Doamne, cum poţi să-l rabzi?!

Nu mă pot desprinde de sentimentul de silă care m-a cuprins după acest referendum. Nu mai suntem o ţară suverană, ne dictează orbani, barosi şi mercăli. Acest hăhăitor care, cum spun şi ai lui, nu mai e zdravăn la cap, se ţine de jilţ cu ghearele şi cu dinţii. Îi înţeleg pe "intelectualii subţiri" care şi ei ţin cu dinţii de ce le-a dat de pomană marinelul şi scuipă în toate părţile sputa lor împuţită, dar nu-i înţeleg pe câţiva naivi care n-au primit nimic, dar continuă, în numele anticomunismului (Doamne... cine vorbeşte!), a democraţiei (Doamne... e un sacrilegiu!), a Constituţiei... ţaţo!, să-l crediteze pe acest limbric. Niciodată România n-a fost mai jos moral, economic şi fizic! Brambureala de pe listele electorale, voită, furtul de la urne şi de peste tot a devenit o obişnuinţă atât de mare, încât băsiştii nenorociţi se miră cum noi, cetăţenii normali la cap, îndrăznim să le cerem socoteală! Oare... Dumnezeu vede? Vede că mama, care nu-l putea suferi pe acest gărgăune... cică... a votat din ceruri şi de pe liste cu acest nenorocit?! Nu e supremul sacrilegiu şi marea neruşinare ca acest dromader să pretindă că până şi morţii noştri dragi au votat cu el.?!

   Doamne... cum poţi să-l mai rabzi?!