În vara asta am scris trei noi piese de teatru. Observ, aproape cu îngăduinţă, că, la final, toate personajele mele principale mor. Un fel de scârbă de Existenţa banală şi ridicolă începe să bântuie şi literatura mea. Cred că e o "atingere" prea intimă cu Realitatea, mai ales cu cea socială. Cu băseşti, cu boci... cu viclenele nimicuri.
Trebuie neapărat să-mi păzesc ficţiunea de miasmele Realităţii celei putrede. Oare voi reuşi?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu