luni, 16 mai 2011

PROLEGOMENE la O Istorie a jigodismului românesc de la origini până în viitor (II)

   E greu de spus care şi când au fost primele manifestări ale Jigodismului în Istoria românilor. Oricum, ele nu pot data din preistorie, nici dintr-un Ev Mediu prelungit, pentru simplul motiv că, în respectivele epoci polarizarea socială era maximă: distanţa dintre piedestalul Principelui, cum se va numi el pe plaiuri carpatine: voievod, vodă, măria-sa, şi supuşii săi, norodul, aproape fără identitate, dar şi clasa oarecum mijlocie: dregători, curteni, soldaţi...  era enormă. Or, cum spuneam, J. se manifestă per media, ca un câmp magnetic între doi poli sociali situaţi iniţial în poziţii diferite şi care, dintr-o dată, prin jocul sorţii sau al paradoxurilor Istoriei, îşi părăsesc brusc locurile şi interacţionează, deseori violent. Ipostazierea J. e atunci evidentă, dar nu mai mult de câteva clipe de istorie, ca o scânteie sau, maxim, ca o scurtă flacără. Or, în Evul Mediu românesc, Vodă, ca instituţie şi desigur, cu puterile aferente, e un soi de divinitate secundă, situată la ani lumină până şi de clasa socială următoare, dregătorii săi... darămite de ţăranul fără identitate. Aşadar, prin Evul Mediu românesc nici măcar nu adie boarea J. din motive absolut obiective: din lipsă de jigodii! Totuşi, episoade singulare, cum ar fi un Ţepeş, par a prefigura viitorul J. românesc,  însă în forme neomogene: domnitorul Vlad e o jigodie simpatică, un fel de medie între javră şi potaie. Pare dispus a deveni o j. veritabilă, are toate calităţile şi toate coordonatele, e viclean, versatil, cu tupeu, numai că în raport cu duşmanul extern, ceea ce-i dă mai curând legitimitate. Lipsa unui pol intern serios care să i se opună îl împiedică să fie j. care ar fi putut fi. Mai mult, puterea lui considerabilă în raport cu a adversarilor interni distruge orice posibilă concurenţă şi, implicit, orice posibil spectru al. J: ţeapa menţine hăul dintre sine şi ceilalţi.
   Dar, pe măsură ce clasa de mijloc, boierii, se întremează şi chiar depăşeşte în forţă mijlocul eşicherului Puterii şi, implicit, potenţa lui Vodă scade, inevitabil mijeşte şi J. românesc. Cu siguranţă că nu cea dintâi manifestare a J. ,dar prima ipostaziere istorico-literară majoră, poate şi de aceea de neuitat, e episodul Lăpuşneanul.  E un moment istoric propice apariţiei J. în toată splendoarea sa: putera lui Vodă e precară, forţa boierilor e în creştere şi, firesc, cele două tabere se întâlnesc în câmpul magnetic al J. Fiecare dintre ei dispune de toate trăsăturile şi instrumentele unei j. adevărate: prefăcătorie, "vorbă dulce", invocarea unui ţel nobil "binele obştii"... În plus, Vodă are mai multă putere... şi rezultatul se cunoaşte. Dar de învins n-a învins nimeni. Pentru că în orice episod al J. , cum se va vedea şi în viitor, Destinul e şi el cu sabia trasă. O j. nu izbândeşte cu adevărat niciodată... deşi pare a o face întotdeauna. Curând, jigodia-despot va sfârşi alături de trupurile însângerate ale jigodiilor-victime, ca-n orice telenovelă proastă. Chiar şi contemporană!       

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu