Primii se terminară "băşinoşii de pensionari"... ca să folosim o sintagmă dragă Marelui Cârmaci. Ultimul pensionar care îşi trimise Sufletul în Cer fu aruncat peste bord înainte de3 şase dimineaţa: altfel, primele raze ale Soarelui ar fi lovit, nemilos şi mirositor, în hoit... Oricum, în urma corăbiei morţii, plutea, ca o coadă de cometă, un damf năucitor de putreziciune... Până şi rechinii îşi fereau nările: duhoarea devenise insuportabilă...
Numărul celor cu Sufletul transferat la Domnul, de pe corabia suferinţei, creştea, mai întâi în progresie aritmetică de raţie r, apoi în progresie geometrică cu... raţia q. Însă, nu problema râului de morţi îngrijora pe cineva... Vorba Cârmaciului: "Omul e ca dulgherul: trăieşte ce trăieşte şi apoi moare" Dar... curând, nu mai avu cine să arunce stârvurile în mare. Puntea devenise o morgă mai aglomerată decât a Spitalului de urgenţă din Slatina... Pasagerii încă vii erau muribunzi, căzuţi în bătălia cu marea Criza... iar coana Lenţi nu-şi putea murdări unghiuţele! Până mai ieri unicii beneficiari de cadavre, şobolanii începură să facă şi ei nazuri...
Totuşi, era o corabie victorioasă: Marele cârmaci anunţă prin megafon că... corabia (încă o dată scuze pentru băsefonie!) înaintează... "tot înainte" pe drumul cel bun, spre portul Nicăieri, şi că, dacă pare că ia apă, e din pricina greutăţii aurului de la BNR, care creşte, creşte...Când, prin ceaţa deasă şi frigul pătrunzător, începu să se vadă farul chior al portului Nicăieri!Fu momentul în care Marele Cârmaci, ajutat de micul timonier care îi ţinea plosca, înălţă un discurs fulminant despre prosperitate, despre penitenţa asumată în vremi de criză şi despre delirul unui popor fericit. Păcat că nu avu cine să-l asculte: pasagerii erau morţi demult, până şi şobolanii zăceau, pe punte, cu burţile umflate, iar echipajul nu mai ieşea din cabine, din pricină de miros...
Corabia intră, triumfătoare, în portul Nicăieri. Însă, pe punte, în balansul valurilor mici, se legăna un mare, luxuriant, Nimeni...
PS: Nu că mă laud: dar s-ar putea să ne luăm la revedere, din pricină că trebuie să mă ocup mai cu atenţie de cariera mea de dramaturg, care începe să o ia razna... Ieri m-am întors de la Giurgiu de la Festivalul Teatrelor dunărene, unde am fost singurul laureat al Concursului pentru dramaturgie, pentru piesa "Romeo şi Julieta reloaded" . Azi, e în toate gazetele ştirea că piesa mea "Călătorie în Ţara Basmelor" a ieşit prima la Concursul de piese pentru copii de la Teatrul Vasilache din Botoşani, unde va fi jucată. Încep să mă mir chiar şi eu... dar îmi trebuie timp: se pare că asta îmi e pedeapsa: să scriuTeatru! Încerc să ies şi pe locul doi... dar îmi va fi greu! Aşa că vă las cu coana Lenţi şi Băse... sunteţi pe mâini bune!
PS: Nu că mă laud: dar s-ar putea să ne luăm la revedere, din pricină că trebuie să mă ocup mai cu atenţie de cariera mea de dramaturg, care începe să o ia razna... Ieri m-am întors de la Giurgiu de la Festivalul Teatrelor dunărene, unde am fost singurul laureat al Concursului pentru dramaturgie, pentru piesa "Romeo şi Julieta reloaded" . Azi, e în toate gazetele ştirea că piesa mea "Călătorie în Ţara Basmelor" a ieşit prima la Concursul de piese pentru copii de la Teatrul Vasilache din Botoşani, unde va fi jucată. Încep să mă mir chiar şi eu... dar îmi trebuie timp: se pare că asta îmi e pedeapsa: să scriuTeatru! Încerc să ies şi pe locul doi... dar îmi va fi greu! Aşa că vă las cu coana Lenţi şi Băse... sunteţi pe mâini bune!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu