SCENA 1
O odaie adâncă şi
înaltă: senzaţia de spaţiu larg, generos, dar în acelaşi timp, tensionat. În
fundal, o bibliotecă imensă. Lângă cărţile impecabil ordonate pe rafturi, pe
mese, pe poliţe improvizate şi chiar pe duşumele, alte cărţi, evident rare, cu
coperţile îmbrăcate în piele. Multe obiecte de preţ: bibelouri, tablouri,
sculpturi şi ceramică, toate împrăştiate printre cărţi, pe pereţi, pe laturile
odăii. Impresie de vechi şi valoare, ce sufocă fundalul şi ameninţă cu
revărsarea iminentă spre prim-planul unde, singur, pe un jilţ, stă bătrânul
Constantin Argetoianu. Intră Mitiţă Izvoranu. Boier uşor cănit, dar nu
“trecut”, din generaţia “încă verde”. Redingota uşor prăfuită; un aer de grabă,
nervozitate şi nesiguranţă - pe măsura vremilor- în haine, mimică, gesturi.
Suntem în anul de graţie 1950...
MITIŢĂ: Bonsoar, mesiu Costică.
ARGETOIANU: Bonsoar, Mitiţă. (Se
ridică şi-i strânge mâna.) Asie vu, sil vu ple!
MITIŢĂ (ridică şi coboară bastonul):
A trebuit să las câteva măciulii peste cânele dumitale. Am tot bocănit în
poartă, dar feciorul… nicăiri!
ARGETOIANU (resemnat): Ştii cum e
cu slugile în ziua de azi: le-au zăpăcit bolşevicii… Fecioru’ ăsta mi-a rămas
că-i surd şi de-a dreptul idiot! (Atent.)
Iei un café? Ori…o vişinată?
(Răcnet.) Iosef! (Niciun răspuns. Se prinde cu
mâna de pântec.) Prostata…
MITIŢĂ (complezenţă): Cum te simţi după operaţie?
ARGETOIANU (grimasă): Prost.
Noroc că… mi-am dat, cândva, măsura în faţa femeilor! (Ștrengăreşte, cu ochiul. Totuşi, mai încet.) Iosef!
Iosef apare. Lălâu,
aproape adormit.
IOSEF: Ce pofteşte mesiu?
ARGETOIANU: Destupă-ţi urechile, tontule: strig după tine, gata să-mi cadă
boaşele!
IOSEF (imperturbabil): Sunt orele
nouă trecute fix. (Căscat.) Acuşi ne
cuşculim!
ARGETOIANU: Marş şi adu o vişinată!
Feciorul dispare, în
dorul lelii.
ARGETOIANU (dă din mână a pagubă.) Pe
dobitoc nici nu-l cheamă Iosef: l-am botezat aşa, după numele slugii lui Pera
Opran de la Işalniţa, un
smintit genial: pe fi-sa, veşnica domnişoară Elisa Opran,
n-o putea suferi, fiindcă era fată şi el vroise un băiat! Îşi izgonise soţia şi
copilul, şi trăia ca un pustnic la Işalniţa, în tovărăşia unei slugi
credincioase, Iosef, un neamţ bun la toate. Lui Pera îi plăcea Dante, din care
a şi tradus. Creştea cucuvele în colivii şi le asculta ţipătul toată noaptea.
Punea pe Iosef să le acompanieze la vioară, iar el, cu capul pe masă, între
două lumânări, citea şi trăgea din ciubuc.
Intră Iosef cu
trataţia.
ARGETOIANU: Ia, Mitiţă, e din vişine de Breasta. Mai am acolo o livadă... O
ţin mai mult de dragul amintirii mumă-mi şi a lui tată-meu.
MITIŢĂ (gustă): Coane Costică, să
trecem la chestiuni urgente: m-a trimis conu’ Alecu să-ţi spun să te
păzeşti. Avem un băiat înfipt la Interne şi el ne dă de veste: pe unchiu-meu
Ionel Izvoranu, pe Nicu Telescu şi pe Nae Obedeanu i-au ridicat alaltăieri. Pe
dumneata urmează să te salte zilele astea!
ARGETOIANU (calm, spre pendulă):
Vin să mă ridice chiar azi, pe la miezul nopţii.
MITIŢĂ: Coane! (In alertă.)
ARGETOIANU: Nu te
teme! Ştiu: nu e bine pentru domnia ta să te afle la mine... Dar... fii liniştit: până la miezul nopţii mai e un ceas şi îţi
sunt îndatorat dacă mai stăm la taifas: la Sighet... ori la Aiud n-o să am cu
cine scoate o vorbă...
MITIŢĂ: Sigur… la miezul nopţii?
ARGETOIANU: Cu nici o clipă înainte! Mă pricep: ca ministru de interne am
trimis la arest ceva persoane... (Se
aşază mai adânc în fotoliu.) Dragă, orice anchetator are orgoliul să se
spună în târg: “Domnule, l-a luat azi-noapte pe Argetoianu drept din aşternut
!” Eu însă n-o să le fac plăcerea să mă ridice din pene: n-o să mă culc! Dar în
ceea ce te priveşte, fii fără grijă: înainte de miezul nopții te trec pragul,
iar eu rămân să-mi aştept soarta. (Râde.)
Le-am tras clapa: vin să-l aresteze pe vestitul Argetoianu, însă vor găsi
un biet moşneag!
MITIŢĂ: Coane, ar mai fi o ieşire... (Ezitând.)
Ştii snoava cu dracu’ şi puntea… Cică... şi la nea Mihalache Turtureanu s-ar fi
dus. Şi nea Mihalache i-a îmbrobodit, le-a spus că el apreciază noile
autorităţi, şi chiar că e gata să colaboreze cu ele...
ARGETOIANU: Bietul Mihalache a cam frecat belengheru’ pe la Externe, ca
secretar de stat pe la casaţie… pe când
eu, neică, am fost în fruntea trebii, ştii bine: şef de partid, ministru,
prim-ministru… Eu sunt duşmanul lor personal: de câte ori i-am prins, i-am altoit!
În ’21 eram ministru la Interne, când au ţinut mare Congres… într-o noapte i-am
băgat la zdup pe toţi! De atunci mi se spune “naşul comuniştilor “.
MITIŢĂ: Coane, da’ nu i-ai terminat chiar de tot…
ARGETOIANU: Rău am făcut: trebuiau rași! Cum era pe vremea turcilor… Turcu’
dacă te prindea, te tăia fără protocol. Îl prindeai tu…idem. Cât erai
tare…harşti! Când erai slab…capu’ în ţărână! P-ăştia... i-am belit, dar nu le-am luat pielea, cum ar fi trebuit, când
i-am avut în mână. Acum e rândul lor să mă
jupoaie. Şi o vor face pe cinste, te asigur!
Mitiţă priveşte tot mai
insistent pendula.
ARGETOIANU: Fii liniştit, mai e un ceas… Nu te las eu, parol!
MITIŢĂ: Nu că mi-ar fi teamă…
ARGETOIANU: Ba să-ţi fie, Mitiţă! Pielea e scumpă şi trebuie păzită ... cât
și dacă poţi! Mai ia o vişinată de Breasta! (Strigăt.)
Iosef! (Feciorul apare imediat.) Mai
adu o vişinată! (Mitiţă protestează,
moale.) Ia, Mitiţă: e poamă de Breasta!
MITIŢĂ: În ’44, cu nasul dumitale de copoi ai mirosit că se apropie
tancurile sovietice şi… ţuşti în Elveţia! Frumoasă mișcare!
ARGETOIANU: Am şters-o…româneşte...
MITIŢĂ: ... da’ te-ai întors peste doi ani!
Apare feciorul cu sticla
de vişinată. Cască, ostentativ.
ARGETOIANU: Închide pliscu’, brabete, că intră musca!
Feciorul nu răspunde:
toarnă încet, adormit.
ARGETOIANU: Du-te şi
te culcă, pramatie! Lasă sticla! (”Flăcăul”
lasă sticla şi se îndepărtează, indolent.)
Ia, Mitiţă! Aş trage şi eu o duşcă, da’nu mă lasă foalele...
MITIŢĂ (gustă): Dacă rămâneai în Elveţia, acum
îi salutai de la distanţă pe bolşevici! Coane Costică, recunoaşte c-ai făcut o
greşeală: te-ai întors în țară, ţi-ai făcut partid şi ai crezut că-i dai gata
pe comunişti!
ARGETOIANU: Şi nu
puteam să-i birui?
MITIŢĂ: Poate numai
pe hârtie… Nu poţi să baţi pe unul care are sub pulpană toate atuurile.
AEGETOIANU: Dacă
nevricosu’ de Tătărăscu şi novicele de Maniu…şi Regele!
MITIŢĂ (îndârjit): Coane: cu de o sută de ori
Regele, Maniu şi Tătărescu la un loc şi n-ai fi izbândit. Cărţile erau făcute:
ce rost a mai avut să te baţi?!
ARGETOIANU: Hai să-ţi
spun o poveste cu tată-meu, Generalul. La nişte manevre pe câmpul
Malmaisonului, vine în inspecţie însuşi Principele.
MITIŢĂ: Bătrânul
Carol…
ARGETOIANU: Viitorul
bătrân... Pentru a-l flata pe Domnitor, ştiut nemţofil, comandanţii de companii
îl denunțară pe tată-meu că aplică regulamentul franțuz… și nu pe cel nemțesc!
Numai că tată-meu, în prezența Principelui, sosit să verifice ”denunțul”,
manevră tot după regulamentul franțuz. Principele îi făcu observaţie, dar
tată-meu continuă manevra conform regulamentului nou. Atunci Principele se
repezi cu calul asupra lui tată-meu şi strigă în faţa frontului, în
franţuzeşte:” E o ruşine pentru un căpitan
să nu-şi cunoască
regulamentul! Îl veţi pedepsi cu
48 de ore arest şi veţi face un raport în care îl veţi
scoate din activitate ca incapabil!” Între timp, Principele fu pus la curent că
regulamentul se schimbase de curând,
singurul care procedase corect fusese tată-meu şi dete poruncă să fie
revocat ordinul. Dar tată-meu îşi prezentă pe loc demisia şi, în ciuda tuturor
insistenţelor, chiar a Principelui însuşi, îşi sfârşi o carieră ce se anunţa
dintre cele mai eclatante.
MITIŢĂ: L-am cunoscut
pe bătrânul dumitale: era ca un brad…
ARGETOIANU: Eu sunt
catâr, ca taicu... Să fi stat la băi la Franszensbad, unde în tinereţe mă ducea
mumă-mea… și să fi răcnit de peste deal?! M-a tras aţa în vâltoare!
De afară se aud zgomote: un geam sau o uşă izbită. Mitiţă
ciuleşte urechi-le: sare în picioare.
ARGETOIANU (calm): Nu te speria, Mitiţă: până la miezul
nopţii mai e…! Iosef! (”Feciorul” apare
în prag.) Iosef, ce se aude afară?
Iosef, somnambul, iese. Revine imediat.
IOSEF: O pisâcă răsturnă un înger de ghips, conaşule! (Iese fără să i se spună.)
ARGETOIANU (lui Mitiţă): Nu-ţi fie teamă: nu vin
înainte de miezul nopţii! (Mitiţă rămâne
totuşi în picioare.) Şi mai ia o vişinată! (Îi umple, din nou, paharul. Îl privește fix.) Oleacă aduci cu Titu
Maiorescu… mai ales la sprânceană! Ce om și conu’ Titu…! Ținea un curs, Istoria filozofiei, la Facultatea de Litere.
Cursul începea la şase seara, dar sala era înţesată cu două ceasuri înainte!
Veneau atâtea cucoane, încât noi, cei mai tineri, stam pe ferești… ca cucii pe
arac! Am fi stat şi-n limbă, numai să nu pierdem un cuvinţel al maestrului!
MITIŢĂ: Tată-meu
zicea că logosul lui Maiorescu era o nebunie pe capul Bucureştiului.
ARGETOIANU: Numai că,
atunci când l-am cunoscut pe omul
Maiorescu, şi l-am cunoscut destul de bine, am fost chiar amici politici, mi
s-a părut mai degrabă prăfuit... Așa e omu’: sare ca un leu și cade ca o
balegă…
Din nou, zgomot afară. O uşă trântită. Zvon de paşi.
ARGETOIANU: Iosef!
Iosef nu apare decât peste câteva momente. Mitiță e gata
să ţâşnească din nou în picioare.
IOSEF (fără să fie întrebat): Mesiu, vântu’
trânti oblonu’ mare di la poartă! (Dispare.)
ARGETOIANU: Stai
liniştit, Mitiță: mai e oleacă până la miezul nopţii... Mai ia o vişinată! (Îi toarnă în pahar. Mitiţă, cu mâinile
tremurânde, apropie paharul de buze.)
MITIŢĂ (mahmur): Bună
coane… dar tare!
ARGETOIANU: Lvezile
de la Işalniţa…
MITIŢĂ: Breasta…
ARGETOIANU: Breasta,
da, da! Se duc şi ele… S-a dus o lume…Totul trece, Mitiţă… (Arată spre fundul încăperii.) După mine
nu mai rămâne nimic. Toţi prietenii şi duşmanii mei, laolaltă, sunt cu toții
umbre. Şi Nicu Filipescu, şi Marghiloman, şi Iorga. Averescu, Brătianu,
Maiorescu… (Arată rafturile.) Am
adunat tot ce am găsit mai de preţ într-o viaţă: tablouri, sculpturi şi, mai
ales, cărţi. Le-am pus la un loc, ca să nu se mai obosească tovarăşii să le
caute. Pentru ele cer îndurare!
MITIŢĂ: Se duc ei
oameni… dar cărţi…
ARGETOIANU: Am
învăţat să iubesc obiectele de valoare de la conu’ Mihalache Kogălniceanu, care
a avut trei patimi: ţara sa, femeile altora şi lucrurile de artă. Ultima lui
pasie a fost Siţa Grădișteanu, o toantă, numai că el o iubea la nebunie. Dama
îl înşela, se certau straşnic, după care se împăcau urgent. Ultima oară, Siţa o
făcuse lată, şi nea Mihalache o rupsese definitive cu dânsa… pentru o
săptămână! Apoi, conul îi scrie o
epistolă înflăcărată de şaisprezece pagini, în care îi cere, în genunchi,
iertare. Fufa îi răspunse în taină… ce știa Bucureştiul: “Si tu ve venirvene,
si non, non !”
MITIŢĂ (crispat, cu urechea spre ușă): Ha-ha!
ARGETOIANU: Eram
copil când m-a dus la conu’ Mihalache unchiul meu, Grigore Argetoianu, care îl
vizita de trei-patru ori pe săptămână. Când l-am cunoscut eu, conu’ Mihalache
era un bătrân buhăit, îmbrăcat neglijent, cam
pe drojdie”. Vorbea mult, iar contrastul dintre vioiciunea duhului şi
prăbuşirea trupului era jenantă. Aveam mereu impresia că aud un glas de dincolo
de mormânt. Atunci era furios împotriva lui Brătianu, care refuzase să-i
cumpere pentru a treia oară colecţia de tablouri: de două ori i le cumpărase
fără să le ridice însă, dar a treia oară Vizirul spusese: “Destul!”
Din nou zgomote afară. Mitiţă, parcă mai liniştit.
ARGETOIANU: Tot
vântul… Mai ia o vişinată! (Îi umple
paharul.)
MITIŢĂ (ameţit): Da, da…de Breasta… de
Işalniţa…
ARGETOIANU: Apropo de
Breasta şi de miezul nopţii: Ți-am povestit de Pera Opran şi de fiica lui,
Elisa? Din încrucişarea dintre o sfântă şi un zănatic, cum a fost Pera, a ieşit
o fiinţă urâtă dar, ca spirit, fermecătoare. Fata ducea o viaţă absurdă: se culca între cinci
şi şase dimineaţa, dormea toată ziua şi se scula la şase seara.
MITIŢĂ: Şi când
Dumnezeu… mai mânca?!
ARGETOIANU: La opt
seara şi la unu dimineaţa. Nu era lucidă decât noaptea. Mumă-mea îi era atât de
devotată domnişoarei Opran, încât de câteva ori pe an, la noi la Breasta, unde
domnişoara Elisa venea numai pe vremea Lunii!... dar cel mai ades la ea, la
Işalniţa, stăteau împreună “să treiere” până la patru-cinci dimineaţa. (Mitiţă aruncă tot mai dese priviri
pendulei.) N-o să uit niciodată odaia cu arme, unde mă culca mumă-mea în
escapadele de la Işalniţa… Pe păreţi erau puşti, iatagane, arbalete albaneze cu
ţevi subţiri, de cremene, sau puşti turceşti cu plăselele înflorate. Alături, o
masă imensă, rotundă, zugrăvită cu chipuri de sultani. Mama şi domnişoara Opran
“treierau”în salonul de alături, iar eu, în mijlocul armelor şi al poveştilor
groaznice cu turci şi tătari pe care mi le închipuiam, stam în pat cu ochii
închişi. Dimineaţa, mama mă găsea suspinând…
(Se ridică, brusc.) Acum du-te, Mitiţă…
De afară, un mic zgomot.
MITIŢĂ (crispat): E vântul…
ARGETOIANU: E…încă
vântul! (Îl împinge uşor, spre ieşire.)
MITIŢĂ (înnecat): Coane, fii cu grije…
ARGETOIANU: Mitiţă,
eu şi Destinul suntem amici vechi. Ştii cum e prietenia: când o alintare, când
o păruială…(Împingându-l încet, ajung
lângă uşă.)
MITIŢĂ (îngaimă): Rămâi cu Dumnezeu, coane!
ARGETOIANU: Du-te cu
Dumnezeu, Mitiţă!.
Mitiţă iese. Argetoianu se întoarce în mijlocul odăii. Ia
de pe masă o carte, o desface fără s-o privească, o aruncă la loc. Priveşte
pendula: e aproape doisprezece. Se lasă încet, greu, în fotoliu. Îşi acoperă
picioarele, cu un pled. Micşorează lumina lămpii. În odaie se aşterne o
penumbră vâscoasă. Câteva clipe de tăcere întunecată… De afară, inconfundabil,
vântul. Apoi, un oblon izbit. Din nou linişte. Apoi, bătăi puternice în
uşă.
ARGETOIANU (fără să se ridice): E deschis! (Liniște.) Vreți să-mi pun singur
cătușele?! (Se ridică: se duce spre ușă.)
Bă, dar tari mai sunteţi voi, comuniştii, dacă vă e frică de un moş băşinos ca
mine!
SCENA 2
Scena goală. De
afară, cor bărbătesc izbucnit din:
DIFUZOR: Partidul meu
iubiit…mândriiia meaa…
Te cânt părinte draag…din toată
inimaa!
VOCEA LUI ARGETOIANU
(venind dincolo de pereţi): De doi
ani putrezesc în celula asta şi nici măcar nu mi se spune de ce! Judecaţi-mă
după legea voastră! Condamnaţi-mă. Executaţi-mă! N-aţi fi primii şi n-o să fiţi
nici ultimii: naţia asta are bunul obicei ca să-şi execute înaintaşii! Aşa, ca
să se ducă dracului tot… Şi eu am fost
ministru de Justiţie, şi-n vremea mea s-a atârnat în ştreang. Însă… niciodată,
nimeni n-a fost executat prin putrezire!
DIFUZOR: Cu primăvara
ta…se-nalţă ţara meaa
Spre slaaava ta…spre slaaava
taaa!
SCENA 3
O cameră de anchetă. Mobilier simplu, rudimentar. La
masă, Anchetatorul. În picioare, Argetoianu. Alături, în faţa unei maşini de
scris ca o batoză, Grefierul.
ANCHETATORUL:
Inculpatul să ia loc!
ARGETOIANU (se aşază): Vă mulţumesc, domnule
Anchetator. După doi ani de putrezire aflu, în sfârşit, că sunt inculpat! E o
zi fastă a vieţii mele. Eu respect legea şi pe oamenii ei: am fost ministru în ţara
asta de vreo douăzeci de ori, sub trei regi, și nu pot accepta să fiu tratat ca
un animal!
ANCHETATORUL: Vi se
satisface cererea: veţi fi judecat. Numele şi prenumele!
DIFUZOR (filtrat prin pereţi, dar viguros): Draag
partid, paartid biruitoor !
ARGETOIANU:
Constantin I Argetoianu.
GREFIERUL (loveşte clapele, ca pe fasole): …
Ar-ge-to-ia-nu...
ARGETOIANU: După
certificatul de naştere mă numesc Ion I Argetoianu, numai că… unchiul meu,
generalul Nicolae Haralamb, s-a obligat să mă declare în locul lui taică-meu,
la Starea Civilă. Cam cherchelit, mi-a uitat pe drum numele şi m-a declarat…
Ion!
GREFIERUL (după ce rupe foaia): Ion I
Ar-ge-to-ia-nu .
ARGETOIANU: În toţi
anii de şcoală, dar şi în diplomaţie, m-am numit Ioa. Abia târziu am redevenit
Constantin.
GREFIERUL (rupe din nou foaia): Con-stan-tin…
ANCHETATORUL (răcnet): Marş afară, idiotule: n-o să
pierd o zi întreagă ca să scrii tu un nume! (Îl împinge de pe scaun şi se aşază în locul lui.) Treci
în capătul coridorului şi nu te mişti de acolo, ‘nţeles?
GREFIERUL (drepţi!): ‘nţeles, tov maior!
DIFUZOR: Draag
partid…paartid biruitoor!
ANCHETATORUL: Dacă
Dumnezeu însuşi apare, îl saluţi regulamentar, dar îl opreşti şi-i spui: Îmi
pare rău, dar tov’ maior e în anchetă!
GREFIERUL: Tov’
comisar, cu tot respectu’… e o problemă!
ANCHETATORUL: Ce... problemă, idiotule?!
GREFIERUL: Dumnnezeu nu s-ezistă!
ANCHETATORUL: De unde știi, prostane?!
GREFIERUL: A spus tov’ colonel la cursu’ scurt!
ANCHETATORUL: Gura…
și marş la post! (Grefierul salută şi
iese. Alt ton.) Ce mai faceţi, domnule Argetoianu?
ARGETOIANU (spre locul unde dispăruse grefierul):
Omul n-are nici o vină: cum vă spuneam, de chestiunea cu numele e vinovat
unchiul meu…
ANCHETATORUL: …
Nicolae Haralamb, frate vitreg cu bunicul dumneavoastră, Otetelişanu… Un om
plin de farmec, întotdeauna îmbrăcat elegant, un dandy…
ARGETOIANU: … mereu
cu o pasie, pe care nu o ascunde, dimpotrivă… Dar de unde ştiți?!
ANCHETATORUL: Dacă
aveți nevoie de un ghid pentru viața dumneavoastră… eu sunt ăla!
ARGETOIANU: Domnule,
dar viaţa mea e un labirint în care uneori şi eu mă pierd!
ANCHETATORUL: Și…
dacă tot a venit vorba de nume… să poposim în conacul de la Breasta, într-o zi
de primăvară târzie, în care a primit botezul creştinesc unicul fiu al jupânului
Ion Argetoianu şi al coanei Constanţa Argetoianu, născută Otetelişanu. (Se ridică: rămâne în picioare.) Alaiul
încă nu s-a întors de la biserică, unde pruncul a fost coborît, după datină, în
covata cu apă sfinţită, dar în salon masa sărbătorească e déjà întinsă şi
aşteaptă oaspeţii. (Spre masa… lipsă!)
Întinsă… pe dracu: mai flămânzi decât azi… și de când ne știm… n-am fost
niciodată! (Strigăt.) Elena!
Intră o femeie:
trece pe lângă Argetoianu, îl îmbrăţişază, şi se duce spre stânga mesei.
ANCHETATORUL: E
nevastă-mea: am reușit s-o angajez femeie de servici… ici!
ARGETOIANU (a văzut o stafie!): E… leită… Elena,
mătușă-mea Glogovanca!
ANCHETATORUL:
Dumnezeu a lăsat rudele să semene-ntre ele: e chiar strănepoata mătușii dumneavoastră!
Știe istoria Argetoienilor mai bine ca mine! Dar să nu pierdem vremea: prima
care s-a întors de la biserică e mătuşa pruncului, adică a dumneavoastră, Elena
Glogoveanu, născută Otetelişanu… Scundă şi îndesată, cu mâini şi picioruşe de
copil, e peste măsură de pedantă: mereu îmbrăcată în mătăsuri, cu podoabe
alese...
ARGETOIANU: Și… adoră
complimentele! (Spre femeie.) Ce bine
arătaţi şi azi, mătușă!
MĂTUŞA ELENA (întorcându-se): Eşti tre şarmant! Mersi
! (Se aşază.)
ANCHETATORUL:
Locuieşte într-o casă splendidă, cu aere de palat, în care poposeşte însuşi
domnitorul Carol de câte ori vine în
Craiova.
ARGETOIANU: Această
femeie ascunde o inimă oţelită şi o voinţă neînduplecată. Ceea ce nu se poate
spune la fel şi despre fiul ei, vărul meu Nicu Glogoveanu. Mărunt, ca şi dânsa,
dar îmbrăcat fără gust. (Anchetatorul
”trece” în Nicu Glogoveanu: se ridică și, cu paşi mari, absent, și se aşază
lângă mama sa.) Prost, calic şi antipatic…
MĂTUȘA ELENA:
Du-te-ncolo, răcane: mă murdărești! (Se
scutură pe haine.) Nu-i de-ajuns că te-am ținut în burtă vreme de nouă
luni… (Scuipă.) de m-am umplut de
scârbă?!
DIFUZOR : …se-nalţă
ţaara meeaaa!
ARGETOIANU: Văru-meu
va pleca la Paris, unde se va căsători cu domnişoara Philippon, fiica unui
modest profesor la care stătea în gazdă, spre disperarea mumă-si. Doamna
Glogoveanu mai are două fiice, care se vor căsători, una cu Mitiţă Bibescu, un nepot al lui Vodă, cealaltă cu un Miclescu din Moldova.
DIFUZOR: Spre slaaava
ta…spre sla-va-taaa!
ARGETOIANU (spre femeia de alături): Mătuşă-mea
Glogoveanca nu-şi suportă niciunul din cei trei copii, în schimb îl adoră pe
feciorul vitreg, Alexandru Glogoveanu, fiul soţului din prima căsătorie. (Anchetatorul își îndreaptă cocoașa ”de Nicu
Glogoveanu”: se ”face” solemn, mândru şi
triumfător ca un prinţ: coboară în sală
și sărută mânuşiţele doamnelor din primul rând. Apoi, se întoarce pe
Scenă.) Alexandru poartă pe un trup înalt şi zvelt capul lui Napoleon al
treilea. Elegant, simpatic şi prostănac, cântă foarte bine la clavir, jocă
prost cărţi, compune valţuri şi face datorii.
Anchetatorul-Alex Glogoveanu trimite bezele spre Sală. Se întoarce pe Scenă, se așază lângă mama sa vitregă,
care îi face loc cât mai aproape de dânsa: cu miere în priviri, îl pupă. Triptic în doi: Elena ”între” fiul vitreg și
fiul adevărat, întruchipați, pe rând, de Anchetator, care se mută, când în
dreapta, când în stânga femeii, luminându-și sau boțindu-și chipul.
ARGETOIANU: După
războiul din ’77 va demisiona din ofiţer de artilerie şi va muri ruinat la
moşia lui din Glogova, cu nostalgia lucrurilor frumoase din viaţa lui
aventuroasă, dar la căpătâi cu o jupâneasă urâtă.
ANCHETATORUL(Nicu): Halal mamă: pupă un bastard și
scuipă pe cel zămislit din carnea-i!
MĂTUȘA ELENA: Mai
bine nășteam un șobolan! Un șobolan am și născut: unu’ care s-a dus la Poliție
și m-a denunțat că trăiesc cu fiu-mi vitreg…
ANCHETATORUL: Vede
tot târgu’… De Crăciun tai porcu’… (Spre
sine.) cu ăsta, de Paști… îi vopsești ouăle… ăstuia. Și dacă te-am vârât în
denunț… e și că tu m-ai părât: cică am luat cu japca o curea de cinci pogoane
din domeniu statului… ce era partea mea de moștenire de la taicu… bărbatu-tu…
ce mai rămăse dupe ce i-ai dat tot ăstuia (Spre
sine.)… la care-i vopsești ouăle!
MĂTUȘA ELENA: Mârlan!
ANCHETATORUL: Viperă!
De-asta am ieșit prost și urât: m-am chinuit nouă luni în burta ta!
MĂTUȘA ELENA:
Denunță-mă!
ANCHETATORUL (Nicu): Cui?!
MĂTUȘA ELENA: Lui
Dumnezeu! (Cu scârbă.) Și Madarasz
era mai frumos!
ARGETOIANU: Madarasz
e un exemplar pleşuv, cu barbă căruntă şi cilindru cenuşiu. S-a angajat cu ani
în urmă la bunică-mea Otetelişanu, ca fecior, dar având mâini subţiri, îi tot
cădeau farfuriile din mână, încât bunicu-meu îşi dădu seama că avea fason de
boier şi, aflând că fugise din Ungaria în urma înnăbuşirii răscoalei lui
Kossuth, îl trecu din rândul servitorilor în cel al prietenilor. (Anchetatorul face o plecăciune spre Sală.)
Joacă bine şah şi vorbeşte stricat româneşte. Madarasz, spune: “brânză”!
ANCHETATORUL (Madarasz): Branza! (Râde.)
ARGETOIANU: Se va
însura cu o numită madam Farcaş care ţine un
pension de fete, o va nenoroci şi va muri uitat de toţi după 1880. Acum
suntem în anul de graţie 1871…
ANCHETATORUL (spre sine): Acesta e vestitul
dumneavoastră unchi, Nicu Haralamb… Mai sunt prezenţi: Vasile Obedeanu,
doctorul Drăgescu şi Costică Olănescu. Domnilor, poftiţi! (Se înclină de trei ori, semn că își asumă prezențele celor trei
amintiți.) Și… să nu-l uităm tocmai
pe Romeo Ratti! (Se mai înclină o dată:
va fi și Romeo Ratti.)
ARGETOIANU: Romeo
Ratti, profesor vestit, milanez autentic, muzicant remarcabil, de o inteligenţă
fină şi pătrunzătoare, dar şi cu o serioasă cultură franceză. A venit în
Craiova ca şef de orchestră al unei trupe de operă italienă… şi a rămas. E
profesor particular în mai toate familiile bune din urbe şi animator de
Cenaclu.
ANCHETATORUL (spre sine): Ce mai faci, bunicule? (Tot… el.) Bine. Dar ţie cum îţi merge? (Anchetatorul.) Am ajuns maior în Armata
Populară. O fi bine? (Ratti.) O dată
bine şi de trei ori rău! (Cu degetul
întins.. spre propriul piept.) Sunt supărat pe tine! (Anchetatorul.) De ce, bunicule?! (Ratti.) N-ai venit la înmormântarea mea… M-am tot uitat după tine,
dar nu erai printre cei trei din urma dricului! (Anchetatorul.) N-am putut să vin, bunicule: era iarnă, n-aveam palton. M-ai iertat, bunicule? (Se aşază la biroul-pian. Cântă: degetele pe dosare.)
Ich bien Nikolaus
Laus der Gute, Laus der Gute,
Mann von Pepita!
MĂTUŞA ELENA (evident excitată: se ridică): Romeo, o
polcă! (Din culise, o polcă.)
DIFUZOR: Se-nalţă
ţara meaaa!
Mătuşa Elena îl ia la dans pe Haralamb… adică tot pe
Anchetator!: “mătură”
salonul.
ARGETOIANU: Cel mai
bun dansator era alt unchi, nea Vasilache Obedeanu: bărbat frumos, elegant, cu
mustaţă albă, tăiată scurt, cu buze neastâmpărate… (Anchetatorul… plecăciune: ”intră” și în Obedeanu…) E mereu pe
drumuri, când la Bălceşti, când la Craiova, Romanaţi sau Oboga, unde are o
curea de moşie, a cărei recoltă…
ANCHETATORUL: … o
vînd la trei-patru negustori deodată…
ARGETOIANU: … dar pe
care izbuteşte să-i împace… după ce le toacă paralele.
MĂTUȘA ELENA: Și pe
mine, soră-sa, mă-nșelă o dată… da-l denuțai… și-l luară cu jandarii, fir-ar el
al dracului de gârlopan!… da’ le dădu de beut… și scăpă, canalia!
ARGETOIANU: Mucalit,
pişicher, a fost ofiţer în armata lui Amza… sau Omar-Paşa… A făcut tot războiul
Crimeii, după care a fugit de la turci şi s-a înrolat în armata română…
ANCHETATORUL (Obedeanu): … de unde tocmai demisionai!
ARGETOIANU:
Născocitor de afaceri, samsar, jucător de cărţi.
ANCHETATORUL (deget-țintă spre propriul piept): Sunt o
hahaleră! (Anchetatorul.) Și din ce
trăiești? (Obedeanu.) Sunt martor de
profesiune! (Anchetatorul.) Martor…
la ce?! (Obedeanu.) La orice. Vrei
să-ți tragi o curea de moșie la Balș, pe motiv că e moștenire de la tătâne-tău…
ce-a primit-o de la Banu’ Mihai pentru
fapte de vitejie? Io îs martor… c-așa e! Dar cel mai mult îmi plac denunțurile.
Vrei să te desparți de nevastă și să rămâi cu toată moșia? Îl denunț io… că-s
amantu’ ei… de când era-n scăldătoare! (Anchetatorul.)
Păi… asta-i Justiție?! (Obedeanu.)
Justiția nu e cucoana aia cu cântaru’ și legată la ochi?!
MĂTUŞA ELENA (încălzită, îşi face vânt cu evantaiul): Uf,
mă scoseşi din ţâţâni, Nicule!
ANCHETATORUL (Haralamb): Îmi închipuii c-o învârt pe
Bengeasca!
ARGETOIANU: Elena
Bengescu, o prietenă de-a mamei, o fiinţă excepţională… care, ca orice divă, va
muri tânără...
MĂTUȘA ELENA (spre Haralamb): Al dracu’ cu soru-ta…
adică cu subsemnata: mă învârți pe mine pănă fac spume… și te gândești la
Bengeasca! Las’ că-ți vâr io un denunț!
ANCHETATORUL (Haralamb): Ce denunț, soro?!
MĂTUȘA ELENA: Că l-ai
vândut pe domnitorul nostru Cuza! (Se ridică.Spre Sală.) Onorat auditoriu:
ăsta... ce-mi face scârba să-mi fie frate... îl trădă chiar pe prietenul şi
binefăcătorul său, Vodă Cuza… Daravela vine cam așa: amândoi fură colegi la
școala militară, împărțiră prima soldă și prima muiere. Când ieșiră
locotenenți, viitorul Vodă își ”trase” amicul în garnizoana lui… era sfetnicul și codoșul lui… îl trimitea cu
bilețele la multele lui dame… Numa’ că într-o bună zi merse cu scrisorica, nu
la fufa adrisantă, ci la Doamna Cuza… căreia-i turnă și alte denunțuri… (Se așază.)
ANCHETATORUL (Haralamb): Mă… pitpalac pă denunțu’ tău:
acuși apare Pheoni Grădişteanu… și-o s-o
învârt până-i cad jartelele!
MĂTUŞA ELENA: Nu
vine: are belele cu pămpălău’ de gineri-su… vai de mama lui: demisionă din
magistratură, unde-l băgase ta’su pentr-o juma’ de moşie… Nu era-n stare de
nimic: cică… îi dicta grefieru’, dar el nici măcar nu reuşea să repete! Nici să
mănânce singur nu era în stare. Îl îndemna soacră-sa: “Grigoriţă mamă, mestecă
bine să nu te înneci!”
ANCHETATORUL (Haralamb): Ce femeie coana Pheoni: numa’
muc şi sfârc! Ca zvârluga!
MĂTUȘA ELENA: Şi
nimeri ca ginere… tomnai pă Costică Olănescu! (Anchetatorul: plecăciune.) urât ca dracu’… şi pă deasupra,
fustangiu…
ANCHETATORUL (Olănescu): … însă foarte deştept… trebe
a recunoaște: m-am înapoiat de la Paris, inginer.
ARGETOIANU: Era gata
să obţină mâna mumă-mi…
MĂTUȘA ELENA (se ridică): … care, spre norocu tău… (Mâna la gură!) Scuze, domnule
Argetoianu!
ARGETOIANU: Nu-i
nimic, distinsă doamnă: în teatru și-n viață îl tutuiești și pe Dumnezeu!
MĂTUȘA ELENA: … îl
preferă pe Argetoianu. Să însură cu o Filipească, ajunsă ministru şi preşedinte
de Cameră... … și era gata s-ajungă prefect… dacă io nu-I înfigeam în boașe un
denunț… cum că trăiește cu soru’sa, Şaşuna Gârleşteanu.
ANCHETATORUL (Olănescu): Ei, și?! Și iapa mea: dacă o țesel și-i dau păru’ pe
spate…
MĂTUŞA ELENA: … arată
mai a femeie decât Şaşuna Gârleşteanu! Ultima oară când o văzui… în miezul
verii, avea în picioare un galoş şi-un şoşon… și, în jurul gâtului, în loc de
cache-nez, o pereche de izmene de-ale lui bărbatu-său…
ARGETOIANU: Tata…
când o găsea la noi, o scotea pe uşă-afară…dar ea intra pe fereastră!
MĂTUŞA ELENA: E-he,
da’n tinereţe… matracuca era amazoancă! Atunci tac-tu-i închina ode! Una, pe care-o ştia tot târgu’,
suna aşa:
Calu’ se duce,
suflă, bate, sare
Şaşuna-l
mângâie uşor pe spinare .
Apoi deodată
ea pe cal sări
Şi strângând
din pulpe, în galop porni!
Da’… fieșce ginere
își are ginerile de-l merită: papițoiu’ de Olănescu nemeri un ginere mai abitir
ca dânsul: pe doctoru’ Drăgescu: unu’ cu barba “a la Fra Diavolo “…
ANCHETATORUL (Dr[gescu): Madam Ileana: mă-nșeală
memoria sau, cândva, îți plăcea barba mea?!
MĂTUȘA ELENA: Îmi
plăcea… pă dracu!” Îmi jurai că mă iubești… deși-ți puteam fi mumă!... și îți
curgeau balele dupe Șașuna… de-ți putea fi bunică! Era gata-gata ca secătura
s-ajungă medic primar al judeţului... de nu-i înfigeam io un denunț... în care
scrisăi… ce știa tot târgu’: la penitenciarul din Bucovăţ pusă termometru-n
curu’ unui puşcăriaş dis de dimineaţă, şi pe la miezu’ nopţii să pomeneşte cu
un gardian, cioc-cioc la geam: “Dom doctor, i-l scoatem acum sau aşteptăm până
poimâine?”
ANCHETATORUL (Ratti: acorduri de pian): Tot ce e
frumos trece… Abia aștept să treacă și
simfonia asta cu miros de hazna… cu anunțuri… cu denunțuri… și alte pârțuri!…
ce se numește pompos ”Viață”… dar care nu e decât umbra unei umbre, cu care ni
se joacă alții…
MĂTUȘA ELENA (scuipă): Puah! Viața e doar un concurs
de dat cu șpițu-n ouă...
ANCHETATORUL (Nicu Glogoveanu): … cum îmi dai și mie-n
boașe, mumă…
MĂTUȘA ELENA: Nu-mi
zice ”mumă”: te-am ținut în burtă șapte luni doar pentru că Dumnezeu avea
nevoie de încă un netont care să tragă pe nas din aerul Lui!
ANCHETATORUL (Madarasz): Vieața e o branza… cat la
Lume: îți vari picioare in dansa… și ramai lipit… ca un șoarec in piftie!
MADAM ELENA: Tacă-ți
clonțu’, bozgore: acu’ îți vâr și ție-n cur un denunț!
ANCHETATORUL: Și ce
danunțam la mine, madam Ilona?!
MADAM ELENA: Orce…
numa dănunț să fie! O să te dănunț Dumnezeului tău că mergi în fieșce duminecă
la biserica Madam Dudu și te închini Dumnezăului nostru!
DIFUZOR: Am jurat că
ţara când ne va chemaa…
Inima şi viaţa ne vom daaa!
Anchetatorul se întoarce la birou, ”mătușa” dă să iasă.
ARGETOIANU (spre ”mătușă”): Sărut mâinile, doamnă!
Mă simt uimit și flatat a constata că îmi știți viața mai abitir ca mine
însumi!
MĂTUȘA ELENA: Cu
multă plăcere, domnule Argetoianu! Eu și soțul meu jucăm viața dumneavoastră ca
pe-o scenetă, de sărbători... E singurul lucru care ne mai face plăcere și ne îndeamnă să mai respirăm! (Ia mătura lăsată lângă ușă: iese.)
ARGETOIANU: Ai o
soție minunată! Nepotul lui Romeo Ratti merita un așa dar… L-am iubit mult pe
bunicul dumitale… pe care mama îl tot îndemna să mă-ndoape cu Chopin…
ANCHETATORUL: Și el
v-a adorat. Ca pe toată familia Argetoianu. Eraţi plecaţi demult din Breasta,
lucraţi deja în diplomaţie, bătrânul dumneavoastră tată era în amurg, dar
bunicul vă ducea dorul: pândea automobilele ce se opreau în faţa conacului…
Sosirile dumneavoastră erau sărbătorile vieţii lui: trăia doar pentru ele. Cât
eram copil, mi-a povestit sute de episoade Argetoianu. Le retrăiam împreună, ca
pe propria viaţă. Mai târziu, când am ajuns şi eu în București, v-am urmărit
fiecare pas. Nici nu era greu: gazetele vă vânau…
ARGETOIANU: Mai
spune-mi despre bătrânul Ratti!
ANCHETATORUL: Din
banii de meditaţii, din concerte şi cu sprijinul tatălui dumneavoastră,
bătrânul macaronar şi-a încropit o curea de moşie în coasta Brestei. Dar, spre
marea lui mâhnire, tatăl meu ne-a “tras” spre capitală. Bunicul a rămas singur,
la Breasta. S-a stins încet şi trist, ca o lumânare.
ARGETOIANU: Şi
dumneata, fiu de moșieri, ce cauţi printre proletari, domnule?!
ANCHETATORUL: Tata a
căzut în patima jocului de cărţi. Nici nu s-a răcit bunicul în mormânt, că
într-o noapte a pierdut moşia de la Breasta. Peste încă o seară nu mai aveam
nici casa din Bucureşti. A fost ghinionul sau norocul vieţii mele: acum eram lefteri,
deci…proletari! Mai mult… tata a avut inspirația să se-nscrie în Partidul
Comunist. Eu eram student la Drept şi am trăit ani de sărăcie lucie. Iar când,
după moartea tatei i-am găsit într-o valiză carnetul de membru de partid, am
realizat că mi se dădea o şansă. Eram omul zilei: avocat sărac, cu tată
ilegalist!
ARGETOIANU: Dar cu
bunic… moşier!
ANCHETATORUL (în şoaptă): Dacă s-ar afla, în cinci
minute aş fi preş de scări!
ARGETOIANU:
Vremurile-s putrede… iar grefierul ăla, afară, e o bombă în pălărie… Are
rost să-ţi pui zălog cariera şi viaţa… (Spre sine.) doar pentru un pachet de
oase?!
ANCHETATORUL: Aici e
Iadul, domnule Argetoianu. Dar… abia afară e Apocalipsa. Iar dumneavoastră
sunteţi un pacient ce ar avea nevoie urgentă de o operaţie…
ARGETOIANU: Acum
câţiva ani mi-am extirpat vezica…
ANCHETATOUL (nu-i arde de glumă): … însă eu vă întind
o aspirină! (Încet.) Ancheta asta e o
cacealma: orice aş scrie eu în dosarele astea blestemate, nu are nicio
importanţă. Pentru ei contează că aţi fost ”nașul comuniștilor”, şi nu veţi
primi mai puţin de douăzeci de ani de detenţie grea. Ați putea spera să primiți
numai zece, dacă… ați denunța pe cineva de talia domniei voastre! De pildă… pe
Maniu!
ARGETOIANU: N-aș avea
ce povesti despre dânsul: am băut amândoi un café… și-atât!
ANCHETATORUL: Ce
dacă?! Contează să pui pisica moartă în brațele altuia! Sau…puneți-o în brațe
lui Iorga… că și-așa-i mort! Sau lui… Antonescu!
ARGETIOANU: A zis la
radio… că tocmai fu împușcat… Ce țară e asta unde toată lumea denunță pe toată
lumea? Unde…
ANCHETATORUL: … și
găina denunță cu cotcodace… proaspăt oul când îl face! La noi, denunțul e
demult cărămida de la temelia piedestalului pe care stă doamna legată la ochi,
cu cântarul în brațe. Unii spun că părinții denunțului sunt oamenii din Fanar…
Însă… țăranul își denunță vecinul boierului, boierul pupă ciuboata lui Vodă
și-și denunță megieșul, candidații la Domnie pupă ciubota sultanului și-l
pârăște pe Vodă… De câte ori nu s-a strigat pe Dâmbovița: ”Mazâlk”?! Înainte…
îmi plăcea să colind munții și câmpiile patriei… Porneam pe jos… ca să nu mai
simt blana de șobolan… Acum… evit pajiștile: din orice floare de câmp pe care,
din greșeală, o calc… se poate ridica un denunț…
ARGETOIANU: Lângă ușa
de ministru, se aduna șir lung de pârâcioși… N-am primit pe niciunul,
niciodată! Nu vreau să pun pisica moartă-n ograda nimănui… fie el și dușman…
darămite prieten! N-aș mai putea respira…
ANCHETATORUL: Vă înțeleg foarte bine, domnule
Argetoianu. Dar atunci… tot ce pot să
fac pentru dumneavoastră e să vă îndulcesc aceste zile de anchetă. Am să găsesc
pretexte ca s-o lungesc cât mai mult. Voi cere să fiţi dus la infirmerie. E un
loc mai blând… (Scoate din geantă,
alimente.) Vă rog să le mâncaţi aici, în faţa mea!
ARGETOIANU (dă la o parte merindele): Dacă îmbuc doar jumătate… crăp pe loc: de doi ani
postesc… cu voie, fără voie: Marie Jeanne s-a dus în audiență pân’ la Moscova
să-mi dea măcar dreptul la pachet… Degeaba. În ăștia doi ani de când zac la
Sighet am învăţat acest trup să nu ceară nimic în afară de mormânt!
ANCHETATORUL: Ce
greşeală că v-aţi întors în țară!
ARGETOIANU: Nimeni nu
se poate împotrivi Destinului. Restul… sunt amănunte. Dar… totul trece. Să nu
fim trişti, prietene: ce-mi oferi dumneata și consoarta dumitale e mai mult
decât o binecuvântare. Azi am fost, după multă vreme, fericit: mi-ați dăruit
cel mai frumos ceas al vieţii mele. Pentru asta îi mulţumesc lui Dumnezeu: mi-a
dat încercări grele, dar mereu mi-a scos în cale prieteni! (Răsufă greu.)
ANCHETATORUL (șoaptă): Să nu vă speriaţi… (Răcnet.) Grefier! (Omul apar în prag.) Du acuzatul în celulă! Executarea! Şi mai
pune-i o pătură: vreau ca mâine să mai am pe cine scărmăna! (Semn scurt, prietenesc, spre
Argetoianu.)
DIFUZOR: Spre slaava
ta…spre-sla-va-ta!
SCENA 4
Același birou…
ANCHETATORUL (răcnet): Spune tot, Argetoianu, că te ia
mama dracului! (Încet.) Scuzați-mă, domnule Argetoianu! (Normal.) Azi ce scriem la dosar, domnule
Argetoianu?
DIFUZOR: Coolo-n
vale-n pooieniţă, paşte calu’ lu’ Gheorghiţă !
ARGETOIANU: Sala
Clubului Liedertafel, gătită festiv pentru marele Congres al Partidului
Conservator din ‘915. Bătaie mare între facţiunea lui nea Sandu Marghiloman,
prezidentul în funcţie, şi ceata rebelă a lui Nicu Filipescu. Eu, deşi
simpatizez adânc cu nea Nicu, trec drept un imparţial, aşa că sunt investit să
organizez Congresul. Am o singură mare ocupaţie: cum să-l organizez atât de
imparţial…
ANCHETATORUL: … încât
să iasă ai noştri!
ARGETOIANU: Am de la
început o problemă: nea Nicu, ca de obicei, face fiţe: că lui nu-i trebuie
şefia Partidului, că pentru el doar principiile şi binele partidului contează…
Aşadar, grupul nostru n-are candidat ! N-ai candidat…
ANCHETATORUL … n-ai
şanse!
DIFUZOR: Ş-aide
mândruţo, ş-aide mândro…
ARGETOIANU: Reuşesc
să-l conving pe venerabilul Iancu Lahovary să fie candidatul nostru. Planul meu
e simplu: într-o bătălie cine ocupă primul poziţia, ăla câştigă. Aşa că am o
prioritate: s-avem noi prezidentul şedinţei .
ANCHETATORUL: Şi cine
să fie prezident decât candidatul nostru?!
ARGETOIANU: Întocmai.
Trimit trăsura după el la patru dimineaţa, îl smulg din aşternut şi-l
plantez sus, la amvon. (Spre locul unde moţăie Iancu Lahovary-Iosef.)
La cinci era în şa. Aici şi-a băut cafeluţa.Uite-l cum cucăie…ca o cloţă! (Capul prezidentului cade, se ridică.)
Hopa…sus! Aşa! Iar pe primele două rânduri din faţă sunt oamenii noştri ! La
şase fix erau pe poziţii. Când s-au trezit mârtanii lui Marghiloman, pe la opt
şi ceva, n-au avut decât să se aşeze în rândurile din spate. Acum sunt nervoşi,
dar… cine se scoală de dimineaţă…
ANCHETATORUL: …lângă
prezidiu ajunge!
DIFUZOR : … ş-aide
mândruţo mândra mea!
Marghilomani și filipescieni: pot fi folosiți spectatori!
Cei din spate aruncă cocoloașe de hârtie în creştetele celor din primele
rânduri care, ca orice armată disciplinată, rezistă şi nu răspunde la
provocări. În buza scenei, Nicu Filipescu-Mitiță şi Argetoianu vorbesc în şoaptă.
ARGETOIANU: Nici o
grijă, nea Nicule, mergem după plan!
Face semn celor două rânduri care, brusc, încep să se
fluidizeze: camarazii ies unul după altul, ca un şarpe viu, în lateral, iar în
locul lor un alt şarpe viu de combatanţi proaspeţi ocupă “tranşeele”! Schimbul de “gărzi” se face rapid
şi ordonat în doar câteva clipe!
NICU FILIPESCU (urmărind rotaţia): Ce e asta?!
ARGETOIANU: Schimbu’
întâi l-am trimis la pişare. Băieţii au ocupat poziţiile la ora şase punct…
şi-acuşi bate de nouă.
Şi prezidentul face semne disperate spre Argetoianu!
NICU FILIPESCU Ce
vrea?
ARGETOIANU: Îl arde
şi pe el beşica… dar n-are decât să facă pipi-n buzunar! Dacă lasă o clipă
locu’ liber… ne-am ars: imediat năvăleşte Marghiloman!
NICU FILIPESCU: Numai
să mai reziste nenea Iancu…
ARGETOIANU: Rezistă!
Pare năruit, dar moşu’ e tare! Numai de-ar rezista băieţii din faţă! Totul e să
nu izbutească Marghiloman să ajungă la pupitru!
NICU FILIPESCU (cu ură): Îl toc!
DIFUZOR: Gaarofiţa
s-aa uscaat…
ARGETOIANU: Îl ştii
pe nea Nicu? Elegant, deştept, orator fără pereche, pare omul cel mai calm. Dar
când simte miros de “sânge”… pe loc devine leu! O dată-l vezi că-şi muşcă
mărunt mustaţa, se înroşeşte ca un batic ucrainian şi se repede cu bastonul
înainte. (Spre Filipescu-Mitiță.)
Rogu-te, nea Nicule, că te ştiu aprig: ţine-ţi cumpătul. Las’ pe mine, totul e aranjat. Dacă ne ajută
Sfântul, izbândim sigur. Dă, Doamne!
DIFUZOR: Caalu lu
Gheorghe a scăpaat!
În primele rânduri, mişcare de trupe: cei de ”la pişare”
se reîntorc pe poziţii. Marghilomani din spate profită de situaţie şi sar în
primul rând. Nicio şansă: sunt expulzați imediat.
UN MARGHILOMAN
EXPULZAT (îşi perie hainele): Ruşine!
Mârlani de Dâmboviţa…
FILIPESCIAN (vioară!): … foaie verde foi ca viţa!
DIFUZOR: Ş-aide
mândruţo!
MARGHILOMAN : De o
mie de ori ruşine! V-aţi proţăpit înnadins acolo!
FILIPESCIAN: Tu-ţi…
MARGHILOMAN:
Nu-njura, mocofane… că te ia mama dracului!
FILIPESCIAN: Tu-ţi
beai cafeaua pe verandă când noi eram deja aici, pe metereze! La galere! Nu mai
e loc, vrei să te ţin în poală?!
MARGHILOMANII (cor): Huooo! (Potop de confetii.)
DIFUZOR : … ş-aide
mândruţo mândra mea!
ARGETOIANU (îl expediază pe Filipescu): Du-te, nea
Nicule: începe balamucu’!
Nicu Filipescu
pleacă şi se aşază chiar în primul rând.
ALEX MARGHILOMAN: Protestez pentru lipsa liberei circulaţiuni a
persoanei!
ARGETOIANU: Se
circulă, nea Sandule. Dar… oamenii şi-au ocupat locurile mai devreme!
ALEX MARGHILOMAN: Onorabilul Sandu Marghiloman, ca
şef al Partidului, era de drept să
prezideze şedinţiunea. E funcţiunea mea
şi vreau să mi-o exercit! (Dă să rupă
rândurile şi să iasă în faţă. Dar “zidul” filipescian, îl “scuipă” înapoi.)
Acuma ce zici, Argetoianu?
ARGETOIANU: Nea
Sandule, ştii că te iubesc, dar…
regulamentul scrie negru pe alb, citez: “Şedinţele vor fi conduse de
acel deputat sau senator ce se află în
situaţiunea de gazdă. Or, domnul Iancu Lahovari este prezidentul Clubului ai
cărui oaspeţi cu onoare suntem…
ALEX MARGHILOMAN: De ce n-aş conduce eu?!
ARGETOIANU: Pentru că
domnul Lahovari a fost primul care a ocupat scaunul de prezident al acestei onorabile adunări. În
plus, onorabilul Iancu Lahovari e şi decanul nostru de vârstă.
UN FILI PESCIAN: Asta înclină definitiv
balanţa!
UN MARGHILOMAN: Ba o
înclină pe mumă-ta!
ALT FILIPESCIAN: Ba pe mă-ta… că-i de la Vaslui!
Vacarm. Un alt potop de cocoloaşe prăvălite peste
creştetele filipescienilor.
ALEX MARGHILOMAN (roşu): Hoţie! În semn de protest ne
legăm batistele de braţ!
Fiecare marghiloman îşi leagă batista în jurul braţului.
UN FILIPESCIAN: Legaţi-vi-le de… (Gest indecent.)
LAHOVARI (spre tabăra sa): Şi pe mine mă trece…
m-aş duce unde aţi fost şi voi! Lipsesc numai olecuţă! (E gata să coboare de la amvon.)
NICU FILIPESCU (răcnet,
sus bastonul!): Nici măcar o clipită! Rămâi pe loc!
Bătrânul, cu evident regret, se aşază.
ARGETOIANU (prezidentului): Hai, nea Iancule, pe
cai că ne prinde ploaia!
Lahovari se ridică greu, din cauza beşicii, dar pare că
din pricina răspunderii ce îl apasă...
LAHOVARI: Să lămurim
dacă domnul Pariano, deputat de Constanța, e sau nu demisionat!
NICU FILIPESCU: Nu să există demisie, parol!
ALEX MARGHILOMAN: Avem aici o Rezoluţie cu
declaraţia olografă şi demisia în
original!
NICU FILIPESCU: Demisia şi-a înaintat-o, dar nu
s-a aprobat: între timp omul s-a răzgândit!
ALEX MARGHILOMAN: O demisie înaintată e ca o fată
mare: o dată… şi nu mai e! Ştim cu toţii că voiţi a-l păstra Pariano pentru un
vot în plus!
UN MARGHILOMAN (flutură o hârtie): Iaca Rezoluţia!
Marghilomanii prind, cu toţii, de marginea Rezoluţiei şi
o flutură, ca pe un stindard. Un filipescian se repede, înşfacă foaia, o
mototoleşte şi… o înghite. Filipescienii aplaudă excitaţi.
MARGHILOMANI (uimiţi şi revoltaţi): A halit …
Rezoluţia!
ÎNGHIŢITORUL (îşi bombează burta): Iaca-n maţe: îi
mai trebuia niţică sare …
Un marghiloman îşi pune batista în jurul degetului:
stindard de luptă.
ALEX MARGHILOMAN (ca din gură de şarpe): La ataaaac!
Bătăi în doi şi-n grup. Nicu Filipescu îşi conduce trupa
cu bastonul prin aer.
NICU FILIPESCU: Pe ei… pe mama lor!
DIFUZOR: Ş-aide
mândruţo!
Prezidentul agită în zadar clopoţelul: îşi pune capul pe
marginea mesei şi, liniştit, adoarme.
ARGETOIANU:
Fraţilor,opriţi-vă! (Dar cu dreapta trage
o scatoalcă peste ţilindrul unui marghiloman.) Fraţilor, să ne păstrăm
cumpătul! (Încă un ţilindru de
marghiloman cade sub lovitura sa.) Suntem camarazi din acelaşi partid!
Suntem de-ai noştri! (Cad încă doi
ţilindri.)
Un filipescian se repede spre Mişu Marghiloman, fratele
şefului Partidului, şi-l muşcă de ureche. Cel muşcat ţipă ca din gură de şarpe,
încă sub povara agresorului,care nu-i slăbeşte urechea. Argetoianu soseşte în
goană şi-l scapă pe cel agresat.
AGRESORUL: Seau pe
el: e Mişu Marghiloman, fratele lu’ … frate-su!
ARGETOIANU: Dar e
de-al nostru, neică! E turbat contra lu’ frate-su. E cel mai aprig filipescian! (Se
apleacă lângă victima care se zbate pe podea.)
AGRESORUL (plecăciuni în faţa victimei): Scuze-moa,
neică! (Îl ajută ceremonios să se ridice,
îl perie, îl mângâie. Îl pupă. Pare gata să-I pună urechea la loc.)
MIȘU MARGHILOMAN (”Mătușa Elena”… cu musteața de rigoare!):
Vreau a face un denunț!
ARGETOIANU: Și pe
cine vrei să denunți, stimabile?
MIȘU MARGHILOMAN: Pe
dumnealui! (Deget țintă spre Alex
Marghiloman.)
MARGHILOMANI (în cor): Dar e frate-tu!
MIȘU MARGHILOMAN: Și
ce dacă?! Amicus fratre sed magis amica verita! Mărturisesc, cu rușinea
aferentă, că la alegerile trecute, cănd stimabilul Marghiloman, recte
frate-miu, poftea, ca și azi, șefia partidului nostru, în nemernicia mea l-am
ajutat să falsifice listele…
ARGETOIANU: Adică…
cum să… falsifice listele?!
MIȘU MARGHILOMAN:
Io-n pesoană am venit cu semnăturile a patrujdoi de cetățeni… care, chipurile,
susțineau sus și tare candidatura lu’ frate-miu! Or… pe cetățenii cu pricina îi
durea-n cot de nestimabilul: i-am luat de pe lista de plata fonceriei, cu
adresă și semnătură!
Marghilomanii, excitați, fac semen obscene spre Mișu și-l
scuipă. Câțiva filipescieni, din contră, sar șă-l șteargă de scuipați: îl
pupă.
MARGHILOMANI: Unu ca
ăsta l-a vândut pe Domnul nostru Iisus Cristos!
FILIPESCIENI: Huooo!
Cele două tabere pornesc furioase una spre alta: berbeci!
DIFUZOR: … a scăpaaaat!
ARGETOIANU (în
mijlocul tămbălăului. Spre Anchetator): Asta e curată bumbăceală! N-a fost
chiar aşa! (Dintr-o dată încântat.) Ba…
aşa a fost!
LAHOVARI (trezit): Suspendez şedinţiunea! (Agită clopoțelul.)
ALEX MARGHILOMAN: E scandalos, Argetoianu!
Facţiunea mea se retrage de la Congres!
MARGHILOMANI (agită bastoanele): Plecăm!
FILIPESCIENI: Adio
şi-un praz verde! Huooo!
DIFUZOR: Gaarofiţa
s-aa uscaat!
LAHOVARI (clopoţelul): Să fim calmi, domnilor! (Adoarme din nou.)
Trupa lui Alex Marghiloman iese din sală. Imediat,
filipescienii se lăfăie pe locurile
libere.
ARGETOIANU: Dom’
prezident, să votăm!
FILIPESCIENI (cor): Hai la vot, să le-o tragem peste
bot!
LAHOVARI (trezit): Da, da, la vot!
MIŞU MARGHILOMAN : Propun ca preşedinte al
Partidului nostru pe domnul Nicu Filipescu!
NICU FILIPESCU: Cu regret voiu a spune că nu pot
pentru ca să acceptez: duşmanii noştri politici ar clama că Filipescu l-a dat
jos pe Marghiloman ca să se cocoţeze el în locu-i!
MIŞU MARGHILOMAN:
Insistez, nea Nicule! Ți-o cere un Marghiloman: Fii prezidentul nostru! (Se ţine încă de ureche, dar e braţ la braţ
cu agresorul său, acum cel mai bun amic!)
NICU FILIPESCU (ferm): Îl propun ca prezidente pe distinsul Iancu Lahovari!
LAHOVARI (din nou trezit): Ce e? Ce e?
ARGETOIANU: Ai fost propus ca prezident, stimabile!
LAHOVARI (resemnat): Dacă Partidul o vrea …
FILIPESCIENI (în cor): O vrea! O vrea! Hai la vot!
Onorabilii trec în grabă prin faţa urnelor. Între timp
prezidentul adoarme, din nou.
ARGETOIANU (în faţa adunării): Rezultatul votului
este următorul: Domnul Iancu Lahovari a fost ales în unanimitate ca şef al
Partidului!
SALA: Trăiască !
LAHOVARI (trezit de urale): Ce să-ntâmplă?!
ARGETOIANU: Nimic,
distinse: tocmai ai fost ales preşedinte al Partidului Conservator!
DIFUZOR: … lui
Gheorghe-a scăpat!
Evident enervat,
Anchetatorul deschide uşa.
ANCHETATORUL:
Grefier, de unde vine muzica asta idioată?
VOCEA GREFIERULUI:
Din difuzor, să trăiţi!
ANCHETATORUL: Marş şi
leagă urgent calul ăla blestemat, că vin peste el şi-i ia mama dracului, şi pe
el, şi pe…
ARGETOIANU : …
Gheorghiţă.
ANCHETATORUL:
Executarea!
Grefierul iese, precipitat.
SCENA 5
Același decor. Mai încolo, o trăsură de început de secol…
ARGETOIANU: Cine n-a
prins plimbările la Şosea nu ştie ce înseamnă farmecul Bucureştiului de la
sfârşitul secolului nouăsprezece. Trăsurile plecau chiar de lângă Teatrul
Naţional. Uite, în fundal se vede firma Broft. O birjă de lux, cu două perechi
de cai, aşteaptă lângă caldarâm. Sus, pe capră, nemişcat, muscalul Mişca. E
cel mai glorios dintere muscali. Era întotdeauna un Mişca. Dacă murea
unul, altul îi lua locul. Spân, în caftan lung de catifea neagră, încins cu un
brâu multicolor; căciula pe ureche.
Pe lângă trăsură trece un domn în melon, cu baston de
abanos.
MIŞCA (Iosef:
încremenit pe capră): Trăiţi, căcănaş, plimbare şosea? (Liniște.) Săru’ mâna, coniţe, plimbare
şosea? (Trage de hăţuri.) Pru-pru-pru
! Bitfoiu duşi mati, Baris! (Nechezat. Apare Domnul-Mitiță, la braț cu o Doamnă,
”mătușa Elena”.) Trăiţi, căcănaş!
Tur şușea?
Domnul pune un
picior pe scara caleştii.
DOMNUL: Doi poli?
MIŞCA (clatină din cap): Puţin, căcănaş! Trei
poli… negreşit!
DOMNUL: Doi poli
jumate?
Mişca face semn: sus! Urcă mai întâi Doamna, ajutată de
Domn, care ocoleşte
trăsura şi urcă pe partea cealaltă.
MIŞCA: Brrr! Diii!
Caleaşca porneşte la trap. Imagini ale Bucureştiului
vechi, proiectate pe cortină. Pe o pancartă mare: Spitalul Filantropia. Domnul
stă drept, nemișcat. Doamna ”trece” în Dama 1 și Dama 2: vorbește singură
întorcând capul când în dreapta, când în stânga.
DOAMNA-DAMA 1: Ma
şeri, ai auzit ?! Alexandru Sturdza s-a luat cu Elsa Carp!
DOAMNA-DAMA 2: Nu mă
omorî, Zoe! Dar bătrânii nu-şi vorbesc,
nu-i aşa?
DAMA 1: Aşa-i: sunt
cumetri, dar vrăjmaşi din politichie: unu-i liberal, altu-i conservator . (Spre Domn.) Nu-i aşa, Jean?
DOMNUL: Aşa e! (Se ridică în scaun: cu două degete salută pe
cineva de pe trotuar.)
DAMA 1: Ştii ce i-a
spus Carp lui Sturdza? Zice: Mitiţă, ţi-am luat ce-ai avut mai bun pe lume!
Râd ”amândouă”, zgomotos.
DAMA 2: Vai, tu!
DAMA 1: Şi Mitiţă
ştii ce i-a răspuns? Zice: Da, dar tot noi suntem călare!
MIŞCA (biciul pe bidivii): Huuo! Diii!
Domnul, pe modelul Doamnei, se metamorfozează în Domnul 1
și 2.
DOMNUL (spre stânga): Să fură ca-n codru! (Spre dreapta.) Fură cine poate. Şi ce
poate!
DOMNUL 1: Să fura şi înainte de Cuza. Şi-n vremea lu’
Cuza. Da’ … parcă nu ca acum!
DOMNUL 2: Cazul
Librecht… Şi subt Lascăr Catargiu să fura.
DOMNUL 1: Da’ nu ca
acu’ … subt Brătianu! Să fură țigăneşte!
DOMNUL 2: Şi Vizirul…
tace! Ca purceaua-n păpuşoi.
MIŞCA: Diii!
DAMA 2: Auzişi ce
scandal ieşi la Balul Curţii? Cu Nika Grădişteanu, să mor!
DAMA 1: Fufa aia ?!
Dar e urâtă ca moartea!
DAMA 2: Însă are
nuri! Se zice că la ’77,ofiţerii ruşi au cheltuit un vagon de aur cu dânsa.
DAMA 1: Aglomeraţie
mare, parol!
DAMA 2: Şi don Carlos s-a lăsat prins de pasie! Veni
să dezrobească creştinătatea … şi l-au robit budigăii coanei Nika!
DAMA 1: Mareşalul
Filipescu n-a pus-o pe listă pentru Bal,
şi bărbatu-su, conu’ Petrache, s-a dus
la Mareşal încredinţat că a fost un eror. Ştii ce
i-a făcut Filipescu? I-a întors spatele! Da’ încornoratul a început să urle:
Cum, că el … de la ’48!
DAMA 2: Parol!
Nechezat, zgomot de copite ce izbesc ritmic pavajul.
DOMNUL 1: Cică până
şi camarazii Vizirului încep să mârâie. Pallade, Djuvara, Take Ionescu. Chiar şi frate-su Dumitru s-a pus
contra. Făcură Opoziţia Unită.
DOMNUL 2: Nu să mai poate!
DOMNUL 1: Cică
generalu’ Angelescu şterpeli vro doişpe mii lei.
DOMNUL 2: Monitorul
zice că vro două’j dă mii.
DOMNUL 1: Amiralu’
Maican ascunsă mai bine de trei’j dă mii pă furnituri! Despoaie armata!
DOMNUL 2: Dă-o dracu’
dă armată! Ce-ţi mai face ibovnica?
DOMNUL 1: Care din
ele?! (Râde: salută, cu două degete la
ţilindru, pe cineva de pe trotuar.)
DAMA 1: La bulivar,
birjar, la bulivar! Ştii care e amantul an titr al Nikăi? Costică Manu, soro!
DAMA 2: Fratele
generalului?!
DAMA 1 : Parol! Da’
să reviu la scandal: Ştii ce făcu an pasant soţul încornorat? Îşi trimese
martorii la Filipescu! Însă Filipescu nu acceptă duelul: zice că el n-a
executat decât ordinele Suveranului şi
că n-are nici o satisfacţie de dat
Nikăi! Zice Iancu Bălăceanu: Depui că mesiu Filipescu e antre dan la vesel il e
devenu bien casant!
Trăsura se opreşte: turul a luat sfârşit.
DAMA 1 (spre Domn): Mai remontăm o dată aleea?
DAMA 2: Hai, te
rugăm, Jean! (Se întinde şi-i aplică un
pupic Domnului.)
DOMNUL (spre birjar): Remonte!
MIŞCA: Diii! (Pornire în trap.)
DOMNUL (se ridică în picioare): Opreşte, birjar!
Trăsura se opreşte. Domnul coboară. Cu un picior pe
pavaj şi cu altul pe scara trăsurii,
flirtează câteva momente cu o damă. După care îi ”sărută mânuşiţele”… şi urcă
pe divan.
DOMNUL 2: Miţa
Izvoranu …
DOMNUL 1: O ştoarfă.
Mi-a fost amantă acu’ doi ani.
DOMNUL 2: Lumea zice
că erai în limbă după dânsa.
DOMNUL 1: Lumea e
turbată. Alex Ghica a prins-o pe
nevastă-sa Eufrosina cu Grig Şuţu.
DOMNUL 2: Cu Tete de
Mort?! Şi?
DOMNUL 1: Şi s-a
făcut că nu vede!
DAMA 1: Cretzuleasca
a fost la balul Ştirbei.
DAMA 2: O, select!
Cum fu?
DAMA1: După tipic:
debut la zece punct. Valţuri, polka, polkmazurca, cadril, Ianciers.
DAMA 2: Aş fi
vrut să-i văd pe Mişu şi Ella Ferkiade lovindu-se-n burţi la cadril! (Râsete.)
DAMA 1: Supeul fu la
un ceas dupe miezul nopţii. Şi dup-aia, cotilionul…
DAMA 2: O-oo! Ce
cotilioane fură?
DAMA 1: Fură de
toate. Creţuleasca să alese cu cinci
necesseruri dă argint, două pene dă struţ, o cutiuţă dă aur smălţuit şi o lampă dă birău.
DAMA 2: O-o! Cine fu
conductor de cotilion?
DAMA 1: Mişu
Marghiloman!
DAMA 2: O-o!
DAMA 1: Şi Gogu
Cerchez!
DAMA 2: A-a!
DAMA 1: Georges Soutzu şi Emil Lahovari!
DAMA 2: Vai!
DOMNUL 2: Ce-ţi mai
face Lica Grădişteanu?
DOMNUL 1: A, Lica? E
freşe!
DOMNUL 2: Şi
bărbatu-su?
DOMNUL 1: E rece!
Domnul coboară: pune plata în palma muscalului. Apoi, o
ajută pe Doamna să coboare.
MIȘCA (la urechea Doamnei, când aceasta trece pe
lângă capră): Onorată doamnă, aș avea o impertinență… Se poate?
DAMA: Mișca, nu fi
birjar: te dai la mine, canalie mică?!
MIȘCA: Onorată
doamnă… vream numa a-ntreba: cum se scrie ”cotilion”?
DOAMNA: Se scrie… cum
se citește, mârlane!
MIŞCA:
Săru-mânușițele, coană Lizet! (Scoate un
carnet. Înmoaie capul plaivazului în gură. Scrie.): ”Li… brect. Ca… tar…
giu. Și Viziru… adică… Brătianu… ” Asta
pare pâră de cinci poli… Plus aia cu… gheneralu’ Angelescu… și amiralu’ Maican…
încă doi poli… Deși… tov’ comisar ăsta nou zâcea: ”Mișca, decât să-mi aduci
pâre cu ce fură fruntașii noștri… ce le citește tot poporu’ prin gazete… mai
bine își aduci șoapte cu ce ministru se mai arde Lica Grădișteanu… după cine i
să mai scurg ochii lu’ conului Mihalache… ca să-i am la mână pe amploiați … și
la o adică să-i trag de ouă!” (Trage de
hățuri.) Pe câți n-am denunțat io… de pe capra asta… unii au putrezit în
pușcării… da’ și pă mine mă denunță unu… nici nu-mi vine să-mi spui! Prrr…
Mișa: să mă denunți tu pe mine, mânca-te-ar boala?! Zice într-o zi tov comisar:
”Mișca, dă-mi biciu!” ”Ce să faceți cu el, tov’ comisar?” ”Trebe a te aresta:
ai un denunț” ”Da ce-am făcut, păcatele mele de muscal?!” ”Cică… când dai cu
biciu-n cai… îi înjuri: ‘tu-ți partidu mă-tii de comunist! Semnat: un cal.” (Tare.) Plimbare şosea, căcănaş?
Doi mașiniști ”trag” trăsura în culise.
ARGETOIANU (privind în urma trăsurii dispărute): Îmi amintea de haznaua… Numai
Dumnezeu mai poate înțelege Lumea asta… de pâră!
ANCHETATORUL: Ce e Dumnezeu, domnule
Argetoianu?
ARGETOIANU: Ceva… dincolo de orice dubiu. și…
cum singurul lucru dincolo de orice dubiu e Moartea… atunci Dumnezeu nu poate
fi decât Moartea! Țăranul romăn, care e ființa cea mai profundă pe care am
întâlnit-o, când pune mâinile pe piept, zice: ”Mă duc la Dumnezeu…” Adică… mă
cufund în Moarte. Iubesc țăranul de când mă știu: copil fiind… tata era ditai
moșierul… nu mă jucam cu conițele și flendureii: mă amestecam cu dragii mei
opincari: mâncam cu ei, durmeam cu ei… Țiu minte că, odată, la Argetoianu… sau
la Breasta… a izbucnit o răzmeriță: țăranii mei aveau un dinte împotriva cuiva…
și unde să pună un denunț dacă nu în fața stăpânului?! Ei, știi cine era în
primele rânduri? Io! Habar n-aveam care era daravela, dar… putea lipsi martie
din post?! Taicu s-a supărat: ” Tu, fi-miu… Tudor Vladimirescu?!”
ANCHETATORUL: Care… tot moșier… cam fu!
ARGETOIANU: Din vinul cel mai bun iese oțătul
cel mai strașnic! De fapt… jumătate din viață am fost revoluționar…
ANCHETATORUL: … și ailaltă jumătate…
ministru!
ARGETOIANU: Licean fiind… fugeam de la ore ca
să caut în tot Bucureştiul ”Das Kapital”. Am comandat-o la librarul Haiman… şi
am parcurs-o din scoarţă-n scoarţă. Citeam ziare bolşevice, asistam cu gura
căscată la întruniri anarhiste. Ba… am participat la eliberarea lui Felva de la
Văcăreşti! M-am amestecat în mulţime şi am strigat “Libertate ! Revoluţie !”
Când s-a luat cu asalt Palatul eram în primele rânduri: sub presiunea maselor,
din care cu onoare făceam parte, marele Brătianu şi-a dat demisia ! Eram
revoluţionar sadea, marxist fanatic! Îți închipuiai că peste ani o să devin...
cel mai mare prigonitor al comuniştilor?!
ANCHETATORUL: Vă închipuiam drept un
optimist… că doar un optimist incurabil se zvârle cu atâta aplomb, cum ați
făcut-o dumneavoastră, în vâltoarea
vieții…
ARGETOIANU: În haznaua vieții, dragă, în care
suntem aruncați… și de pe mal ni se strigă: ”Hai, dă din cioate!” Am ”dat din
cioate”!... în timp ce de peste tot veneau miesme… Viața e o cufundare lentă-n
rahat…
ANCHETATORUL: … cu piatra de moară a
denunțului de gât…
ARGETOIANU: …
în vreme ce pălmi uriașe te apasă de ceafă… Amu… tot ce mai aștept… e să
mă scufund mai repede, cu ochii deschiși și cu gura închisă… cu speranța ca, la
fundul gârlei… să dau de un fir de apă curată…
ANCHETATORUL: Nu veți găsi niciun izvor,
domnule Argetoianu: gârla e plină până la fund de rahat! Oricât am amâna, se
apropie procesul, ce va fi o grozăvie: va trebui să ridic glasul… să vă
ameninţ, să înfierez cu mânie proletară, să vă acuz de trădare… (Îşi prinde faţa în palme. Argetoianu vine
lângă el, îl bate pe umăr.) Mă rog la Dumnezeu să-mi dea putere să fiu
tare! (Anchetatorul se cuibăreşte, ca un
copil, în braţele ”inculpatului”.)
ARGETOIANU: Aș putea
să te feresc de calvar: pot să mor puţin… chiar înainte de proces. Nu te speria:
n-am să-mi pun capăt zilelor. Sunt un bun creștin… și nici pe lumea-ailaltă
n-aș putea explica fetei mele, Marie-Jeanne, de ce-am făcut-o. Dar nimeni nu-mi
poate întemnița Gândul… ce se poate preface-n pumnal! Bunică mea, Argetoianca,
cu o seară înainte să pună brațele pe piept, ne-a adunat în jurul patului de
suferință și ne-a zis: ”Mâine dimineaţă, la nouă fix, am să mor!” A doua zi s-a
trezit în zori, a luat micul dejun, s-a îmbrăcat în hainele cele mai bune şi
s-a întins pe pat. Când pendula a bătut ora nouă, sufletul ei senin se întâlnea
cu îngerii. Iar eu… sunt nepotul bunicii mele!
De pe hol se aud, tot mai aproape, voci. Anchetatorul
sare brusc în picioare. Îşi netezeşte
ţinuta şi sare la maşina de scris. Loveşte tare,aiurea, clapele.
ANCHETATORUL (strigăt): Vorbeşte, Argetoianu, că te
joc în picioare!
ARGETOIANU (intrat în joc): Domnule Anchetator,
recunosc toate faptele pe care dumneavoastră cu justeţe le-aţi precizat!
ANCHETATORUL (crapă uşa) Grefier, ce se întâmplă?
VOCEA GREFIERULUI:
Tov’ maior: doi geamgii vrură… cică… să repare o ușe... da-i uşuii!
SCENA 6
Aceeaşi cameră de anchetă, acelaşi grefier aşezat lângă
aceeaşi maşină de scris, cu acelaşi iz de batoză. Însă… la pupitru un nou
anchetator… care e vechiul grefier! E adus Argetoianu.
NOUL ANCHETATOR:
Numitul Constantin I Argetoianu, născut
din părinţi Ion Argetoianu şi Constanţa Argetoianu…
Zgomotul năucitor al clapelor.
ARGETOIANU (uimit): Unde e anchetatorul…meu ?!
NOUL ANCHETATOR:
Vorbeşti de nepotul de moşier arestat az-noapte? Aşa păţesc toţi duşmanii
poporului ce mint în autobiografii că sunt fii ai clasei muncitoare şi nu-s
decât copii de trântori! La o anchetă, inervat de frumoasele versuri ”Mândră
țară, tânăr colț de plai…” îmi ordonă să mă bârâc pă stâlp şi să tai firele di
la difuzor! Le tăiai… ordinu’ e ordin! Da’ era de datoria mea să raportez cazu’
la tov’ comandant…
DIFUZOR (sacadat): Mândră ţară, tânăr colţ de
plai !
NOUL ANCHETATOR:
Tânăr…colţ…plai… Nu e bine să asculte şi deţinutu’ nostru o muzică plină de învățăminte?! Gheorghiţă e un ţăran
ostenit ce, la munca câmpului, scapă de ochiul boierului, îşi leagă calu’ de o garofiţă ş-adoarme. Animalu’ dă
din copită… şi să scapă...
ARGETOIANU: Și eu
iubesc ţăranul român. În ‘913, fug de la Paris şi mă înrolez ca voluntar, ca
medic militar, pentru campania din Bulgaria. Am mers pe jos câteva sute de
kilometri cu regimentele Olt şi Romanaţi.Ţăranul român e o bijuterie de soldat:
obişnuit să stea în picioare şi să meargă fără oprire zi şi noapte, n-are
odihnă. E mereu vesel şi isteţ, domnule. Mergea de-a valma cu busuiocul la
ureche, cântând şi chiuind. Era, cred, între Borovan şi Vraţa, coloana înainta
agale, când deodată, văd zeci de soldaţi alergând pe câmp. Se întâmplase că
mirosiseră de la peste un kilometru distanţă o tarla cu ceapă verde! Ghiceau
gârlele şi fântânile de la o poştă! Dar ne-a prins holera. Au murit, lângă
mine, cu miile…
GREFIERUL-NOUL
ANCHETATOR (se ridică): Io-s ţăran
din tată-n fiu, cu dosar ca lacrima, şi pentru că am studii patru clase primare
şi şcoala de subofiţeri de trei luni, mă dusă mintea de ieșii la raport la tov’
comandant și raportai cum lupu’ îmbrăcat în blană de oaie, adică comisaru’,
s-a-nchis cu inculpatu’, adică tu, în birou, beau cafele ca turcii, vorbea de
rău clasa muncitoare, şi pe mine m-a obligat să-i păzesc la uşă, ca un dulău! (Se așază.) A doua zî… prietenu-ți era la
bulău… și io-n locu lui, comisar! (Se
ridică.) Ți-o fi dor de el… ioite-l!
Vâră două degete în gură: fluier tare, prelung. Intră fostul Anchetator.
ANCHETATORUL: Bună
ziua, domnule Argetoianu!
ARGETOIANU: Bună
ziua! Îmi pare rău, omule: ți-am făcut atâtea belele!
ANCHETATORUL: Nu-i
nimic, domnule Argetoianu. Totul e scris undeva și viața noastră nu e decât o
copie a gândului lui Dumnezeu. Vă doresc să fiți sănătos și să aveți tăria să
vă suportați propriul Destin.
ARGETOIANU: Ce mai
face minunata dumitale consoartă?
ANCHETATORUL:
Mulțumesc de întrebare, domnule Argetoianu!
Au dat-o și pe dânsa afară din servici… dar e bine, mulțumim lui
Dumnezeu: momentan e arestată la domiciliu…
NOUL ANCHETATOR (spre ușă): Portar!
Intră… Mitiță Izvoranu.
MITIȚĂ (ochii în pământ): Ce să fac, dom’
Costică?! Viața e grea…
NOUL ANCHETATOR:
Ți-era dor de camaradul Mitiță Izvoranu, Argetoiene?! Noi, poporu’ muncitor,
ți-l trimisărăm sara-n prag… Ce să ne mai canonim cu declarații?! Inculpatu
avea valiza prefătită… uite-o ici!... gata să fugă-n Occident… la dușmanii
poporului… Dă-l în Dumnezăii mă-sii: Poc! Mitriță, aveai pistolu-n brăcinar?
MITRIȚĂ (capul în pământ): Îl aveam. (Spre Argetoianu.) Coane Costache, te rog
să mă ierți!
ARGETOIANU: Să te
ierte Dumnezeu, Mitiță!
NOUL ANCHETATOR: Dar
planu’ să dusă pă cur din pricina prostului de Iosef! Iosef, puiule… ghereide…
să te viju conu’ Costică!
În prag, apare Iosef.
ARGETOIANU: Tu aici,
dobitocule?!
IOSEF: Dobitoc, ha?!
Când îmi dădeai învoire… duminecă dupe masă, ca să merg la sor-mea… nici n-am soră!... io treceam
p-ici și văram raportu’… cu ce băgai în gură… cu ce scoteai pă gură…
ARGETOIANU: Te
culesei de pe drum… îți dădui o pită… și mă vânduși pe doi arginți, Iudă?!
NOUL ANCHETATOR:
Pentru-n picior în cur… (Spre Iosef.)
Piei din fața-mi, prostane! (Iosef iese.)
În sara când te-am legat… prostu’ de ieși… tot gustând din vișinata dă Breasta…
în loc să-ți facă valiza… adurmi… (Râde.) Jandarii… în loc să spargă ușa la
fix miez dă noapte… să-mbătară ca porcii… năvăliră cu o juma’ de ceas mai
repede… te găsîră verde și nempușcat… Dacă mergea planu’… nu te mai canoneai
prin celule… cu ploșnițe și șobolani… și mâine-poimâine… tot erai ambalat
frumos în ladă… (Se ridică.) Da’…
dacă făcurăm
greșeala și încă respiri… trebe a trece la… Cum le zice, Mitiță, că făcuși doi
ani de drept la școli burgheze?!
MITIȚĂ (capul în pământ): Proceduri, tovarășe
comisar!
NOUL ANCHETATOR:
Proceduri… car’vas’zâcă! (Se așază.)
Marș la proceduri! (Spre Anchetator.)
Acuși o să facem ce să cheamă… Cum să cheamă, portar, când furi o oaie și spui
c-a ascuns-o frate-tu?
MITIȚĂ: Denunț,
tovarășe comisar!
NOUL ANCHETATOR: Bă,
Lenin avu dreptate: puterea însamnă o țâră electricitate… și mult pișu! Nu
degeaba la cursu’ scurt silabisirăm o juma de an: ia pișu, tî pișeși, on, ana
pișet…
ARGETOIANU: Ce pacoste
și pe neamul ăsta: o mie de ani… ”scriber”, un veac… ”ecrir”… un deceniu
”pișem”… și văd înainte mult ”to write”!
NOUL ANCHETATOR (spre fostul Anchetator): Tî pișeși:
Supsemnatu’… nume… pronume…
MITIȚĂ: … declar că,
fiind prieten cu inculpatul Argetoianu, am fost de față când, în funcția de
ministru de interne… a intrat cu pistolul în mână, în celula unde au
fost aduși cinci…
NOUL ANCHETATOR:
Douăzăci… Nu: patrujpatru… ca mucenicii! (Palma
peste gură.)
MITIȚĂ: … patruzeci
și patru de tovarăși…
ARGETOIANU: Dar nu e
adevărat! (Spre Anchetator.) O să
semnezi?!
ANCHETATORUL: Cu
amândouă mâinile, domnule Argetoianu: tov’ comandant mi-a promis că-mi vor
cruța mama, nevasta și copiii!
NOUL ANCHETATOR (spre Mitiță): ”Dă-i cu pișu… pân la zâuă!”… vorba lu’ Gică
Petrescu! Într-o zî intrai șI io la Capșa… să văd cum e! Comandai un cafe... ș-acolo cânta un tinerel...
MITIȚĂ: ”… inculpatul însuși le-a pus, la fiecare,
pistolul în ceafă…”
ANCHETATORUL: ”… și a
apăsat pe trăgaci… de patruzeci și patru de ori!” (Semnează.)
De pe hol: voci. Strigăt ” Bitfoiu duși matii!” Intră,
val vârtej, pocnind din bici… Mișca... Iosef.
MIȘCA (gâfâind): Să stau la rând… ia, care mi-s
tavariș cu tavariș Stalin?!
NOUL ANCHETATOR: Stai
jos… și… pișe-te!
MIȘCA: Dacă zâci
mata… (Mâna la brăcinar.)
NOUL ANCHETATOR:
Strânge prostata, muscale! (Deget-țintă
spre Argetoianu.) Pișu… despre ista! Nu-i așa că l-ai dus cu trăsura?
MIȘCA: Niciodată… și
de câte ori zâceți tovarășia ta!
NOUL ANCHETATOR: Nu-i
așa că… pă când era ministru… te-a strâns de ouă să pui în cupeu trei… de ce nu
zece?! tavariși camuniști hărtăniți… și să-i zvârli ca pă câini, pă câmp?
MIȘCA: Da’ nu erau
zece, ci… deviati… și-am făcut desiati turi!
NOUL ANCHETATOR (îI întinde o foaie): Piși-te harașo… și
rup dănuțu’!
MIȘCA: Atunci de ce
să-l mai… pișu, tavariș camisar?!
NOUL ANCHETATOR: Nu
pă-l de-l scrii… (Scoate de sub birou o
foaie.) ”Prin prezența… declar că birjarul Mișca îl mângâie pe burtă... și mai jos!... pe armăsaru’ Mișa, iar pe mine mă lovește cu
biciu’ pân’ la sânge.” Semnat, Sașca. Cine-i Sașca?
MIȘCA: Iapa! (Aruncă biciul. Începe să plângă.)
NOUL ANCHETATOR: Ce
tă doare, prostane?!
MIȘCA (suspinând): Suflețelu’! La orșicine din
Lumea largă m-aș fi gânditără că mă vinde… și la mati, și la diadia… și la floarea
din sacsie!... da’ un dănunț di la
Sașca… nicagda!
NOUL ANCHETATOR (cască. Spre ”scriitori”.) Marș d-aci… și
vărsaț pă hol! (Cască iar. Spre hol.)
Mi-e așa de scârbă de pârâcioșii ăștia… de-mi vine să vărs! (Gest de vomitat.) Da’… fără dănunț… Lumea
să dă cu cracii-n sus! Stai jos, Argetoiene! A… stăteai! (Râde.) De când mă pusără… ”tavariș camisar”, am… (Crapă ușa. Spre… afară.) Cum se zice,
tov’ Mitiță… când faci lucruri și cuvinte… așa, dea-nboulea?
VOCEA LUI MITIȚĂ:
Stereotipuri, tovarășe comisar!
NOUL ANCHETATOR (se lasă mai greu pe scaun): Stereo…
draci! A intrat Justiția-n mine ca-n brânză, Argetoiene! Și-acasă… când intră
câinele-n bucătărie, mă trezesc că-i zic: ”Stai jos, tovarășe!” (Cască.) Argetoiene: tu crezi că-s
tâmpit, mă?!
ARGETOIANU: Ai
inteligența aia de țăran, dar lipsa de educație te face violent și rudimentar.
NOUL ANCHETATOR (se ridică): Așa cum sunt… violet… clasa
muncitoare mă pusă în scaunul ăsta de comisar ca să judec moșieri! (Se așază.) Uită-te la tine: ai fost moșier,
ministru… ai avut Lumea-ntre-dește… ai ținut în vârfu’ sulii juma’ din damele
din București… Și acum… ce ești?! Un căcat priponit în fața unui… rudimental ca
mine! (Picioarele pe birou.) Și când
mă bărberesc… și mă uit în oglindă… m-apucă un fel de scârbă. De ce mi-e așa
scârbă?! Nu trebe să-mi răspunzi, Argetoiene: mă piș pe părerea ta! (Se ridică: brusc.) Dar… îmi place al
dracului treaba aista de comisar! Eram copil și țiu minte când taicu tăia un
vițăl: mă băgam su’ pulpa-i… stam la câțiva țenti… îl priveam drept în ochi…
și-atunci taicu se repezea și-l lovea pe nenorocit cu barda drept în frunte…
vedeam cum sângele țâșnește peste ochii limpezi… pănă îi acoperea de tot! Unii
vor să mănânce, alții să bea sau să fută: io de când mă știu, râmnesc să dau cu
barda-n unu’ ca tine! (Se ridică. Se
așază.) Taicu era un soi d-avocat al satului: când să certau doi… îl căuta
pe el să-i împace! Îi chema la noi
acasă… fiecare aducea două chile dă vin … taicu s-așeza pă laviță… își turna
pahar dupe pahar… și-I punea să să părască unu’ p-altu’… până la a șaptea
spiță: vecinu’, vecinu’ vecinului, tat-su, mă-sa! Și… să-mbăta tata criță… să
ridica-n picioare și dădea verdict: niciodată nu erau de vină ăi de aduse
vinu’! După care, tata răcnea: ”Ieșiți dracului din casa mea… că nici nu mai e
vin!” Și… o cam lua la bumbăcit pă mama: își amintea mereu o poveste veche, cu
un boier…
ARGETOIANU: … urât,
prost, calic, antipatic… îl chema Glogoveanu…. și e din Breasta?!
NOUL ANCHETATOR: ...
undeva de pi lângă Ieși! Mama intră pă moșie fată mare… iar când o luă taicu…
ARGETOIANU: … era…
mai puțin! Și a pârât-o o soră… o vară… ori o mătușă…
NOUL ANCHETATOR: Așa
e! De unde știi, Argetoiene?!
ARGETOIANU: Dumnezeu
le știe pe toate… și, din când în când, îmi suflă și mie-n ureche: am pus Glogoveni peste tot… vorba Poetului:
”De la Nistru pîn la Tisa”… și denunțuri… așijderea!
NOUL ANCHETATOR:
Dănunț… Sună frumos! (Se ridică. Viziune!)
Dănunț… suveică! (Se așază.) Văd prin veac… cum
fiecare cetățean să uită în curtea vecinului… vede cinci oi... și el are doar patru! Așa…
fiul va da cu subsemnatu’ despre tat-su… tat-su…de frati-su… fratele… de oaia
cumnatei… și tot așa… (Excitat. Răcnet.)
orișce cetățean, de la prunc la baston,
să dănunțe și laptele dă l-a supt din țâța mă-sii! Prin urmare, Argetoiene:
Să-ncepem lanțu’ dănunțului… cu tine!
ARGETOIANU: Să nu-mi
spui că trebuie să-l denunț pe Maniu, pe Iorga ori pe Antonescu!
NOUL ANCHETATORI: Pă
unu’ și mai înalt… (În sus.)
ARGETOIANU: Îmi tai
deștiu’… decât să-l întind spre Dumnezeu!
NOUL ANCHETATOR: Ăl
de sus… în primu’ rând că nu s-ezistă. Apăi… și de-ar fi… deștiu’ tău n-ar
ajunge pân’ la el! Și ți-ar fi de folos: în fața puștii nu-ți să va lega
mâinile la spate!
ARGETOIANU: Cu
capu-nainte prin rahat… deschid ochii… dar niciodată… gura!
NOUL ANCHETATOR: Ești căpos ca o capră, Argetoiene, da’ ai noroc: clasa muncitoare e milostivă și dă de pomană pedepse măi blânde: o să mori în
închisoare!
ARGETOIANU: Mâine, la
nouă, călare pe Moarte, mă duc spre Dumnezeu!
NOUL ANCHETATOR: De
ce atâta grabă, Argetoiene?!
ARGETOIANU: Mor de
nerăbdare să văd dacă denunțul a ajuns până-n Rai!
NOUL ANCHETATOR: Nu
murim când vrem, Argetoiene! Noaptea e un sfeșnic bun: gândește-te pă cine
dănunți! Ne vedem mâine, tot ici!
SCENA 7
Scena goală. Într-un colţ, o pendulă veche arată ora nouă
şi un sfert.
DIFUZOR: Gaarofiţa
s-aaa uscaaat!
VOCEA UNUI GARDIAN:
Cadavru la şase! Acu’ un sfert de ceas muri unu’ Argetoianu! Nu-i făcu nimini
nimic: să-ntinsă pă duș’mea… și fu dus!
DIFUZOR: Ş-aide
mândruţo, ş-aide mândro…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu