Ruşinea Ponta

Luat cu scrierea obsedantă a piesei despre Mihai Viteazul, am îndurat în linişte ruşinea Ponta. Am satisfacţia amară că am spus exact ce se întâmplă azi, încă de astă vară: cel mai mare băsist nu e marinelul, ci acest personaj infect. Pentru că nu poţi spune altfel unui ins care înşeală şi fură. Băsescu e bolnav psihic, dar Ponta e mic agent străin, infiltrat în mediul politic românesc, ca să-l ajute, la nevoie, pe marinar, care. la rându-i, şi el e un om de paie pus să ajute alte cauze... Suntem ţara cea mai de rahat din Europa, ţinută de hăţuri de toată lumea: până şi bulgarii ne dau sfaturi şi ne privesc cu dispreţ... Vinovat e şi poporul român, în marea lui naiivitate: când a putut să voteze, l-a votat pe dobitoc... Când a vrut să îndrepte barca, nu i-a mai fost permis...

   Poporul român are destinul cel mai tragic din Europa.

   Liberalii, singurii care par a mai avea bun simţ, trebuie numaidecât să iasă din combinaţia otrăvită cu Ponta şi clica lui. Nu ştiu dacă se mai poate salva  şi doar speranţa.

   Trădarea a fost, de-a lungul istoriei, starea osmotică a românului. Mă doare să spun asta. Şi ştiţi ce mă doare?

   Ideea de Mihai Viteazul.

Ana Ţăruş: nominalizare la Unitem pentru rolul Tanţi din Patru Surori de Gheorghe Truţă, pentru cea mai bună actriţă în rol secundar

Timpul.md - E timpul sa stii! Unicul cotidian national!

Nominalizările pentru gala premiilor UNITEM 2013

publicat în Timpul Liber pe 1 Martie 2013, 06:57

I. Premiul pentru cel mai bun spectacol (Marele Premiu)

1. Spectacolul „Storcătorul de fructe” de Ilia Cilaki, regia Vitalie Drucec, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”;

2. Spectacolul „Equus” de Piter Şeffer, regia Iurie Harmelin, Teatrul Dramatic pentru Tineret „S uliţî roz”;

3. Spectacolul „Cântecul Lebedei” după A. P. Cehov, regia Emil Gaju, Teatrul Studio „Geneza Art”.

II. Premiul pentru cea mai bună lucrare regizorală:

1. Vitalie Drucec, „Storcătorul de fructe” de Ilia Cilaki, Sala Studio „Valeriu Cupcea” a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”;

2. Iurie Harmelin, „Equus” de Piter Şeffer, Teatrul Dramatic pentru Tineret „S uliţî roz”;

3. Emil Gaju, „Cântecul Lebedei” după A. P. Cehov, Teatrul Studio „Geneza Art”.

III. Premiul pentru cel mai bun rol feminin:

1. Maria Madan pentru rolul Bernarda Alba, spectacolul „Casa Bernardei Alba” de Federico García Lorca, regia Nugzar Lordkipanidze (Georgia), Teatrul Dramatic pentru Tineret „S uliţî roz”;

2. Daniela Burlaca pentru rolul Ea, spectacolul „FRUMOASA CĂLĂTORIE A URŞILOR PANDA povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt” de Matei Vişniec, regia Daniela Burlaca, Teatrul Studio „Geneza Art”;

3. Angela Ciobanu pentru rolul Zoia Feodorovna, spectacolul „Storcătorul de fructe” de Ilia Cilaki, regia Vitalie Drucec, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”.

IV. Premiul pentru cel mai bun rol masculin:

1. Nikita Volok pentru rolul Alan Streng, spectacolul „Equus” de Piter Şeffer, regia Iurie Harmelin, Teatrul Dramatic pentru Tineret „S uliţî roz”;

2. Andrei Sochircă pentru rolul Poetul, spectacolul „Vreau să fiu cine-am fost niciodată” de Eugen Cioclea, Teatrul U.S.A. Casa Actorului;

3. Gheorghe Petraru pentru rolul Vasili Vasilievici Svetlovidov, spectacolul „Cântecul Lebedei” după A. P. Cehov, regia Emil Gaju, Teatrul Studio „Geneza Art”.

V. Premiul pentru cel mai bun spectacol de păpuşi:

1. Spectacolul „Pălăriuţă oranj şi lupul din râpă” de Iulian Filip, regia Gabriela Lungu, Teatrul Municipal de Păpuşi „Guguţă”;

2. Spectacolul „Sarea în bucate” după motivele basmului omonim de Petre Ispirescu, regia Valentin Dobrescu, Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici”;

3. Spectacolul „Surioara Alionuşka şi frăţiorul Ivanuşka” (după o poveste populară rusă). Versiunea scenică şi regia Stanislav Jelezkin (Rusia), Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici”.

VI. Premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin:

1. Marina Staşoc pentru rolul Purcelul, spectacolul „O simplă istorie” de Maria Lado, regia Raisa Chirilova, Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov”;
2. Ana Ţăruş pentru rolul Tanţi, spectacolul „Patru surori” de Gheorghe Truţă, regia Ion Marcoci, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi;
3. Olga Prohorova pentru rolul Ira, spectacolul „Pe lângă dragoste” de Alexandru Korovkin, regia Igor Malov (Rusia), Teatrul de Dramă şi Comedie „N. S. Aroneţkaia” din Tiraspol.

VII. Premiul pentru cel mai bun rol secundar masculin:

1. Ion Mocanu pentru rolul Arhivarul Korobeinikov, spectacolul „12 SCAUNE” după Ilf şi Petrov, regia Petru Hadârcă, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”;

2. Oleg Mereoară pentru rolul Lomov, spectacolul „Mirii buclucaşi” după A. P. Cehov, regia Victor Ignat, Teatrul Republican Muzical-Dramatic „B.P. Hasdeu” din Cahul;

3. Igor Taran pentru rolul Vincenţio, spectacolul „Îmblânzirea scorpiei” de William Shakespeare, regia V. Mihelson (Rusia), Teatrul de Dramă şi Comedie „N. S. Aroneţkaia” din Tiraspol.

VIII. Premiul pentru cel mai bun spectacol pentru copii:

1. Spectacolul muzical „Iepuraşul Încrezut” de S. Mihalkov, regia Svetlana Tuz, Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov”;

2. Spectacolul muzical „Neznaika şi prietenii săi” de N. Nosov, regia Iurie Harmelin, Teatrul Dramatic pentru Tineret „S uliţî roz”;

3. Spectacolul „Frumoasa şi bestia” după Ch. Perrault, regia Nina Doni, Teatrul Republican „Luceafărul”.

IX. Premiul pentru cea mai bună scenografie:

1. Adrian Suruceanu, spectacolul „My darling Missis Kronky” de John Patrick, regia Mihai Ţărnă, Teatrul de revistă „Ginta Latină”;

2. Maria Palii, spectacolul „Arena” de I. Fridbergas, regia Dumitru Griciuc, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Bălţi;

3. Daniela Burlaca, spectacolul „FRUMOASA CĂLĂTORIE A URŞILOR PANDA povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt” de Matei Vişniec, regia Daniela Burlaca, Teatrul Studio „Geneza Art”.

X. Premiul pentru cea mai bună coregrafie şi expresie corporală:

1. Dumitru Tanmoşan, spectacolul „Carmen” de Prosper Merimee, regia Alexandru Grecu, Teatrul Naţional „Satiricus Ion Luca Caragiale”;

2. Victoria Bucun, spectacolul „12 SCAUNE” de Ilf şi Petrov, regia Petru Hadârcă, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”;

3. Irina Formaniuk, spectacolul „Arena” de I. Fridbergas, regia Dumitru Griciuc, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Bălţi.

XI. Premiul pentru cele mai bune costume teatrale:

1. Stela Furdui, spectacolul „12 SCAUNE” de Ilf şi Petrov, regia Petru Hadârcă, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”;

2. Inga Petica, spectacolul „Frumoasa şi bestia” după Ch. Perrault, Teatrul Republican „Luceafărul”;

3. O. Kuzneţova, spectacolul „Îmblânzirea scorpiei” de William Shakespeare, regia V. Mihelson (Rusia), Teatrul de Dramă şi Comedie „N. S. Aroneţkaia” din Tiraspol.

XII. Premiul pentru cel mai bun rol în teatrul de păpuşi:

Feminin:

1. Viorica Vicol, pentru rolul Pălăriuţă, spectacolul „Pălăriuţă oranj şi lupul din râpă” de Iulian Filip, regia Gabriela Lungu, Teatrul Municipal de Păpuşi „Guguţă”;

2. Irina Boiarkina, pentru rolul Ivanuşka, spectacolul „Surioara Alionuşka şi frăţiorul Ivanuşka” (după o poveste populară rusă). Versiunea scenică şi regia Stanislav Jelezkin (Rusia), Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici”.

Masculin:

1. Mihai Mărgineanu, pentru rolul Lupul, spectacolul „Pălăriuţă oranj şi lupul din râpă” de Iulian Filip, regia Gabriela Lungu, Teatrul Municipal de Păpuşi „Guguţă”;

2. Andrei Madan, pentru rolul Baba Cloanţa, spectacolul „Surioara Alionuşka şi frăţiorul Ivanuşka” (după o poveste populară rusă). Versiunea scenică şi regia Stanislav Jelezkin (Rusia), Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici”.

XIII. Premiul pentru cea mai bună creaţie muzicală originală:

1. Valentin Boghean, spectacolul „12 SCAUNE” de Ilf şi Petrov, regia Petru Hadârcă, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”;

2. Liviu Ştirbu, spectacolul „Ultimul Tramvai” de Tudor Ţărnă, regia Tudor Ţărnă, Teatrul de revistă „Ginta Latină”;

3. Marian Stârcea, spectacolul „Facerea Lumii” de Valeriu Ţurcanu (o feerie inspirată de poemul omonim al lui Tudor Arghezi), regia Alina Ţurcanu, Teatrul Republican Muzical-Dramatic „B.P. Hasdeu” din Cahul.

XIV. Premiul pentru cea mai bună creaţie teatrală la Radio:

1. Spectacolul „Balamucul Vesel”, regia Petru Hadârcă;

2. Spectacolul „S-a înălţat la cer o stea”, regia Vitalie Ţapeş;

3. Spectacolul „Floarea Iubirii”, regia Vlad Ciobanu.

XIV. Premiul pentru cel mai valoros debut:

1. Nicu Ţurcanu, pentru rolul El, spectacolul „FRUMOASA CĂLĂTORIE A URŞILOR PANDA povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt” de Matei Vişniec, regia Daniela Burlaca, Teatrul Studio „Geneza Art”;

2. Nicolae Nezlucenko, pentru rolul Visătorul, spectacolul „Nopţile albe” de F. M. Dostoievski, regia Vladimir Chiriuhanţev, Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov”;

3. Mihai Fulga, pentru rolul Jery, spectacolul „Zoo Story” de Edward Albee, regia Mihai Fulga, Teatrul „Alexei Mateevici”.
     

Mihai Viteazul moare în fiecare zi

   Acum scriu o piesă despre Mihai Viteazul. Despre omul Mihai, despre iubirile sale, despre exasperarea de a fi cu doi paşi în urma unui Destin care i s-a impus. În final, sătul să tot fie "folosit", nelăsat să fie om, hotărăşte să să aleagă soluţia "lăsaţi soldaţii lui Basta să vină la mine". Este sfârşitul disperării de a fi om şi de a fi român. Scriu toate acestea şi dintr-o percepţie specială, absolut contemporană, a Voievodului. Dar şi dintr-o datorie morală: pot fi chiar strănepotul Fraţilor Buzeşti, născuţi în Cepturoaia, Căluiul de azi, unde se află şi celebra Mănăstire ctitorită de ei şi unde se poate vedea şi azi imaginea murală a Voievodului, şi el născut la doi paşi, în Vâlcea. Instinctual mă simt din aceeaşi ţărănă cu Mihai şi apropiaţii lui, dar nu şi cu numitul căţeluş Zgonea, care îl numea pe marele Domnitor "coleg".
   Nu pot fi colegii lui Mihai Viteazul colaboraţioniştii odiosului marinel.

Despre Nimic

   Nu ştiu cât o să mai "duc" acest blog. Ceea ce am scris în ultimul an, cred eu, piese importante, nu pot să le postez aici pentru că, astfel, le ucid din faşă. Aş vrea să le puteţi citi. Poate o veţi face, după ce eu, cel din Carne, nu voi mai fi. Dar va fi târziu. Orice om mort e definitiv pierdut. Până atunci asistăm la un joc secund, cum se întâmplă chiar într-o piesă de-a mea cu acelaşi titlu, în care jocul are o înălţime minoră. Nu mă interesează un asemenea joc. Am vrut să  joc la cel mai înalt nivel, pot s-o fac, dar nu în peisajul insalubru din România de azi, din Lumea de azi, în care şi voi, cică, "trăiţi".
   Voi, chiar şi cei din Malaezia sau Singapore, care mă citiţi... n-o mai faceţi. Lumea nu merită. Lumea vrea să pară normală, dar nici nu are temei să afirme că "este". E tot o replică din ultima mea piesă!
  Nu mai citiţi nimic, nu mai credeţi nimic, indiferent de orator.  Trăiţi, atât cât se poate!
   Şi cât vi se permite!

Şi cuvintele put

   Îmi pare rău să constat că, din nou, am dreptate atunci când spun, de vreo trei ani încoace, şi cred că doar senatorul Ghişe (Şi el tot profesor de matematici!) a mai afirmat-o obsesiv: ţara asta nu se va face bine atâta vreme cât acest tip scabros, marinelul, va exista. Ultima întâmplare cu Schengen e doar un ultim amănunt în dispreţul total al individului care continuă cursa contra intereselor României. Doar dacă eşti tâmpit sau băsist feroce nu poţi observa că omul face orice ca România, condusă acum de infantilul Ponta, să nu izbândească în nimic. Dacă va trebui să pună trotil undeva: va pune. E ceea ce face şi acum, cu salariu şi stipendii, din banii noştri.

   Ţineţi-l pe cai mari: e bine! Coborârea în rahat e sigură! 

Rahat cu apă rece

   Văd la televizor cum un oarecare Vinţan se bălăngănea pe catalige, de la înălţimea de un metru şi-un pic, să "decerneze" (?) nişte premii, cică, elitei cultural-politico-adminstrative din Valea Jiului. Pe mine nu mă mai interesează această fostă provincie română, şi regret că mi-am petrecut ani buni crezând cu naivitate că ea poate fi salvată. Dar prostia a invadat-o iremediabil... Privesc cu maximă atenţie lista premianţilor şi nici nu-mi vine să râd: nişte rahaţi premiază, cum e şi firesc, alţi rahaţi. Cu câteva excepţii, vreo-cinci-şase, oameni care, sunt sigur, s-au regăsit cu jenă pe listele insalubre: un Ion Barbu, de pildă. Câţiva, precum Primarul Buhăescu, cel care şi merită... Transmit multe felicitări "scriitorului" laureat , d-l veterinar Jieţ, om respectabil, de altfel... Şi veşnicului premiat, omul de cultură de inestimabilă valoare, pedelistul V.B.
   Cine crede că scriu din refulare... n-are decât să creadă. Îmi pare rău de Valea Jiului, unde trăiesc mulţi oameni simpli, cu mult bun simţ. Dar, prin parcurile Retezatului a început să miroase, iremediabil, a rahat.
   Fane Nemecec (laureat anul trecut!): te rog să mă ierţi!
   Mai trist e că prin toată România continuă să miroase a canal.

Într-un lac părăsit

Tot ce se întâmplă azi în România seamănă cu o pastramă de cal mort. Nici oamenii care păreau lucizi şi cu tigva pe umeri nu par a mai susţine un adevăr evident: tot ce se întâmplă rău în Carpaţi, de un deceniu încoace, poartă pecetea marinelului. Soluţia ieşirii din impas e simplă: marinarul de ape tulburi trebuie să dispară. Justiţia trebuie să revină la nivel normal, să-l judece pe troglodit, să-l condamne şi să fie executat pe stadionul Dinamo. Apoi, întreg edificiu trebuie aruncat în aer, într-un gest sublim şi necesar. E un act nu de dreptate, ci de justeţe. Apoi, România poate avea o şansă să-şi revină. Apoi vor putea fi evaluaţi şi judecaţi colaboratorii şi favorizanţiii băsescului, inclusiv numitul Ponta. Care e un sincigaş: astfel nu se explică faptul că l-a ajutat pe marinar exact în momentele de cumpănă, deşi nu era nici logic, nici folositor. Ajutorul lui Ponta  pentru băsesc e o mare necunoscută, pe care numai serviciile secrete, care conduc de un secol această nenorocită ţară, o pot justifica. 

   În rest, peroraţii de gen Pleşu, "filozof" fără operă, şi a tuturor "scriitorilor" şi a analiştilor politici, care n-au scris măcar un rând semnificativ, dar care îşi pun în frunte etichete de mari intelectuali, sunt apă de ploaie într-un lac părăsit.

Adio, doctore!

   S-a dus spre plus Infinit doctorul Iosif Csontos. Era să zic din Lupeni, dar m-am oprit la timp. Îmi amintesc că şi eu am o mică strângere de inimă când, pe unde mă duc, sunt prezentat drept "dramaturgul din Lupeni". Pe lângă faptul că simt o uşoară jenă cănd co-mesenii mei vin din Bucureşti, Belgrad sau măcar Cluj, îmi amintesc, instantaneu şi axiomatic, că răzmeriţii şi acoliţii lor fac orice în afară de a pune la locul ei Cultura., în general Spiritul. Deci, implicit, nu merită o publicitate gratuită.

   E motivul pentru care am ezitat în a adăuga la biografia merituosului medic şi om, care a fost Iosif Csontos, epitetul locaţional "din Lupeni".

   Iosif Csontos a fost mulţi ani directorul spitalului din oraşul afiliat Strajei, practic autorul acestui spital. Cadru didactic la Arad, autor de studii şi manuale, era un român şi un om adevărat. Alături de profesorul şi fotbalistul Crăiniceanu, de marele scriitor Corneliu Rădulescu, doctorul Csontos este o personalitate de prim rang, pe care Lupeniul, prin reprezentanţii săi vremeinici la cârmă, nu-i merită, şi care, la fel cu ceilalţi mai sus citaţi, au fost trataţi "de sus". La ultimele două alegeri, unde a concurat pentru un modest loc de consilier local, am fost printre cei câţiva care l-am votat, zadarnic: gorilele şi-au luat tainul. El, care a făcut atât de mult pentru oraşul ăsta şi era dispus să facă. 

   Aş mai avea multe de spus dar, dintr-o jenantă jenă, mă opresc.

   S-a dus spre Infinit un om adevărat. Cu toţii murim, dar unii mai lasă şi un semn. 

   Doctorul Csontos a lăsat o urmă.

Eminescu

   Un prieten observă că n-am scos nicio vorbă, de 15 ianuarie, despre Eminescu. Nici nu era nevoie. Eu,despre cel mai mare român din toate timpurile nu vorbesc la aniversări: vorba cuiva, "îl port mereu în suflet", după modelul altui mare român, obsedat de Eminescu, Noica. Eminescu este un mod de a respira, un temei de existenţă, ci nu un prilej de a mai face un simpozion.

     Eminescu este un prilej diurn de a observa că mici am fost, mici am rămas. Şi mai mici vom fi.

Tangoul maimuţelor

   Ascult "Cântec despre Bucovina" cântat de Grigore Leşe (orice altă interpretare e mediocră!) de zece, de douăzeci de ori. Aş asculta-o, neclintit, de o mie de ori. E imnul românilor de pretutindeni şi dintotdeauna. În vocea demn-tragică a lui Leşe stau cel puţin două veacuri de molcomă suferinţă. În pauze, ascult "Of, ce dor, ce chin, ce jale" cântat de Tudor Gheorghe. În aceşti doi geniali cântăreţi poporul român, pe cale de dispariţie între ţigănie şi prostie, şi-a pus tot of-ul.

   În rest, aştept ca maimuţoiul de serviciu, pe care l-am votat, şi trupa lui de mediocri, după ce i-au tras, meritat, scaunul de sub picioare unui dictator insalubru şi i-au pus, oarecum, la colţ pe saltimbacii din preajma lor, să anunţe că dezastrul a fost atât de mare, cum a şi fost, că mondiala Criză a fost atât de mare, cum şi este, încât nu prea mai e ceva de făcut.

   După hăhăitul dispreţuitor urmează tangoul maimuţelor.