Ascult "Cântec despre Bucovina" cântat de Grigore Leşe (orice altă interpretare e mediocră!) de zece, de douăzeci de ori. Aş asculta-o, neclintit, de o mie de ori. E imnul românilor de pretutindeni şi dintotdeauna. În vocea demn-tragică a lui Leşe stau cel puţin două veacuri de molcomă suferinţă. În pauze, ascult "Of, ce dor, ce chin, ce jale" cântat de Tudor Gheorghe. În aceşti doi geniali cântăreţi poporul român, pe cale de dispariţie între ţigănie şi prostie, şi-a pus tot of-ul.
În rest, aştept ca maimuţoiul de serviciu, pe care l-am votat, şi trupa lui de mediocri, după ce i-au tras, meritat, scaunul de sub picioare unui dictator insalubru şi i-au pus, oarecum, la colţ pe saltimbacii din preajma lor, să anunţe că dezastrul a fost atât de mare, cum a şi fost, că mondiala Criză a fost atât de mare, cum şi este, încât nu prea mai e ceva de făcut.
După hăhăitul dispreţuitor urmează tangoul maimuţelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu