duminică, 29 ianuarie 2012
Petre, Petre...
luni, 23 ianuarie 2012
Occident-Expres nu opreşte în gările mici!
sâmbătă, 14 ianuarie 2012
Aritmetica Nimicului sau Geometria neputinţei sau Logica indiferenţei
*
Aceste rânduri erau scrise la cald, cu bisturiul, pe Suflet. Dar... la noi, românii, trebuie să existe mereu un "dar"... Aşadar, să revenim cu picioarele pe pământ, adică acolo unde e rece şi umed, locul ingrat unde ţărişoara noastră se zvârcoleşte de mai multe secole... dacă nu chiar de milenii! Şi unde suntem nevoiţi să stăm, pitiţi, ca nişte şoricei de treabă... Da, e adevărat: poporul acesta a avut şi ghinionul să apară omul nepotrivit la locul potrivit, omul providenţial al Răului... şi cu o gaşcă pe măsură. El a integrat toate "calităţile" posibile: prostia fudulă, diabolicul în rudiment, orgoliu nemăsurat, activist, arivist, cinic... minciuna exponenţială gen "ultima săptămână a lunii a treia". Dar să mergem de la protest, acasă şi să ne privim în oglindă: aproape în fiecare dintre noi regăsim măcar două-trei dintre aceste "calităţi" Omul şi gaşca lui au furat magistral ultimele alegeri... dar câţi dintre noi nu l-au votat cu voioşie şi, câţiva, mai naivi, cu speranţă?! Cum puteai fi atât de tâmpit ca să-l votezi pe ăla?! Am mai spus-o: aş fi votat cu oricine... cu Turnul din Pisa, cu cuşma lui Vladimirescu, cu papucii lui Ştefan cel Mare, chiar şi cu cişmeaua din gara Simeria... numai cu acest individ... nu! Însă, el a fost votat tocmai că ne cam semăna... spun asta chiar dacă mă aşteaptă încă un cor de înjurături de la lichele deghizate în apărători ai "poporului român"... Individul trebuie dat neapărat jos, cu tot cu gaşca lui, dar mă întreb, cu oarecare groază: Ce va veni în loc?! Pentru că eu ştiu şi văd cum Jigodismul romînesc, al cărui teoretician nefericit sunt, e la locul lui: verde şi strâmb. Constant şi triumfător. Gata să ia locul, cu emfază şi virulenţă, pecinginii portocalii... E un blestem asupra acestui popor blând, capabil dar uşor naiv, pe care nu ştiu cine l-ar putea ridica... Fraţii noştri, protestatarii liniştiţi şi de treabă din Piaţa Universităţii şi din alte pieţe ale patriei, sunt români de catifea, dar putera diabolocă a... Puterii e mereu vie! Ce ne vom face atunci când vom descoperi, şi asta se va întâmpla nu peste mult timp, că, de fapt, boala de care suferă românii e mult mai perfidă? Însă... primul gest e unul de bun simţ: aceste lipitori trebuie date jos de pe tulpina încă verde a poporului român! Chiar şi cu sabia! Individul exponenţial al Răului românesc trebuie coborât, ca un steag în bernă. Apoi... va trebui să-i tocăm, mărunt, şi pe viitorii nesimţiţi. Şi aşa mai departe... printr-o continuă inferenţă. Până ne vom însănătoşi! Dacă nu, până atunci, nu cumva vom muri! Pentru că, se ştie, omul e ca dulgherul: trăieşte ce trăieşte ş-apoi... moare!
P.S... la P.S. Acest articol avusese ca titlu "Băse, dă-ne Ţara înapoi!" L-am schimbat în ultimul moment realizând că individul îmi ascultase cererea, chiar înainte de a o formula eu: de fapt Băse ne-a dat Ţara, înapoi, cu vreo sută de ani. Dacă nu şi mai bine...
luni, 9 ianuarie 2012
Dialoguri cu Îngerul meu (III)
-------------
Geo, te-ai supărat cumva că nu ţi-am răspuns în Dialogul (?!) de data trecută?!
-------------
Să ştii că un Înger Păzitor nu e obligat să răspundă de fiecare dată omului căruia îi stă pe umeri! Ştiai?
-----------
-----------
Hm! Te-am văzut la înmormâtarea prietenului Dan Codrea. E bine că te-ai dus, Geo. Din când în când trebuie să-ţi reaminteşti că eşti om şi, mai ales, să vezi ce e Omul. E... Nimic, Geo! Dar... tu pari a nu învăţa nimic din ce-ţi arăt. Tu pari a rămâne mereu catâr, Geo!
------------
Nu vrei să vorbeşti, azi, cu mine. Sau... ai amuţit de tot?! Eşti surd, Geo?! Nu eşti nici măcar un catâr, Geo! Eşti un om căruia i s-a ridicat democraţia la cap. Îţi mai spun o dată: nu există democraţie, Geo. Nici în Cer, nici între oameni... şi cu atât mai puţin între Cer şi oameni! Ia aminte, geo! Am scris "geo" cu "g" mic, intenţionat...
miercuri, 4 ianuarie 2012
Civilizaţie
Excesul de expresivitate este primul semn al lipsei de civilizaţie.
Excesul însuşi exprimă o precaritate a esenţei. Cuvântul este, până la un punct, un atribut şi un vehicul al valorii, cea care dă măsura de civilizaţie a unui individ. Cuvinte puţine, adecvate la context, în contrast cu logorea zgomotoasă, fac departajarea evidentă între un civilizat şi un barbar. Gesticulaţia amplă, luxuriantă, în evident exces, gestica ce ţine loc de cuvinte, e semnul indubitabil al uneui minus de Fiinţă.
Urmăriţi modul de manifestare al unei comunităţi rudimentare. Zgomotul şi furia, da, furia aparent inexplicabilă şi în situaţii benigne, sunt nu doar manifestări periferice, ci ipostazierea unei precarităţi funciare. Lipsa unor standarde culturale, pragmatice dar chiar şi sufleteşti face să apară, la fiecare pas şi aproape în fiecare clipă, confuzii de evaluare. Evenimentele cele mai mărunte capătă interpretări apocaliptice, expresivitatea gestuală ia dimensiuni luxuriante. Cereţi-i unui corturar să vă lămurească un mic amănunt, din împrejurimi, de pildă: vă va acoperi cu mii de cuvinte, de gesturi zgomotoase dincolo de care nu veţi înţelege nimic. Zgomotul şi furia sunt apanajul societăţilor aflate pe o treaptă joasă de civilizaţie. Gesticulaţia redundantă, retorica luxuriant-contorsionată, „gălăgia” tradiţională sunt simptomele sigure ale necivilizaţiei. În Europa, Nordul tăcut, în opoziţie cu sudul exuberant, e exemplul clasic, aproape banal, nu atât al diferenţei de temperament, ci al unui alt standard de cicivilizaţie. Societăţile aşezate, temeinic funcţionale sunt îndeobşte calme, având nu numai crusta, dar şi miezul unei seninătăţi organice. Opoziţia nord-sud e vizibilă la orice nivel: social, politic, cultural. Liniştea stenică faţă în faţă cu zgomotul diurn sunt doar simtomele unor stări de fapt care ţin de Esenţe. Într-un loc, o ştire cum că într-o scorbură de copac s-ar fi găsit o icoană cu un chip divin produce o vie emoţie, într-altul, e tratată rece, ca un simplu articol de tabloid... O nuanţă nicidecum mistică, ci de civilizaţie. Societăţile precare sunt nu doar zgomotoase: zgomotul e doar un simptom al unui sentimentalism naiv care, la rându-i, e simptom al lipsei unei solidităţi morale... şi tot aşa, prin recurenţă, se ajunge la o lipsă de Esenţă.
Cum vi se pare excesul de zgomot din România de azi?