Să fim noi

Mâine nu mergem la vot: mergem la Judecată. La singura judecată de pe Pământ. În care noi suntem şi inculpat, şi judecător. Mergem să ne punem singuri în faţa Oglinzii. Care ne va arăta chipul nostru interior din această zi. Ne va spune cu exactitate dacă suntem ticăloşi sau doar naivi, oameni sau jigodii, români sau doar amestec nedefinit de băştinaşi şi migratori. România ca întreg nu există decât în mintea unora dintre noi. Dar noi, ca Gând şi carne, existăm şi ne vom vedea în simplitatea goală a propriului Suflet, în faţa urnei, dacă ne vom duce acolo. Pentru că dacă nu ne vom duce, atunci suntem buni să mergem la domnu' dracu! 

   Poporul acesta, înţelegând prin "popor" norodul şi nu tagma jefuitorilor care, bineînţeles, mâine vor sta acasă şi vor juca, singuri, şah caz rummy, a fost jignit aproape continuu, zi de zi, timp de câteva mii de ani. A fost scuipat mereu în faţă. Dar niciodată n-a fost călcat în picioare de către un guzgan şi de o ceată de şobolani sătui.

   Deşteaptă-te române e aproape un pleonasm. Dar mai bine să fim naivi decât tâmpiţi!

   Haideţi să facem un lucru just. Temeinic. Necesar.

   Aş vrea ca duminică seara să fim senini. Nu bucuroşi. Că nu există o bucurie din faptul că ai fost laş timp de apoape un deceniu şi, în ultima clipă, ai făcut un gest necesar. 

   Aş vrea ca duminică seara să nu vomit. Pentru că dacă am să văd chipul radios al lui hăhăilă, câştigător prin propria neprezentare, îmi va fi atât de silă de zilele ce vor urma, încât nici lumina zilei nu mi se va mai părea vreodată curată.

   Vă rog, să fim noi...

Marele Miting Alb de la Cluj. Transmisiune directă

   Eram în Cluj când s-a iscat marele miting. Piaţa din faţa Casei de Cultură a Studenţilor (comunişti, cândva... anticomunişti, acum...) răsuna de vocea marelui cântăreţ kitsch Tămaş. Cămăşi albe, ca conştiinţa ( băsefonie intenţionată) marelui apărat, care hăhăia, în poză, de pe o clădire... N-are curaj să apară nici la mitingurile sale. "Poporul" venea din toate părţile, plin de entuziasm, cu steaguri tricolore.. Câţiva intelectuali fini care plăteau pentru simbria primită cu generozitate, doar sunt banii lu' mă-sa..., de la cel prigonit de bestiile useliste. Restul, până la două... trei... cinci mii... cât consemnează televiziunile vândute, erau babe năuce, vreo trei gospodine cu curu' mare, câţiva şcolari autohtoni (Parcă era vorba că şcolerii nu fac politică?) vreo câţiva mitingişti de meserie aduşi cu trotineta de la Turda, şi gunoierii lui Prigoană, care "curăţă", pe bani buni, Clujul... Cu toţii veniseră, spontan, să apere "democraţia şi Statul de drept", cum scria pe afiş. Au răcnit preţ de o oră. După care şi-au primit covrigul... şi la Gară, sau în apartamentele pe care Cărmaciul Alb le-a umplut de bunăstare.

   Jigodii sunt peste tot. De-asta ar trebui să "iasă" tot Băsescu. Fără el, jigodiile n-au portdrapel. Şi România ar avea o şansă...
   Dar cine are interesul?!

Aşa da, tată!

Recunosc că acţiunea scurtă gen "Mihai Viteazul", executată impecabil de USL, m-a surprins. Aşa da, tată! Nu vă credeam aşa buni: jos pălăria! Mareşalii Ponta şi Antonescu, dar şi generalii şi tot corpul de comando din jurul lor au acţionat fără reproş. Scursurile pedeliste au fost luate din plapumă, pe nepişate. Poate să răcnească ambasadorul american până i se vor umfla boaşele: prietenul lor, nu al poporului american, ci al unei clici, se clatină. Cică... e atentat la democraţie! Care democraţie?! A Robertei?! Chiar dacă în locul unor ticăloşi se vor pune nişte mediocri... tot e un progres! "Dottore..." Este primul gest de curaj şi de normalitate de la 23 August 1944 încoace. În sfârşit... românii au conducători şi o armată! În sfârşit... românii dovedesc că fibra lor naţională n-a murit. Parcă m-au ascultat: în primul rând marinarul trebuie înlăturat! Atunci tot edificiul securist-mafiot se va prăbuşi!

   Naţiune română... începă să respiri! 

Veşnica pomenire

Începeţi să vedeţi că am dreptate: jigodismul instalat temeinic în chiar miezul poporului român începe să-şi arate colţii. Românii cumsecade dar naivi văd că s-au înşelat: Răul cel mare n-a pierit. S-a dat un pas înapoi, şi-a lins rănile, şi acum contraatacă . Dincolo de legi, dincolo de bunul simţ, dincolo de orice. CCR, decorată, în masă, alaltăieri, Servicii, o parte din Justiţie, ţinute cu salarii imense, toate sunt în mâna dictatorului şi el le foloseşte, acum, din plin. Aşa-zisa nouă putere, cu bune intenţii dar naivă, a făcut şi ea jocul marinarului. Şi-a "trecut" nişte primari şi consilieri, în bună parte neghiobi sau javre, şi-a mai pus câţiva tepăduşi în câteva posturi de mai mică importanţă... şi a crezut că a învins! Eroare! Au fost daţi la o parte câţiva ticăloşi, ca să fie aşezaţi pe locurile calde încă, vreo câţiva proşti. Marinelul se ţine de putere cu ghearele şi cu dinţii. Joacă şi pe mizele mici: vrea în fereastră, la Bruxelles! Martiriul lui Năstase nu e întâmplător: el a fost pus în oglinda cea mare, la oră de maximă audienţă, ca să vadă lumea cea naivă şi să se teamă de ce va urma. "Aşa veţi păţi cu toţii, cei care mi se vor împotrivi!" e mesajul marinarului. Şi asta se va întâmpla chiar dacă Naţiunea şi Ţara se vor duce de râpă.

   Dar nu-mi pasă, chiar dacă şi eu, care nu m-am angajat la tras foloase în nicio parte, voi atârna într-un par. Suntem un popor de rahat, care a permis unui diabolic rudimentar să-şi bată joc de noi. Năstase, aşa cum o fi fost el, corupt, necorupt, şi-a dat primul seama că nu are scăpare şi a ales glonţul. Revedeţi-i privirea, senină, resemnată, când a fost scos din spital şi dus la Rahova. A înţeles că nu doar el, ci şi noi suntem condamnaţi: între naivitatea pontistă şi diabolicul lup de mare nu mai e nicio ieşire. Nu ne-a mai rămas decât, celor care ne simţim români şi curaţi, să ne tragem câte un glonţ în ţeastă. Altfel, se va împlini Destinul: România cea hulită pentru o particulă din denumirea sa, nu va mai fi o ţară romă, ci ţara jigodiilor %.

   Români, atâţia câţi aţi mai rămas, în seara asta dormiţi liniştiţi? 

Poveste

Anul 201a, a> 2, vara, spre seară... marinelul se întoarse spumegând de la Tribunal. "Adică, striga, în loc să primesc o sută douăzeci de ani pârnaie pentru flote, cincizeci de ani pentru mihăileanu şi alţi două sute  pentru... restu', cum ar fi fost drept şi firesc, primesc doi ani, cu executare, că m-am uitat galeş la fundu' coanei lenţi. Dar s-au mai uitat şi alţii... şi-au luat cu suspendare!" "Eroare judiciară majoră!" strigă. "Proces politic!" Tocmai atunci se auzi soneria: o dată, de două ori... Fostul preş. era singur în locuinţa sa, de circa douăzeci de hectare: auzind că se întoarce, fugiseră până şi şoarecii din duşumele... Deschise. Intrară doi miliţieni. "Domnule preş., spuse unul mai durduliu, care semăna cu dl.truta, vă rugăm să ne urmaţi!" "Bine, zise fostul preş., dar aş vrea să iau câteva cărţi ... de joc." Şi, fără să mai aştepte permisiunea, se îndreptă spre bufet... De lângă sticla de tărie scoase un revolver... n-are importanţă marca. "Îmi pare rău că trebuie să asişti la aşa ceva!" mai zise. Miliţianul se repezi spre mâna lui. Nu să i-o pupe... Glontele era încă pe ţeavă, când îşi zise. "Am fost deturnat! La naiba... dar omul ăsta merită să-i merg drept în creier!" Şi vru să se îndrepte într-acolo...
   Dar când să intre, se opri: văzu că n-avea unde...

Despre lanţuri

Dacă Adrian Năstase a primit doi ani pentru ceva neclar şi de demult... atunci ce pedeapsă ar merita marinelul? Dar Lenţi? Dar Adriean? Dar micuţul mareşal de la Răchiţele? Presupunând că Năstase a furat... mă rog, a deturnat nişte fonduri... dar nu a deturnat banii spitalelor, banii de medicamente şi n-au murit din pricina lui oameni. Şi apropo de campanie electorală: cum s-a "ales" micuţa Eba? Sunt multe întrebări la care justiţia română, şi ea o armă în mâna marinelului, ca şi Curtea aşa-zis constituţională, ca şi Serviciile... cu toate scutite de tăierile de 25%, vă amintiţi?... nu pare a vrea să răspundă. Când va răspunde şi în faţa cui Justiţia însăşi?

Nici măcar moartea nu ne e permisă

Nu pot să mă alătur celor care văd în calvarul trăit de Adrian Năstase o penitenţă necesară, chiar o pedeapsă binemeritată. Mi se pare a fi clar o urzeală a minţii diabolice a marinelului. Rânjetul lui de felină rănită spune totul. Când ai în mână serviciile secrete şi justiţia e uşor să "torni" picătura chinezească, metodic şi cu cruzime, în începutul de chelie al celui mai mare duşman. Coloneii făcuţi la apel de seară şi împrăştiaţi prin toată societatea românească în locuri strategice exultă şi scot foc pe nări. Dar dacă e vendetă... atunci să fie vendetă! Să fie judecate în regim de urgenţă şi faptele marinelului şi a acoliţilor lui. Se va vedea atunci că "isprăvile" mobiliar-electorale ale lui Năstase sunt doar eufemisme.

Când începe Marea Judecată? Când va cădea cu adevărat marinelul şi castelul de cărţi de joc pe care l-a construit. Până atunci, vor fi judecaţi, pe rând, pe post de mari infractori, doar amploiaţi cu funcţii înalte din fosta... şi actuala opoziţie.

Ceea ce spuneam data trecută rămâne cu atât mai mult valabil şi azi: Ponta şi oamenii lui, chiar cu bune intenţii, l-au subestimat pe marinar. El nu doarme. Mintea lui bolnavă gândeşte în fiecare clipe doar la răzbunări, la sânge şi haos. Marele ghinion al acestui popor e că există acest om, dar şi o camarilă formată din aşa-zişi scriitori, filozofi închipuiţi, ziarişti plătiţi cu ziua sau ameninţaţi cu dosare... şi toată flora pierzaniei româneşti.

Mă cuprinde scârba. Aş vrea să nu mai fiu român, să nu fi fost niciodată român şi, în câteva clipe, îl înţeleg pe Năstase în gestul lui disperat. E o lume urâtă care nu te lasă să trăieşti, dar nici măcar să mori. Apropo... de ce nu l-au lăsat măcar să se împuşte? E alegerea lui! În urmă cu un an am scris o piesă "Sonata Kreutzer fără pian". Nici nu ştiţi cât e de actuală! Dar... cum să fie jucată azi, în România,  unde şi directorii de teatru sunt colonei făcuţi din Nimic, la apelul de seară?! 

Acum, România e o încăpere fără nicio ieşire. Nici măcar moartea nu e permisă: se găseşte mereu un miliţian care să deturneze glonţul! 

Orice plan este determinat de trei puncte necoliniare.
Cele trei puncte fixe care susţin Planul Spiritualităţii Româneşti sunt: Eminescu, Ion Barbu şi Mihai Viteazul. Restul sunt puncte, borne, stadii.
În fiecare an, la 15 iunie, moare Eminescu. Statistic vorbind, pentru că Eminescu, dar şi ceilalţi doi poli ai spiritului daco-roman mor în fiecare zi, în mijlocul indiferenţei triumfătoare. În centrul unui haos generalizat, a  orbecăielii ireductibile a unei populaţii pe care ticăloşii de serviciu, mereu mai mulţi şi mai bine dotaţi, de secole bune n-o lasă să devină Naţiune.
Eminescu a fost ucis, fizic vorbind, şi pentru că observase acest fapt.
Şi Mihai Viteazul, de asemenea.
Doar Ion Barbu a fost lăsat să dispară în mod natural.
15 iunie este borna calvarului românesc.

Începând de acum, închei orice colaborare cu Ziarul Văii Jiului. Regret că am făcut-o atâta vreme, sistematic şi cu bună credinţă, chiar şi atunci când mi-a fost greu să scriu un rând (La moartea mamei... ) Dar am continuat să scriu pentru că eu respect un cuvânt dat şi, mai ales, îi iubesc pe cititorii.articolelor mele, ai romanelor şi pe spectatorii pieselor mele de teatru. Cine doreşte să mă asculte mă poate găsi, din când în când, doar aici. Nu mă înjuraţi: nu veţi apărea! Aici eu sunt şeful... Dacă nu vă plac opiniile mele, nu le citiţi. Aici vin doar prietenii  şi tovarăşii mei de idei...  De pildă, acum vă spun cu cine votez. De la Uricani, cred în d-l Bihăescu şi în d-l prof. Ion Hirghiduşi, în dl. prof. Pătrăşcoiu, aşadar  lista USL, deci, dacă pot, votez USL. Chiar şi PRM, Uricani şi Lupeni. La Lupeni prefer la Primărie pe d-l Brânduşe, deşi nu-l cunosc personal. Am toată consideraţia pentru d-l dr. Csontos Iosif, candidat la Consiliul local. La şefia Consiliului Judeţean votez Costel Avram. Şi, când va fi cazul, voi vota pentru Preşedinte pe Crin Antonescu.  Nu aştept, pentru mine, nimic de la nimeni. De altfel, ies definitiv din perimetrul cultural al Văii Jiului. Acum, când răul cel mare a fost răpus, chiar dacă doar pe jumătate. LAS PEŞTII MICI SĂ SE ÎNFRUPTE DIN TRUPUL HĂCUIT AL POPORULUI ROMÂN. NU MAI POT FACE NIMIC. AM DOAR LINIŞTEA CĂ, TIMP DE DOI ANI ŞI MAI BINE, CEL PUŢIN ÎN VALE, DAR, PRIN ALTE PUBLICAŢII, ŞI ÎN ŢARĂ, AM FOST CAM SINGURUL CARE AM STRIGAT CĂ REGELE ERA GOL. Şi era gol! Unii au crezut că pornirea mea constantă şi devastatoare împotriva marinelului şi a găştii sale era isterie. Era pură revoltă. Nu mă veţi găsi pe listele niciunui partid. Continui să cred că, nu doar de azi, ci de la Burebista încoace, politicul face doar rău poporului român. Pentru că întotdeauna pe plaiurile Mioriţei,. politicul a fost înţeles ca o postură a jafului. Ca o oglindă care măreşte pe cei mici, atât cât să-i facă mai mari decât cei, puţini, merituoşi. Mi-am făcut datoria mea de scriitor şi de om. Vă doresc să fiţi fericiţi. Deşi... mă cam îndoiesc: peştii cei noi par cam fără vlagă, mai ales când trebuie să condamne Dezastrul în care am fost cantonaţi, şi, unii,  par chiar la fel de flămânzi, ca şi rechinii retraşi prin păpuriş!
   Şi totuşi eu vă doresc... dacă nu se poate să fiţi fericiţi, măcar să aveţi tihna de a trăi demni şi cu puţină linişte. Ba: în multă Linişte! Atât cât ne permite Dumnezeu şi Soarta pe care ne-a pus-o fiecăruia în spate. De cocoaşa Existenţei nu poate scăpa nimeni. Nici chiar cocoşaţii de serviciu!

Bute şi nu doar atât

Pe români îi prinsese dragul de Bute, deşi Bute e doar un flăcău dintr-o prispă românească, unul dintre cei mulţi care şi-au găsit norocul dincolo de hotarele unei Românii anesteziate, mafiotizate şi căzute în ruină. Bute nu e un simbol al României: până şi aşa, căzut în repriza a cincea, România nu-l merită pentru simplul motiv că nu-i aparţine. În aceeaşi ordine de evenimente, până şi kitsch-ul Eurovision e semnificativ: deşi nu mai suntem o naţiune, avem sentimentul că lociim în chiar buricul Lumii, când de fapt am ajuns groapa ei de gunoi. Tot ce a fost şi e valoros în acest popor a căzut şi cade sub coasa netrebnică a unei mafii interne necruţătoare. În Sport, cu care ne-am mândrit multă vreme, fenomenul e cel mai vizibil. Handbalul feminin a căzut de curând, fotbalul e mort demult, rugbyul nici nu mai există.

În Cultură, lucrurile se petrec întocmai ca în Sport, ca peste tot ce mai mişcă în societatea românească. Literatura e plină de avortoni ce pozează în mari scriitori, Ultimul mare filozof român, Noica, e repudiat până şi de cei câţiva impostori pe care i-a cultivat el însuşi în tinereţe, crezând sincer în posibilităţile lor: dar murgii potenţiali s-au dovedit a fi nişte gloabe. Teatrul a devenit o agora unde se vinde pătrunjel pe post de mari spectacole, unde directori netrebnici şi regizori subţirei "supervizează" pe cei cinci spectatori nedumeriţi că veniseră să vadă o piesă de teatru şi au în faţă o însăilare penibilă. Cu largul concurs al tuturor celor (i) responsabili de Cultură, piesa de teatru românească, viguroasă şi mereu surprinzătoare, a fost înlocuită de  "text dramatic", adică sifon cu puţină ceară roşie, cât să-i dea culoarea roz a sângelui pe care Cristos l-a pierdut zadarnic pentru omenire şi de-a dreptul degeaba pentru români.

Personal nu trăiesc o dezamăgire, pentru motivul simplu că niciodată nu mi-am făcut iluzii cu privire la destinul acestui popor pe care, oricât ar fi de surprinzător şi desuet, declar că îl iubesc cu toată fiinţa mea. Şi când afirm că s-a jigodit într-o periculoasă măsură, o fac ca şi cum mi-aş smulge din carne. Dar adevărul trebuie spus, cu toate mârâielile ameninţătoare ale javrelor de serviciu. L-am înjurat ani de zile pe marinel, singur, în marginea unei pagini de ziar, pe bună dreptate, ca să constat acum, fără surprindere, că odată "eliberaţi", politicienii aflaţi până mai ieri în opoziţie, de la centru şi până în Lupeni, îşi strigă lozincile neroade îndemnând un popor înfometat să-i voteze. Dacă ar mărşălui în linişte, ar fi mai decent şi mai potrivit. Şi, oricum, mai puţin neruşinat!
*
Un splendid cîntec bucovinean se termină aşa: "Dacă piere straja voastră, va pieri şi ţara noastră!" Care strajă?! Cine mai veghează la bunul mers înainte al acestei ţări? Gărlopani de serviciu fac pe vigilenţii ca nu cumva cenuşa unui aşa-zis poet Nyiro să spurce sfântul pământ al patriei! Dar cine veghează ca milioane de stârvuri ambulante, unele îmbrăcate în simbolice cămăşi naţionale, multe plătite bine din bănişorii noştri, să nu împută aerul pur al brazilor carpatini?!