Dor de Suflet

A trecut mai bine de o săptămână de când Colonelul s-a zbătut bărbăteşte între poliţai. Dar nu acesta e lucrul semnificativ din acea secvenţă, ci faptul că, mai abitir, omul nostru era burduşit chiar de către manifestanţi. De către "colegii" săi, desigur. De ce?
   Pentru că era român. Binenţeles că şi caftangii erau tot români...
   Românii au talentul, unic în Lume, de a se cotonogi între ei.
   Nu eu am observat primul că pe Mihai Viteazul l-au ucis, în fapt, tot mândrii noştri plăieşi.
   Cine i-a hăituit pe Horea şi pe Cloşca? Cine i-a înlănţuit? Nu mai întreb cine i-a tras pe roată...
   Popor cu instinctul trădării aproapelui? 

   Nu-mi face nicio plăcere să constat toate acestea... mai ales că şi eu am fost român. Mă doare mai tare decât pe voi. Mă doare chiar mai tare decât idea că Universitatea Craiova e pe ducă. Pardon, s-a dus. Şi nu s-a năruit, şi ea, tot dinăuntru?! 

   Simt cum toate aceste "nimicuri" mă dor, fizic, până în Suflet.

   Ce ciudat e şi Sufletul: să nu fie... şi totuşi să doară!

Porci... dar mulţi!

... când, într-o localitate de rahat care e Baru Mare, unde până şi şcolerii sunt împinşi să strige pentru triumful partidului de rahat... totuşi reprezentantul partidului de rahat câştigă... concluzia e că românul e un porc! Vai... ce tragedie... să te naşti într-un popor de căcat! Chiar dacă am demisionat... mirosul pestilenţial rămâne!
                                                                                       Georg Troutza

La zid!

Azi... e mare vâlvă cu pensiile.

S-a făcut greşeală în urmă cu douăzeci de ani. Atunci trebuiau puşi la zid şi executaţi toţi cei "vechi": să zicem, tot ce era peste optsprezece ani! Ce depăşea... un glonte în ceafă! Acum am fi avut o naţiune tânără şi proaspătă. Fără probleme cu pensii şi salarii. Minunatul partid pdl n-ar fi avut nicio problemă de guvernare. Evident... puteau fi păstraţi, ca mostre, câteva exemplare din cei "vechi" . De pildă...la nivel naţional,  Cârmaciul.  Marinelul. Din învâţământul hunrdorean... puteau fi selectaţi, de pildă, Negriciosul şi Decoloratul. Ca fiind cei mai corupţi... În rest... toată lumea... la zid! Trrrrrr...uuuuum! Nici acum nu e târziu. Şi-aşa nimeni nu protestează. Ce mai aşteptaţi?! 

Sobaru, ţi-ai rupt oasele degeaba...

Eu din prima clipă am scris că Adrian Sobaru e un erou. Mulţi i-au terfelit numele, gestul. E firesc: poporul acesta ascunde în rândurile lui mulţi porci. De-asta şi suntem unde, şi cum, suntem. Ascultându-l acum câteva zile pe acest admirabil om, mi-am dat seama că Poporul român, acea parte de naţiune cu inteligenţă şi bun simţ, încă n-a murit definitiv. Revin asupra deciziei de a-mi da demisia din Poporul român. Trebuie să luptăm cu canaliile! Eu ştiu cum. Dar nu prea am oşteni... În jurul meu nu văd decât victime adormite. Inclusiv tu, cetitorule... 

Anul canaliilor?

Aţi observat că nu v-am "urat" nimic. Nici banalul "La mulţi Ani!", nici strămoşescul "Sărbători fericite!" , deşi, vouă, cititorilor şi prietenilor mei vă doresc să vi se împlinească tot ce vă doriţi... Numai că, din păcate, numai Dumnezeu (Dar nu omuleţul cu barbă pe care încearcă să ni-l acrediteze, cu forţe comune, din toate părţile, instituţiile numite generic şi şcolăreşte Religii...), ci Dumnezeul adevărat, complex şi de negândit pentru o fiinţă umană... cel "ascuns" în umbra celor un miliard de miliarde de galaxii, câte se cunosc... deci Dumnezeul acesta,adevărat, intransigent şi sigur a hotărât totul în ceea ce ne priveşte... aşa cum poate fi doar bănuit în romanul meu ÎNGERE,VII?.

Aşadar... a mai trecut un an.  "Anul javrelor".

Urmează "Anul canaliilor"?
Personajele, veţi vedea, sunt aceleaşi.

Pluguşor îndurerat

La trei zile (termenul de înmormântare!) după ce Eroul-De-La-Parlament şi-a frânt oasele de lemnul tare al fotoliilor moi, pe care nesimţiţi aleşi (!) îşi odihnesc fesele... la trei zile, deci, dictatorul feroce dar nepriceput a sărbătorit-o, cu mult fast, pe (... ) sa favorită E.U. la un restaurant din Poiană. S-a dansat în draci Braşoveanca... S-a mâncat, s-a râs... În timp ce  însuşi Poporul meu gemea pe un pat de spital.
N-am să încetez niciodată să-l urăsc!

Igaş: tâmplar.
E.P: secretar de stat: tinichigiu auto;
I.U: deputat, fochist
I.A.C deputat: chelner
R.T deputat, dresor de câini.

Toţi "demnitari" ai puterii. Şi doar un eşantion din... mai toţi! Toţi,  azi, cu studii "înalte"...  majoritatea cu doctorate, toate prin învăţământul "la distanţă" ! Mulţi , analfabeţi, cu doctorat.

Ăştia conduc România.
Şi voi mai speraţi că această patrie se va  face bine?!

Tot fără titlu... şi tot fară speranţă!

Un prieten mă roagă să nu mă opresc, să scriu în continuare... Dar eu voi mai scrie! Despre oameni, despre stele... Dar nu despre români. Adevărul e că  de aproape treizeci de ani de când am aterizat în Vale, jumătate din timp am fost băiat deştept. M-am prostit din clipa când am hotărât să ies în arenă.... Care, arenă, s-a dovedit a fi un staul... Ca un bun cetăţean, am încercat, conform bancului banal dar genial, să încerc să trec o babă strada. De fiecare dată am reuşit... doar că, la fel ca în glumă, totuşi baba nu voia... Am obosit: dacă ea nu vrea să treacă strada... atunci să rămână acolo, pe trotuarul împuţit! Despre regimul cu nume băşinos, aşa cum am promis... de acum ... nicio vorbă!

Fără titlu. Fără scuze. Fără viitor

1. ...cu ţara noastră cu tot. Care ţară a devenit doar ţara lor. Obiect de batjocură. În fiecare zi aflăm că fosta noastră patrie Romania a mai murit puţin. E drept că nu pentru decesul fostei noastre ţarini poartă doliu numitul Laslo, cel "ales" de zece unguri  trăitori in Vaslui care, minune, s-au umflat în câteva mii de voturi, pe listele şi după modelul Eba... ca mai apoi, alaltăieri, acest infractor să declare noapte de doliu în ziua naţională a fostei noastre patrii... ca "reprezentant" cică legitim al acesteia, în chiar miezul parlamentului european. Ceea ce se întâmplă azi cu poporul meu e dincolo de orice închipuire. Cu fostul meu popor. Pentru că populaţia adormită, mahmură, care acceptă în fiecare clipă lăsată de Dumnezeu ca nişte nespălaţi să i se pişe în creştet... nu mai poate fi numită nici în glumă "popor român". Drept pentru care azi  mă retrag oficial din aşa-zisul "popor român" Nu mai vreau să fac parte din ruşinea "naţională" . De azi, cei care mă cunoaşteţi şi mă recunoaşteţi ca un trăitor în preajma voastră  consideraţi-mă doar o respiraţie, atemporală, întâmplător rătăcită pe aceste meleaguri. N-am să mai rostesc, de pildă, niciodată cuvântul acesta băşinos care desemnează " vârful" acestui regim. Şi nu veţi mai auzi de la mine nicio referinţă la grozăviile pe care le-a săvărşit şi pe care, cu siguranţă, le va mai făptui.  Dacă aţi lăsat să vă încalece, să vă sufoce cu aerul lui puturos... fără măcar să crâcniţi... să fiţi sănătoşi! Dar sănătatea nu e o virtute. Nici măcar o scuză!    

Niciun titlu

...'ţ-ai dracu' cu ţara noastră cu tot!