul băsist, am contribuit şi eu la coborârea în bernă a drapelului pirateresc. Acum vreau să continui să scriu literatură. Unora, uneori şi mie, li se pare o întreprindere inutilă. Poate că aşa şi e. Dar, privind "dintr-un loc înalt şi sfânt", adică de pe un loc geometric unde literatura coabitează cu matematica, aşa cum îl descria genial marele Ion Barbu, e singurul lucru care contează.