America! America...

                                                       

               AMERICA!  AMERICA...

                              piesă în două acte

                                                                                         Motto    

                                                                        O piatră care cade ar putea  gândi: ”Vreau să cad”. 

                                                                                                                        Spinoza

                                                                               

   Personajele

El

Ea

Portarul

Personajul în plus

                                                          

                                                              AMERICA!  AMERICA...

                                                                      -synopsis-

   El și Ea, în coada unui rând format diurn la Consulatul U.S. , pentru obținerea unei vize. Ea vrea mereu să treacă în fața lui, pe motiv că și-a ”ținut rând” încă de azi-noapte, dar el, cinic și misogin, o ”trage” mereu în spate. Curând află că fiul lui, Abraham Constantin zis și Abry, și fiica ei, Emilly, ar fi proprietari a trei sferturi din magazinele din centrul L.A, că se cunosc foarte bine, sunt chiar prieteni... și ar fi chiar iubiți! Amândoi plusează o situație materială mai mult decât prospere a copiilor lor, creeând o poveste comună, în care opulența și patriotismul se împletește cu certitudinea de buni cetățeni americani: El, sculptor de porți maramureșene și-a educat copilul în spiritul iubirii de America, drept urmare, la intrarea în fiecare dintre magazinele din L.A se află o poartă maramureșană, iar fiica Ei îmbracă fiecare angajat în ii românești. Bașca, amândoi dau câte o grandioasă petrecere, și de ziua Americii, și de ziua României! Spre prânz,  rândul s-a ”topit”, cei doi râmăn singuri într-o coadă inutilă, însă nu părăsesc locul de lângă poarta Consulatului, dând ocazia Portarului să-și etaleze fumurile de cocoș româno-american. Dar se dovedește că amândouă poveștile de succes sunt de fapt gogorițe: fiica Ei nu primise viză pentru un stagiu american și, din subită dezamăgire, din studentă eminentă devine prostituată și bețivă, iar fiul lui, fanatic iubitor al Americii, ca și tatăl și bunicul său, și în circumstanțele atacurilor de la Turnurile Gemene, îi e refuzată viza și hotărăște să se îmbarce spre tărâmul mirific în cala unui vapor... dispărând pur și simplu. Așadar, Ea vine săptămânal în fața Consulatului, ca să își explice empatic neputința fiicei, iar El e pentru prima oară aici, însă merge săptămânal pe chei, la Constanța, ca să privească în direcția unde i-a dispărut fiul... Totuși, și după ce-și pun pe masă sufletele goale, nu curmă Visul: își închipuie copiii într-o nuntă american-princiară, prelungită, apoteotic, și dincolo de poarta de fier a Consulatului... spre disperarea Portarului, care trebuie să apere, conform fișei postului, ”teritoriul american”! Însă și bravul portar se dovedește a fi tot tată de emigrant, unicul său fiu ajungând în America, fără să-i mai dă niciun semn de viață... Portarul se duce, spășit, spre locuința unde îl așteaptă o soție bolnavă, iar cei doi se descoperă locatari într-o nefericirea comună, o ipostază a precarității în Iubire, dar și ai iubirii în precaritate. Apoi își dezbracă hainele „de Consulat” și pleacă în direcții opuse, urmând să se întâlnească tot aici, mâine dimineață, în coada unui nou rând...

   Al patrulea personaj este Personajul în plus, ce ”trece” dintr-un ins într-altul, ”el întreabă, el răspunde”, mobil, chițibușar și neliniștit, ipostază a cetățeanului unei nații mici, umilit la cozi ”pentru orice”, dar îmbătat de ”setea marii Americi”, exercitând oftatul, inocența și șmecheria, dar și un pragmatism utopic, autohton.

   O piesă despre obsesia românului pentru tărâmul mirific al Americii, despre grandoarea, dar și mizeria Visului, despre Emigrație, despre Destin și Iubire, ca ipostaze ale Nimicului.

                                                                  ACTUL I 

 O poartă cu grilaj de fier, deasupra căreia scrie, cu litere mari: CONSULAT  U.S. Chiar de pe linia porții, în exterior, pornește un șir de douăsprezece pătrate, cu latura de maxim un metru: un soi de șotron. Pătratele sunt goale, dar în fiecare se simte respirația unui ins, femeie sau bărbat, ipostaziați de Personajul în Plus, care trece din pătrățică în pătrățică și rostește, pe tonuri diferite, replici tradiționale: de la binecunoscutul  ”Nu te-mpinge!” sau ”Unde vrei să intri, cucoană... nu vezi că e-nchis?” la șlagărul național: ”Fii-al dracu’ cu mă-ta!”. Pe deasupra, izul unei cozi cu specific autohton: foială, ușoară larmă, emoție translucidă... În ultimul pătrat, El: un tip de vârstă incertă, dar nu tânăr, îmbrăcat elegant în partea de mijloc: costum, cravată, lavalieră, și extravagant la extremități: pălărie mare, de cawboy, și teniși albi. Dincolo de grilaj, în curtea Consulatului, întins sub umbra unui corcoduș, în uniformă, cu chipiul alături, Portarul. Apare, în fugă, Ea: eleganță țipătoare, ostentativă. Se așază în fața Lui.

EL (o trage de mănecă): Cucoană, rândul nu e acolo!

EA (gâfăie ușor: își aranjează părul): Dar unde e?!

EL: În spatele meu!

EA: În spatele tău nu mai e nimeni!

EL (o prinde de braț mai agresiv: o trage în spatele lui): Atunci...  ”nimeni” ești tu!

PORTARUL (de sub corcoduș: cască amplu): Nu vă-mpingeți!

PERSONAJUL ÎN PLUS (la trei locuri de El): Îți vine să vorbești de sub corcoduș!

PERSONAJUL ÎN PLUS (sare în pătratul din față. Voce de femeie.): Aici sunt o sută de grade la soare!

PORTARUL: Cine te pune să stai la soare?! Crezi că America geme fără tine?!

P.P (sare iar în pătratul din spate;: voce de bărbat): Vreau viză!

PORTARUL (suge un fir de iarbă.): Vrei viză... stai la soare! Eu nu vreau viză... stau la umbră!

Ea se pune, din nou, în fața lui. El, cu bruschețe, o aduce înapoi.

EA (se ”perie”): Ia mâna de pe mine... mojicule!

EL: Mojic e bărbatu-tău!

EA: N-am bărbat. Am doar o fată. Tu știi cine e fi-mea?!

EL: Gina Lolobrigida!

EA: E proprietara a trei sferturi din magazinele de pe partea dreaptă a străzii nomer uan din L.A. ! (Îl ”cântărește”.) Dar un tip care vine la Consulat în teniși n-are cum s-o știe pe  Emilly a mea!

EL: Să mori tu?! Află, cucoană, că am auzit de ea!

EA (surprinsă): De unde?!

EL: Pentru că fi-miu e proprietarul a trei sferturi din magazinele de pe partea stângă a străzii nomer uan din L.A!

PERSONAJUL ÎN PLUS (pe la mijlocul șotronului): Ai putea să-ți dai vreascul ăla pe care-l numești picior mai încolo!

P.P (sare pe locul următor): Unde, cucoană... nu vezi c-am intat în rontu’ cu flori?!

P.P (mai sare un loc): Nici n-apăru soarele... și să făcu cald!

P.P (și încă unul!): Da-n Africa?! Dom’le... n-am înțeles niciodată cum stau africanii ăia... claie peste grămadă... într-o cocioabă de doi pe doi... și la plus o sută de grade!

EA: Cum se numește fiul dumitale?

EL: Abraham Constantin.

EA: Oh, domnule... ce nume! De unde vine?!

EL: Important nu e de unde vine, ci unde te duce cu gându’!

EA: Și... unde te duce?!

EL:  Abraham vine de la Lincoln și Constantin te duce la Brâncuși.

EA: Și cum s-au întâlnit, domnule, Lincoln cu Brâncuși?!

EL: În gară la Ciulnița! Cucoană, ai auzit de afecțiuni elective?!

EA: De afecțiuni am auzit: în copilărie am suferit de pelagră.

EL: Vrea să spună că marile spirite se întâlnesc...

EA: Unde, domnule: la o cafea?!

EL: La draci! Noi, din tată-n fiu am iubit America. După război, în care și-a pierdut mâna dreaptă, tata, care era sculptor de porți maramureșene, se tot uita pe cer să vadă dacă n-au sosit avioanele ianchee...

EA: Dacă și-a pierdut mâna... cu ce sclupta?!

EL: Cucoană, omu’ are două mâini: dacă face ”fâl-fâl” dreapta se încheie la pantaloni cu stânga! Dacă mă lași îți spun că neamu’ nostru nu putea respira fără America: eu însumi am sculptat miniatura Statuii Libertății, în curtea noastră din Negrești-Oaș... Presimt c-o să mă întrebi ce legătură avea Abry cu ”Brâncuși”!

EA: Par eu tâmpită?!

EL: Sincer?! Da!

EA: Și... dacă bunicu-su și dumneata ați fi fost chelneri... cum v-ați fi botezat fiul, domnule?!

EL: Traian. Nu știu, cucoană! Dar Abry a crescut în cultul Americii. Într-o zi mi-a spus că arde de nerăbdare să împlinească optșpe ani, ca să meargă în America... Visa America, respira America... și-n jocul apei din pahar vedea America! Însă... Abry e jumătate Abraham și cealaltă jumătate, Constantin. Prietenii îi zic Abricostică!

EA: Domnule, fiul dumitale e împărțit... în două?!

EL: E cetățean loial american, dar nu uită niciodată de unde a plecat: la intrare în fiecare magazin, unde e proprietar, se intră printr-o poartă maramureșană. Primele opt le-a sculptat chiar bunicu-său, în curtea părintească din Oaș...

EA: Și cu ce le-ați dus acolo, domnule?!

EL: Cu trotineta! Cucoană, le-am ambalat și le-am pus pe vapor.

EA: Care vapoare... c-am auzit că flota românească s-a dus dracului?!

EL: A venit expre un crucișător al armatei americane și le-a luat din portu’ Constanța. Când a aterizat în portul L.A., aștepta un convoi de zece taburi ale armatei U. S., cu sirenele puse, gata să le debarce. După ce s-a dus bunicu lui Abry-n Cer... următoarele zece porți le-am sculptat eu, chiar la fața locului! Am stat cu dalta-n mână și cu o sută de ajutoare... însumat, cam șase luni! Dar...

EA: Dar din dar se face Rai, domnule!

EL: Dar deasupra fiecărei porți maramureșene din cele optsprezece magazine stă, și tricoloru’ nostru, și steagul iancheu!

EA: Și fi-mea-i patrioată, domnule. Însă... ce coincidență: e proprietara tot a optșpe magazine în L.A.! Și... în fiecare magazin, vânzătoarele poartă, obligatoriu, ii de la noi, de la Băicoi! Cine refuză... dar pân’ acum n-a refuzat nimeni... valea! Primele o mie opt sute de ii le-am cusut eu cu mâna mea!

EL: Și... cum le-ai dus?!

EA: A plecat un trailer din portu’ Constanța, trimis expre de forțele ONU... În portu’ L.A aștepta un convoi de zece mașini de la Crucea Roșie americană, care au dus marfa la destinație... Următoarea tranșă de o mie de ii am cusut-o la fața locului... împrejur cu o sută de negrese! Am stat cu acu-n mâini o jumătate de an, în L.A.! Și mai află ceva, domnule!

EL: Ce?!

EA: Și deasupra fiecăruia din cele optsprezece magazine, a căror proprietară e fi-mea, stă, unul lângă altul, și steagu’ românesc, și steagu’ american!

EL: Asta nu înseamnă că te las înaintea mea! (O trage în spatele lui.)

EA: Oh, domnule, credeam că dacă aveți un fiu ca Abry... v-ați mai cizelat! Când colo...

EL: Când colo?!

EA: Ați rămas tot mârlan!

PERSONAJUL ÎN PLUS: Stăm aici de-un ceas... și nu avansăm deloc!

P.P : Unde să avansăm?!

P.P: În față! (Spre Portar.) De ce merge așa de greu?!

PORTARUL (despică o creangă): De treci codrii de aramă! La ghișeu trebe despicat firu-n patru: cea mai mare națiune a Lumii nu poate primi la pieptul ei generos pe oricine!

P.P (de pe primul pătrat, glas de femeie): Înseamnă că pe tine nu te-ar primi!

PORTARUL: Cucoană, io nici n-am nevoie să stau ca prostu’ la rând, pentru o viză.

P.P (aceeașI voce): De ce?!

PORTARUL (se ridică în capul oaselor: își pune chipiul): Pentru că... America sunt eu! Într-un Consulat al celui mai mare stat al Lumii… dacă nu și al Universului!... imediat după Consul vine portarul…

P.P (aceeași!): … cu mătura și fărașul! Nu te da așa mare: ai crescut tot cu mămăligă și fasole, la Rădăuți!

PORTARUL: De unde știi?!

P.P: Îți miroase gura prin perete!

PORTARUL: Imposibil: în fiecare dimineață mă spăl cu pastă de dinți D’Or!

P.P : Poate... ”Dihor”!

PORTARUL: Dimineața când trece pe lângă mine dom’ consul… își ridică pălăria!

P.P (alt loc… altă voce): L-o strânge!

PORTARUL: Toți americanii sunt niște gentlemen… nu ca voi, răcani!

P. P: În loc de ”voi”… zi ”noi”!

PORTARUL: Vezi c-acum te trimit la plimbare!

P.P: Pe ce motiv?!

PORTARUL: Ești transpirată!

EA (încet): Mă tot întreb: cum dintr-un popor atât de blajin ies atâția mârlani?!

EL: Nu suntem mârlani!

EA: Dar… ce?!

EL:  Suntem orgolioși și apretați... Știi ce face un oșan când e călcat pe bătături?

EA: Nț!

EL: Scoate șișu! Și io sunt la bază oșan... Așa e și Abry: ajută și pe ultimul cerșetor... dar e aprig la mânie!

Persoinajul în Plus îți începe „șotronul” între pătratele unu și zece.

P.P (femeie): Alaltieri pe la ora asta venise consulu’...

P.P (bărbat): Ieri n-a venit deloc!

PORTARUL: Ia... ciocu’ mic! Ce-aveți voi cu consulu’?! Un consul nici nu e obligat să stea la post!

P.P: Da unde stă?!

P.P : La Miami, pe plajă!

PORTARUL: Stai tu-n colivia ta! N-ai loc?! V-am făcut pătratele astea ca s-aveți tot confortu’…

P.P: Avem și apă caldă… Eu tocmai am ieșit de sub duș!

PORTARUL: În loc să ziceți ”Săru mâna”... dați cu muci-n fasole! Neam de traistă... Trei kile de var am consumat pentru pătratele astea... și le-am luat din leafa mea!

P.P (spre pătratul din față) : Ține-ți ghioambele acasă: dai cu copita și-mi învinețiși tromboza!   

EA: Oh, domnule, dar fi-mea și fiul dumitale sunt chiar prieteni! Într-o zi... chiar mi l-a prezentat! Nu e un tip înalt, drăguț, cu un neg elegant în colțul buzei stângi?

EL: Ba da.

EA: Anu’ trecut, când am fost în L.A., am băut toți trei un șery pe terasa unui restaurant al fiicei mele...

EL: Se poate. Fata ta nu e o ființă înaltă, drăguță, cu un ochi violet și altul verde?

EA: Ea e!

EL: Anul trecut, când am fost în L.A. am băut toți trei whisky pe o terasă a unui restaurant de pe partea stângă! Dar asta nu-nseamnă... (O trage, din nou, în spatele său.) că vii când e soarele sus... și să te așezi în fața mea!

EA: Domnule... deși e prea mult spus ”domn” pentru un tip în costum și teniși albi... când am ajuns lângă poarta Consulatului, Soarele încă făcea nani!

EL (o cântărește): Teniși albi... Râde ciob de oală-albastră! Nu te uiți în oglindă când ieși din casă?!

EA: În hol am o oglindă mare: mă privesc... chiar și de douăzeci de ori pe zi!

EL: Atunci ai fi observat că taiorul bej se potrivește cu ciorapii verzi, ca Bush cu Saddam Hussein!

EA: Domnule, ce aveți cu ciorapii mei?!

EL: Exact ce ai avut tu cu tenișii mei! Eu am încălțat niște teniși albi... din respect!

EA: Din respect... pentru cine?!

EL Pentru Constituția U.S.!

EA: Păi... ce are tenișii dumitale cu Constituția U. S.?!

EL: Din o sută de pagini din Constituție... doar una e scrisă!

EA: Și... restu’?!

EL: Foi albe!

EA: Încă... domnule, dar ultima încercare!: și cioapii mei au culoarea câmpiilor verzi din Mississippi! M-am așezat în față pentru că am fost în fața dumitale!

EL: Când?!

EA: La cinci fără zece!

EL: În ce an?!

EA: Azi dimineață. Când am ajuns aici erau doar trei persoane în rând.

EL: Acum sunt treisprezece!

EA: Pentru că și ceilalți și-au ținut rând de ieri! Eu am sosit la Consulat când încă nu se luminase... m-am pus la coadă și am plecat să-mi prepar salata de andive!

EL: Mă piș în salata ta de andive!

EA: De ce te piși în salata mea de andive?!

EL: Pentru că mi s-a sculat la ora trei și am venit să-mi țin rând la Consulat.... ca să mă trezesc, pe la șapte, cu o tipă cu ciorapi verzi, ce mi se pune moț în față! Anu’ trecut, pe unșpe iulie, când am decolat spre L.A....

EA: Nu se poate, domnule!

EL: Ce nu se poate, cucoană?!

EA: Să fi plecat în America pe unșpe iulie!

EL: De ce să nu se poată?! Ai stat tu cu flinta la curu’ meu... să vezi când plec și când vin din America?!

EA: Dar... anu’ trecut și eu am decolat de pe Otopeni, tot pe unșpe iulie! La ce oră ați decolat, domnule?

EL: La cinci dimineața!

EA: Să mă ia domnu’ dracu!

EL: Se aprobă!

P.P : Uuuu...uf!

P.P: Aaaa...ai!

P.P: Să făcu... zece?!

P.P: Fără cinci...

EA: Domnule, e aproape de neînchipuit o așa condescendență

EL: Poate ”coincidență”, cucoană!

EA: Știu, dar nu-mi plac primele trei litere din cuvânt: miros a țap...Însă, credeți-mă... și eu am plecat tot cu avionu’ de cinci dimineața! Pe avion nu era pictat un palmier?

EL: Crezi că eu în aeroport mă uit sub coada avioanelor?!

EA: Da... la ce te uiți?!

EL: Mă uitam la bagaj: pusesm înăuntru douăj de kile de palincă... fi-miu nu bea, da’ de câte ori vin în L.A... dă câte o glajă la fiecare angajat...

EA: Ca să-i... anestezieze?!

EL: Ca să simtă sub limbă mătasa prunilor din Turț!

EA: Și... de ce-ți era frică?!

EL: Ești tâmpită?! Mai întâi... nu știi că n-ai voie să ai în bagaj mai mult de cinșpe kile?! Și... fără trascău, și fără obiecte contondente!

EA: Ți le-au confiscat?!

EL: Mie?! Fi-miu  e prieten cu comandantul aeroportului din L.A.!

EA: Și?!

EL: Și comanantul aeroportului din L.A. e prieten cu comandantul de pe Otopeni!

EA: Și eu am trimis o dată doi baloți cu cornulețe cu vanilie și căpșuni, pe o cursă de L.A.!

EL: În L.A. nu se găsește cornulețe cu căpșuni?!

EA: Ba da, dar fi-mea e moartă după cornulețe cu căpșuni de-alea mari și bune, crescute în podgoria noastră din Afumați.

EL: Aveți podgorie în Afumați?!

EA: Mi-a trimis Emilly bani de-am cumpărat-o, la un an după ce și-a deschis al optulea magazin în L.A.!

EL: Cât a costat?

EA: Fix o sută douăzeci și patru de mii de dolari, negociabil.

EL: Cam puțin! Banii ăștia... dacă-i vede pe stradă... fi-miu nici nu se apleacă!

EA: Plus zece mii trei sute doi, actele la notar. Dar Emilly mi-a trimis două sute de mii în cap.

EL: Și... restu’?!

EA: I-am împărțit la săraci.

EL: Totuși... doi baloți de cornulețe cu căpșuni... Le-a dat la vaci?!

EA: Nu, domnule: Emilly le-a împărțit la angajați. De 4 iulie, de ziua Americii, Emilly dă o petrecere mare, în care invită ștabii din L.A., dar și pe toți angajații de la magazinele unde e proprietăreasă.

EL: Și ce fac?!

EA: Beau whisky și mănâncă cornulețe cu căpșuni. Dar și de unu decembrie...

EL: Ce face... de unu decembrie?!

EA: Dă iar o petrecere, unde invită notabilitățile orașului și toți angajații de la magazinele unde e proprietară. (Iese din rând: desenează cui brațele, prin aer, un contur de inimă.) Pe un tricolor mare... ca de-aici la cucul din vârful ambasadei... beau țuică din podgoria noastră de la Afumați și mănâncă mititei.

EL: Și fi-miu dă recepții: și de patru iulie, și de unu decembrie!

EA: Tot cu... cornulețe?!

EL: Face concursuri de călărie!

EA: Cu cawboi?!

EL: Cu cai!

P.P : Câți intrară până-n prezent?

P.P : Trei...

P. P: Și suntem... doișpe.

P.P: Nu mai suntem decât nouă... Dacă tot stăm degeaba... mai bine să jucăm...

P.P: Ce?!

P.P: Șotron!

Personajul în plus se așază pe linia ultimei căsuțe: aruncă un ciob până în căsușa șase. Începe să țopăie, din pătrat în pătrat, până ajunge la ciob. Binecunoscutul joc de copii!

P.P (în pătratul șase: coboară și al doilea picior) Piua!

PORTARUL: Bă, ăia ultimii doi... stați degeaba!

EL: Pe ce te bazezi?!

PORTARUL: Pân’ la prânz intră maxim zece!

EL: Și ce-ți pasă?!

PORTARUL: Bine: dacă vrei să rămâi ca vițelu’ la poarta de fier...

EL: O fuți pe mă-ta!

EA: Totuși... dintr-un popor așa blajin... atâția mărlani?!

P.P (ajunge, într-un picior, în pătratul unu. Gâfâie.): Maică... n-am mai jucat ”Piua” de când eram mică!

P.P: Nu se zice mică!

P.P: Da’… cum?!

P.P: Proastă!

PORTARUL: Să nu călcați pe dungile de var! Am luat trei kile de var din leafa mea... pe care mi-o dă America! America să vă dea... și ciobu’... și varu’!

                                                ACTUL II

                                                  Tabloul 1   

Rândul a mai avansat: El și Ea au ajuns în pătratele patru și cinci.

EA: Tot nu pricep!

EL: E și greu: când a împărțit Dumnezeu mintea, nu i-a mai ajuns și pentru tine!

EA: Eu, Abry și Emilly am băut un șery pe terasă...

EL: Așa...

EA: Tu, Abri și Emilly ați băut un whisky pe terasă...

El: Așa...

EA: Atunci...

EL: Atunci?!

EA: De ce n-am băut o cafea și-un șery toți patru?!

EL: Îți spun, dar...

EA: Dar?!

EL: Iar te-ai băgat în fața mea! Tu ești nesimțită rău! (O ”trage” ,din nou, în spate.) Pentru că am fi părut că bem o cafea și-un șery în familie!

EA: Ei... și?!

EL: Ai putea să gândești și cu singurul neuron care ți-a mai rămas: fi-miu are o prietenă!

EA: Și fi-mea are un prieten! Îmi ardea buza să-l cunosc, dar Emilly a zis că nu se poate!

EL: De ce nu se poate?!

EA: Nu știu. A zis c-o să-l cunosc la momentu’ potrivit!

EL: Exact așa mi-a zis și Abry!

EA (strigăt): A!

EL: Te-a mușcat de ficăței șarpele cu clopoței?!

EA: Știu!

EL: Știi pe dracu!

EA: Iubita secretă a lui Aby e... Emilly!

EL: Cum iubita secretă a lui Stalin a fost Ciociolina!

EA: Și... reciproc!

EL: Ce-nseamnă... ”reciproc”?!

EA: Iubitul secret al lui Emilly e... Abry!

EL: Imposibil!

EA: De ce... imposibil?!

EL: Ar însemna să mă-ncuscresc cu o tipă cu ciorapi verzi!

EA: Și reciproc: să am cuscru un tip cu costum în dungi și teniși albi?! Da’... mie băiatu-mi place!

EL: Nici eu n-am nimic cu fata... Din contră: are toate magazinele de pe dreapta...

P.P : Acu’ intră al șaselea!

P.P: Ia-ntreabă: doamna de la ghișeu doi e-n toane bune?!

P.P: Nu: are chiloții pe dos!

PORTARUL: Ciocu’ mic, ochii la ușă!

P.P: De ce să ne holbăm la ușă?!

PORTARUL: Să nu intre unu’ înainte! Nu de-alta… da’ dup-aia vă spargeți capetele… și e prea cald ca să vă despart. Ieri... doi s-au luat de craveți! Popor arțăgos... La noi, la americani, e mai civilizat: fără ”Tu-ți aia mă-tii!” și mușcat de varice. Scoți pistolu’ și... Dasfidania!

EA: Totuși...

EL: Totuși... ?!

EA: De ce țin secret?!

EL: Ce?!

EA: Relația. N-ar avea de ce: sunt amândoi tineri, frumoși. Emilly are toate magazinele de pe partea dreaptă...

EL: Și Abry, toate de pe stânga... Tocmai de aceea!

EA: De aceea... ce?!

EL: Dacă s-ar lua... ar avea împreună, și magazinele de pe dreapta, și magazinele de pe stânga...

EA: Și?!

EL: Asta ar însemna Trust!

EA: Ce e ... ”trust”?!

EL: Să pui la un loc, și șoarecele, și pisica,

EA: ... și focu’, și apa...

EL: Doar Dumnezeu are voie să pună la un loc, și îngerii, și diavolul.

EA: Și... omu’... de ce nu?!

EL: America e America pentru că funcționează pe principiul concurenței, prin urmare   n-are voie nimeni să țină în mână, și cremenea, și amnaru!

EA: De ce?!

EL: De draci! Ca să nu iasă scânteia, cucoană!

EA: Și... dacă au nevoie de-o scânteie, ca să-și prăjească hamburgeru’?!

EL: O iau de pe stema de la Kremlin!

EA: Ce deștept ești!

EL: Lângă o oaie orice măgar pare cosmonaut!

P.P: Uaaa...a!

P.P: Îmmm...m!

PORTARUL (cu frunza între buze): Ce tot vă scremeți atât?! Acuși începe să miroase...

P.P: Miroși tu a prost!

PORTARUL: Care vorbiși, mă?!

P.P: Io. Și ce-o să-mi faci?!

PORTARUL: Te ia mama dracului în regim de urgență!

P.P: Te dai zmeu că știi că nu pot să vin la tine!

PORTARUL: Te strânge ilastcu’ di la izmene?!

P.P: S-ar pune că e călcare de frontieră! ‘ț-ai dracu: toți ciobanii de la Rădăuți se-ascund după flinta lui Lincoln!

PORTARUL: Mă doare-n sulă de ce zici: io-s pe pământ american, tu ești pe țărână valahă!

P.P: Da’ cu păr pe limbă!

PORTARUL (se ridică în capul oaselor: scuipă frunza): Cu păr pe limbă sau pe sulă... te țin la respect?! (Se ridică în picioare.) Bă... pe Saddam l-au belit tot irakienii lui! Pe tine, dacă faci nasoale... te belesc io, fiu’ lu’ Ion și a lu’ Măria!

P.P (altul): Și pe Mihai Viteazul l-au belit tot ai noștri!

P.P (altul): Sabia de frate lovește peste tot... dar prototipu’ e-n Carpați!

PORTARUL (se așază, din nou): Ia mai du-te-n pisici cu Mihai Viteazu al tău! Da, mă: sunt bengos și fac ce vreau! Uite, dacă mă trece... joc șotron pe țărâna voastră! (Se ridică, trece dincolo de poartă, se așază în capul ultimului pătrat. Sare într-un picior, din pătrat în pătrat. Pe la mijloc... ) Dă-te la o parte, răcane: nu vezi că trece un cetățean american?!

P. P. ... născut la Dolhasca!

PORTARUL (se oprește într-un picior): Bă... America, când e rănită, lovește tot cu pumn autohton! (Trece, din nou, dincolo de poartă. Se așază în iarbă, cu fața în sus: ”suge” un fir de iarbă. Se ridică, brusc. Ridică brațul.) Cu mâna asta, mă, vă belesc ca pe miei!

EL: Ce scremete! Degeaba...     

EA (șoaptă): Și tu ești la fel!

EL: Cum?!

EA: Semeni cu un câine căruia tocmai i s-a luat osul!

EL: Pentru că Lumea de la poale de Carpați e o cocină, cucoană: dacă se apropie de tine un godac... trebuie să-i dai peste bot! Dacă lași să te miroase porcii... te și mănâncă!

EA: Lumea nu e peste tot la fel?!

EL: Dacă treci Oceanul, lucrurile se schimbă fundamental!

EA: Cât de... fundamental?!

EL: Să zicem că suntem undeva pe Magheru și stau la coadă la înghețată: vii tu și te pui în fața mea. Vei primi ce meriți!

EA: Ce?!

EL: Îți voi aminti că ești cornută! Dar dacă... presupunând că stăm la coadă în L.A. ... ceea ce nu se poate întâmpla... și presupunând că vii tu și te așezi în fața mea... ceea ce iar nu se poate întâmpla...

EA: De ce?!

EL: Nu orice Joiana primește viză în State! Dar... dacă s-ar întâmpla... ți-aș spune ”Lady”!

EA: Care e diferența?!

EL: De ambianță. Aici, după două milenii de cloacă e aproape obligatoriu să devii mârlan... pe când ”dincolo”, după un mileniu de civilizație, capeți brusc damf de gentlemen!

EA: Bine: suntem în L.A. și m-am așezat la rând în fața ta!

El iese din rând, face doi pași lateral.

EL (îngenunchează): Scumpă doamnă, îmi permiteți să vă ofer o înghețată pe cea mai frumoasă terasă de pe partea stângă a străzii nomer uan din L.A. ? (Ea îi oferă mâna: El, galant, o conduce în afara rândului: gestul așezării la masă.) Acesta este cel mai frumos salon din L.A. și aparține fiului meu !

EA: Oh, domnule... proprietarul este chiar fiul dumneavoastră?!

EL: Os din osul meu! Vă rog, doamnă, să mă onorați și să serviți ce vă poftește nobilul dumneavoastră suflet!

P.P: Uf...f!

P.P: Uaaaa...a!

PORTARUL (cască): Uaaaa....aaa! Cald... al dracu’… și pe pământ yancheu!

EA: Tot nu pricep: De ce... aici sunt cornută... și dincolo... lady?!

EL: Din cauza și datorită Proprietății! Dincolo de Ocean, Proprietatea e sfântă: aici, pe plaiurile lui Burebista... un moft! Proprietatea naște gentlemeni... lipsa ei naște mârlani! Scumpă doamnă... pentru că suntem încă în L.A., dar numai dacă doriți... am putea face doi pași de dans?!

EA: Cum să nu, domnule! (Se ”ridică”)

Câțiva pași de dans... El îi sărută mâna și o ”conduce” la loc...

EL: Cucoană, ne-am întors pe malul Bahluiului...

EA: Oh, domnule, vă mulțumesc: sunteți un adevărat gentlemen! N-am mai dansat... de când m-am născut! 

EL: Cu așa pantofi... nici nu e de mirare: parcă unul l-ai luat de la Romica Puceanu... și altul de la Fărâmiță Lambru!

EA: Vreți să spuneți că sunt... penibilă?!

EL: Penibilă e puțin spus! Ești ca o rață ambalată într-o pungă de plastic!

P.P: Uffff!

P.P: Ua...aaa! Țațo... leșin!

Ea, brusc, începe să plângă: scâncet, apoi plâns adevărat.

EL: Acum... de ce plângi ca proasta?!

EA (hohotind): Pentru că,domnule... sunteți atât de cinic... ca să nu zic... necioplit! M-ați ridicat într-o clipă în ceruri... pentru ca în chiar clipa următoare să mă lăsați să cad cu curu’ în groapa de nămol a Europei!

EL (cercetând-o): Aici ai nimerit-o: arăți ca o cloță căzută de pe cuibar! (Ea își astupă urechile.) De ce pui paie în tomberoane?!

EA (hohotind): Pentru că nu vreau să mai aud: mă simt ca... dracu’!

El vine lângă ea: cu bruschețe îi ia mâinile de peste urechi.

EA: Ce faci?!

EL: Te desham! Nu trebuie să uiți nicio clipă că aici suntem în groapa de gunoi a Lumii: lasă să-ți intre până în trompa lui Eustachio mirosul de putreziciunii a lumii dimprejur!

EA: Ce e... ”trompa lui... Costache ”?!

EL: Nenorocul tău de a te fi născut pe malul Dâmboviței! (O ”trage” în sus, ca pe un pachet, și o așază la închipuitul rând în spatele său.) Așa... aici ți-e locul!

P.P: Mmmmm! Mai sunt doi...

EA (printre suspine): Cred că aveți dreptate, domnule!

EL: Păi... cred și eu! A sunat din clopoțel singurul tău neuron?!

EA: Sunt o biată femeie...

EL: La malu’ Dâmboviței, toate sunteți biete... Să vezi americancele: și negrese, și albe, și galbene: țanțoșe... Femei!

EA: Și mai mult decât atât: sunt o mincinoasă!

EL (o măsoară): Eu te-am diagnosticat cu ”nesimțită”... dar nu e rău nici ”mincinoasă”!

EA: Da: tot ce ți-am spus e o minciună: fi-mea nu e în L.A.!

EL: Da unde e?!

EA: În vârfu’ patului.

EL: Și ce face în vârfu’ patului?!

EA: De doi ani, zi și noapte, e mangă.

EL: Mangă vine de la... criță?!

EA: De la trei kile de vodcă pe zi... Și... știi cine era fata mea în urmă cu doi ani?!

EL: De unde să știu?! Când e propretară în L.A.... când e beată, în vârful patului!

EA: Un înger, domnule! Era studentă la Marketing, prima pe facultate: zece, zece, zece... A ieșit și prima la un concurs pe țară, cu un proiect care vrea să privatizeze Oltchimul... și profesorii ei o consultau, domnule! Și într-o zi... de fapt într-o vară... în ultima vacanță dinainte să termine facultatea... a vrut să meargă în State, cu un proiect... vro două’j de inși, colegi, care să facă să meargă un restaurant: ei erau și chelneri, și recepționeriri... și ea era... trebuia să fie șefa lor! Și... vin într-o zi... chiar aici, la rând, la viză... toți douăzeci... ”Pun pariu c-or să ne respingă pe toți... în afară de tine!” îi zice unul dintre colegi. Parcă a avut gura...

EL: Aurită!

EA: Cu rahat! A fost tocmai invers: toți au trecut... în afară de fi-mea! Nu sunt supărată pe tipa de la ghișeu, care n-a pus ștampila: Emilia mea era frumoasă, deșteaptă și singură... tipul perfect de emigrant! Or... America are nevoie de petrol, de grâne, chiar și de șoareci de câmpie: dar nu de emigranți! Emi a mea a plâns  o lună în vârful patului. Și... după o lună... s-a dus.

EL: În... State?!

EA: În Statele unite ale Europei. Cu un tir. Când a plecat, mi-a spus: ”Am fost înger... nu m-a vrut nimeni. Pare că Dumnezeu nu iubește îngerii: iubește dracii! O să încerc să fiu... drac!” S-a întors după cinci luni: avea o rochiță până-n cur... ciorapi roșii... și ochii împăienjeniți de băutură!

EL: Și... facultatea?!

EA: S-a dus dracului tot: și studii, și frumusețe... De-atunci stă în pat, cu sticla de vodcă la căpătâi, buhăită ca o bufniță. (Oftează.) Una, Doamne... și s-a dus!

EL: Vorbești de parcă a murit!

EA: Mai rău: trăiește moartă! Când intru în casă... văd în mijlocul patului un mormânt. Sub lespede e ea, Emi a mea! Într-o zi... chiar am cumpărat flori... m-am învârtit un sfert de ceas prin casă, ca să caut o glastră... să i le pun la cap. Când m-am apropiat de pernă... am dat de chipul ei, de cadavru. De vrun an, de două-trei ori pe săptămână mă scol la cinci... și vin aici.

EL: De ce?!

EA: Nu știu. Poate pentru că pe la cinci, îngerul meu palid ațipește... și nu suport să mă trezesc și să-i văd ochii morți! Vin aici și mă așez întodeauna în coada rândului. Nu ajung niciodată la ghișeu... (Se înveselește, brusc.) Ba, o dată... unui domn i s-a făcut milă de mine și m-a pus în fața lui. N-am vrut, dar a insistat... și coada s-a oprit chiar după mine!

EL: Și ce-ai făcut?!

EA: M-am pus în fața ghișeului... doamna de dincolo de geam mă tot întreba dintr-un chestionar...

EL: Și?!

EA: Și am tăcut. Când am ridicat privirea... i-am văzut inelul cu smarald!

EL: Ce... inel?!

EA: Emi mi-a spus că doamna care îi luase interviu în urmă cu doi ani purta un inel cu smarald. Am ieșit... Și a doua zi... ce crezi că s-a întâmplat?!

EL: Primaru’ de la sectoru’ cinci a pus verghete pe dește lui Tutancamon și Ciociolinei!

EA: Am fost ”admisă”!

EL: Dumnezeu e uneori ironic!

EA: Dar nu poartă inele de smarald!

Rândul a dispărut de tot. În primele pătrate de lăngă poarta de fier, doar ei doi.

PORTARUL: Ce mai stați acolo?! Pe azi s-a-nchis!

EL: Și ce-ți pasă ție?!

PORTARUL: Veniți la prânz... și vreți să și intrați! Sculați-vă la patru... ca alții. Când plecați să nu călcați pe begonii: ieri le-am pus!

EL: Fi-al dracu cu begoniile tele!

EA: E o poveste tristă... și, deși porți teniși albi la costum cu dungi... și m-ai porcăit trei ceasuri... nu vreau să te întristez. Eu respect fericirea altora. Chiar mă bucur când văd oameni fericiți!

EL: Par eu... fericit?!

EA: De ce să nu fii fericit?! Băiatul tău e în L.A, proprietarul a trei sferturi din strada nomer uan...

EL: Doar că e mort...

EA: Mort?!

EL: După banchetu’ de majorat, la cinci dimineața... a fost aici, exact în locul unde stăm noi doi acum. A ajuns primul la ghișeu și, îmbujorat, a spus singur, fără să-l întrebe cineva, cu voce tremurată, că primul lucru pe care îl va face pe pământ american e să înalțe, chiar în centrul L.A., ca o statuie a Libertății, o poartă maramureșană. Era pe cinci’șpe septembrie... fumul din turnurile gemene încă se învârtea peste ruine...

EA: Și... a plecat?!

EL: În locul funcționarului de la ghișeu nici eu n-aș fi pus ștampila... Lui Abry, Iubirea pentru America îi făcea să-i scânteieze ochii: părea un exaltat... Și, uneori, Iubirea e mai periculoasă decât Neiubirea... Dar el trăia pentru America! Ultima dată i-am auzit glasul la telefon: era în cala unui vapor, printre rulouri de sârmă și șpalieri de beton... Îi simțeam inima în microfon: ”Peste cinci zile voi fi în America!” a șoptit. De doi ani nu mai știu nimic despre el.

EA: Dar... poate că e pe undeva!

EL: Nici un rând scris. Nici măcar un telefon... El, care mă suna și de pe closet... Am întrebat pe la ambasade... Am consultat arhive: în săptămâna aia s-au scufundat opt vapoare, douăsprezece barje și cinci corăbii au fost acostate de pirați: niciun supraviețuitor... Până alaltăieri, în fiecare duminică mergeam la Constanța, mă duceam pe chei.

EA: Și... ce făceai pe chei?!

EL: Priveam în direcția Bosforului. Ascultam strigătele de măgar castrat ale sirenelor... Și așteptam...

EA: Ce?!

EL: Nu știu. Azi noapte m-am trezit pe la trei: am visat că eram la rând, la Consulat. Nu știu de ce... m-am îmbrăcat și am ieșit.

                                                          Tabloul 2

El și Ea, singuri lângă poarta de fier. Soarele a trecut demult de amiază: plictisit, dogoritor.

EL (se șterge pe ceafă): Cald... al dracu! Mai stăm?

EA: Nu mă grăbesc. Unde să mă duc?!

EL: Acasă.

EA: Să dau ochii de ochii morți ai fiică-mi?!

El aruncă batista lângă tomberon. Ea ridică ghemotocul de hârtie și-l pune în coș.

EL: Lasă-l în mă-sa-n cur... Cu cât ești mai atent cu mediu’ înconjurător... e semn că ești cârpit: șmecherii calcă tot în picioare! În Lume totul pare bine rânduit: ghișee... cozi... chestionare... dar,de fapt, e o mizerie...

EA: Și... Dumnezeu?!

EL: Dumnezeu a ațipit sub un măslin... și sforăie. În timpul ăsta... ăi mari trag cu calașnicoave unii-n alții...

EA: Și... noi?!

EL: Noi privim de pe mal... Nici eu n-am de ce să mă duc acasă. Dacă pun capu’ pe perină... visez că sunt pe chei și privesc înspre Bosfor!

EA:  Pot să te mângâi?

EL: Poți face ce vrei!

Ea se apropie: îl mângâie pe spate.

EA: Știi ce-mi trece prin cap?!

EL: Lui Saddam i-a trecut un glonț...

EA: Spune-mi că sunt nebună!

EL: Bine: ești nebună!

EA: Noi nu am venit întâmplător aici...

EL: Știu: ne-a trimis statuia sfântului Petru, din Piață de la Vatican!

EA: Și nu întâmplător ne-am așezat la coadă! Totul în lume are un sens. Un înțeles!

EL: Ești mai filozoafă decât Nana Mouskouri!

EA: Dumnezeu nu lasă nimic la voia întâmplării: toate întâlnirile sunt căutate!

EL: Și când se întâlnește un broscoi cu o girafă?!

EA: Și dacă se întâlnește un pârâu cu Marea Moartă! Vream să zic că ceea ce se întâmplă acum cu noi înseamnă...

EL: Înseamnă...?!

EA: Un soi de Iubire!

EL (se ridică): Chiar că ești dusă cu pluta pe conductă!

Ea începe să plângă.

EL: Acum... de ce plângi?!

EA (își întinde lacrimile pe obraz): Pentru că sunt fericită... Și nu știu de ce: n-am niciun motiv! Din contră... Poate pentru că simt că nu mai sunt singură... că nefericirea mea nu e cea mai mare de pe Pământ... E un semn de egoism, așa-i?!

EL: E un semn de disperare... (O mângâie și el.) Nu mai plânge! Poate că te-am mâhnit... Așa sunt eu: sunt măgar, dar nu sunt violent. Și am momente când nu pot să nu fiu sincer: Uite, acum și eu mă simt puțin... fericit! Nici eu nu știu de ce! Nici nu știu ce înseamnă să fii fericit... nu cred că am fost fericit vreodată, însă acum, după atâția ani... simt  un șarpe fierbinte pe dinăuntru. O fi... ”fericire”?! Și... pentru ce aș fi eu fericit?!

EA: Nu cred că ești fericit când vrei... nici măcar când știi de ce ești fericit! Dar sunt sigură că ce ni se întâmplă nouă este...

EL: Este...?!

EL: Totuși... Iubire!

EL (o privește de aproape): Pari zurlie... dar nu știu de ce te simt aproape... Aproape de tot: parcă intri direct în mine!

EA: Poate că Iubire asta și înseamnă: o punte între două tristeți.

EA: Hai să facem nunta!

EL: Noi... doi?!

EA: Emilly și Abry!

EL: Unde?!

EA: În Gând! Acum urcă-n caleașcă... o caleașcă lungă, aurită... trasă de șase cai albi... Emilly poartă o rochie albă, lungă, de muselină... cu trenă de șapte metri...

EL: Abry poartă un costum alb...

EA: Nu merge!

EL: Ce... nu merge?!

EA: Costumul. Dacă și mirele poartă costum alb... și caii sunt albi...

EL: Și?!

EA: E prea mult alb! Ginerele meu o să poarte un costum Finn sau Marvin sau Maewe sau Seynford... Uite: te las să alegi!

EL: Ce să aleg?!

EA: Sau...  un Declan: haină verde-turcoaz...

EL: Ca... ciorapii tăi?!

EA: ... și pantaloni negri, mulați!

EL: De unde le știi?!

EA: Oh... de câte ori nu mi-am condus fata... și pe ginerele meu la altar?! Numai că, acum fiind doi... trebuie să te hotărăști și tu! Dar... mai repede... suntem în întârziere... și caii au început să umfle nările!

EL: Care... cai?!

EA: Ai uitat?! Caii de la caleașca albă, trasă de șase cai auriți...

EL: Nu era... invers?!

EA: N-are importanță!

EL: Eu o să-l îmbrac pe fiul meu ca pe prințul William!

EA: Cum?!

EL: Cum am văzut la televizor: în costum marin!

EA: Nu merge!

EL: De ce?!

EA: Prințul William e englez!

EL: Și?!

EA: Anglia e monarhie!

EL: Și?!

EA: America... nu e!

EL: Așa e... (O privește de parcă atunci a descoperit-o.) Și eu care... te-am tot făcut tămpită! Iartă-mă!

EA: Bine: te iert! Acum suntem rude! Însă... să ne grăbim: deja suntem în întârziere!

EL: Nu-i problemă: prinții se lasă întotdeauna așteptați...

EA: Hai, deschide poarta... larg... să nu se-mpiedice caii!

El pătrunde prin poarta mică a Consulatului și, prin spate, deschide poarta mare.

PORTARUL: Hei, ce faci omule?!

EL: Am deschis poarta mare!

PORTARUL: De ce?!

EL: Ca să iasă caleașca!

Portarul închide poarta. El o deschide, din nou.

PORTARUL Ești nebun?!

EA: Nu e nebun, e tatăl lui Abry!

PORTARUL: Care... Abry?!

EL: Abry vine de la Abraham. Știi cine e Abraham?!

PORTARUL: Poate să fie și preșdintele Statelor... poarta trebuie închisă!

O închide, din nou. El o deschide, iarăși: face o jumătate de pas în curtea Consulatului.  Portarul  scoate telefonul.

EL: Ce faci?!

PORTARUL:  Chem poliția!

EL: Pe ce motiv?!

PORTARUL:  Violare de frontieră!

EL: Unde vezi tu frontieră?!

Portarul ia un băț și trage o dâră în pământ, chiar pe urma porții.

PORTARUL: Vezi?!

EL: Ce să văd?!

PORTARUL: Ce e... dincoace e țărână românească. Iar... dincolo...

EA: Un ront de panseluțe!

PORTARUL:  ... e pământ american!

EL: Oricât aș iubi eu America... nu văd!

PORTARUL: Ce nu vezi?!

EL: Cum să fie... pământ american... pe Magheru?! Da... mă rog: iubesc mult prea tare America... și eu, și Abry...

EA: Și eu, și Emilly!

EL: ... ca să-i violez frontierele... măcar cu gândul! (Pășește dincoace de poartă.) E bine?

PORTARUL: Încă nu!

EL: Ce mai lipsește?!

PORTARUL: Trebuie să stați la cel puțin doi pași de frontieră! (Îi împinge la doi pași de poartă.)

EL (revine pe vechiul ”aliniament”): De ce?!

PORTARUL: Așa zice ONU!

EA: Se poate: Și Emilly spunea că nu se poate să tragi cu ochiu’ dintr-un stat într-alt stat!

EL: De ce?!

EA: E spionaj!

PORTARUL: Doamna are dreptate! (Îl împinge, din nou.)

EL: Și dacă mă faci săpun... nici de-al dracu nu fac spume! (Vine lângă poarta mare: se sprijină de ea.) Ei, ce-mi faci?!

PORTARUL: Aduc dulăii!  (Intră în Consulat de unde se întoarce cu un casetofon. Se oprește dincolo de poartă:  pornește aparatul. Un cor de dulăi.) Păzea!

EL: Ha!

PORTARUL: Ha?! E cu ultrasunete!

EL: Și?!

PORTARUL: Atacă la cerebel!

EL: Eu zic să-l oprești!

PORTARUL:  Cum?!

EL: De buton!

PORTARUL: Și... dacă nu?!

EL: Sun!  (Scoate telefonul.)

PORTARUL: Unde?!

EL: La ONU. La Geneva!

PORTARUL: (răsucește butonul: dublează sunetul): La primăria Băicoi!

EL: Pe pariu că-n trei minute o să mă rogi în genunchi să te iert?!

PORTARUL: (răsucește butonul: sunetul se mai dublează o dată): Pe pariu că turnu’ din Pisa e mai înclinat decât turnu Effel?!

EL (telefonul!): Alo... Suntem niște cetățeni... lângă Consulatul american! Da, suntem pe pământ românesc... Un tip... de dincolo de graniță... ne amenință! A pus o haită de câini pe noi... (Apropie telefonul de casetofon.) Îi auziți?!  Niște dulăi... cât casa! Ne simțim amenințați... eu și o doamnă cu ciorapi verzi... (Portarul vine: pune mâna pe telefon. I-l ia! El scoate alt telefon.) Și acum... vrea să ne intimideze: mi-a sechestrat telefonul! E clar: intimidare, sechestru, coroborat cu articolul doi, paragraf unșpe din Acordul de la Geneva: dreptul persoanelor la liberă circulație... (Portarul îi aruncă telefonul în brațe: cartof fierbinte...) Ei, a fost doar o simulare... dar ăsta-i textul!

PORTARUL: Hai... să nu-ntindem coarda!

EL: De ce să n-o întindem?! (Întră în curte. Se sprijină într-un braț de clădirea Consulatului. Strigăt.) Cer azil politic!

Portarul încremenește: rămâne cu gura căscată... o clipă, două. Apoi pornește în fugă spre El.

PORTARUL: Domnule... taci!

EL: De ce să tac?! (Mai tare.) Americă, cer să mă iei sub aripa ta!

Portarul vrea să-i astupe gura cu palma: El... rezistă!

EL: Unui cetățean al Lumii libere nu poate să-i pună nimeni pumnul în gură!

PORTARUL (îngrozit): Taci, domnule... e îngrozitor!

EL: Ce e... îngrozitor?! E un demers firesc al unui cetățean al unui stat către alt stat! Iar tu trebuie să urmezi procedura; cheamă polițistul de la consulat!

PORTARUL (încet): Domnule, tocmai astăzi... când polițistul nu e! (Mai încet.) Și e  nepotu-meu... E băiat de treabă... dar azi... avu probleme... și mă rugă să... am eu grijă! E vai de capu lui: are mama bolnavă, în spital...

EL: Toți avem probleme... uite: eu și cu doamna trebuia să fim la nuntă. La nunta copiilor noștri...

EA: Tocmai a pornit diligența...

EL: Trebuia să fiu la nunta fiului meu... dar împrejurări fortuite m-au determinat să cer azil politic!

PORTARUL (stt!): Doamnă, vă rog: spuneți-i soțului dumneavoastră...

EA: Nu e soțul meu!

PORTARUL: Da ce e?!

EA: E un cetățean liber. L-am întâlnit la coadă, la vize...

PORTARUL: Mă rog... rugați-l dumneavoastră... sufletul de femeie e mai simțitor... pe cetățean să nu mă nenorocească! Tocmai azi... când nepotu-meu lipsește... ar trebui să fac toate procedurile... nici nu le știu bine!... ar trebui sunat ambasadorul... care, am văzut la televizor, e în Deltă... dă la pește... O să se supere că l-am deranjat... și toți funcționarii care, în zece minute, ar trebui să fie aici, în păr... Or să mă dea afară... (Îngenunchează.) Vă rog, domnule: acasă mă așteaptă o soție bolnavă... și unicul meu fiu... a emigrat de doișpe ani în State... dar ne-a uitat, domnule... doamnă: nu mai știu nimic de el... nici măcar o scrisoare... nici măcar un telefon... prin cineva am aflat că așteaptă să primească cetățenie americană... și dacă eu o să fiu dat afară, cu tămbălău, de aici... sigur o să-i dăuneze... America e o națiune mare... dar e suspicioasă... și bine face: are atâția dușmani... Vă rog, domnule!

Ea vine lângă Portar: îl mângâie pe umăr.

EA: Ridică-te, domnule! (Îl ajută să se ridice.) Toți avem supărări... Și noi... cu nunta asta... Crezi că e ușor să faci o nuntă în ziua de azi?!

EL: Crezi că e ușor să alegi între stofa de Finn, Marvin sau Maewe?! (Se culcă în iarba de lângă poarta cea mare.)

EA: Uite, te invităm la nuntă!

PORTARUL: Unde?!

EL: Pe pământ american! (Portarul: Iarăși?! Privește speriat spre curtea Consulatului.) Nu acolo, domnule: e atât de strâmt...

EA: Nu încape nici caleașca... dar șase cai albi! În... L.A!

PORTARUL: În... L.A?! Cineva mi-a zis că ultima oară acolo l-a văzut pe fi-miu... Ce fericiți trebuie să fiți... să faceți nunta copiilor voștri în L.A! Vin! (Dar...) Dar... cu cine-o las pe nevastă-mea... ?! Nici nu poate să coboare să-și ia o cană cu apă... (Mai întunecat.) Și... n-am costum... Am unu’... de când m-am însurat... Am fost acum trei ani la nunta unui nepot... și au fugit toți nuntașii de pe o rază de o sută de metri...

EA: De ce?!

PORTARUL: Din pricina naftalinei... (Încet.) Mă bucur pentru voi... Simt cum mi se înviorează inima când văd în jurul meu oameni fericiți! (Încet.) Puteți să băgați limuzina...

EA: Caleașca!

PORTARUL: Da: caleașca... în curtea Consulatului... (Mai încet.) Dar să nu vă vadă cineva! (Se îndepărtează, încet.) Mâine... eu vin la slujbă la miezul nopții... o să vă țin două locuri în față. Trebuie să vă luați viză... doar aveți nunta copiilor... (Dispare pe ușa Consulatului.)

EL (privind în urma lui Portarului): Suntem toți niște cocoși cu aripa ruptă!

EA: Suntem ca niște maimuțe fără copac... Am întârziat destul: invitații se vor plictisi!

EL: Eu nu mă plictisesc niciodată. Suferința nu plictisește!

EA: Dar... ce face?!

EL: Doare. (Se ridică din iarbă.)

Ea începe să se dezbrace: își așază, una peste alta, hainele și le pune într-o pungă de plastic. Rămâne doar  într-o îmbrăcăminte sumară, ponosită.

EL: Ce faci?!

EA: Sunt hainele mele de Consulat. Trebuie să le țiu proaspete: n-am bani de altele.

El începe să se dezbrace: își așază, una peste alta, hainele și le pune într-o pungă de plastic. Rămâne doar într-o îmbrăcăminte sumară, ponosită.

EL: Sunt hainele mele de duminică! Și eu, când ies de pe chei... mă dezbrac: nu-mi permit haine noi!

Amândoi, în costumație cenușie, cu două pungi de plastic în mâini.

EA: Pare că în Lume, Iubirea funcționează pe bază de doi: Tristan și Isolda, Adam și Eva, Romeo și Julieta...

EL: Tom și Jerry... Lumea e o caleașcă goală, la care trag, doi câte doi, niște nefericiți!

Pornesc amândoi, în direcții opuse.

EA (se oprește, o clipă): Mâine o să fiu aici mai devreme. Vii?

EL (se oprește, o clipă): Mă trezesc eu, pe la trei. O să-ți țin loc în fața mea!

Scena goală. O clipă, două, trei, până cade...

                                                           CORTINA