Post Scriptum sau Povestea unui Truţă laş şi a eroicilor lui contestatari

   Pe Blog, epigramistul Stelian O. mă somează să încep bătălia pe care am promis-o în Protest. Răspunsul meu îl dezamăgeşte şi, printre ironii, mă acuză de laşitate.

   Am publicat Protestul în octombrie 2010. De atunci a trecut o jumătate de an şi s-au întâmplat multe. Eu, aşa laş cum sunt, am continuat, săptămână de săptămână, pe Blog şi în Ziar, să semnalez aspecte ale Genocidului la care, părerea mea!, este supus poporul meu. Poporul, şi nu "tagma jefuitorilor", precizez. Drept pentru care, firesc, am fost atacat din toate direcţiile de propagandiştii băsişti deghizaţi în "comentatori." Am fost declarat prost, dobitoc, incult. Că... de ce îmi permit să protestez faţă de închiderea şcolilor, a spitalelor ... că... unde văd eu sărăcie, că... asta e de fapt Reformă. Ştiţi, tot arsenalul... N-am văzut proteste semnificative, nu în apărarea mea, nu era nevoie, dar nici în apărarea propriei demnităţi. În afară de atitudinea tranşantă a primarului Buhăescu, nici măcar partidele de opoziţie nu par deranjate de modul cum "curg" evenimentele, în Ţară şi în Vale. Toată lumea, putere şi opoziţie, laolaltă cu norodul, e dată pe spate în aşteptarea ceasului când Lenţi cea isteaţă va face cu Straja ce-a făcut cu telegondolele din Vulcan.  Din banii lor... nu ai ei! Tot în această jumătate de an, acestui popor răbdător i-au fost turnate în cap, cu veselie şi în ritm de dans tălmăcean, butoaie pline cu zoaie. Poporul, în felul lui firesc... n-a protestat. Aşa încât, domnule S.O. eu, autorul acelui Protest, minor faţă de altele, ale d-nei Anghel, ale lui Sobaru (Articolul meu "Ţi-ai rupt oasele degeaba, Sobaru!" e încă în arhiva Blogului şi a Ziarului!), şi ele rămase fără ecou, nu puteam să nu gândesc: nu cumva acestei populaţii îi "place" ? Atunci... de ce să stau eu, nesemnificativ autor de romane şi piese de teatru, în faţa fericirii poporului meu?

   Dacă acest "apel" venea în urmă cu o jumătate de an, cu cinci-patru sau măcar trei luni, da, aş fi îmbrăcat bucuros "cămaşa morţii" cum spuneam în Protest. Dar... timpul trece, iremediabil. Cu alte cuvinte: ce era valabil acum o jumătate de an.... azi nu mai e.  În acest răstimp, cum spuneam şi în ultimele mele articole, m-am convins că nu mai e nimic de făcut. România a murit şi n-o va mai salva nimic. Nici butoaiele de peşte, nici stivele de mălai pe care oamenii Marinelului le distribuie la romînii săraci (ce pleonasm!) în ziua unui vot. Pe care, firesc, îl câştigă, invariabil, cu 75%. 

   Recunosc că am greşit publicând Protestul şi-mi cer scuze, mai ales colegilor mei, profesorii, care o "duc" minunat. Le-am deranjat idolii... ăia care le-au înjumătăţit simbriile, oricum mici, şi i-au transformat în sclavi. Dar... nu pot să nu întreb, din nou: unde au fost în jumătatea asta de an  vajnicii mei acuzatori, cum este şi S.O? Au deschis ei măcar guriţa? N-o vor deschide nici de acum înainte: şi acesta e doar un pretext pentru a mă ataca. Cică... "mânie proletară". Tu... şi cu toată ceata ta de curajoşi şi pricepuţi... de ce n-aţi scris sau dat pe gură un singur rând în care să vă arătaţi mulţumirea sau nemulţumirea faţă de ce se întâmplă în Ţară? Vitejia voastră constă în a mă ataca pe mine şi pe puţinii care mai  ridică vocea contra Marinelului. Chestia cu "hai la luptă" e oricum o diversiune. Dacă aş marşa, m-aş trezi, din nou, singur...
   Bine: vă fac plăcerea şi nu mai scriu. Oricum mi s-a făcut lehamite. Dar nu vă  bucuraţi chiar de tot: voi mai scrie, probabil, cînd vreau şi ce vreau eu, dar nu pe teme care "deranjează" propriul popor.
   Îl las să  doarmă: e obosit...