La pian, în măcelărie

La “Protestul” meu sunt, deocamdată, cinci comentarii. Patru decente, pentru care mulţumesc autorilor anonimi. I-aş fi mulţumit şi celui de-al cincilea, chiar dacă m-ar fi înjurat: era părerea lui. Şi apoi, chiar şi băsescienii au fost cândva fiinţe umane... Zice: uşor cu pianul ... (pe scări, probabil... dar a uitat textul!) ... “tov. profesor”. Măi dobitocule, “tov” ai fost tu sau ta-tu, mai toţi arcaşii matelotului sunt foşti activişti utc, sau urmaşi ai acestora, de obicei mărunţi, pe care nu-i lua nimeni în seamă, pitiţi pe sub mese adulmecînd osul. Eu n-am fost nici măcar simplu membru pcr, deşi aveam origine sănătoasă şi nu eram chiar tâmpit, însă, şi nu e o dovadă de dizidenţă, am rămas “simplu” profesor ocolind orice funcţie, chiar şi în meseria mea, din scârbă faţă de obsesia bolnăvicioasă a românului de a fi şef, indiferent unde, indiferent cum. Sunt şi azi un simplu profesor şi un simplu scriitor domiciliat într-un orăşel de munte. Atât. Pentru o viaţă ajunge. Detest deopotrivă activismul comunist, defunct şi nu prea, dar şi pe cel pesedist, liberal sau cel adus la limita cea mai de sus, băsist. Cică... de ce acuz ciuma portocalie şi nu o văd pe cea roşie. Pentru că acea portocalie e de o sută de ori mai perfidă: dacă prima a dat palme Poporului meu, cea de-a doua l-a pus în genunchi, l-a ştrangulat şi acum îi cară picioare în spate, ca să-şi dea ultima suflare. Nu mor de dragul primarului lupenean, cum sugerezi: nu-mi sponsorizează cărţile, cum fac alţi primari iubitori de cultură, deşi nu aplică aceeaşi austeritate în cazul unora care abia ţin pixul în mână dar care pozează în mari scriitori. Aici are dreptate: eu nu sunt un mare scriitor, sunt doar un simplu scriitor. Desigur, rabd şi eu frigul, ca jumătate din locuitorii oraşului, cu ţevile de gaz “trase” în apartament de mai bine de doi ani, dar fără gaz... în timp ce banii merg(eau) la proaspăt desfiinţata echipă de fotbal... şi nu ştiu mai unde. Pentru asta n-am să-l votez, dacă va mai candida. Dar protestul meu are esenţă ontologică, şi nu e numai al meu: e parte din geamătul imens al acestui Popor care ţipă că nu mai poate. Eu, ca individ, supravieţuiesc şi nu mă plâng. Dar cum să nu mă cutremur când trec pe lângă o băbuţă care mă îmbie, cu glas stins, să urc pe cântăraşul aşezat drept pe trotuar pentru “ cincizeci de bani, maică”, îi dau un leu fără să mă opresc şi ea îmi zice “săru mâna”... care se întîlneşte cu “săru mâna “ firesc, al meu... La doi paşi, în fereastră, stă parcă aceeaşi mamaie care mă întreabă dacă n-am o bucată de pâine albă... Noaptea, în somn, aud cum rosteşte, mătăsos, “albă”... Seamănă leit cu maică-mea... Şi nu e vis! Cine a desăvârşit “opera” , începută, e adevărat de alţii dar niciodată cu atâta sîrg, de a transforma poporul acesta într-o ceată de cerşetori? Când spun “poporul” înţeleg, vorba Vladimirescului, “norodul” şi nu “tagma jefuitorilor”, adică a acelor opt dintr-o sută care continuă să se agaţe de matelot tocmai pentru că lor le e bine. Sunt profesor şi cer dreptul colegilor mei, dacă ei consideră, să poată protesta. E un drept universal. Se protestează şi la Paris, şi la Sofia, şi la Viena. Mai puţin în ţările bananiere, e adevărat. Iar profesorii şi au de ce să fie disperaţi, poate mai mult decît orice altă breaslă. Chiar şi numai pentru banalul motiv că salariile le-au fost reduse la mai mult de jumătate, şi nu cu celebrul sfert, cum se minte. Aşadar... de la cincizeci la sută în sus s-a ajuns la mai bine de cincizeci la sută în jos... şi culmea, prin două legi ”perfect” constituţionale! Atunci, domnule inspector, foştii dumitale colegi ar trebui să fie fericiţi? Şi nu pot să-şi strige măcar revolta, pentru că le interzici dumneata? Ne mai facem şi de râs în ţară: în niciun alt judeţ nu s-a mai emis un asemenea ordin. Chiar şi la Caracal... măcar d-na învăţătoare n-a fost ameninţată că i se face dosar dacă nu înghite, la comandă, ciorba săracului... Niciunde nu au fost somaţi profesorii că vor “intra” în comisii speciale şi li se vor face dosare. Poate, continui să merg pe firul logicii pe care amîndoi am învăţat-o în facultate dar şi acasă, în alte părţi inspectoratele sunt conduse totuşi de nişte profesori. Domnia ta pari că nu mai eşti... sau ai uitat că ai fost dascăl. N-am nimic personal cu dumneata, eu cred că am avut o relaţie profesional-umană chiar bună pe vremea cînd eram amîndoi dascăli... După ce domnia portocalie va trece, orice trece, şi vei reveni la catedră... te-ai gândit cum vei privi în ochii colegilor tăi ajunşi aproape cerşetori? Şi apoi... dacă azi li se pune botniţă, când încă nu a intrat în vigoare vestita lege prin care dascălii sunt dez-legaţi de glie pentru a fi mai repede şi mai simplu trimişi la plimbare... ce se va întâmpla atunci când, conform mai multor paragrafe brav “constituţionale”, bieţii profesori vor fi la dispoziţia unui primar mofturos, pofticios şi, binenţeles, arţăgos? E o simplă întrebare pentru fostul meu coleg căruia, în rest, îi doresc sănătate.

Dar să mă întorc la “comentatorul” meu de pe site. Acum înţelegi pentru ce protestez? Chiar dacă, aşa cum bine observa unul dintre comentatorii mei oneşti, protestez degeaba. Riscând să fiu penibil sau desuet într-o ţară unde elitiştii subţiri sunt aprig băsescieni... totuşi o fac aşa cum pot şi eu, cu ”oarecare” pricepere la cuvinte, cum zici tu, cu limbajul tău securistic: încep să miros de la distanţă agenţii disimulaţi pe internet dar şi aiurea. Niciodată ţara asta n-a fost mai “urmărită”, de-asta la noi şomajul n-o ia char razna: jumătate dintre compatrioţi sunt cerşetori, cealaltă... agenţi cu falsă identitate de medici, poliţişti, şi, bineînţeles, profesori. E şi motivul pentru care noi, profesorii dar şi alţii, ca breaslă, ne comportăm ca o turmă bezmetică: nu suntem în stare, ca francezii sau grecii, de o demonstraţie ca lumea, suntem penibili şi ca grevişti. Şi cum ar fi altfel cînd e atâta “înghesuială”?

Mai trebuie să afli că, fără să-ţi ştiu chipul (Sau... îl ştiu?!) te cunosc. Piesele mele de teatru, biografia sau citate din romane sunt pe diferite siteuri culturale. Ei bine, în cele pe care se poate comenta eşti şi tu, nelipsit. Poate nu eşti aceeşi persoană, dar limbajul şi conduita verbală e identică. Am discutat şi cu alţi scriitori, dintre cei care au ”păreri” incomode... aceeaşi poveste. Ieri, stăteam de vorbă cu un coleg scriitor... şi dintr-o dată telefonul, închis, a făcut un clic scurt, metalic. Instantaneu ne-am privit... şi am izbucnit în râs! Ce spuseserăm?!

Pe vremea aşazisului Ceaşcă, la douăzeci de ani, am publicat un roman care azi, pe o logică bizar-băsesciană, s-ar fi considerat că atentează la siguranţa naţională. Nu m-a “ascultat” nimeni (Cred!). Atunci romanul a apărut greu... dar a apărut. Să mă mai mir că, nu de mult, o piesă a mea aproape “jucată” a fost retrasă, ”elegant”, incredibil? Azi sunt urmărit şi pe siteuri! Să mai spună scriitorul român că nu-l ia nimeni în seamă!

Puiule, dacă eşti aşa viteaz de ce nu te arăţi la faţă? În curând, cinci dintre cărţile mele vor putea fi citite şi pe cea mai mare librărie online, pe CorectBooks. Sunt sigur c-o să fii şi acolo! O să-mi mâzgăleşti scrierile cu privirea ta insalubră? Hai, fă-o! Numai că va trebui să plăteşti... cu arginţi adevăraţi! Vezi, şi pentru turnători nu orice e gratis...

Dobitocule!