Bine: tac. Dar nu acum!

Oricât a fost de insolit, după unii neavenit, după alţii periculos, după javre chiar nesuferit, gestul tânărului locotenent Gheorghe Alexandru, parcă se numea- vedeţi, începem să-i uităm şi numele- era semnul unui Suflet curat şi idealist. Omul şi-a pus cariera şi viaţa în săgeata unei singure idei. Noi, protestatarii de fotoliu, am jurat că o să-l apărăm, măcar cu amintirea. N-a fost aşa. Jigodiile l-au încolţit, i-au înfipt dinţii lor murdari în chiar mijlocul Sufletului său imaculat. A foat degradat, a fost zvârlit, cât colo, în ţărână... În scurt timp nu ne vom mai aminti nici numele lui... Suntem un neam emoţional, dar fără convingeri ferme şi, mai ales, perene. Lăsăm jigodiile să se aşeze în imediata noastă apropiere, ba le mai şi mângâiem pe creştet, pe motiv că sunt şi ei oameni. Nu: jigodiile nu sunt oameni, nu sunt nici măcar câini. Faptul că au siluit tulpina adevărat-puternică a poporului român, nu e de iertat. Dar nici noi nu putem fi iertaţi pentru că ne părăsim simbolurile, că le privim prin gaura cheii, ca să vedem cum se chinuie şi, mai ales, ca să ne satisfacem curiozitatea neroadă: oare reuşesc să desfacă nodul frânghiei cu care au fost priponite? Tânărul locotenent n-a reuşit. Şi niciun român adevărat şi curajos nu va reuşi. Pe motiv că fiecare dintre noi, cei încă necuprinşi de mana jigodiei, dacă nu avem în raniţă bastonul de mareşal, avem în plasa de plastic, în care ne ascundem merindele tot mai scumpe, şi cârja de jigodie. Acum jigodismul a ajuns la 20%. Câţi vor fi peste un an? Sau... câţi vom fi ? Pentru că, atenţie, jigodia e ca râia : "se ia"!

PS: Tot pe "comentarii", cineva se arată îngrijorat de soarta elevilor mei, câtă vreme, citez, "tu te plimbi pe la Bălţi, bei şnapsuri cu ambasadorul teuton... dar elevii tăi ce fac?!" Fac bine... Merg la concursuri de matematică şi câştigă premii... Pari să mă cunoşti , aşa că nu spui, în locul meu, câţi elevi a trimis în ultimii ani "profesoraşul" la Olimpiada de Matematică, faza Naţională? Sau câte premii au obţinut, chiar anul acesta, la "Traian Lalescu", cum mă somează să spun, tot pe comentarii, o coafeză... Dacă eu zic, par că mă laud. Spune-o tu! Dacă vrei, te iniţiez şi pe tine, şi pe coafeză, la "armetică", aşa cum, prost, reciţi. Numai dacă  vă  înscrieţii anul ăsta pe lista mea, la anu' pot să vă "iau": uneori, eu pregătesc şi proşti...

Îmbătrânesc şi-mi pare rău

La "revoluţie" aveam treizeci şi doi de ani. Eram tânăr. Acum am aproape cincizeci şi patru. Sunt bătrân. E doar o constatare de ordin individual. Dar nu numai. Scriu "revoluţie" cu ghilimele pentru că o revoluţie autentică înseamnă, pentru o naţie, un salt calitativ. În decembrie '89, România a părut că s-a ridicat din mocirlă. Dar a fost doar o iluzie. După câteva încercări, aparent reuşite, de a se alinia în rândul civilizaţiilor europene, ţara noastră a căzut în bezna deja legendară. După douăzeci şi doi de ani de spasme de tot felul, România se aşază, cuminte, în banca democraţiilor fără democraţie. Într-o dictatură neroadă, obtuză şi rea. Nici măcar cu o dictatură oarecum luminată, cum au unii vecini, nu ne putem "mândri"! Aceeaşi minciună adusă la rang de politică naţională, foamete pentru trei sferturi din locuitorii patriei, sfidare instituţională şi diurnă, aceeaşi lipsă de aşezare a Valorilor. Proştii cu ceva talent au prosperat, proştii fără pic de talent au ajuns şefii lor. Naţiune blândă, ce blestem ciclic te încearcă?!

   Mai trist e că, în această bălmăjeală de aproape un sfert de veac şi noi am îmbătrânit. Cel puţin eu. Şi am îmbătrânit rău: fără sens, fără viitor. Copiii noştri se zbat, încercând să respecte perceptele unei lumi normale, într-o societate fără perspective. Copiii lor par a avea aceeaşi soartă. Nici "viziunea" de căpşunari ambulanţi nu mai e de actualitate.
   Şi mai trist e să observi, tot mai des în ultima vreme, că oameni de valoare, oamenii cumsecade şi cu suflet, se îndreaptă spre Cer mult prea devreme. Nu mai cred că e o simplă metaforă: într-adevăr Dumnezeu îi ia la el, mai repede, pe cei mai buni şi mai frumoşi. În schimb, o jigodie piere greu! Probabil că e şi o logică divină aici: jigodiile sunt lăsate mai multă vreme pe Pământ ca să sufere într-o lume pe care ele au "ajutat-o" să crească strâmb.

   Nu ne mai rămâne decât să murim. Atunci jigodiile, care se înmulţesc precum bacteriile în closet, se vor simţi mai în largul lor. Deja se simt bine! Faptul că mă atacă săptămânal de la umbra anonimatului e singurul lor act de curaj. Într-o Vale şi într-o Ţară în care doar câţiva oameni mai îndrăznesc să strige cum că împăratul care behăie e gol, marele lor curaj e acela de a afirma că Truţă e un ţicnit.

   Oare există o eternitate a Prostiei?

   Nici Moartea nu ne mai poate salva de jigodismul biruitor!

   Îmbătrânesc şi-mi pare rău.

   E trist să fii lucid şi să vezi cum jigodiile,  înconjurate de o mulţime de oameni simpli, cinstiţi dar naivi, plutesc în mările calde ale Prostiei. Cârmaciul a obţinut atâtea mandate, şi va mai obţine, pentru că e efigia jigodismului românesc efervescent! Iar se vor umfla jigodiile de serviciu, iar vor face spume la gură, însă adevărul e adevăr şi-l voi rosti până la capăt. Fără orgoliu şi fără speranţă. Pentru că e dovedit: prostia e o mulţime densă. Proştii au fost mereu mai mulţi şi au izbândit, între Carpaţi şi Dunăre, de fiecare dată! Vor izbândi şi acum. Le doresc succes! Un popor care se lasă maculat de pălămidă merită ce e mai rău: dacă se poate, încă un mandat pentru cine ştim noi! Sub orice formă! În urmă cu un sfert de veac era o vorbă: "Hai, Dinamo, hai pe noi, să ne dai şi golu' doi!"  "Hai, Băse... peste noi, cu al treilea mandat!" (Măcar ca prim-ministru!) Îl meriţi şi îl merităm!

Cocktail şi proteste

Dacă securiştii mei nu mai îmi dau voie să mă exprim asupra actualităţii româneşti, eu îi ascult, că ei e oameni deştepţi şi cu capetele doldora de lecturi, başca experienţă de viaţă! Aşa că nu mi-a rămas decât, atâta vreme cât mai scriu în acest colţ de pagină, să consemnez, ca un scriitoraş ce sunt, ce mi se întâmplă diurn. Dacă mă înţep într-o pioneză... scriu aici. Dacă îmi place cum îşi pune băse părul pe moaţe... nu-mi mai permit să consemnez! E tabu! Dar despre aventura într-un lighean cu apă stătută a Fiinţei mele mărunte şi meschine pot să povestesc, nu-i aşa?!Astfel, în articolul trecut mă pune dracu', că numai domnu' dracu mă putea pune,  să spun că am fost invitat la o ambasadă străină. Imediat...o identitate nătângă a securistului meu de serviciu mă mustră părinteşte  într-un comentariu în care mă îndeamnă "dacă sunt democrat cum mă pretind" să-l inserez pe blogul meu şi să mai termin cu minciunile  "cum că ai fi fost invitat la o ambasadă străină... De ce ar invita un scriitoraş"? Nu cunosc răspunsul, dar ştiu că am fost invitat în calitate de dramaturg, şi că am acceptat invitaţia.  Inserez această invitaţie doar pentru  gura troglodiţilor, ca să vadă că nu obişnuiesc să mint. Altă dată n-am să mai fac! Orice mi s-ar întâmpla literar-semnificativ voi păstra pentru mine!

Ambasadorul Austriei

şi Doamna Rosemaria Schwarzinger

au plăcerea de a invita pe

domnul Gheorghe Truta

la un cocktail

luni, 12 martie 2012, orele 18.00

la resedinta Ambasadei Austriei

                                              

Dumbrava Rosie 7                                       R.S.V.P.

    Bucureşti                                     Tel..............................

. Luni seară, când m-am întors de la cocktail, am trecut şi prin Piaţa Universităţii, am strigat şi eu, simbolic, "jos Băsescu", împreună cu vreo şaizeci de români. Nu ştiu câţi dintre ei erau securişti, probabil că mulţi: senzaţia mea era că mă aflu în faţa a unui soi de funcţionărime a pancartelor. Indivizi cu ecusoane în piept, pe care scria "Lider"... mişunau într-un soi de sarabandă a protestului profesionist. Cred că puterea asta şi intenţionează: să distrugă Protestul românesc prin ierarhizare, prin obişnuinţă şi, în sfârşit, prin banalizare. E aproape să reuşească... Pe tot drumul, spre şi dinspre Bălţi, spre şi dinspre Bucureşti am întâlnit români umili, abrutizaţi de nevoi şi nelinişti, în care licărul de revoltă mocnea spre stins. Sub jugul băsist, România nu mai are nicio şansă: de nicăieri nu se zăreşte nicio lumină. Portocaliul nefast a distrus tot. În taxiul cu care mă întorceam de la ambasadă, şoferul, tată a cinci copii, îmi explica furios ce greu o duce, mai ales în ultimii ani. "Dar, zice omul, toţi care vin sunt la fel. Îi urăsc pe toţi!" Cu o asemenea perspectivă nu mai e nimic de făcut. Şi, poate pentru că mă întorceam de la o sindrofie teutonă... mi-au venit în minte cuvintele comandantului trupelor germane din România, din Primul Război Mondial: "V-am adus nemţi şi voi i-aţi făcut porci!" Oare... maculăm totul?! Chiar şi propria Fiinţă?!

Cu pluta pe conductă

Cînd mă întorc de la Bălţi, văd că zicala cu pisica e valabilă: în lipsa mea, în coada articolului din ZVJ, boschetarii de serviciu iar s-au dat în vileag. Cică... de ce îl critic pe băse şi pe şleahta lui... că n-am voie să scot o vorbuliţă despre coana lenţi, despre partidul ei minunat... şi că, în general, n-aş avea permisiunea să mă pronunţ asupra a nimic din ce se întâmplă în Carpaţi. Să spun ce mi se întâmplă, diurn şi cultural... am voie? Nu! strigă în cor cascadorii râsului. N-am voie să spun că am fost la Bălţi şi mi-am văzut piesa într-un spectacol splendid, cu o sală de fix 585 locuri, plină, cu doar patruzeci de invitaţi şi restul plătitori (doar în România cultura e pe gratis şi batjocorită), că a fost cea mai "caldă" dintre premierele pieselor mele care, spre nefericirea troglodiţilor, au fost destule şi vor mai fi, că moldovenii de peste Prut m-au jucat a doua oară pentru că ei mă consideră, explicit, un dramaturg de seamă al acestei ţări... deşi eu am protestat, cu modestie, dar şi cu vădită plăcere!... că luni, 12 martie a.c., eu, "scriitoraşul" din Valea Jiului voi fi la Bucureşti, în calitate de dramaturg, invitat de Ambasadorul unei importante ţări europene, la un cocktail, cu un fericit prilej pe care, deocamdată, nu vreau să-l audă gârlopanii de serviciu... poate fi considerat că mă laud singur, dar adevărul e că am şi cu ce, în plus, dacă nu mi se mai "permite" să-mi dau cu părerea despre ce se petrece în ţărişoară, pot măcar spune ce mi se întâmplă mie? Sau nu e voie nici asta? Atunci... ce aţi dori să auziţi de la mine? Osanale marinarului? Niciodată! Uite, fac un sondaj: despre ce aţi vrea să scrie Truţă? Oricum nu ţin cont de părerea voastră! Cine vrea să mă citească, de preferinţă cei de pe aceeaşi lungime de undă cu mine, s-o facă. Resturile... să schimbe canalul! Sau să facă o binemeritată baie în Canal. Plutire uşoară!
*
Ticăloşia cârmaciului iese în evidenţă în toată splendoarea ei. Ceea ce era de aşteptat s-a întâmplat: se promit salarii şi pensii mărite chiar în săptămâna alegerilor! (Totuşi, nu înţeleg de ce chiar începând cu 1 iunie, Ziua Copilului... dar şi a mea! E o ironie?!) Calculul e simplu: dacă vom câştiga noi... e bine, vedem  cum ne descurcăm mai apoi (inflaţia e primul pas...)  Dacă nu le câştigăm, vor plăti ceilalţi... În toată istoria României nu a existat un tip mai perfid şi mai diabolic, plantat în fruntea Statului... Ceauşescu era un copil naiv şi, oricum, mai patriot. Sunt chiar curios cum vor reacţiona românii. Dacă aceşti ticăloşi iau la alegeri mai mult de 15%, înseamnă că poporul român e ros până la măduvă de jigodism. E greu să trăieşti în România de azi fără să ai stări de greaţă  în fiecare zi!