Mult iubite şi stimate Dictator sau Repetabila scenă a cozilor la orice

     Ce-au mai strigat "intelectualii"noştri fruntaşi, făcuţi şi nu născuţi, împotriva Dictaturii... când aceasta tocmai murise! Sentimentul a fost atât de profund încât şi azi continuă să o înfiereze! L-au luat drept stindard al luptei anti-dictatură... chiar pe Marinelul. Situaţie de-a dreptul genială! Numai românii, bravi urmaşi ai lui Ionesco, erau capabili de o aşa ipostaziere a Absurdului. 

    "Intelectualul" nostru fruntaş aşa cum a stat capră în faţa lui Ceau, aşa stă şi în faţa Marinelului. Motivul: pentru un pumn de grăunţe. Pentru o excursie gratis în străinătate, un post la o agenţie a statului, la o fundaţie sau, în cazuri nu puţine, la un minister.

     Chiar şi în Vale au sosit "reprezentanţi de seamă ai societăţii civile" invitaţi să condamne ceea ce ei denumesc "dictatura comunistă". Pe care ei, părinţii şi rudele lor apropiate au acceptat-o, au folosit-o.... e drept "în scârbă".

     Şi eu am fost invitat să iau parte la două dintre aceste manifestări. Nu zic, organizatorii  sunt oameni tineri, intelectuali autentici, de bună credinţă.  Dar...

     Nu m-am dus. Nu pot, ca om, să asist cum, din  miezul fierbinte al unei Dictaturi  vii, să condamni una, la fel de adevărată dar moartă.

      N-am s-o întreb pe autoarea memorabilei sintagme "popor vegetal",  de curând în turneu de condamnare a dictaturii comuniste în Vale, ce căuta domnia sa în delegaţii repetate la "Tovarăşu'", şi nici cum soţul domniei sale, prezent şi dumnealui aici, bătea coclaurile Americii cu "ogarul cenuşiu", exact în vremurile când martirii neamului putezeau la Sighet. Sighet, a cărui amintire o patronează împreună cu distinsa sa soţie şi poetesă. Dar... apropo de dictatură: m-ar interesa părerile domniilor lor, ca şi ale altor înfocaţi critici ai dictaturii ceauşiste, despre subiecte contemporane precum:
      Amănuntul că azi, scumpa noastră ţărişoară, deşi Republică parlamentară, practic nu mai are Parlament!
     Fleacul că instituţiile cele mai importante ale Statului, precum: Guvernul, partidul de guvernământ, Banca Naţională, Parchetul, CNA, DNA, Curte Constutiţăonală, Serviciile Secrete, TVR.... şi tot ce mai doriţi, se află în mâna destoinică a unui singur om?
     Faptul aleator că, practic, o Elenă, tot prof. univ. dr., e în fruntea Statului român, cu toţi banii în teşcherea, şi un alt Nicu... e tot o Elenă?!
     Viziunea apocaliptică a unui popor înfometat, aflat zi de zi la căte o coadă la un mall care oferă... oferte, adică un soi de semipomeni, rudă cu cele electorale? Asta în timp ce câţiva ciudaţi, trimişi de partidul-cel-destoinic să combată la televizor, strigă din toţi rărunchii că nu, nu e adevărat ceea ce se vede, că poporul o duce bine, e adevărat "încă nu curge lapte şi miere" pe fiecare stradă, dar în viitorul cel mai apropiat va curge! Şi că toată această batjocură se numeşte Reformă! 
     Că, în loc să construim pentru acest popor secătuit de puteri, spitale şi şcoli cu adevărat funcţionale ( cum a făcut-o totuşi în ciuda altor păcate reale, atât de hulitul regim ceauşist), din contră... le facem praf şi pe cele existente. Unele dintre ele chiar de prim rang! Procedeu care, în orice dicţionar de politologie, se numeşte simplu: genocid.
     Nu vreau să apăr un regim de care nu m-a legat nimic, nici măcar un carnet de partid, dar mă revoltă  surpriza de a-i regăsi în actualitate, uneori leită, alteori chiar potenţată, capacitatea de a minţi dusă dincolo de orice închipuire. Şi, din păcate, majoritatea intelectualilor acestei ţări nu fac decât să intre într-un joc murdar al orbului găinilor sau, dimpotrivă, al activismului ticălos.  E parcă un blestem pentru această naţie să nu aibă corpul de elită pe care l-ar merita, pe care atâtea alte naţii îl au, şi care le-au dus la liman de fiecare dată în Istorie, în situaţii încă şi mai dramatice. Vezi polonezii, cehii... şi alţii. Noi regăsim, de fiecare dată, profilul intelectualului slugarnic, care se face preş sub orice regim, sub dictatura oricărui personaj rudimentar, pentru o firimitură de pîine mai albă. Uneori nici măcar pentru atât. Care ne mai sunt atunci modelele? Pe ce postament ideatic şi moral se mai poate susţine silueta tot mai subţire a acestui încercat popor?
     În acest moment, ca mai întotdeauna, pe Nimic. Nimicul e cel care ne locuieşte şi pe care îl locuim cu un soi de veselie inconştientă.
     Bine, veţi spune, dar ce-ai cu stimaţii intelectuali? Aşa rupţi de realitate... lasă-i să stigmatizeze la nesfărşit dictatura comunistă!
     Nu-i chiar atât de simplu. Demersul lor continuu, de la revoluţie încoace, de a înfiera comunismul face un rău infinit societăţii româneşti: dă impresia că tot ce ni se întâmplă rău e numai din acest motiv. Nimic mai fals! Aşazisul "comunism românesc" e o cauză moartă şi îngropată. Faptul că o bună parte din tarele societăţii româneşti din timpul defunctului regim le regăsim, chiar exponenţial, azi, e o problemă ce nu mai ţine de zestre, ci de noi, fericiţii contemporani ai Marinelului. Nu putem da la infinit vina pe "dezastruoasa moştenire" pentru a ne ascunde prezentele laşităţi. Dacă suntem lichele azi, aşa suntem de vreo două mii de ani, indiferent de timpuri. Precarităţile noastre morale, psihologice şi de educaţie s-au translatat dintr-o epocă într-alta, dintr-un regim într-altul, ajutând şi la discreditarea totală a unei orânduiri oricum discutabile, cum a fost socialismul, numit impropriu "comunism". Nu întâmplător suntem atât de "deschişi" la orice formă de dictatură: dacă ne uităm bine în Istoria îndepărtată până în cea recentă, trecutul nostru e doar un şir de dictaturi. Glisarea de la o dictatură la alta e aproape o continuitate. Suntem predispuşi la Dictatură pentru că suntem slabi, naivi şi iresponsabili, dar mai ales pentru că elita noastră intelectuală a fost mereu şi este de cea mai slabă calitate, mai ales sub aspect moral.
   Iar la ce asistăm acum, la plenitudinea unei dictaturi, deopotrivă severă şi infestată de prostie, e doar o secvenţă dintr-un şir ce tinde la infinit. Intelectualul român de azi e fricos şi cu ifose balcanice. Laş dar cu "ţâvnă". Mi-l închipui, ca-n "conu Leonida... ", cu fesul pe ţăcălie. Citind sub plapumă, la lumina lanternei... în timp ce, în stradă, la parter, poporul, "populaţia" se calcă în picioare: la magazinul din colţ se dă carne tocată şi detergent la jumătate de preţ!