Încă o călătorie cu trocariciul sau Şi proştii plâng câteodată

   Doar madam Lenţi s-a dat în trocarici, dar poftesc şi altele. De pildă, blonda-adjunctă Vass, cea cu zâmbetul cinic de unguroaică rasată, ca şi Lenţi "cadru universitar", neică!, "mare specialistă" . În ce?! Dar aşteaptă, la rând, să păşească în trocarici şi Roberta, şi Sulfina, şi Ancuţa B.

   Luaţi cu grija gigacaloriei, nimeni nu observă că mai toate femeile "împinse" în faţă în politichia românească sunt frumuşele... Împinse în faţă de marinelu'! îmi şopteşte Mefisto... No-no! Nu cădem în capcană! Marinelul nu împinge în faţă nici măcar pe fi-sa, din motivul simplu că el însuşi e "împins". El e doar păpuşa Barbie ridicol-saşie... şi nimic mai mult! Şi Ceauşescu era la fel, nu-i duceţi grija! Zidul de la Târgovişte îşi "caută" aleşii, şi nu invers... Dar să revenim la "cestiune"! îmi şopteşte Mefisto. Aşadar... să punem în rând primele cinci femei ale falimentarei politici româneşti, şi un rând echivalent de cinci "bărbaţi". Nu trebuie să fii expert ca să-ţi dai seama că, în timp ce primele sunt frumuşele, ceilalţi, dacă îl scoatem din rând pe Videanu (de fapt, l-au cam scos ai lui...) ... nu trebuie să te mai uiţi la Stan şi Bran! Dacă mai adăugăm, ca supleanţi, un Hoară, Spânu, Popoviciu... sau cine mai vreţi, facem de-un "comici vestiţi ai ecranului". Cineva poate să obiecteze: românii au femei frumoase şi bărbaţi cam urâţei... E o pistă falsă! Împingerea în faţă a femeilor frumoase în prim planul politicii e o chestiune nu de gust, ci de primitivism politic. E chiar semnul sigur al unei dictaturi sângeroase şi derutate. Uitaţi-vă la frumoasa ucrainiancă, acum gata de a fi "legată", Timoşenco, să ne amintim de Evita Peron. Faptul că noi, românii, am împins în faţă nu o singură fostă missă... ci un pluton, ţine de lipsa de măsură a românului, dar şi de o mare disperare. Şi nu e "vina" marinelului, pentru că nu marinelul dirijează Serviciile, ci invers! Un grup de Cineva, care n-a încetat să conducă  România de multe decenii, pune paiaţele pe două rânduri! Trece printre ele, mormăind: "Marinel... iar miroşi a trascău: du-te şi spală-te pe dinţi!" ,"Bercovici, controlează-ţi mimica! "Oltean... îţi pute gura! O fi de la broscoiu' din gât! Marş... şi-l vomită!" Trecând pe dreapta: "Lenţi, şi-a crescut curu'! Mai încet cu sarmalele  înfulecate pe la tăieri de pamblici!" ."Roberta, azi facem coafura mai înfoiată... să creadă lumea că ai cap mare şi ştii adunările!"

   Da, şi democraţiile trimit, din când în când, femei în avanposturi, însă niciodată pe motiv, şi ca singură calitate, că sunt frumoase. Sunt doamne de fier, de oţel, de mercăl... Pentru că zarul Lumii nu dă mereu şase-şase, şi foarte rar o femeie frumoasă e şi deşteaptă... 

   Foştii băieţi cu ochii albaştri s-a metamorfozat, după vremi, în băieţoii cu cefe groase. Dar a căror principală calitate rămâne grobianismul funciar şi lipsa totală de imaginaţie. Ei cred că, dacă în jilţul aurit stă o femeie frumoasă, norodul prost uită şi de foame, şi de sete... Alţii din jur au ceva mai multe idei... preferă pu tin caratişti "subţiri"! 

   Hai să încercăm a evita Peronul gol, şi să privim înainte: poate trece, venind din Argentina spre  Carpaţi, trocariciul. Şi dacă nu prindem loc în primul vagon al tro-cariciului, sigur în al doilea avem scaun rezervat!  Ca orice român fraier...

P.S. Dacă trece trocariciul de vineri şi nu mă mai vedeţi pe Peron, e semn că băieţii cu cefe groase şi-au făcut "treaba". Atunci... mai am un singur dor: pe prima pagină a ziarului unde scriu gratis, să se titreze "Băieţi, pe Truţă l-a "luat " trocariciul comunitar! Dracu' era prea pu tin, şi oricum la michiduţă are exclusivitate  bee... Caligrafic am mai scris azi! Pa!

Pe Everestul Tâmpei sau O călătorie cu trocariciul

   Un tânăr plecat la 17 ani din România şi care a lucrat opt ani ca reporter la mari cotidiene occidentale,  Andrei Postelnicu, dă un diagnostic interesant României de azi. "România a scăpat de dictatura lui Ceauşescu pentru a intra în dictatura mediocrităţii". Frumos spus, însă  doar pe jumătate adevărat. Până acum opt ani, România a stat într-adevăr sub botina mediocrilor. Inclusiv pe "timpul" lui Ceauşescu. Dar, în urmă cu opt ani, a intrat în ghearele altei dictaturi. Cea mai feroce, mai proastă şi mai obedientă. Dictatura prostiei şirete şi a propriului interes. A papagalilor cu poşete scumpe şi care, când nu se plimbă cu telegondole care duc în râpe pustii banii românilor,  se "dau" în "trocarici", în Deltă, pe motiv că ajută România. Ca madam Lenţi, ieri. A ticăloşiei ridicate la rang de interes naţional. Pe scurt: suntem în ceea ce se cheamă "epoca Băsescu". Adică, dictatura sinistră cu acelaşi nume. A celui care invocă, de pildă, o Constituţie pentru a o încăla în fiecare zi. Citeam că în India cea năpăstuită are loc acum un "boom" economic şi că populaţia săracă şi-a cumpărat locuinţe decente, chiar frumoase. De opt ani încoace, şi sub pretextul unuei crize care când e, când nu e, biata România face drumul invers: o ia la vale. Bineînţeles că numitul Băsescu nu e singur: în beneficiul lui şi al lor, lucrează, zi şi noapte, o armată de ţuţări. Cei mai mulţi cu simbrie, o mică parte şi naivi. Între cei naivi, sper că e şi o doamnă care se semnează... anonim, Rodica, la comentariile articolului meu din ZVJ. Sper ca în spatele distinsei anonime  să nu fie, cum se obişnuieşte, un mititel securist... Doamna mă acuză, cu decenţă însă, ceea ce mă determină să-i răspund, că aş fi prea dur cu portocaliii şi prea îngăduitor cu "ceilalţi" care, spune domnia sa, şi nu e prima, sunt la fel de mediocri şi ticăloşi. De acord, numai că, între o prezumtivă mediocritate şi ticăloşia crasă, trebuie să alegem. Pe ideea conform căreia "şi cei ce vor veni vor face la fel" se bazează şi entuziasmul tâmp al verzilor-portocalii. Da, vreau să-i văd şi pe alţii şi să-i înjur mai abitir, dacă vor fi mai  jigodii. Deşi... pot fi cel mult la fel de canalii: actualii au ridicat ştacheta tembelismului la cer. Mai sus nu se poate! Everestul penibilului şi al cinismului a fost atins acum, în România. Vezi doar mârlănia cu Regele... Tot ce ni s-ar mai întâmpla bun ar fi să pornim în jos, pe toboganul propriei Istorii. Până atunci însă, nefiind niciun semn de fructuoasă coborâre, nu putem decât să strigăm, ca disperaţii: "Jos ... cu cei de sus!"

Despre "reforma" învăţământului din România sau Zbor deasupra unui cuib de cuci

    "Reforma" învăţământului românesc are următoarea reţetă: se ia un tinerel modest-intelectual, cu părul rar, dar plimbat prin lume, unde un doctorat nu e chiar o scofală (ca şi, mai nou, în ţară, de altfel...), al cărui singur merit e că e de-al nostru, se numeşte ministru, după care  se împănează cu alţi de-ai noştri sau nepoţi alor noştri... ca, de pildă, o modestă învăţătoare ajunsă "guru" adjunct al strategiilor educaţionale autohtone... De remarcat că, în cele din urmă, modesta dăscăliţă se dovedeşte a fi ceva mai capabilă.sau, oricum mai gureşă decât primul amploiat, căruia îi şopteşte "în direct", ca oricărui elev slab, spre amuzamentul galeriei. La rându-i, "staful" naţional îşi numeşte colaboratorii "de frunte" în fiecare judeţ, după criterii precise: să fie tot de-ai noştri, să fie cât mai modeşti intelectual dar plini de avânt activistic, cu ceva "bube" la  dosar, ca, în caz de nevoie, să li se arate pisica... şi cam atât! După care sunt trimişi să răspândească beneficiile "reformei" în teritorii. Printre gogomâniile antologice, în a căror citare ar necesita mai multe zeci de foi format A4, plus bâlbe şi dezacorduri gramaticale... care nici măcar nu "se pun": sunt singurele benigne... se trece la "liniile de forţă" ale "reformei" (după cum se vede... nu-mi mai ajung ghilimelele!). Prima, în ordinea importanţei de îmbârligare a fostului Învăţământ românesc, e comasarea mai multor şcoli generale cu licee, în scop de economii şi alte beneficii. Că, de fapt, s-a "desfiinţat" un post de secretară... care a fost mutată altundeva, tot în "sistem", prin urmare nici măcar o "ajustare" bugetară nu s-a reuşit... asta e altă poveste. Ce s-a reuşit, total şi iremrdiabil, e bulversarea a ce mai rămăsese din Educaţia autohtonă, greu încercată şi în alte guvernări, dar nici pe departe ca în noul "mandat"... 

  Un lucru e cert şi e singurul beneficiu al "reformei" din Învăţământul românesc: acela că "schimbarea" s-a făcut aici, în Educaţie. Închipuiţi-vă că ar fi avut loc în alte domenii. Că, de pildă, s-ar fi "unit" nu două sau trei şcoli care nu au nici în clin, nici în mânecă... ci s-ar fi contopit ruinele CFR-ului cu ruinele de la Sarmisegetusa. Sau podul de la Giurgiu cu Turnul Chindiei. Asociaţiile crescătorilor de albine cu defuncta Uniune a viermilor de mătase. Nu era... distractiv? Ne mai mirăm că ziarele franţuzeşti, americane şi de pe  alte meridiane pun realitatea românească în mod periodic la capitolul "Ce tâmpenii au mai făcut românii?!.

   Şi, ca un corolar al minunatelor comasări, mai propun şi eu una guvernului român prin reprezentanţii lui: să se unească, în fiecare oraş, în fiecare judeţ, o sinagogă, dacă este, cu un lăcaş sau două ortodoxe. Şi preoţii să facă săptămânal întruniri la catolici! Poate aşa vede şi Dumnezeu că nu poţi experimenta la infinit cu turbaţii ăştia de români, cu guvernanţii lor tembeli, pe care nu-i mai suportă nici dracu'...
P.S. Nici n-apuc să închei aceste rânduri, când aud ultimul "ordin" (într-o democraţie... militară, cum devine pe zi ce trece a noastră, până şi Învăţământul se conduce prin ordine, nu-i aşa?!), se pare judeţean... dar el poate fi extins la nivelul întregii patrii, evident!... cum că, în şcoli, profesorul de serviciu devine ... ofiţer de serviciu... şi de fapt ospătar! Dumnealui nu doar că va sta de strajă la porţile şcolii, ca ultimul bocter... în locul celor proaspăt disponibilizaţi, dar trebuie să şi "servească" elevii, în pauze, cu de-ale gurii. Mă şi văd, cu şervetul pe braţ: "Ei, am aici zece iaurturi, cinci Cola şi opt sucuri de mandarine!" Vorba lui Mircea Badea: "Aşa ceva...! 

Urcând pe Tâmpa

   Activistul român e prost şi, mai ales, ticălos. Activistul român, adică Nimicul ridicat pe cai măricei de mătuşa Politica, şi pe timpul lui ceau, şi acum, are instrumente limitate. Asta pentru că, în prostia lui, nu are pic de imaginaţie. Activistul român nu ştie decât să lingă. Orice: dar mai ales zoaie. Metoda linsului sistematic şi eficace, e, şi nu de azi, acordarea "titlului", devenit penibil, de "cetăţean de onoare". În general, cu puţine excepţii, unor mediocrităţi. Cele mai "înalte" mediocrităţi "onorate": nenea Nicu şi cele două Lenţi. Una omorâtă, în cele din urmă, la Târgovişte, alta "unsă" azi... tot la Târgovişte. Păcat că Dumnezeu şi Mama-Natura nu s-au orientat: Turnul Chindiei să fi mers la Braşov, iar Tâmpa să fi revenit, pe drept, Târgoviştei. Sau României întregi: ajutaţi de nişte conducători tembeli, am ajuns un popor de locuitori ai Tâmpei...

Am obosit

   În vara asta am scris trei noi piese de teatru. Observ, aproape cu îngăduinţă, că, la final, toate personajele mele principale mor. Un fel de scârbă de Existenţa banală şi ridicolă începe să bântuie şi literatura mea. Cred că e o "atingere" prea intimă cu Realitatea, mai ales cu cea socială. Cu băseşti, cu boci... cu viclenele nimicuri.
  Trebuie neapărat să-mi păzesc ficţiunea de miasmele Realităţii celei putrede. Oare voi reuşi?!