Primul articol fluid sau Procentul de aur sau Ora lipitorilor de serviciu

...nu poate avea ca temă decât subiectul meu preferat: Marinelul şi trupa lui de suflători în gogoşi. Acum câteva zile, un ţapinar-şef, fost staroste peste vămi... cum altfel?!, şi care, în ciuda vocilor naive care îl prezintă drept un pedelist de treabă(!!!) e tot un mulgător de vaci sterpe, la o adunare de alegeri cu un singur candidat, cum sunt toate ale lor, spune că... de fapt în ultimele şase luni partidul lui a câştigat trei sferturi dintre posturile de primari rămase vacante. Prin alegeri libere, desigur! Mulţi au râs, opoziţia cea naivă a sunat din trompete.
   De fapt omul avea dreptate. Şi mai mult decât atât: va câştiga, cel puţin pe atât... dacă nu chiar totul, şi de acum înainte. Chiar şi Marinelul, pe care sondajele îl dau ca luând-o la vale, dacă ar candida (ceea ce nu e chiar imposibil...Constituţia e noua sa obsesie. Oare de ce?!) ar câştiga. Cu exact 50,01%! Păi... să socotim!
  15%, aşa-zisul "nucleu dur" e format din abonaţii siguri la ciolan, din activişti de partid care au fost cocoţaţi în funcţii, cărora li s-au făcut cadou contracte, sinecuri etc. Şi din familiile, din găştile lor.

  15% din aşa-zişii "simpatizanţi", de fapt linia a doua, "pre-activiştii", cei care stau, deocamdată, pe margine şi salivează: li se mai aruncă din când în când câte o promisiune sau chiar câte o firimitură. E momentul când chiţăie de fericire şi bat din palme.

  10% e partea naivă a României; un strat social care a existat dintotdeauna pe plaiurile Mioriţei şi care nu se regăseşte nicăieri pe mapamond. N-au niciun interes, nimeni nu-i ia în seamă, ceea ce nu-i împiedică să se  autodenumească "idealişti", pe motiv că fac totul din convingere. Acum... se conving singuri că dom' preşedinte are cele mai bune intenţii, doar că oamenii răi, lacomi şi indolenţi îl împiedică... şi chiar ar vrea să-l dea de-a rostogolul de pe jilţ... ceea ce ar fi, evident, o  catastrofă!

  10,01% e obţinut prin metode specifice.

   Acest din urmă procent este "ceva" minunat! În matematică există un "număr de aur": un simbol al armoniei, al perfecţiunii. Acest "10,01%" este parcă mai mult decât un număr de aur pentru că îşi adaugă încă o calitate: a pragmatismului. El se poate lărgi oricât de mult, cât să acopere, de pildă alte procente, enumerate mai sus, pierdute din motive diverse. Se poate umfla ca un broscoi putând deveni uşor, cu largul serviciu al unor texani sau a altor servicii secrete, mai mult sau mai puţin autohtone, a diverselor agenţii... şi agenturi!...12,01%, 15,01%, chiar 40,01%, dacă ar fi nevoie! Important e ca, trăgând linie, suma procentelor să fie fix 50,01%". În acest "procent de aur" încap, ca-ntr-o pungă uriaşă, calupuri de zahăr, ulei, peşte, mălai, "dacă nu sunteţi cuminţi dau drumul la dosare", dosare, navete la ambasade influente, piese de teatru cu haisami şi munafi, uichilicsuri... şi câte şi mai câte! 

  De aceea, îmi vine să râd când văd cum opoziţia se agită ca un peşte fără cap, într-un lighean. Actuala guvernare a Marinelului şi a oamenilor lui  a căzut ca o râie peste creştetul bietului popor şi va dispărea greu, foarte greu... ca şi boala respectivă. Şi nu doar după un tratament cu aspirină! Cei aflaţi pe spinarea pacientului, ca lipitori, se vor desprinde doar cu tot cu carne! Când se va elibera, dacă se va întâmpla vreodată, această ţară fără noroc va avea simptomele unui bolnav aflat în faza terminală: se va prăbuşi, epuizat, în colb.

  Măcar să se prăbuşească! Abia atunci va avea şansa să-şi salveze ce e mai de preţ: Sufletul. 

Articolul fluid

   Vreau să experimentez, de acum şi aici, ceea ce se va chema "articolul fluid" sau "articolul-blog". Acest text se va scrie sub ochii voştri, timp de o săptămână. După care va apărea, tipărit pe hârtie, în Ziar. De altfel, structura romanului "Îngere, vii?" este chiar aceasta: scrierea la vedere, sub ochiul cititorului, cu participarea lui şi cu patima lui... Sau pătimirea lui... Aşadar... fiţi pe fază. Mă adresez, bineînţeles, cititorului cultivat şi onest, cum sunteţi voi, şi nu semidocţilor-comentatori de profesie... Ei pot să să ducă!
Unde?
La domnu' Dracu!

Zodia Cancerului sau Vremea lui Trăienică-Vodă sau Povestea unei fete fără noroc

   Toată lumea aşteaptă ca România să se facă bine. Puţini însă observă că aşa ceva nu mai este posibil. Pentru că această ţară este foarte grav bolnavă. Bolnavă de o boală grea, aflată în fază terminală.

   România suferă de multă vreme: unii spun că încă de la naştere. Poate chiar mai dinainte. Primul ei staroste a observat ceva, a încercat un leac naturist: tăierea viilor. Alţii, mai nou, oarecum vecini, şi cam în  aceeaşi  situaţie, au experimentat  cu "abolirea" votcii. În niciun caz n-a mers. Apoi a mai fost şi violul roman... După o aşa pacoste îţi revii greu sau niciodată. La noi a fost, din păcate, a doua variantă. Mai poate fi observat amănuntul că bietei fetişcane i se trage mereu, periodic, de la unul al cărui nume începe cu "T" şi se termină cu "n"...

   Aşadar... România boleşte de câteva mii de ani. S-a crezut că, în ultimele două decenii îşi va reveni. Eroare! Unii au încercat câte un leac miraculos, dar nu atât de convinşi, potenţi şi plini de bune intenţii cum vor să pară. Au dus-o la doctor. Care s-a dovedit a fi doar un şaman nenorocit. Alţii i-au mai aruncat o aspirină... Au scos-o în Lume: "Uite, fă, eşti în Nato, eşti în UE! i-au strigat. Ar trebui să ne fii recunoscătoare toată viaţa!" Viaţă... Care viaţă?! Asta... e Viaţă?! Şi, drept garanţie, i-au smuls şi hainele de pe ea.  Ea, sărmana, era năucă şi fără vlagă. A început din nou să dârdâie. Vă reamintesc: era, de multă vreme, suferindă.

   Şi... ca un corolar al Răului... vin oştenii Marnelului. Pe motiv că o ajută... o iau la şuturi. La tăvăleală. La "omor"! Fără milă. Fără ruşine.

(M-am întristat. M-am enervat. Voi continua, poate, într-o zi când îmi vor trece dracii. Mi-am revenit. Zic:)
   România, acea fată frumoasă, cam peizană dar harnică, talentată şi cu nuri, cea pe care o avem în minte aproape cu toţii, e pe moarte. Poate chiar momentul în care vorbim aici a şi murit. Oricum decesul e inevitabil. Deşi... mulţi nu-şi vor da seama. Ei vor rămâne multă vreme în minte cu acea imagine de codană durdulie.
   Nu zic că în urmă va rămâne Pustiul. România se va reinventa sub altă formă. Sub alt chip. Poate chiar sub alt nume... Cibi Barna ...ne ajuţi?!
   Dar e cazul să vărsăm o binecuvântată lacrimă pentru ţara noastră cea trecută în lumea lui Dincolo. Şi să nu-i iertăm niciodată pe călăii ei care, acum, deja îşi ascut cuţitele în aşteptarea victimei ce va să vină.
   Oare îi mai putem opri?!   

  

Spiritul cârcotaş la români sau Dracu ne ia pe mâna noastră

   Ceea ce scriu aici e doar părerea unui cetăţean. Nu e obligatoriu să fie cineva de acord cu mine. Am spus-o răspicat, cu semnătură, că trăim cele mai ridicole vremi din Istoria României. Mi-e ruşine că poporul din care fac parte (Nu mai spun „poporul meu” ... că iar supăr câteva feţe fine!) pare adormit, cu gheata unor nesimţiţi pe grumazul său ilustru, fără a părea că-l deranjează câtuşi de puţin. În afara unor icnete impersonale, pare că deja s-a obişnuit. Pentru că, nu pot să nu observ, măcar la nivel public, am ajuns singurul antibăsist declarat din Vale. În rest, toată lumea pare mulţuită. Mult succes!

   Nu mă tem de comentariile răutăcioase. Când am ieşit în Arenă am ştiut că sunt vis-a-vis de cocină. Dar modul agresiv în care sunt mustrat de către unii filozofi ai Internetului, alături de tăcerea profundă a celor mai mulţi, e cel puţin bizar.

   De pildă, cineva mă mustră pentru referinţa din articolul trecut la studiile unora la ff. Omul sare din tufiş, pe carosabil, şi ţipă: „Ce ai cu noi, şi eu am terminat două facultăţi la ff şi sunt deştept!” Foarte bine. Sincere felicitări. Eu însă mă refeream la cazurile flagrante în care analfabeţi, cu Bac-ul luat în jurul unei vârste coapte, ajung miniştri, apoi mai termină la id două-trei facultăţi, plus doctorat, cu viteza fulgerului. Şi acum conduc această ţară. Cu rezultatele care se văd. Dacă am greşit în aprecieri... îmi cer scuze. Ei nu fac nici măcar atât.

   Mă aflu în postura unui purtător de pompă cu flit: trag câteva perdafuri şi, din găuri şi cotloane, ies sute de miriapode.

   Azi, românul, în lipsă de alte ocupaţii, şi-a găsit o nouă postură: de „comentator”. Pe blog, la ziare. Câţiva, e adevărat, au păreri pertinente şi mult bun simţ. Pe ei îi salut. Dar „Comentatorul” tipic are profil fix: e un bărbat între două vârste, cu ceva diplome, majoritatea obţinute pe ruta Alba Iulia-Petroşani-Balş, şi care se crede suficient de competent cât să-şi dea cu părerea despre orice. Pornind, evident, de la ideea că el, comentatorul e cel mai deştept iar autorul articolului e un prost iremediabil. Bineînţeles... toate astea răcnite la „lumina” anonimatului! De acolo, din scorbură, scoate, la intervale regulate, fruntea... dar nu mai mult decât piciorul broaştei: nu riscă să i se vadă freza! Şi, în infinitul său curaj, începe să înjure. Aproape fără discernământ. După care, tot sub protecţia umbrei, aruncă şi un scuipat. Apoi, firesc, cu infinită grijă, vâră din nou capul în scorbură. El a ajuns exponentul spiritului civic contemporan!

   Şi n-ar fi nimic...dar procedeul a ajuns, se pare, singurul sport naţional. Tot românul a devenit expert în cârcoteală. Cu rezultate dintre cele mai benefice! Aud şi azi că mulţi nu l-au votat pe Geoană pentru că nu era „frumos” (Marinelul...era!) , că nu au votat cu Iohannis (Aici trebuie să fiu foarte atent... dacă nu scriu cu „J” sau cu doi „n” voi fi taxat... mai abitir decât dacă eu şmangleam Flota!) pentru că era cam greoi (Boc e foarte sprinten!). Că ăia au furat (Ăştia... nu!). Mai nou, că Voiculescu e turnător (Marinelul.. nuuuu!). Orice amănunt e valorificat la maxim cât să justifice obtuzitatea, laşitatea, lipsa de orizont a unora dintre noi. Şi amănuntele sunt întotdeauna mult mai importante decât neînsemnatele Esenţe. Obişnuinţele românului de a nu vedea copacii din pricina florilor de muşeţel e veche şi are exact rezultatele pe care le vedem azi.

   Modelul perfect al României de azi este cârcotaşul de pe Internet. Când întruchiparea conştiinţei şi a vocii unui popor a ajuns la stadiul de reptilă, nu mai poţi decât să spui (cu sau fără năduf, nu mai are importanţă):

   Somn dulce, Naţiune!

Mirare

   Numai într-o singură zi, azi,  pe acest blog au fost 28 de vizualizări din Republica Moldova. Aşa scrie pe Statistici. Eu zic că din Basarabia... Adică tot din România. Mă bucur... O piesă a mea, "Crângul albastru", s-a jucat, acum mai bine de zece ani, la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri"din Bălţi. Totuşi... parcă e prea mult. Îmi explică şi mie cineva ce se întâmplă?!

Avertisment

   Tot felul de avortoni încearcă să mă enerveze pe "comentariile" din Zvj. Nu vor reuşi. Ei totuşi sunt o parte din România. Şi o parte semnificativă. Pentru că această Românie e virusată. E, săraca, bolnavă. Cine se îndoieşte că am dreptate poate să-mi citească volumele publicate. Ele pot fi citite uşor pe Internet. Nu e publicitate. E doar un îndemn către normalitate. Cine a citit "Îngere, vii?" şi mormăie, să-mi trimită nota de plată şi o achit eu. Cine nu, să tacă. Dacă are demnitate. Nu că m-ar interesa. Pe mine nu mă interesează, intelectual vorbind, decât: "Cine suntem? Încotro mergem?" Adică... exact ce se întreba marele Pictor ! Şi orice Om!

                                                                                             Fără niciun orgoliu, Truţă.

Personalul de şapte

   Marele scriitor Camil Petrescu scosese o revistă de ... matematică! Şi mai marele scriitor Ion Barbu,  sublimul geometru Dan Barbilian, a protestat, spunând cam aşa: Nimeni n-are voie să editeze o foaie de matematică dacă nu explică de ce "-1" e simbol de perpendicularitate...

   Pe acelaşi principiu, dar respectând proporţiile, mă întorc şi spun: Nimeni n-are voie să vorbească despre poporul român dacă, în ultimii, să zicem, doi ani n-a mers cu trenul. Când spun "trenul" nu mă refer la vreun intercity... nici măcar la accelerat, ci la personalul puturos care încă, spre stupefacţia occidentalilor rătăciţi pe plaiurile Mioriţei, mai circulă. Aşadar... cine vrea să întâlnească poporul român actual se poate sui, de pildă, în personalul Petroşani-Craiova, de preferinţă cel de la orele şapte seara. În aceste trenuri nu vei întâlni niciodată un intelectual. Oricât ar fi de mort de foame, acest tip nu călătoreşte decât cu limuzina. Dar vei întâlni fauna românismului: muncitori cu ziua care vin acasă de la o "muncă", băbuţe care au fost la piaţă cu un braţ de pătrunjel, cuconiţe scăpătate şi mult, mult tineret. În genere, elevi de liceu sau studenţi care se întorc... de unde?! Nu trebuie să-i asculţi, nu e bine să intri în vorbă cu ei. Trebuie doar să-i priveşti.

   Dacă-mi daţi voie să mă socotesc un intelectual... atunci pot să afirm răspicat că eu sunt, cred, singurul intelectual de azi, din toată România, care mai călătoreşte cu trenul. O fac chiar ostentativ. şi cu rezultate epistemiologice! Aşa m-am luminat de ce Marinelul are întotdeauna fix 40% din voturile acestui popor. Pentru că diferenţa de 10, 001% şi-o asigură cu mijloace specifice, desigur... Şi şi-o va asigura încă douăzeci, poate mai mulţi ani, de acum înainte... Sub diferite forme şi funcţii. Chiar şi  sub alt chip. Dar un marinel va fi, prognozez, multă vreme în Istoria nefericită a acestui popor. Un marinel cu studii de preferinţă terminate la ff, însă, de ce nu?!, "încununate" cu vreun doctorat, poate chiar cu două-trei... numai nea Fane să "posede", şi tanti Lenţi, sub diferitele ei ipostaze, de o jumătate de secol încoace?! Un tip aparent dur, slobod la gură dar fanfaron, cu rezultate puţine, şi toate doar pentru gaşca lui.

    Abia, peste câţi ani oare?!, când va dispărea personalul şi, odată cu el, acest eşantion reprezentativ de Românie, vom fi altă naţiune. Alt popor.

   Însă, până atunci, rămânem ce-am fost şi ce suntem azi: un popor de năuci.

REGULA DE TREI (foarte) SIMPLĂ

   Ce minunată e tehnica!

   Spre deosebire de strămoşii noştri care, în lipsa tehnicii, era vai de mama lor, eu, de pildă, pot sta  în fotoliu şi pot vedea la televizor cum, în România de azi, stoluri de câte doi bolnavi zâmbesc fericiţi, deşi, poate au boli grave, în acelaşi pat de spital! Aud că în alte părţi s-au găsit soluţii de "lux": trei în două paturi! Ce inventiv e românul!

   Chiar şi în aceste condiţii, marinelul şi regimul lui rămân neînduplecaţi: "reformă", tată... chiar de-ar pieri românul, până la unu' (Nu... la două... că-i pauză de cafea... doar câteva zile,  până când va sosi, biruitor, noul Cod al Ne-muncii, bineînţeles!)! Le stau însă în cale câteva sute de spitale ce vor trebui transformate  într-un soi de Nimic.

   Dar Regula de trei simplă e scoasă din manual şi pusă să rezolve următoarea problemă, simplă:

   "Dacă într-un spital, azi, stau câte doi bolnavi într-un pat, atunci în niciun spital... câţi bolnavi vor sta într-un pat?"

  Minunată "unealtă" e Regula asta: se aplică oricui, oriunde şi oricum. În orice împrejurare. În orice anotimp. Şi  iarna... când, evident, nu-i ca vara asta şi nu va fi ca-n nicio vară, cum nu va fi, pe plaiurile mioriţei, niciodată ca-ntr-o ţară civilizată unde, de pildă, la Viena... un bolnav stă chiar într-un singur salon! Câtă risipă!

  Însă tot Regula de trei simplă e chemată să mai rezolve o problemă, care sună aşa:

  "Dacă un şeic care, hai să recunoaştem, a construit, e adevărat cu braţele poporului... cam toate spitalele în care se "lăfăie" toţi pacienţii români nedemni de stabilimentele de la Viena (La dracu... am jurat că nu mai construiesc fraze aşa de lungi!) ... şi totuşi a căzut sub glonţul poporului furios, pe motiv de genocid... atunci ce merită un alt şeic care dărâmă un sfert din spitalele pe care le-a înălţat primul?"

  Veţi zice, ca românul suav... că sunt prea dur. Nu eu sunt dur: Regula e implacabilă. Şi faptul că, din pricina unor creiere înfierbântate, mor şi vor muri mii de oameni fără să aibă dreptul firesc de a-şi pune măcar fruntea pe o pernă de spital... asta nu se pune?!

  De fapt atât  mai rămasese: spitalul ca hotel. Că medicii s-au dus... sau sunt pe drum!