Despre "reforma" învăţământului din România sau Zbor deasupra unui cuib de cuci

    "Reforma" învăţământului românesc are următoarea reţetă: se ia un tinerel modest-intelectual, cu părul rar, dar plimbat prin lume, unde un doctorat nu e chiar o scofală (ca şi, mai nou, în ţară, de altfel...), al cărui singur merit e că e de-al nostru, se numeşte ministru, după care  se împănează cu alţi de-ai noştri sau nepoţi alor noştri... ca, de pildă, o modestă învăţătoare ajunsă "guru" adjunct al strategiilor educaţionale autohtone... De remarcat că, în cele din urmă, modesta dăscăliţă se dovedeşte a fi ceva mai capabilă.sau, oricum mai gureşă decât primul amploiat, căruia îi şopteşte "în direct", ca oricărui elev slab, spre amuzamentul galeriei. La rându-i, "staful" naţional îşi numeşte colaboratorii "de frunte" în fiecare judeţ, după criterii precise: să fie tot de-ai noştri, să fie cât mai modeşti intelectual dar plini de avânt activistic, cu ceva "bube" la  dosar, ca, în caz de nevoie, să li se arate pisica... şi cam atât! După care sunt trimişi să răspândească beneficiile "reformei" în teritorii. Printre gogomâniile antologice, în a căror citare ar necesita mai multe zeci de foi format A4, plus bâlbe şi dezacorduri gramaticale... care nici măcar nu "se pun": sunt singurele benigne... se trece la "liniile de forţă" ale "reformei" (după cum se vede... nu-mi mai ajung ghilimelele!). Prima, în ordinea importanţei de îmbârligare a fostului Învăţământ românesc, e comasarea mai multor şcoli generale cu licee, în scop de economii şi alte beneficii. Că, de fapt, s-a "desfiinţat" un post de secretară... care a fost mutată altundeva, tot în "sistem", prin urmare nici măcar o "ajustare" bugetară nu s-a reuşit... asta e altă poveste. Ce s-a reuşit, total şi iremrdiabil, e bulversarea a ce mai rămăsese din Educaţia autohtonă, greu încercată şi în alte guvernări, dar nici pe departe ca în noul "mandat"... 

  Un lucru e cert şi e singurul beneficiu al "reformei" din Învăţământul românesc: acela că "schimbarea" s-a făcut aici, în Educaţie. Închipuiţi-vă că ar fi avut loc în alte domenii. Că, de pildă, s-ar fi "unit" nu două sau trei şcoli care nu au nici în clin, nici în mânecă... ci s-ar fi contopit ruinele CFR-ului cu ruinele de la Sarmisegetusa. Sau podul de la Giurgiu cu Turnul Chindiei. Asociaţiile crescătorilor de albine cu defuncta Uniune a viermilor de mătase. Nu era... distractiv? Ne mai mirăm că ziarele franţuzeşti, americane şi de pe  alte meridiane pun realitatea românească în mod periodic la capitolul "Ce tâmpenii au mai făcut românii?!.

   Şi, ca un corolar al minunatelor comasări, mai propun şi eu una guvernului român prin reprezentanţii lui: să se unească, în fiecare oraş, în fiecare judeţ, o sinagogă, dacă este, cu un lăcaş sau două ortodoxe. Şi preoţii să facă săptămânal întruniri la catolici! Poate aşa vede şi Dumnezeu că nu poţi experimenta la infinit cu turbaţii ăştia de români, cu guvernanţii lor tembeli, pe care nu-i mai suportă nici dracu'...
P.S. Nici n-apuc să închei aceste rânduri, când aud ultimul "ordin" (într-o democraţie... militară, cum devine pe zi ce trece a noastră, până şi Învăţământul se conduce prin ordine, nu-i aşa?!), se pare judeţean... dar el poate fi extins la nivelul întregii patrii, evident!... cum că, în şcoli, profesorul de serviciu devine ... ofiţer de serviciu... şi de fapt ospătar! Dumnealui nu doar că va sta de strajă la porţile şcolii, ca ultimul bocter... în locul celor proaspăt disponibilizaţi, dar trebuie să şi "servească" elevii, în pauze, cu de-ale gurii. Mă şi văd, cu şervetul pe braţ: "Ei, am aici zece iaurturi, cinci Cola şi opt sucuri de mandarine!" Vorba lui Mircea Badea: "Aşa ceva...!