GHeorghe Truță și Teatrul său

                                           GHEORGHE TRUŢĂ

Domiciliul: Str. Trandafirilor, bl. 11, ap. 12, LUPENI – 335600, HD, tel. 0753707656 

E-mail: truta_gigi@yahoo.com

Născut : 1 iunie 1958, în loc. CĂLUI, jud. Olt.

Studii: Liceul «Fraţii Buzeşti» din Craiova,  Facultatea de Matematică a Universităţii din   Craiova.

Ocupaţia: Profesor de matematică în oraşul Lupeni, jud. Hunedoara.

Debut literar: Cu nuvela «A doua povestire a Pădurii» în revista «Luceafărul», iunie 1977. (Cu o prezentare de Geo Dumitrescu.)

Membru titular al UNIUNII SCRIITORILOR din Romania, din 1993.

Apariţii editoriale:

ORAŞUL, roman, Ed. Albatros, Bucureşti, 1982,  cu o prezentare de Mirela Roznoveanu-

 premiul de debut al Editurii Albatros,  ediţia 1980.

PAGODA, proză, Editura de Vest (Facla), Timişoara, 1992- premiul Uniunii Scriitorilor-fil. Craiova.

RAIUL ŞOBOLANILOR, roman, Editura Matinal – Panorama, Petroşani – Bucureşti, 1999. (cu o prefaţă de Dan Silviu Boerescu),-premiul Uniunii Scriitorilor-fil.Craiova,

TEATRU – piese jucate, premiate sau interzise, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2003- premiul Uniunii Scriitorilor-fil. Craiova.

ÎNGERE, VII ?, roman, Editura Aius, Craiova, 2010.

ALICE NU ŞTIE SĂ MOARĂ, teatru, Editura Aius, 2010.

ŞAPTE, teatru, ed. Karina, 2015

TEATRU pentru copii și bunici, teatru, ed. Karina, 2016-premiul Uniunii Scriitorilor-fil. Craiova.

DOUĂSPREZECE NOPȚI DE IUBIRE, teatru, ed. Karina, 2017

CENTENAR, teatru, ed. Karina, 2018

I se joacă piesele:

MAREA BRAMBUREALĂ (premiera : 1 octombrie 1995 la Teatrul BACOVIA din Bacău, regia Mihai Manolescu, scenografia Victor Crețulescu).

CRÂNGUL ALBASTRU (premiera : 5 mai 1996 la TEATRUL NAŢIONAL «Vasile Alecsandri» din Bălţi, Republica Moldova, regia Ion Cibotaru).

ALICE NU ŞTIE SĂ MOARĂ (premiera : 1 octombrie 2005 la TEATRUL NAŢIONAL « Marin Sorescu » Craiova, regia Mircea Cornişteanu, scenografia V. Penișoară-Stegaru.), cu Georgeta Luchian-Tudor și Angel Rababoc.

MAREA BRAMBUREALĂ (premiera : 20 octombrie 2005 la Teatrul de Artă Dramatică Deva,  regia Boris Melinti).

PATRU SURORI (premieră : 29 februarie 2012 la TEATRUL NAŢIONAL „Vasile Alecsandri” din Bălţi, Republica Moldova, regia Ion Marcoci-Artist al Poporului)- nominalizare UNITEM pentru ”Cea mai bună actriță în rol secundar”, Ana Țăruș, Artistă a Poporului, în rolul Tanți.

CĂLĂTORIE ÎN ŢARA BASMELOR (premiera : 22 aprilie 2012 la Teatrul de Stat ID SÎRBU, Petroşani, regia Boris Melinti)

GREA E VIAŢA DE PITIC, spectacol-lectură la Teatrul ION CREANGĂ, Bucureşti, regia Anca Puşcaş, 5 octombrie 2012, în cadrul Festivalului Internaţional « 100, 1000, un million de poveşti », ed. a VIII a.

CĂLĂTORIE ÎN ŢARA BASMELOR, (premiera : 28 aprilie 2013, la Teatrul VASILACHE, Botoşani,   regia Valentin Dobrescu,)

SIMFONIE PENTRU FLAUT ŞI NIMENI (premiera : 5 aprilie 2014, la Teatrul « Andrei Mureşanu » din Sfântu Gheorghe, Teatrul de Emoţie, Bucureşti, regia Laurenţiu Calomfirescu), cu Mihaela Subțirică-Teatrul Nottara, București.

JOC SECUND, spectacol-lectură la TEATRUL NAȚIONAL  Mihai Eminescu, Timişoara, 17 mai 2014, regia Sabin Popescu, în finala Concursului Naţional de Dramaturgie, cu Damian Oancea etc.

CINĂ CU SOARELE SUS, spectacol-lectură la TEATRUL NAȚIONAL « Marin Sorescu »  din Craiova, 16 oct 2014, regia și scenografia Mircea Cornișteanu, cu Ilie Gheorghe, Natașa Raab, Marian Politic etc.

CINĂ CU SOARELE SUS, spectacol-lectură la TEATRUL NAȚIONAL  « IL Caragiale » din București, 26 oct 2014, regia Răzvan Popa, muzică live Adrian Naidin, cu Marius Bodochi, Eugen Cristea, Angela Sitaru etc.

NOAPTEA E UN SFEȘNIC BUN, spectacol-lectură la TEATRUL NAȚIONAL Marin Sorescu din Craiova, 8 sept. 2016, cu Tamara Popescu și Constantin Cicort.

 Premii literare:

Premiul de debut al editurii ALBATROS pentru romanul ORAŞUL (1980).

Piesa CATEDRALA a fost nominalizată de UNITER pentru «Cea mai bună piesa românească a anului 1999».

Piesa FARAON Și LUMINIȚELE DE LA CAPĂTUL TUNELULUI a fost nominalizată de către UNITER pentru «Cea mai bună piesa românească a anului 2017».

De cinci ori premiul UNIUNII SCRIITORILOR-fil. Craiova:

- secţiunea Proză, pe anul 1992, pentru volumul PAGODA.

 -secţiunea Dramaturgie, pe anul 1995, pentru piesele jucate: MAREA BRAMBUREALĂ şi CRÂNGUL ALBASTRU.

 -secţiunea Roman, pe anul 1999, pentru romanul RAIUL ŞOBOLANILOR.

 -secţiunea Dramaturgie, pe anul 2003, pentru volumul TEATRU –piese jucate,

  premiate sau interzise.

 - secțiunea Dramaturgie, pe anul 2016, pentru  volumul: ”TEATRU pentru copii și bunici”

Piesa MAREA BRAMBUREALĂ a fost nominalizată pentru Marele Premiu la Concursul Naţional de Dramaturgie «Camil Petrescu», Ministerul Culturii (Ediţia I).

Premiul Fundaţiei Ion D. Sîrbu, pentru debut în dramaturgie, cu piesa  RECVIEM PENTRU SECOLUL DOUĂZECI, 1991.

Marele premiu pentru Short-short-story, al ziarului CURIERUL NAŢIONAL (1994)

Bursier al FONDULUI LITERAR (ianuarie-iunie 2000).

Premiul special al fundaţiei “Alice Voinescu” pentru piesa ALICE NU ŞTIE SĂ MOARĂ (Tr. Severin, iulie 2005)

Laureat al concursului „Teatru în doi”, Teatrul „Tudor Vianu”, Giurgiu, ed. a II a, 2011., Festivalul Teatrelor Dunărene, ed. XIV, pentru piesa ROMEO ŞI JULIETA RELOADED.

Laureat al concursului de dramaturgie pentru copii, Teatrul Vasilache din Botoşani, 2011, pentru piesa CĂLĂTORIE ÎN ŢARA BASMELOR.

Laureat al concursului „100, 1000, un milion de poveşti”, ed. VI , 2012, Teatrul „Ion Creangă”, Bucureşti, cu piesa GREA E VIAŢA DE PITIC!

Laureat al Concursului Naţional de Dramaturgie „Mihail Sorbul”, Botoşani, 2012, ed. a VIII, cu piesele SIMFONIE PENTRU OBOI ŞI NIMENI şi O ZI CU EVA.

Finalist al Concursului Naţional de Dramaturgie, Teatrul Național Mihai Eminescu, Timișoara, 2014, cu piesa JOC SECUND.

Laureat al Concursului Național de Dramaturgie ”Mihail Sorbul” , Botoșani, 2014, ed. IX, cu piesa FOC LA ETAJUL NOUĂ

În selecția finală a Concursului Internațional DramAcum, cu piesele DUPLEX       L’EMIGRATION sau NU-MI LUA SUFLETUL, TE ROG! și DUPĂ MELCI (semnată cu pseudonimul George Căluianu.)

Premiul pentru Dramaturgie, la Festivalul European ”Sensul iubirii”, Tr. Severin, dec. 2018.

Piese de teatru publicate integral în antologii sau periodice:

CRÂNGUL ALBASTRU sau DAR CE FACEM CU ISUS ?! în Suplimentul teatral al rev. ASTRA, Tg. Mureș, 1996

GREA E VIAȚA DE PITIC! în antologia celor 3 piese premiate la Concursul Național de Dramaturgie pentru copii, ed. a VI a, în cadrul Festivalului Internațional de teatru pentru copii « 100, 1000, un milion de poveşti »,  ed. a VI a, Teatrul « Ion Creangă » Bucureşti, 2012.

SIMFONIE PENTRU OBOI ȘI NIMENI  în ”16 piese de teatru într-un act”, antologie cu laureații concursului Național de Creație MIHAIL SORBUL, Botoșani, ed. a VII a, Botoșani

O ZI DIN VIAȚA UNUI JURNALIST FĂRĂ JURNAL, în Caietele Colocviului Național Ion D. Sîrbu, Petila, 11-12 iulie, 2014

JOC SECUND, în ”3 piese premiate la Concursul Național de Dramaturgie, ed. 2014”, Teatrul Național ”Mihai Eminescu”, Timișoara, 2015

FOC LA ETAJUL NOUĂ, în rev. HYPERION, Botoșani, nr. 1,2,3, 2016 și în ”Piese de teatru într-un act”, antologie cu laureații concursului Național de Creație MIHAIL SORBUL, Botoșani, ed. a VIII a, Botoșani

MIHAI VITEAZUL sau AI NOȘTRI sau TABLOU CU VODĂ, VALONI ȘI IAPĂ, rev. DISCOBOLUL nr. 229-231, Alba Iulia, 2017

INIMA REGINEI MARIA SE ÎNTOARCE ACASĂ, rev. HYPERION, Botoșani, nr.7,8,9 2018 Prezent în dicţionare, antologii, prefeţe sau postfeţe:

SUD-VEST: o antologie a scriitorilor contemporani din Oltenia (Ed. Aius, Craiova, 1998).

DICŢIONARUL SCRIITORILOR DIN VALE  (Ed. Matinal, Petroşani, 1999).

THE INTERNATIONAL DIRECTORY OF DISTIGUISHED LEADERSHIP (North Carolina, 1999).

PERSONALITĂŢI HUNEDORENE  (Deva, 2000).

O ISTORIE A DRAMATURGIEI ROMÂNEŞTI CONTEMPORANE (Mircea Ghiţulescu, Ed. Albatros, 2000).                                                                                                                                                                  

CUVINTE ŞI SPAŢIU: interviuri cu scriitori contemporani din Oltenia (Florea.Miu,Craiova, 2001)

TRĂIND PRINTRE  CĂRŢI (Marian Barbu, Craiova, 2002), vol II.

PROFILURI ŞI STRUCTURI LITERARE (Florea Firan, Ed. Scrisul Românesc, Craiova,2004)

MARGINALII DE CRITICĂ ŞI ISTORIE LITERARĂ(Petre Ciobanu, Ed. MTM, Craiova,2004.)

O ANTOLOGIE PARADOXISTĂ-vol. IV (Florentin Smarandache, Ed. Almarom, 2004.)

O ISTORIE CRONOLOGICĂ A ROMANULUI ROMÂNESC-de la origini până în 1989 (Aurel Sassu…ACADEMIA ROMÂNĂ , Bucureşti, 2004)

OCHEANUL TIMPULUI - 65  (Marian Barbu, Craiova, 2004)

MEDALIONUL  LITERAR (Marian Barbu şi colab. , Ed. Ramuri, Craiova, 2006)

ENIGMELE INSULEI BWU-KYPHY (Corneliu Rădulescu, Ed. Grinta, Cluj, 2006)

VALEA SCRIERII-antologia cenaclului Boema din Valea Jiului (Ed. Corvin, Deva, 2006)

PURICELE COSMONAUT-postfaţă (Patrel Berceanu, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2006)

TEATRUL ÎN DIALOG CU VEACUL-postfaţă (Patrel Berceanu, Ed. Aius, Craiova, 2006)

CITITORUL DE ROMAN (Dumitru-Augustin Doman, ed. Pământul, 2010)

DICŢIONARUL BIOBIBLIOGRAFIC AL MEMBRILOR UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA –Filiala Craiova- (Biblioteca Judeţeană « Alexandru și Aristia Aman » Craiova, 2011), coord. Lucian Dindirică.

DICŢIONARUL SCRIITORILOR ROMÂNI DE AZI (din România, Basarabia, Bucovina de Nord, Banatul sârbesc, Europa Occidentală, Israel, America, de Boris Crăciun şi Daniele Crăciun-Costin, Iaţi, 2011)

AMURGUL ZEILOR... OLOGRAFI (Marian Barbu, Ed. Sitech, Craiova, 2011)

REFERINŢE CRITICE -istorie şi critică literară- (Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca, 2011)

ARTICOLE DIN PUBLICAŢIILE PERIODICE. CULTURA. (Biblioteca Naţională a României, anul IX/nr 12. 2008, Bucureşti, 2011

39 de scriitori despre PETROȘANIUL MEU. Cartea întâi, Ed. Autograf MJM, Craiova, 2017.

A publicat (sau s-a scris despre cărţile şi piesele sale) în:

ROMÂNIA LITERARĂ, LUCEAFĂRUL, CONTEMPORANUL, TEATRUL AZI, București, TEATRUL AZI, Chișinău, site TEATRUL NAȚIONAL ”IL CARAGIALE” București, site TEATRUL NAȚIONAL ”MARIN SORESCU” Craiova , RAMURI, ORIZONT, VATRA, DORUL (Danemarca) ECHINOX, ADEVĂRUL LITERAR ŞI ARTISTIC,  MOZAICUL, ARGEŞ, LAMURA, PLUMB, AUTOGRAF MJM, DISCOBOLUL, HYPERION.

Referinţe critice:

Geo Dumitrescu, Mircea Martin, Mirela Roznoveanu, Mircea Sântimbreanu, Laurenţiu Ulici, Ştefan Borbely, Valentin Silvestru, Alice Georgescu, Dinu Grigorescu, Dan Silviu Boerescu, Radu Voinescu, Mircea Ghiţulescu, Radu Ciobanu, Corneliu Rădulescu, Carmen Valfalvi-Berinde, Dumitru Augustin Doman, Marian Barbu, Florea Firan, Marian Victor Buciu, Nicolae Coande, Ioan Lascu, Ioana Dinulescu, Florea Miu, Doina  Pologea, Petre Ciobanu, Nicolae Petre Vrânceanu, Mircea Moisa, Horia Dulvac, Marius Neacşu, George Pruteanu, Florentin Smarandache, Calistrat Costin, Mihai Manolescu, Costache Anton, Ovidiu Zotta, Gheorghe Calamanciuc, Ion Hirghiduş, Marian Boboc, Gilbert Danco, Florin Gheţău etc.

     „ ...un talent plin de promisiuni, înrudit, după  impresia noastră, cu vigoarea şi profunzimea auditivă a unui Marin Preda.”     (Geo Dumitrescu, Luceafărul, 9 iulie, 1977)

     „ ...dacă e adevărat că are numai 25 de ani neîmpliniţi, şi că a scris acest roman la 20 de ani, atunci cred că ne aflăm în faţa unui talent adevărat, puternic, şi a unei gândiri curajoase, interogative, de o uimitoare precocitate. (Mirela Roznoveanu, coperta romanului Oraşul, 1982)

   „ De la prima povestire până la miniromanul cu care se încheie volumul, e vădit că autorul are ceva de spus. În spatele faptelor şi personajelor se ghiceşte prezenţa unei conştiinţe, a unei instanţe morale. Problemele implicate în trama epică sunt, înainte de a fi complexe, vitale, ele au o urgenţă care se impune şi cititorului.  Procedeele narative sunt bine cunoscute şi mânuite de autor care ştie să decupeze planurile şi secvenţele naraţiunii, să alterneze personajele şi perspectivele relatării, să dea senzaţie de simultaneitate şi de arbitrar aparent, caracteristici memoriei involuntare...”

                           (Mircea Martin, referat la vol. Pagoda, Ed. Cartea Românească, 10 nov. 1989)

      „ Nu mi-a plăcut despre ce vorbeşte Marea brambureală, dar mi-a plăcut... cum vorbeşte! Piesa e o satiră politică de cea mai bună calitate şi se înscrie într-o acidă tradiţie teatrală românească: Caragiale-Mazilu-Eugen Ionesco...”  (Mihai Manolescu în Caietul-program al spectacolului Marea brambureală, Bacău, 2005)

     „ Gheorghe Truţă ştie prea bine cum se trage de hăţurile unei poveşti, acordă mare atenţie felului cum se spune, dar nu-i este totuşi indiferent nici ce spune. Iar ceea ce spune este şi acum, ca şi în primul volum, de incontestabil interes.”

             (Radu Ciobanu, cronică la volumul Pagoda,  ziarul Cuvântul Liber, Deva, martie 1993)

     „...am trăit straniul sentiment al întâlnirii cu un text esenţialmente comunicativ care îşi trage seva impactului dintr-o zonă a semnificativului (...) Pagoda scriitorului Gheorghe Truţă, chiar de hârtie fiind, îşi are propria structură de rezistenţă bine consolidată.”

                   (Carmen Valfalvi-Berinde, cronică la volumul Pagoda, în Echinox  nr. 7-8, 2003)         

     „ Personajele lui Gheorghe Truţă ridică, într-un efort de imaginaţie simili-kafkian (deci voit, greu de suportat) aparentul paradox al libertăţii recâştigate monstruos prin tocmai pierderea ei la rang de principiu narativ iterativ.  Raiul şobolanilor este o probă de luciditate la Poarta infernului.” (Dan-Silviu Boerescu, prefaţă la romanul Raiul şobolanilor, 1999.)

      „ O proză de bună calitate scrie Gheorghe Truţă. (...) Nivelul scrisului său îl recomandă, privind şi din perspectiva unei inspirate alegeri tematice care denotă o propensiune către problemele grave, fixate solid într-o patentată panoplie a existenţialismului, ca pe un autor încă în formare, dar care are ceva de spus.”

                           (Radu Voinescu, cronică la volumul Pagoda, România Literară nr. 23, 1993.)

     „ Actuala carte, alcătuită din trei nuvele: Balanţa, Impar, Pagoda, defineşte un spirit artistic ales, creând şi un profil de vârstă. (...) A doua nuvelă, Impar, este desprinsă în începutul viziunii ei din Sărmanul Dionis. În final, se coboară într-o autoclaustrare vecină cu un incest pe care numai tragedia greacă a susţinut-o genial. Cred că aceasta e cea mai bună proză a lui Gheorghe Truţă- o piesă antologică. (...) Admirabilă nuvelă şi scrisă cu ochiul unui mare prozator.

                           (Marian Barbu, cronică la volumul Pagoda, în vol. Trăind printre cărţi, vol. II,  ed. Fundaţiei Culturale Ion D. Sîrbu, Petroşani, 2002)

     „ În Pagoda, Gheorghe Truţă ia cu aplomb, pe cont propriu, o problematică şi un univers existenţial obsedant... Pretextul nu-l inhibă, aşa cum nicio fiinţă, oricât de încercată, nu va fi inhibată de ideea că trăieşte viaţa altuia... Prozatorul aduce noi semne ale căii pentru sine.

                           (Marian Victor Buciu, cronică la volumul Pagoda, în Ramuri nr.1-2, 1994)

     „ ...Gheorghe Truţă nu este un provincial şi are puţine şanse să devină. El este un mare ambiţios, şi-a fixat de la început ştacheta într-o zonă riscantă, alegându-şi drept temă-subiect una dintre problemele grave ale umanităţii, o temă a marii literaturi. Aşa cum va face şi mai departe, de la nuvelele Impar şi Pagoda la romanul Raiul Şobolanilor şi de la acestea la piesele de teatru (o mare revelaţie aceste piese, sunt sigur că recentele lor succese marchează doar un început.)”

        (Corneliu Rădulescu, în vol. Enigmele insulei Bwu-Kiphy, Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2006)

     „ Scriitor de acută percepţie a realului, aflat sub semnul lui Caragiale şi al altor acumulări post-Caragiale, gândeşte amar şi scrie ironic urmărind să realizeze o imagine artistică a realităţii contemporane din unghi satiric. (...) ...dotat cu o viguroasă disponibilitate satirică, Gheorghe Truţă stăpâneşte o forţă modelatoare aptă să finalizeze intenţiile, să rafineze expresia, să impingă discursul dramatic spre semnificaţii ultim. Satira sa profundă se organizează în jurul unei dominante căreia îi caută valenţele expresive- implicare în datele esenţiale ale existenţei căreia îi sunt evocate tensiunile în ipostaze dintre cele mai diverse.

      (Petre Ciobanu, cronică la volumul Pagoda, în Ramuri nr. 1, 2004, şi în vol. Marginalii de critică şi istorie literară, ed. MJM, Craiova, 2004.)     

     „ Gheorghe Truţă este un dramaturg cu imaginaţie şi talent, de o vădită forţă artistică de care ar trebui să se ţină seamă; atrăgând la lectură, textele sale dramatice ar atrage cu atât mai mult pe scenă. Jucat pe cât ar merita, Truţă ar deveni, de pildă, un real şi benefic concurent pentru un Matei Vişniec cu care, de altfel, are multe în comun.”           

 (Dumitru-Augustin Doman, cronică la TEATRU-piese jucate, premiate sau interzise, Argeş nr. 4, 2005)

     „ Bântuit de ierarhiile unei tinere generaţii, notăm deschis, ca orice istoric literar care se sprijină pe criteriul estetic, că romanul Lui Gheorghe Truţă este singular. Folosind un titlu al prozei sale anterioare, rostim: Raiul şobolanilor arată ca o pagodă, deloc hindusă. Scrierea este compusă din mai multe etaje suprapuse, care se retrag succesiv şi ale cărei streaşini sunt întoarse în sus.” (Marian Barbu, cronică la Raiul şobolanilor, în Contemporanul-ideea europeană nr. 48, 2000, în rev. Dorul, Danemarca, şi în vol. Trăind printre cărţi, vol. II, ed. Fundaţia Culturale Ion D Sîrbu, Petroşani, 2002 )

     „ ...lectura cărţii intitulate atât de... primejdios Raiul şobolanilor este delicioasă (...) Romanul lui Gheorghe Truţă este hohotul enorm al râsului amar care ne-a rămas ca singură armă de apărare în faţa răului ce se universealizează. Este singura reacţie normală a unei minţi lucide, care se scrie pe sine acum.”  (Ioan Lascu, cronică la Raiul şobolanilor, Ramuri nr. 4, 2000)

         „Textul trimite, prin împingerea la absurd, la Kafka, la Camus, la Buzzatti,. Numai că Gheorghe Truţă creionează un spaţiu balcanic şi o face cu o ironie debordantă. Lumea cetăţii-închisoare este una pestriţă, liberă, cum spuneam, dar subjugată de moravuri şi năravuri... ”

                          (Dumitru-Augustin Doman, cronică la Raiul şobolanilor, în Argeş nr.   , 2000, şi în vol. Cititorul de roman, ed. Pământul, 2010)

         “Spectacolul-bijuterie de la Sala I.D Sîrbu a Teatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova are, în primul rând, meritul de a face cunoştinţă publicului cu figura acestei extraordinare personalităţi a culturii europene care a fost mehedinţeana de origine Alice Voinescu. Merit căreia i se adaugă, în mod strălucit, o regie de înalt profesionalism (Mircea Cornişteanu), o scenografie creată de un virtuoz al genului (maestrul Viorel Penişoară-Stegaru) şi o distribuţie pe măsură…”

                            (Ioana Dinulescu, Mozaicul nr. 9-10, 2005)

         “Mircea Cornişteanu a conceput, cu sprijinul solid al scenografului Viorel Penişoară-Stegaru, o mizanscenă simplă şi elegantă, oferindu-i actriţei Georgeta Luchian-Tudor (omagiată, la împlinirea a 40 de ani de teatru, şi printr-o publicaţie specială) prilejul de a-şi încarna eroina cu distincţie, cu măsură şi cu un strop de tristeţe; în rolul proteicului soţ, Angel Rababoc desenează strălucit, în vervă, un personaj aproape incredibil.”

                            (Alice Georgescu, Ziarul Financiar, Ziarul de Duminică, 23 dec. 2005.)

         “Jocul actorilor, scenografia modernă imaginată de Viorel Penişoară-Stegaru, aspectul funcţional al luminilor lui Doru Ispas şi al sonorizării (Valentin Pârlogea) contribuie la realizarea unui spectacol cu valenţe notabile, corect integrat în viziunea lui Mircea Cornişteanu care asigură şi ilustraţia muzicală deosebit de sugestivă în sublinierea principalelor valenţe ale textului dramatic.” ( Nicolae Petre Vrânceanu, Ramuri nr. 10-11, 2005)

         “Gheorghe Truţă, autorul piesei, el însuşi oltean, membru al Uniunii Scriitorilor filiala Craiova, are drept obiectiv în anii viitori scrierea mai multor piese de teatru în cadrul unui proiectat Plan al spiritului oltenesc, unde Alice Voinescu se constituie ca reper, alături de Constantin Argetoianu şi alte nume de referinţă ale zonei. Alice nu ştie să moară în regia sobră, concentrată, a lui Mircea Cornişteanu o are ca protagonistă în rolul cele mult apreciate de Gide sau Malraux, pe actriţa Georgeta Luchian-Tudor. Dovedind o bună cunoaştere a personajului său, Georgeta Luchian-Tudor prezintă o Alice vie, pasională în orizontul Ideii, ca şi în tribulaţiile anilor de cumpănă care au dus la dezmembrarea României şi la saltul infernal spre comunismul biruitor.”  (Nicolae Coande, Obsevatorul Cultural nr 32, oct. 2005.)

         “Eu mă bucur că am avut puterea şi curajul să fac acest rol (..) Piesa este foarte grea…(..) Te simţi ca şi cum te-ar fi aruncat cineva în apă şi ai uitat să înoţi. A trebuit să reînvăţ să înot, să dau din aripi şi să stau la suprafaţă.”

       (Georgeta Luchian-Tudor, Mozaicul nr.9-10, 2005, interviu acordat Ioanei Dinulescu.)

         “…este unul dintre cele 130 de spectacole pe care le-am regizat… El, dacă este aşa cum aţi spus dumneavoastră, o bijuterie, mă bucură. Spectacolul este realizat cu armele, mai precis cu instrumentele, unuia care ştie despre ce e vorba şi care a încercat să pună în valoare în primul rând actorii şi să creeze în spectatori emoţia necesară unui spectacol de teatru autentic.

        (Mircea Cornişteanu, Mozaicul, 9-10, 2005, interviu acordat Ioanei Dinulescu.)

         “Este a patra mea piesă jucată. Jurnalul Alicei Voinescu a trecut pe lângă mine şi, ca orice mare eveniment, deopotrivă cultural, spiritual şi sufletesc, nu putea să mă ocolească. Din prima clipă după ce am încheiat lectura Jurnalului, am început să scriu această piesă , pe care am redactat-o în trei zile, timp în care     n-am putut nici să respir.”

          (Gheorghe Truţă, Mozaicul, 9-10, 2005, interviu acordat Ioanei Dinulescu.)                         

         “Sala Studio a Teatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova s-a dovedit neîncăpătoare, seara trecută, la premiera absolută a spectacolului Alice nu ştie să moară de Gheorghe Truţă, în regia lui Mircea Cornişteanu. Piesa se inspiră din Jurnalul unei personalităţi marcante a vieţii culturale româneşti, care a fost Alice Voinescu, constituind un omagiu dramatizat scris de un autor ale cărui piese au mai fost jucate în România şi Republica Moldova. (Viorel Popa, Agenţia  de ştiri AMOS News.)

          „Primul lucru care surprinde la romanul lui Gheorghe Truţă  este raportul de distanţare pe care autorul îl „joacă” în raport cu propria carte. (...) ...ultima impresie este aceea că toate deschiderile operate de autor rămân variante ale posibilului şi că romanul „Îngere, vii?” trebuie reluat şi metabolizat  într-un fel estetic pe care încă nu l-ai clarificat-iar această stare rămâne argumentul deschis al cărţii”  (Horia Dulvac, Mozaicul, 3, 2010)

        „O carte care e greu de povestit, care se cere parcursă cu migală, degustată pe-ndelete, la „replică” (dramaturgul e pretutindeni prezent),  Zenon ( eroul cărţii, alter-ego al demiurgului său) în „lumea asta diformă, strâmbă, plină de contradicţii şi absurd” se simte vizitat de un înger...  (...) Alunecarea în fantastic, în parabolă a povestirii este de-a dreptul seducătoare, traversând momente de graţie şi măiestrie simbolică.” (Calistrat Costin, Plumb, oct. 2010)

       „Scopul declarat al lui Gheorghe Truţă în Îngere,vii? este de a crea un roman crepuscular pe care îl defineşte ca pe „un roman cu straturi dese, suprapuse (...) Un roman care se autoscrutează, se autobănuieşte, îşi atribuie Viaţă, dar şi vini imaginare, care se auto-imită şi se auto-devoră...” Ceea ce întâlnim este o scriere împărţită în cinci stratuti aruncate într-un joc ameţitor... ”

                           (Marius Neacşu, Mozaicul, 10, 2010)  

      Site Teatrul Național ”IL Caragiale” București

26 Octombrie 2014

Program

26 Oct 2014 (Sala Mică)11:00

Bilete: 16 lei

Teatrul Național București va marca anul comemorativ Brâncoveanu printr-o dublă manifestare desfășurată duminică, 26 octombrie 2014, la Sala Mică, de la ora 11:00. În cadrul acestui eveniment va avea loc conferința Un veac valah între martiri și trădări, susținută de Acad. Răzvan Theodorescu, urmată de spectacolul-lectură Cină cu soarele sus de Gheorghe Truță, regia Răzvan Popa.

Despre conferință„Mucenicia Brâncovenilor încheie un secol de inteligentă și oportunistă politică a elitelor valahe unde s-au întâlnit, rând pe rând, așteptarea izbăvirii de Turcocrație dinspre «împărăția Chesarului» - adică a Habsburgilor – sau dinspre «moscalii» dinastiei Romanov. S-au mai întâlnit cu această politică negocierea inteligentă, trădarea la tot pasul, speranța, disperarea, bejenia și magnificența unui trai strălucit pe marginea prăpastiei. A fost momentul care a creat definitiv mentalitatea noastră premodernă, prefigurând secolul fanariot, cel al unei culturi strălucite, al unor sincronisme europene și al unei vieți în genunchi.” Acad. Răzvan Theodorescu 

S-a născut înBucurești, la 22 mai 1939.

Studii: 1955-1963 - Facultatea de Istorie a Universității din București (cu întrerupere în perioada 1959 - 1961 din cauza exmatriculării din Universitate pe motive politice, în acest răstimp a fost muncitor necalificat).

Activitate profesională: Istoric al culturii, istoric de artă; Doctor în științe istorice (1972); Cercetător științific la Institutul de Istoria Artei al Academiei (1963-1987); Profesor universitar la Universitatea de Arte din București (din 1990); Secretar General al Asociației de Studii Sud-Est Europene AIESEE (din 1994).

Funcții publice:Președinte al Radioteleviziunii (1990- 1992);Membru al Consiliului Național al Audiovizualului (1992- 2000); Ministru al Culturii și Cultelor (2000- 2004)

Membru al unor asociații profesionale:Membru corespondent (din 1993) și titular (din 2000) al Academiei Române;Membru        Corespondent al Societății Arheologice din Atena (din 1990);Cavaler (din 1997) și Comandor (din 2003) al Ordinului Artelor și Literelor al Republicii Franceze; Membru corespondent (din 1998) și titular ( din 2002) al Academiei Europene de Știință, Arte și Litere; Membru al Academiei de Științe al Republicii Albania (din 2006) și a Academiei de Științe și Arte a Macedoniei ( din 2006);Mare Ofițer al Ordinului Național pentru Merit (din 2000);Doctor Honoris Causa a nouă universități

Lucrări publicate:

Bizanț, Balcani, Occident la începuturile culturii medievale românești – secolele X- XIV, Editura Academiei, București, 1974; Un mileniu de artă la Dunărea de Jos (400- 1400), Editura Meridiane, București, 1976; Itinerarii medievale, Editura Meridiane, București; Piatra Trei Ierarhilor, Ed. Meridiane, București, 1979; Istoria văzută de aproape, Ed. Sport-Turism, București, 1980; Civilizația românilor între medieval și modern. Orizontul imaginii (1550- 1800), I- II, Ed. Meridiane, București, 1992; ed. a II-a, Princeps Edit, Iași, 2006; Drumuri către ieri, ed. Fundației Culturale Române, București, 1992; Cele 900 de zile ale "manipulării", Ed. Tinerama, București, 1993; La peinture murale moldave des 15-ème et 16-ème siècles, Ed. UNESCO, București, 1995; Roumains et Balkaniques dans la civilisation sud-est européene, Ed. Enciclopedică, București, 1999; Picătura de istorie, Editura Fundației Culturale Române, București, 1999; Constantin Brâncoveanu între "Casa Cărții" și "Ievropa", Ed. Rao, București, 2006; Europa noastră și noi, Ed. Capitel, București, 2008; Regards d'historien, Ed. Enciclopedică, București, 2009

Circa 600 de articole în reviste din țară și străinătate

Premii: Premiul Bernier al Institutului Franței,Premiul Herder al Universității din Viena. 

Cină cu soarele sus de Gheorghe Truță

Distribuția:

Brâncoveanu – Marius Bodochi
Doamna Marica – Maria Teslaru
Constantin – Gavril Pătru
Ștefan – Ioan Andrei Ionescu
Radu – Lari Giorgescu
Matei – Silvana Mihai
Ianache Văcărescu – Mihai Verbițchi
Mustafa – Eugen Cristea

Regia: Răzvan Popa   
Muzică live: Adrian Naidin

Într-un text emoționant, Gheorghe Truță imaginează ultima zi a Brâncovenilor pe pământ românesc, înainte de plecarea spre temnițele din Constantinopol. De la miezul zilei până la apusul soarelui, domnitorul, cunoscând dintr-un vis premonitoriu martiriul pe care îl va suferi întreaga familie, le va cere fiilor săi credință și demnitate până în ultima clipă a vieții.

Despre autor

Gheorghe Truţă s-a născut la 1 iunie 1958, în localitatea Călui, județul Olt. Astăzi locuiește în Lupeni, județul Hunedoara, unde este profesor de matematică.
Debut literar cu nuvela A doua povestire a Pădurii în Luceafărul, iunie 1977. Din 1993 este membru titular al Uniunii Scriitorilor din România.

Apariţii editoriale:

Oraşul, roman, Ed. Albatros, Bucureşti, 1982 ; Pagoda, proză, Editura de Vest (Facla), Timişoara, 1992.; Raiul șobolanilor, roman, Editura Matinal – Panorama, Petroşani – Bucureşti, 1999 ; Teatru – piese jucate, premiate sau interzise, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2003; Îngere, vii?, roman, Editura Aius, Craiova, 2010; Alice nu ştie să moară, teatru, Editura Aius, 2010.

Premii literare (selecție):

Premiul de debut al editurii Albatros pentru romanul Oraşul (1980); Premiul filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor, secţiunea Proză, pe anul 1992, pentru volumul Pagoda ; Premiul filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor, secţiunea Dramaturgie, pe anul 1995, pentru piesele jucate: Marea brambureală şi Crângul albastru ; Premiul filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor, secţiunea Roman, pe anul 1999, pentru romanul Raiul şobolanilor ; Premiul filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor, secţiunea Dramaturgie, pe anul 2003, pentru volumul Teatru –piese jucate, premiate sau interzise;Piesa Catedrala a fost nominalizată de către UNITER pentru „Cea mai bună piesa românească a anului 1999”; Laureat al mai multor concursuri de dramaturgie din țară.

I s-au reprezentat următoarele piese:

Marea brambureală (1995, Teatrul Bacovia din Bacău, regia Mihai Manolescu); Crângul albastru (1996, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi, Republica Moldova, regia Ion Cibotaru); Alice nu ştie să moară(2005, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova, regia Mircea Cornişteanu); Marea brambureală (2005, Teatrul de Artă Dramatică Deva, regia Boris Melinti); Patru surori (2012, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi, Republica Moldova, regia Ion Marcoci); Călătorie în ţara basmelor (2012, Teatrul de Stat I. D. Sîrbu, Petroşani, regia Boris Melinti); Călătorie în ţara basmelor, (2013, Teatrul Vasilache, Botoşani,   regia Valentin Dobrescu); Simfonie pentru flaut şi nimeni (2014, Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe, regia Laurenţiu Calomfirescu)

SITE  MITROPOLIA  OLTENIEI

17.10.2014 – Spectacol dedicat Sf. Constantin Brâncoveanu la Teatrul Naţional din Craiova

Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova a organizat ieri, 16 octombrie, în Sala „I.D. Sârbu“, un spectacol-lectură dedicat Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu, în contextul declarării anului 2014 de către Patriarhia Română ca „An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“. Spectacolul, intitulat „Cină cu soarele sus“, după un text scris de Gheorghe Truţă, în regia şi scenografia lui Mircea Cornişteanu, reuneşte actori consacraţi ai Naţionalului din Bănie, precum Ilie Gheorghe (în rolul lui Constantin Brâncoveanu) şi Nataşa Raab (în rolul doamnei Marica).

Evenimentul teatral face parte dintr-un proiect mai amplu, intitulat „Actorii sunt în sală“, care-şi propune să încurajeze dramaturgia contemporană românească şi să atragă publicul către creaţia dramatică autohtonă. Proiectul este destinat prezentării în premieră pe ţară a unor texte din dramaturgia originală românească a ultimilor ani. Până în prezent au fost puse în scenă spectacole după texte ale scriitorilor Cornel Mihai Ungureanu, Valentin Nicolau şi Cornel Udrea.

(diacon Gheorghe Cioiu)

« 17.10.2014 – Premiul „Mărul de Aur” pentru aşezămintele monahale din Gorj     17.10.2014 – Slujiri Arhiereşti în Mitropolia Olteniei »

„Cină cu soarele sus“, pe scena Naționalului craiovean

·         Dolj

·         Local

16 octombrie 2014

Ilie Gheorghe interpretează rolul lui Brâncoveanu în piesa „Cină cu soarele sus” de Gheorghe Truță

Naționalul craiovean sărbătorește „Anul Brâncoveanu“ printr-un spectacol programat în seria „Autorii sunt în sală“, lansată în 2013.

Reprezentația „Cină cu soarele sus“, de Gheorghe Truță, are loc astăzi, de la ora 17.00, în sala „I.D. Sîrbu“, în prezența autorului.

Într-un text emoționant, Gheorghe Truță imaginează ultima zi a Brâncovenilor pe pământ românesc, înainte de plecarea spre temnițele din Constantinopol. De la miezul zilei până la apusul soarelui, domnitorul, cunoscând dintr-un vis premonitoriu martiriul întregii sale familii, le va cere fiilor săi credință și demnitate până în ultima clipă a vieții.

Nu este pentru prima dată când pe scena Naționalului craiovean se montează o piesă, după un text purtând semnătura lui Gheorghe Truță.

„Este a doua mea colaborare cu Teatrul Național Craiova. Prima a avut loc în 2005, «Alice nu știe să moară», având în prim-plan o glorioasă olteancă, Alice Voinescu, prima femeie doctor în filosofie din cultura românească. Atunci, ca și acum, maestrul Mircea Cornișteanu, directorul Naționalului craiovean, a asigurat regia. «Cină cu soarele sus», piesă ce se va juca astăzi, este a 12-a premieră a mea ca dramaturg, punând la socoteală că peste zece zile aceeași piesă va putea fi urmărită și la Teatrul Național «I.L. Caragiale» din Bucureşti, în deschidere cu o conferință a academicianului Răzvan Teodorescu cu tema «Constantin Brâncoveanu şi epoca sa», și o distribuție de excepție ca și aici, la Craiova, cu Marius Bodochi în rolul lui Brâncoveanu, în regia lui Răzvan Popa.

Alte piese au văzut lumina rampei la Teatrul Național Timișoara, Bălți – Republica Moldova (de două ori), Bacău, Petroșani, Deva etc. Colaborarea cu Teatrul Național «Marin Sorescu» are o semnificație aparte. Sunt oltean, născut la Călui, leagănul și mormântul fraților Buzești. Am absolvit Colegiul Național «Frații Buzești», Facultatea de Matematică din Craiova. Sunt membru al Uniunii Scriitorilor Români, filiala Craiova. Bănia este Mecca mea: chiar și de departe o simt în inima mea ca pe un ghem luminos“, a precizat Gheorghe Truță.

Dacă la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale“ din Bucureşti rolul lui Brâncoveanu îi revine actorului Marius Bodochi, la Naționalul craiovean acesta este interpretat de Ilie Gheorghe. Natașa Raab va interpreta rolul Doamnei Marica, Cătălin Vieru este Matei, Marian Politic – Radu, Cătălin Băicuș – Constantin, Cosmin Rădescu – Ștefan, Ștefan Mirea – Ianache Văcărescu și Tudorel Petrescu – Mustafa.

„Piesa «Cină cu soarele sus» nu e o apariție întâmplătoare, chiar dacă ea vine într-un moment comemorativ. Mi-am propus să realizez în spațiul dramatic românesc un plan al spiritului oltean cuprinzând până azi piese având în prim-plan pe Mihai Viteazul, Brâncoveanu, dar și personalități de facturi diferite: Alice Voinescu, Constantin Argetoianu, I.D. Sîrbu sau Maria Tănase. Pentru fiecare dintre aceste personalități oltene, și nu numai, am scris câte o piesă, pentru Brâncoveanu, chiar două, iar de curând am extins planul oltenesc la unul al spiritualității românești, prima piesă avându-l ca protagonist pe Valeriu Gafencu, martir al gulagului românesc. Rămâne ca și teatrul românesc să-și întoarcă fața spre spațiul spiritualității autohtone. Până acum doar Teatrul Național «Marin Sorescu» și Teatrul Național București mi-au dat semne că sunt ceea ce trebuie să fie: teatre naționale“, a mai spus Gheorghe Truță.

Site  Teatrul ”Marin Sorescu” din Craiova

CINĂ CU SOARELE SUS

Gheorghe Truţă, regia Mircea Cornişteanu

Durata: 75 min.

Scenografia: Mircea Cornişteanu

Genul spectacolului: spectacol lectură

Regia Tehnica: Mircea Vărzaru

Naționalul craiovean sărbătorește „Anul Brâncoveanu” printr-un nou spectacol-lectură  programat în seria Autorii sunt în sală, lansată în 2013.
Spectacolul Cină cu soarele sus, de Gheorghe Truță, va avea loc în ziua de 16 octombrie 2014, ora 17,00 în sala „I.D.Sîrbu”. 
Distribuția
Brâncoveanu ………………ILIE GHEORGHE  
DoamnaMarica……………..NATAŞA RAAB    
Matei………………………CĂTĂLIN VIERU  
Radu………………………MARIAN POLITIC                 
Constantin…………………CĂTĂLIN BĂICUŞ
Ştefan………………………COSMIN RĂDESCU

Ianache Văcărescu…………ŞTEFAN MIREA 
Mustafa…………………….TUDOREL PETRESCU
Regia artistică şi scenografia: MIRCEA CORNIŞTEANU
Regia tehnică:  Mircea VĂRZARU         
GHEORGHE  TRUŢĂ  Născut : 1 iunie 1958, în loc. Călui, jud. Olt.
Studii: Liceul «Fraţii Buzeşti» din Craiova,  Facultatea de Matematică a Universităţii din Craiova. Din 1993 este membru titular al Uniunii Scriitorilor din Romania, filiala Craiova.
Apariţii editoriale: ORAŞUL, roman, Ed. Albatros, Bucureşti, 1982 – cu o prezentare de Mirela Roznoveanu, PAGODA, proză, Editura de Vest (Facla), Timişoara, 1992. RAIUL ŞOBOLANILOR, roman, Editura Matinal – Panorama, Petroşani – Bucureşti, 1999. (Cu o prefaţă de Dan Silviu Boerescu.) ÎNGERE, VII?, roman, Editura Aius, Craiova, 2010.
TEATRU – piese jucate, premiate sau interzise, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2003, ALICE NU ŞTIE SĂ MOARĂ, teatru, Editura Aius, 2010.
Premii literare: Premiul de debut al editurii ALBATROS pentru romanul ORAŞUL (1980), Premiul filialei Craiova a UNIUNII SCRIITORILOR, secţiunea PROZĂ, pe anul 1992, pentru volumul PAGODA, Premiul filialei Craiova a UNIUNII SCRIITORILOR, secţiunea DRAMATURGIE, pe anul 1995, pentru piesele jucate : MAREA BRAMBUREALĂ şi CRÂNGUL ALBASTRU, Premiul filialei Craiova a UNIUNII SCRIITORILOR, secţiunea ROMAN, pe anul 1999, pentru romanul RAIUL ŞOBOLANILOR, Premiul filialei Craiova a UNIUNII SCRIITORILOR, secţiunea DRAMATURGIE, pe anul 2003, pentru volumul TEATRU –piese jucate, premiate sau interzise, Piesa MAREA BRAMBUREALĂ a fost nominalizată pentru Marele Premiu la Concursul Naţional de Dramaturgie «Camil Petrescu» (Ediţia I), Piesa CATEDRALA a fost nominalizată de către UNITER pentru «Cea mai bună piesa românească a anului 1999», Premiul Fundaţiei Ion D. Sîrbu, pentru debut în dramaturgie, cu piesa  RECVIEM PENTRU SECOLUL DOUĂZECI, 1991, Premiul special al Fundaţiei “Alice Voinescu” pentru piesa ALICE NU ŞTIE SĂ MOARĂ (Tr. Severin, iulie 2005).
I s-au jucat piesele: MAREA BRAMBUREALĂ (premiera : 1 octombrie 1995 la Teatrul BACOVIA din Bacău, regia Mihai Manolescu), CRÂNGUL ALBASTRU (premiera : 5 mai 1996 la TEATRUL NAŢIONAL «Vasile Alecsandri» din Bălţi, Republica Moldova, regia Ion Cibotaru), ALICE NU ŞTIE SĂ MOARĂ (premiera : 1 octombrie 2005 la TEATRUL NAŢIONAL « Marin Sorescu » Craiova, regia Mircea Cornişteanu), MAREA BRAMBUREALĂ (premiera : 20 octombrie 2005 la Teatrul de Artă Dramatică Deva,  regia Boris Melinti), PATRU SURORI (premieră : 29 februarie 2012 la TEATRUL NAŢIONAL „Vasile Alecsandri” din Bălţi, Republica Moldova, regia Ion Marcoci), CĂLĂTORIE ÎN ŢARA BASMELOR (premiera : 22 aprilie 2012 la Teatrul de Stat ID SÎRBU, Petroşani, regia Boris Melinti), GREA E VIAŢA DE PITIC, spectacol-lectură la Teatrul ION CREANGĂ, Bucureşti, regia Anca Puşcaş, 5 octombrie 2012, în cadrul Festivalului Internaţional « 100, 1000, un million de poveşti », ed. a VIII-a, CĂLĂTORIE ÎN ŢARA BASMELOR, (premiera : 28 aprilie 2013, la Teatrul VASILACHE, Botoşani,   regia Valentin Dobrescu), SIMFONIE PENTRU FLAUT ŞI NIMENI (premiera : 5 aprilie 2014, la Teatrul « Andrei Mureşanu » din Sfântu Gheorghe, Teatrul de Emoţie, Bucureşti, regia Laurenţiu Calomfirescu), JOC SECUND, spectacol-lectură la Teatrul Naţional Mihai Eminescu, Timişoara, 17 mai 2014, regia Sabin Popescu, în finala Concursului Naţional de Dramaturgie.

Daniela Firescu, în revista RAMURI, Craiova:

La Ţarigrad între ape sau curajul resemnat al martiriului

„Creaţia prin excelenţă a acestei domnii, aşezate cronologic între toamna 1688 şi primăvara 1714, se numeşte «stilul brâncovenesc». A fost un stil de artă şi un stil de viaţă, unul al ceremonialului şi al reculegerii, al culorii şi al organicului... A fost, într-o mare măsură, un stil al spectacolului...”

Constantin Brâncoveanu, între „Casa cărţilor” şi „Ievropa” – Răzvan Theodorescu　

Cină cu soarele sus

de Gheorghe Truţă

• Distribuţia

Brâncoveanu: ILIE GHEORGHE

Doamna Marica: NATAŞA RAAB

Matei: CĂTĂLIN VIERU

Radu: MARIAN POLITIC

Constantin: CĂTĂLIN BĂICUŞ

Ştefan: COSMIN RĂDESCU

Ianache Văcărescu: ŞTEFAN MIREA

Mustafa: TUDOREL PETRESCU

• Regia artistică şi scenografia: MIRCEA CORNIŞTEANU

• Regia tehnică: Mircea VĂRZARU

Contemporan cu Ludovic al XIV-lea şi cu Petru cel Mare, Constantin Brîncoveanu rămâne în istorie ca un principe ce are conştiinţa valorilor culturale, promotorul unui stil artistic ce-i poartă numele, continuator al tradiţiei bizantine şi al lui Constantin cel Mare dar şi ca un model de versatilitate politică, ca „maestrul jocurilor duble”. Anul 2014 aniversează 300 de ani de la martiriul său. În seria evenimentelor dedicate Anului Brâncoveanu, Teatrul Naţional din Craiova a inclus conferinţa susţinută de academicianul Răzvan Theodorescu în cadrul „Întâlnirilor Spectactor”, Oltenia lui Brâncoveanu,urmată de spectacolul lectură, Cină cu soarele sus, de Gheorghe Truţă, integrat programului „Autorii sunt în sală”.

Piesa

Cină cu soarele sus comasează momentele finale ale domniei lui Constantin Brâncoveanu înainte de a fi mazilit. Însemnătatea cinei este exploatată la maximum, de la semnificaţiile religioase (prin trimiterile la Cina cea de taină) la cele de civilizaţie, emancipare culturală şi socială. Cina, momentul servirii mesei pune în lumină dinamica relaţiilor din familia domnitorului: Radu, unul dintre fii, este prea entuziasmat de logodna cu fiica lui Antioh Cantemir, doamna Marica acţionează ca intermediar între tată şi fii, între fraţii cei mari şi cel mic, totul pe fundalul apăsător provocat de dispariţia prematură a Stancăi, fiica domnitorului.

Piesa se construieşte în jurul imaginii domestice, voievodul iese din sala tronului, intră în spaţiul particular, intim, nu lipsit de ceremonial. Este o abordare inedită, dar de efect, utilizată şi de unii istoriografi ce au prins spiritul, miza istoriei mentalităţilor.

Reconstituirea conveţională a mesei domneşti e înviorată de intervenţiile fiului cel mic, Matei, ce întrerupe periodic discuţia adulţilor, chestionând totul: de la formulele de adresare la preferinţele culinare, alinturi copilăreşti tipice, dar şi deplasări în registrul grav („Unde suntem când nu mai suntem?”). Tot acest dialog alambicat, în care temele joase şi înalte alternează, are un mesaj de suprafaţă stereotip, punctat clar în discursul ce are ca refren „să ridicăm neamul”. Figura lui Constantin Brâncoveanu e întocmită schematic, dincolo de coordonatele cultură, civilizaţie, credinţă, la care se recurge pentru a susţine compoziţia. El reprezintă autoritatea supremă în stat şi în familie, fiii cei mari (personaje ecou, fără individualitate) se supun necondiţionat, singurul „răzvrătit” este Matei, scuza lui, vârsta fragedă. Surprizător în relaţia dintre cei doi (un fel de replică la Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie) este inversiunea de roluri: tatăl este susţinător al modernizării, în timp ce fiul e reticent la schimbare. Se încearcă aici o analiză de mentalităţi prin opoziţia civilizaţiei arhaice în faţa asediului formelor noi (limbaj, instruire, gastronomie), tradiţia valahă versus Occident, o demonstraţie nu foarte concludentă pentru că opţiunile sunt între superficial şi rudimentar (maman vs. muică/ maică). Oricum, schimburile de replici între cei doi (de fapt, între Matei şi ceilalţi membri ai familiei) sunt cele mai vii şi evită transformarea piesei într-un encomion. Scenariul dramatic se precipită prin apariţia lui Mustafa, care anunţă mazilirea lui Brâncoveanu, moment anticipat de visul-delir al Stancăi ce-i vede duşi „la Ţarigrad între ape“. Rolul ritualic al cinei, pe care nu îl nesocoteşte nici solia turcească („turcul nu năvăleşte peste masa ghiaurului”) îngăduie domnitorului un răgaz, dar acesta recunoaşte semnele visului-premoniţie şi e gata să înfrunte martiriul.

Mult mai puternice sunt reacţiile celor din jur, în special ale celor doi fii, Constantin şi Ştefan, pregătiţi să riposteze, să afle soluţii. Inerţia domnitorului, acceptarea mazilirii sunt chestionate de fiii cei mari la fel de impetuoşi, de revoltaţi precum era Matei în nedumeririle lui. Ei invocă povestea ciobanului din Mioriţa, condamnă resemnarea acestuia, caută, identifică pe cei ce au complotat (Costică şi Mihai Cantacuzino), însă Brâncoveanu nu încearcă să desfacă uneltirile, ci reintră în starea de transă (provocată de moartea Stancăi), o acceptare a fatalităţii marcată şi prin dispoziţiile testamentare: o reprezentare iconografică deasupra mormântului său, „Samson în luptă cu leul”, într-o fixare definitivă a imaginii sale de protector al ortodoxiei.

Spectacolul-lectură

Punerea în scenă aparţine lui Mircea Cornişteanu şi are avantajul unei distribuţii excelente.

Seria de spectacole-lectură suportă câteva schimbări, aproape pe nesimţite se face trecerea de la spectacolul-lectură la spectacolul definitiv. Lectura e mai mult decât lectură, e interpretare, e asumare a rolului, acest lucru devine evident nu numai în cazul lui Ilie Gheorghe, care are partitura cea mai largă, dar mai ales pentru mai tinerii săi parteneri foarte entuziaşti: Marian Politic – Radu, Cătălin Băicuş – Constantin, Cosmin Rădescu – Ştefan. Toţi trec de formula fixă a personajului, Ilie Gheorghe este mai mult decât „unsul lui Dumnezeu“, principele autocrat într-o legătură unică cu Judecata divină, el pătrunde faţetele multiple ale personalităţii lui Brâncoveanu, mai ales cea de pater familias devastat de conflicte politice şi controverse morale. Nataşa Raab caută să elimine orice urmă de patetism din personajul care încearcă să menţină coeziunea familiei dincolo de tragedia ce se prefigurează. Cătălin Vieru dozează exact umorul şi vulnerabilitatea şi se identifică natural cu firea candidă a lui Matei.

Mircea Cornişteanu pune în acord actorii cu textul, actorii răspund provocărilor textului şi recitalul lor dă la iveală o oglindă a principelui, fragmentată, dar autentică.

Alice nu stie sa moara

Local

15 iunie 2006

In Sala „Amza Pellea“ a Teatrului National „Marin Sorescu“ din Craiova, sâmbata, de la ora 18.00, se joaca piesa „Alice nu stie sa moara“, de Gheorghe Truta, dupa „Jurnalul“ scris de Alice Voinescu. Piesa a fost pusa in scena de cunoscutul regizor Mircea Cornisteanu, directorul institutiei. Din distributie fac parte: Georgeta Luchian-Tudor (in rolul protagonistei, Alice), Angel Rababoc (Stello) si Filip Rababoc (Ingerul). Scenografia: Viorel Penisoara-Stegaru.

O piesa despre viata cutremuratoare a primei femei doctor in filozofie din România, Alice Voinescu, o elitista care a suportat ororile regimului totalitar. Alice Voinescu a fost pensionata in urma atitudinii luate fata de abdicarea fortata a regelui, a facut puscarie comunista, a fost deportata si a avut parte inclusiv de domiciliu obligatoriu intr-un sat izolat. I s-au luat toate cartile si nu i s-a permis sa mai intre nici macar in biserica sateasca. Ca si cum n-ar fi fost indeajuns, in ograda, comunistii bolsevici i-au fixat un perimetru de patrulare. Alexandru Paleologu consemna ca aceasta avea un dar unic al comunicarii, ca era de o gratie absolut fermecatoare: „O mare conferentiara si o profesoara de istoria literaturii dramatice la Conservator, care atragea la prelegerile ei (aidoma lui Nae Ionescu, Ion Petrovici sau Vasile Pârvan) o audienta enorma, compusa din tot ce era inteligenta si simtire in societate, de toate vârstele si categoriile, nu numai studenti“. Celalalt personaj, Stello, este avocatul Stelian Voinescu, cel cu care s-a casatorit la vârsta de 30 de ani, caruia Alice avea sa-i indure toate mofturile si capriciile. Pentru Stello, chefurile sale erau deasupra culturii sotiei, nu o data facându-i viata amara. Viata spumoasa a acestuia alaturi de femei facile este excelent redata de actorul Angel Rababoc. Georgeta Luchian-Tudor interpreteaza monumental o Alice Voinescu vie, pasionala in orizontul Ideii, ca si in tribulatiile anilor de cumpana care au dus la dezmembrarea României. In spectacol, apare ingerul cu aura si aripile pierdute. Era ingerul pazitor al doamnei Voinescu. Un inger care ajunsese copil. Un copil pe care Alice nu l-a avut niciodata. Oare sa fi vazut Alice in Stello propriul sau copil, din prea multa iubire? Mai mult decât posibil, intrucât aceasta si-a iubit sotul mult mai mult decât si-a iubit cartile. Acesta a murit, spunându-i „te iubesc“ pentru prima oara in viata. Apoi, Alice Voinescu a continuat sa-i scrie, in jurnal, pâna si-a dat duhul, dragului ei Stello. Un jurnal de 900 de pagini, de o sinceritate exacerbata in relatarea unei drame reale intr-o tara trista.

Fara tagada, „Alice nu stie sa moara“ este un spectacol inspirat din viata reala a primei elitiste din România, un spectacol care nu merita ratat de nimeni, in special de tinerii care nu au cum sa stie ce a insemnat regimul comunist si ororile lui.

Cine este Alice Voinescu?

Alice Voinescu s-a nascut in 10 februarie 1885 la Turnu-Severin. Tatal sau era avocatul Sterie Steriadi, doctor in drept la Paris. In 1908, Alice a absolvit Facultatea de litere si filozofie din Bucuresti, iar in 1913 a obtinut doctoratul in litere si filozofie la Sorbona cu teza „L’interprétation de la doctrine de Kant par l’école de Marburg. Etude sur l’idéalisme critique“. Când cartea i-a aparut la Paris, aceasta a facut vâlva in mediile academice, iar Alice a primit o oferta tentanta. O catedra la o prestigioasa universitate americana, pe care a refuzat-o la modul cel mai categoric: „Nu pot accepta. In România ma asteapta logodnicul meu“. Alexandru Paleologu spunea ca, „spre norocul culturii si societatii românesti, a trebuit sa primeasca la Conservatorul din Bucuresti catedra de istoria literaturii dramatice, la care a tinut pâna in 1948 prelegerile care au facut epoca“.

Intre 1925-1939, Alice Voinescu a fost invitata la faimoasele decade de la Pontigny din Franta, organizate de Paul Fesjardins, unde i-a cunoscut pe Malraux, Roger-Martin du Gard, André Gide, Paul Langevin, François Mauriac, Charles du Bos, Jacques Riviere si altii. In 1936 a publicat volumul „Montaigne“, iar cinci ani mai târziu a editat volumul „Aspecte din teatrul contemporan“. In fine, in 1946, Alice Voinescu a publicat volumul „Eschil“, dupa care a inceput calvarul.

Alice Voinescu si alte profesoare de la Conservatorul de Arta Dramatica si Muzica din Bucuresti au ramas fara catedra, fiind eliminate din corpul profesoral. In primele luni ale anului 1948, Mihail Jora a devenit si el victima, fiind eliminat de la catedra. Atât Voinescu, cât si Jora isi manifestasera imediat dupa 30 decembrie 1947 sentimentele monarhiste, acesta fiind, printre altele, unul din motivele inlaturarii lor. In schimbul lor au fost adusi politruci ca Marcel Breslasu, un anonim care s-a adaptat repede cerintelor ideologice.

In 1948, când a fost obligata sa se pensioneze, Alice spunea: „O tara care isi reneaga trecutul, nu are viitor“. Prin urmare, peste trei ani a fost arestata, facând un an si sapte luni de puscarie comunista. Apoi, domiciliul obligatoriu in satul Costesti, lânga Târgu-Frumos (judetul Iasi), unde a ramas pâna in 1954. Dupa ’54, avea sa suporte alte cosmaruri. In 1961 anul in care a scris „Dialoguri cu eroii tragici“, Alice Voinescu a murit.

Teatru

Liviu-Florian Jianu

Crucea lui Damocles

Alice nu ştie să moară,  de Gheorghe Truţă, regia: Mircea Cornişteanu

Profesoara de filozofie Alice Voinescu, cu doctoratul luat la Sorbona, are, în perioada Regatului Român, un "salariu de servitoare". Această apreciere nu este o figură de stil a autorului acestor panseuri. Autoaprecierea "salariu de servitoare" este menţionată de Alice Voinescu, în jurnalul domniei sale, scris în limba română. 

Familia Voinescu, al cărei cap este Stelian, de profesie avocat, nu are printre cunoştinţele sale vreo altă familie care, ca şi ei, să nu îşi poată permite a avea în casă o servitoare. Curăţenia, datul cu mătura, strânsul gunoiului, ştersul mobilelor de praf, spălatul geamurilor, spălatul şi ţesutul hainelor, lustruitul pantofilor, bătutul covoarelor, pregătirea meselor, servirea lor, spălatul vaselor, achitarea feluritelor taxe şi impozite cad în sarcina uneia şi aceleiaşi servitoare, Alice Voinescu, unanim recunoscută de personalităţi franceze ale literaturii şi filozofiei, ca filozof de geniu al epocii. Domnul Stelian Voinescu  are dese ieşiri, ca să îşi cumpere gazetele. Vine după o zi, două, sau trei, "cu chef de ceartă", după ce va fi "ciupit de cur" tinerele fete care îl aşteaptă în Golden Rouge-urile Bucureştiului de altădată. În acest timp, aplecată peste scrierile lui Kant, ale lui Goethe, sau cine ştie ale cărui nemuritor muritor, doamna Alice Voinescu îl aşteaptă, iubindu-şi bărbatul cu o iubire mai mare decât aceea cu care îşi iubeşte cărţile. Stelian Voinescu moare, spunându-i "te iubesc" pentru prima oară în viaţă. Alice Voinescu continuă să îi scrie, în jurnal, până la moarte-i, dragului ei Stello.

Veniţi la putere, comuniştii găsesc de cuviinţă că locul Alicei Voinescu nu este la catedra universitară, şi o scot la pensia din care ea îşi drămuieşte raţia lunară de cartofi, pâine, mere, lapte. Dar este mult mai mult decât merită o servitoare care se închină, în comunism, la Dumnezeu, trăgând şi toată filozofia după ea, şi – sacrilegiu – sufletele unor tineri. Este închisă. Deportată. I se fixează domiciliu obligatoriu. I se iau cărţile. Nu i se permite să mai intre într-o biserică sătească. I se fixează ca perimetru de patrulare o ogradă.

Alice Voinescu moare în 1961. Anul naşterii mele. 

În spectacol, un înger şi-a pierdut cele două aripi, aura, a fost tuns ştrengăreşte, dar a strigat: Doamne, pedepseşte-mă după voia Ta, pentru că i-am dat răgaz lui Alice să îşi scrie jurnalul! Jurnalul doamnei Alice Voinescu. Copilul doamnei Alice Voinescu.  Fă-mă frunză, lemn, piatră… Dar nu om! Nu mă face om! Îngerul păzitor al doamnei Voinescu ajunsese un copil, pe care Alice nu l-a avut niciodată. Sau l-a avut în Stello. 

Pe mesele berăriilor, discotecilor, bistrourilor, mac-urilor, restaurantelor, Golden Rouge-urilor moderne, jurnalul servitoarei Alice Voinescu aşteaptă să fie deschis, la rece, şi citit, cald încă, de tinerii României eterne. 

TEATRUL  NAȚIONAL ”VASILE AECSANDRI” BĂLȚI

                CRÂNGUL ALBASTRU

                                       sau

             Dar ce facem cu Isus?!

                                          de  Gheorghe Truță

Distribuția:

Fadăr: VICTOR DRUMI, Artist Emerit

Băiatul: BORIS MELINTI

Hoțul: EMIL DODIȚĂ

Preotul: ION MARCOCI

Maria Magdalena: NICOLETA PĂLĂRIE

Tânărul: VICTOR VSIUTINSCHI

REGIA: ION CIBOTARU

Scenografia: ION PUIU

Mișcarea scenică: IRINA FORMANIUK

Directorul Teatrului: ANATOL RĂCILĂ, Actor al Poporului

Premiera: 5 mai 1996, pe Scena Mare a Teatrului Național ”Vasile Alecsandri” din Bălți.

  TEATRUL  NAȚIONAL VASILE AECSANDRI” BĂLȚI

                        Patru surori

                                            de  Gheorghe Truță

Distribuția:

NELI:   IRINA  ȚĂRUȘ, Mihaela Talpă                

VICTORIA: EUFROSINA CAPMARI-Artistă Emerită, Iulia Șumanschi, artistă emerită        

BABIŢA:  MELANIA LUPAN-Artistă a Poporului , Victoria Roșca       

TANŢI : ANA ȚĂRUȘ-Artistă a Poporului, Ala Rusu        

COSTEL: PAVEL  LUPĂCESCU       

VERONEL

VERON                CIPRIAN RĂCILĂ, Artist Emerit, Emil Jenescu

VERONACHE

SCENOGRAFIA: OXANA REVENCO

MIȘCAREA PLASTICĂ: IRINA FORMANIUK

REGIA: ION MARCOCI- Artist al POPORULUI

Pentru rolul TANȚI, actrița ANA ȚĂRUȘ a fost nominalizată de UNITEM pentru ”Cea mai bună actriță într-un rol secundar”

Piesa a mai fost reprezentată de colective de elevii din Satu Mare, Săliște și Chișinău, toate premiate în cadrul Festivalurilor Naționale ale liceenilor de la Satu Mare, Constanța etc.

Joi, 10 Aprilie 2014

Şase ani de festival

Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi propune spre delectarea admiratorilor artei scenice patru zile de experienţe sufletești alese. Luni se va monta în premieră piesa pentru copii „Ștefan Vodă din legendă” de Gheorghe Calamanciuc, în regia lui Ion Marcoci, artist al poporului, piesă ce asimilează mai multe producţii folclorice pentru a conferi o imagine cât mai convingătoare a virtuţilor domnitorului și care îndeamnă la iubirea de ţară, de neam, de Dumnezeu. În aceeași zi, trupa Naţionalului bălţean îi va aduce un omagiu celui căruia teatrul îi poartă numele, prin spectacolul „Coroana Triumfală”, regizat de Anatol Răcilă, artist al poporului și director al acestei instituţii culturale de mai bine de două decenii. Datorită unui amestec bine temperat între cultivarea virtuţilor umane și ironizarea slăbiciunilor ce-i stăpânește, reprezentaţia dată se bucură de o popularitate aparte în rândul spectatorilor. A doua zi, vor fi montate „Brăţara de aur”, scenariul și regia aparţinându-i lui Victor Ignat și „Patru surori”, de Gheorghe Truţă (regia: Ion Marcoci, artist al poporului), piesă ce-și asumă veșnica problemă a revenirii, a întoarcerii la origini. Miercuri, pe lângă „Ștefan Vodă din legendă”, se va juca și „Piatra din casă” de Vasile Alecsandri, în regia lui Constantin Stavrat, artist al poporului, ce reprezintă o radiografie ironică a societăţii românești, în stilul caracteristic autorului „Chiriţei…”. Reprezentaţiile se vor încheia joi, când cei mici vor fi așteptaţi la spectacolul „Cenușăreasa”, binecunoscutul basm al lui Charles Perrault fiind ţintit dintr-o altă optică regizorală de către artista emerită Ina IlașciucUngureanu, iar pentru adulți se va monta o altă premieră a acestei stagiuni - „Arena”, de I. Fridbergas (în regia lui Dumitru Griciuc, maestru în artă și proaspăt laureat al Premiului „Valeriu Cupcea”), un tulburător spectacol despre ferocitatea vieţii, despre contrastul dintre fiară și om, ce pare să dispară în ochii noștri, despre așteptări și decepţii, încredere și trădare. Teatrul a vrut dintotdeauna să reprezinte o parte a existenţei umane. Anume din acest considerent, el mizează de fiecare dată pe palpitaţia vieţii în scenă și în sală. Restul, cum ar fi zis Franz Kafka, e literatură. (Catren teatral publicat în Cultură, 25 Februarie 2013)

Nominalizările pentru gala premiilor UNITEM 2013 I. Premiul pentru cel mai bun spectacol (Marele Premiu) 1. Spectacolul „Storcătorul de fructe” de Ilia Cilaki, regia Vitalie Drucec, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”; 2. Spectacolul „Equus” de Piter Şeffer, regia Iurie Harmelin, Teatrul Dramatic pentru Tineret „S uliţî roz”; 3. Spectacolul „Cântecul Lebedei” după A. P. Cehov, regia Emil Gaju, Teatrul Studio „Geneza Art”. II. Premiul pentru cea mai bună lucrare regizorală: 1. Vitalie Drucec, „Storcătorul de fructe” de Ilia Cilaki, Sala Studio „Valeriu Cupcea” a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”; 2. Iurie Harmelin, „Equus” de Piter Şeffer, Teatrul Dramatic pentru Tineret „S uliţî roz”; 3. Emil Gaju, „Cântecul Lebedei” după A. P. Cehov, Teatrul Studio „Geneza Art”. omonim de Petre Ispirescu, regia Valentin Dobrescu, Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici”; 3. Spectacolul „Surioara Alionuşka şi frăţiorul Ivanuşka” (după o poveste populară rusă). Versiunea scenică şi regia Stanislav Jelezkin (Rusia), Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici”. VI. Premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin: 1. Marina Staşoc pentru rolul Purcelul, spectacolul „O simplă istorie” de Maria Lado, regia Raisa Chirilova, Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov”; 2. Ana Ţăruş pentru rolul Tanţi, spectacolul „Patru surori” de Gheorghe Truţă, regia Ion Marcoci, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi; 3. Olga Prohorova pentru rolul Ira, spectacolul „Pe lângă dragoste” de Alexandru Korovkin, regia Igor Malov (Rusia), Teatrul de Dramă şi Comedie „N. S. Aroneţkaia” din Tiraspol. (Publicat în Timpul Liber pe 1 Martie 2013, Rep. Moldova.)

„Aplauze” şi premii pentru liceenii-actori

Mirela STÎNGĂ (mirela.stinga@telegrafonline.ro)

Timp de trei zile, liceenii-actori din ţară şi de peste hotare au demonstrat, la Constanţa, că au talent şi că merită din plin aplauzele publicului. TROFEUL, LA CHIŞINĂU În urma deliberării juriului, condus de actorul şi regizorul Bogdan Caragea, de la Teatrul de Stat Constanţa, cele mai bune trupe au primit recunoaşterea oficială. Cel mai râvnit premiu al festivalului, Trofeul „Aplauze”, a trecut Prutul, fiind adjudecat de elevii de la Liceul „Mihail  Kogălniceanu” din Chişinău, care au prezentat spectacolul „Căsătoria”, după Gogol. „Lecţia” de teatru „Englezeşte fără profesor”, de Eugene Ionesco, le-a purtat noroc constănţenilor de la Liceul Teoretic „Ovidius”, care au obţinut Premiul al II-lea. Ovidienii s-au remarcat şi la secţiunea interpretare, unde Mircea Leca a obţinut trofeul.  Premiul Inocenţei i-a fost conferit trupei „Crista”, de la Liceul „Mircea cel Bătrân” din Chişinău, care s-a remarcat cu spectacolul „Patru surori”, de Gheorghe Truţă. Cel mai bun spectacol străin a fost cel susţinut de trupa „Afrodita” din Spania, pentru „Sărbătoarea zeiţelor Demeter şi Persefona”, după Aristofan. „Afrodita” a mai obţinut un premiu, pentru Cel mai bun actor străin, care a ajuns la Jesus Marruecos. Premiul pentru originalitate a ajuns în Turcia, la Balikeşir, fiind acordat elevilor remarcaţi cu spectacolul „Anthony şi Cico”, de prof. Yusuf Bozkurt. Premiul pentru dramaturgia românească le-a revenit bucureştenilor de la „Dor fără saţiu”, care au prezentat „O creangă de liliac în ianuarie”, spectacol-coupe după Mihail Sebastian.

La Bălți cu TREI SURORI și fratele Gh. Truță

La ultima s-a premieră din această primăvară, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din mun. Bălţi, R. Moldova, l-a avut invitat pe profesorul de matematici, Gheorghe Truţă, care nu ne călcase urbea din mai 1996, când Ioan Cibotaru îi montase Ce ne facem cu Isus, zic, în acea seară, dramaturgul a venit să-şi vadă cele patru surori conversând cu spectatorul bălţean (de fapt, numai trei dintre ele sunt surori, Taţi (Ana Ţăruş, Artistă emerită), „fără pretenţii”, cum o defineşte autorul, fiind cumnata lor, dar, mă rog, trebuia cumva să-i fie aruncată o nevinovată sfidare lui A. Cehov?). A venit, probabil, şi să se convingă încă o dată: merită să părăsească toate celelalte ocupaţii pentru câştigarea pâinii de toate zilele şi să se consacre doar scrisului pentru scenă? Trăind într-o ţară a U.E., chiar e nenorocire, că n-o poate face. Pentru că Gh. Truţă e un dramaturg neobişnuit. Prin felul de a aborda teme vechi de când lumea. Făcând-o fără ostentaţie postmodernistă. Prin talentul de a presura cu inginiozitate în textu-i surprize ce te înfioară şi-ţi dau de gândit. Replicile lui sunt sprinţare, tăinuind în dedesubturi conotaţii în care freamătă fiorul. Tragicul şi comicul sunt fraţi gemeni şi e cu neputinţă să-i dispersezi – strici urzeala dramatică, pui în pericol personajele. Căror autorul le oferă libertate aproape deplină. I-a mers grozav lui Gh. Truţă, că lucrarea-i a nimerit pe mâna minunatului actor Ion Marcoci, proaspăt Artist al poporului, care în ultimii ani se consacră mai mult regiei. E şi de profesie regizor. I-a mers, pentru că în prima distribuţie (are două) a cooptat actriţele care mai mult gândesc cu sufletul. Şi le-a ghidat să intre în roluri cu totală dăruire, dar păstrând cu chibzuinţă limetele firescului. De-aceea a reuşit să aducă în scenă caractere bine pronunţate, prestând un joc sub semnul dezinvolturii. Talentata, vulcanica şi tânăra actriţă, Irina Ţăruş, s-a cuibărit de minune în sufletul şi trunchiul lui Neli, „frumuseţe de provincie” (dar nu ştiu dacă Neli o depăşeşte aici pe Irina). Visu-i ce devenise obsesie („să se pomenească pe Champs-Elisee.., să umble ...fâl-fâl pe lângă Louvre”) s-a nimerit a fi, pe semne, foarte aproape celor peste patru sute de tineri ce umpluseră sala de spectacole. Reprezentaţia se juca „în oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână”, cred că înţelegeţi. I-am urmărit cum reacţionează auzind-o pe Neli lamentându-se: „Praf în ochi. Praf sub limbă. Praf în aer. Praf în...praf!” Lesne ar fi evadat şi ei din mocirla provinciei chiar în acele clipe. Împreună cu protestatara în faţa mediocrităţii. Dar realizarea visului lui Neli depinde de cele zece hectare de vie care aşa şi n-au mai fost vândute. N-a vrut autorul. Parisul refuză s-o primească şi cu moştenirea ei de contesă, ce i-o lasă sora Victoria. N-a putut pleca. S-a întors din gară. Pentru că-i „proastă şi fricoasă”. Pentru că se credea leu, dar „nu-i decât mâţă”. Sunt spusele ei. Nu ştiu dacă le-au crezut toţi. Dramaturgul n-a dorit să devină Neli contesă. Şi Ion Marcoci n-a căutat să găsească şmecherii regizorale ca să ne sugereze măcar: dacă nu în clipele acelea de derută, apoi măcar peste ani, Neli va pleca totuşi să ia în primire castelul de contesă. Autorul pune totul pe seama implacabilităţii destinului visătoarei din provincie: „Eu sunt abonată la mediocritate”, zice în final „frumuseţea de provincie”. Ne doare. Dar o credem. Ceea ce i-a reuşit în mod deosebit regizorului e crearea unui ansamblu actoricesc, demn de invidiat: bonoma cumnată Taţi, care refuză să-şi mai păstreze fâşia de vie pentru fiu-său pierdut în lume, e înconjurată de cele trei surori – Victoria (Eufrosinia Capmare, Artistă emerită), „moştenitoarea turistă” care, după douăzeci de ani de rătăcire prin lume, revine să moară la cuibul părintesc, Babiţa (Melania Lupan, Artistă a Poporului), bătrânica mereu îndrăgostită care se crede „verde”, şi Leli. Tustrele – surcele care nu par deloc sărite de la acelaşi trunchi. Le uneşte doar via, moştenirea lor comună. Care, alcătuind decorul-fundal din spate (_Anatol Răcilă, Oxana Revenco), se înfioară a singurătate, a aşteptare, îşi mişcă frunzele a nelinişte, a evadare spre dincolo. La ea a revenit din străinătatea amară (dar a făcut-o totuşi contesă!) Victoria, ca să-şi întâmpine în preajma casei părinteşti dimineţile-minuni. Sunt tentat să cred că Victoria e personajul-cheie al lui Gh. Truţă. Spre el îşi focalizează atenţia şi regizorul. Pentru că ponderea şi nobleţea mesajului-chintesenţă este următorul: în crepuscul, toţi revenim cu sufletul şi cu paşii la cuibul de unde am pornit în lume. Nu-i o idee nouă. Dar care comportă riscuri  serioase să revenim la ea în opere dramatice, în acest timp al exodului tinerilor şi mai brumaţilor de ani în toate cele patru vânturi. Jocul Eufrosiniei Capmare aduce tragicul, răscolitor prin veridicitatea-i. Jocul Melaniei Lupan aduce comicul. Molipsitor, copleşitor, gâlgâitor în revărsarea-i. Şi-l întregeşte mustos Veronel în cele trei ipostaze (Ciprian Răcilă, Artist emerit). Ar mai fi de spus şi despre muzica spectacolului, selectată şi compusă cu har de compozitorul bălţean Mihail Blanc. În rest, nimic nou pe lumea asta: Victoria se călătoreşte (evocând stingerea ei, regizorul îmbrăţişează neconvenţionalul autorului, dar o face rigid, neabolind teluricul). Neli, strangulându-şi visul, urmează să depună flori la mormântul surorii care a vrut-o contesă. Şi să aştepte, cu blajina Taţi. Să aştepte veşnicia... În sfârşit, fratele nostru de peste Prut, Gheorghe Truţă, a dat o nouă lovitură la Naţionalul bălţean. Ne bucurăm pentru el. Pe când următoarea?  Patru surori de Gheorghe Truţă Premiera a avut loc la 30 februarie 2012. (Gheorghe Calamanciuc în TEATRUL AZI, București  și TEATRUL, rep Moldova.)

Matematician premiat pentru dramaturgie

Piesa „Călătorie în ţara basmelor” scrisă de olteanul Gheorghe Truţă a fost premiată la Concursul de dramaturgie pentru copii şi tineret organizat de Teatrul “Vasilache” şi va fi jucată pe 28 aprilie. „Lucrul la acest spectacol prilejuieşte o altă premieră la teatrul nostru: colaborarea cu Universitatea de Arte «George Enescu» din Iaşi, Facultatea de Teatru. În cadrul acestui parteneriat, trei studente, respectiv Elena Zmuncilă-Iaşi, Bianca Priceputu-Brăila şi Alexandra Lupu-Botoşani, toate în an terminal vor participa la realizarea spectacolului. La finalizarea studiilor ele vor avea posibilitatea de a colabora sau chiar a se angaja la teatru”, a menţionat Florin Aioniţoaei, directorul teatrului. Gheorghe Truţă s-a născut pe 1 iunie 1958, în localitatea Călui, judeţul Olt. Din 1982 este profesor de matematică, dar se manifestă şi în plan literar. În 1993 a devenit membru titular al Uniunii Scriitorilor. Printre lucrările sale se numărăr romanele „Oraşul”, „Raiul şobolanilor”, dar şi volumul „Teatru – piese jucate, premiate sau interzise”. (Oana RADU în Monitorul de Botoșani)

              TEATRUL  ”ION CREANGĂ” BUCUREȘTI

                       GREA E VIAȚA DE PITIC!

                                                de Gheorghe Truță

Piticul: Ionuț Ciochia

Harap-Alb: Oliviu Bughiu

Alba ca Zăpada: Julieana Drăghici

Spânul, un pompier: Cristian Crețu

Capra: Anca Zamfirescu

Vrăjitoarea: Marioara Sterian

Scufița Roșie: Carmen Palcu

Bunicuța: ALEXANDRINA HALIC

Valetul, Cronicarul, Zmeul: Voicu Hetel

Trei iezi cucuieți: Camelia Andrița

Zmeul Zmeilor: Daniel Tudorică

Lupul: Cristian Eremia

REGIA: ANCA  PUȘCAȘ

Spectacol-lectură prezentat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru copii: ”100, 1000, 1000000 de povești”, ediția a VI a, 2012, București, 29 septembrie-6 octombrie.

 TEATRUL DE STAT ”BACOVIA” BACĂU                           

           MAREA BRAMBUREALĂ

                 de GHEORGHE TRUȚĂ                    

Distribuţia:

Doctorul: Florin Crãciunescu

Nae: Viorel Baltag

Personajul în plus: Mihai Drãgoi

Proprietarul: Constantin Coşa

Barmanul: Gheorghe Doroftei

Madam Nuţi: Despina Prisacaru

Sofica: Codrina Cãlinescu

Sergentul: Dan Cogãlniceanu

Pompierul: Narcis Serghiev

Regia artisticã: Mihai Manolescu - Teatrul Naţional Bucureşti

Scenografia: Victor Creţulescu - Teatrul Naţional Bucureşti

Directorul Teatrului: Calistrat Costin

Sufleor: Crina Doroftei

Recuzitã: Nicu Pascu

Şef de producţie: Milicã Rãducanu

Regia tehnicã: Nae Stroea

Premiera: 1 octombrie 1995, în deschiderea stagiunii 1995-1996 a Teatrului de Stat BACOVIA din Bacãu.

* Piesã premiatã la prima ediţie a Concursului Naţional de Dramaturgie CAMIL PETRESCU

* Spectacolul cu MAREA BRAMBUREALÃ a fost prezentat la a doua ediţie a Festivalului Internaţional al Comediei (FESTINGAL) de la Galaţi.

* Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor, filiala Craiova.

Convorbire dintre scriitorul Calistrat Costin, directorul Teatrului “Bacovia”, şi regizorul Mihai Manolescu - din Caietul_program al spectacolului:

CALISTRAT COSTIN: Domnule Manolescu, domnule regizor al Teatrului Naţional din Bucureşti, domnule profesor de regie la Academia de Teatru şi Film, aţi agreat colaborarea cu Teatrul “Bacovia”,  v-am propus mai multe piese de dramaturgi contemporani şi Dumneavoastrã aţi ales-o pe aceasta. De ce? De ce v-a plãcut “Marea Bramburealã”?

MIHAI MANOLESCU: Nu mi-a plãcut... despre ce vorbeşte “Marea Bramburealã”, dar... mi-a plãcut cum vorbeşte! Piesa surprinde sindromul României “post-revoluţionare”: indolenţa, capacitatea “omului nostru” de a se resemna frumos”. Militanţii pentru acţiune îşi considerã sarcina îndeplinitã în clipa în care au reuşit sã incite pe alţii, dupã care, într-o superbã serenitate, se retrag în confort. Pasarea responsabilitãţii asupra “caprei vecinului european” linişteşte neliniştile românului. Piesa se înscrie într-o acidã tradiţie teatralã româneascã: Caragiale - Mazilu - Eugen Ionesco...

CALISTRAT COSTIN: Un reputat om de teatru din Occident declara cu mâna pe inimã cã singura şansã realã în arta spectacolului contemporan o are comedia. Rãspunde “Marea Bramburealã” nevoii de satirã şi umor, de haz (fie şi de necaz!) resimţit de publicul nostru?

MIHAI MANOLESCU: Categoric da! Piesa e o satirã politicã de cea mai bunã calitate care îşi propune sã “mobilizeze conştiinţa politicã a individului. Într-un mod subtil se infiltreazã defetismul morbid de tipul “cioranian” (ceea ce nu  împieteazã asupra geniului marelui român!), indicând demersul cel mai pozitiv pe care “omul social” are datoria sã şi-l asume: cultivarea speranţei (mai exact spus “nãdejdii”...) Pe scurt, inamicul acestei piese este deznãdejdea. Transfuzia de suflet este un lucru atât de greu încât nu se poate face decât cu umor: “ridendo castigat mores!”

CALISTRAT COSTIN: V-aţi ilustrat ca director de scenã cu resurse deosebite pentru comedie, aţi montat cu mare succes la Teatrul de Comedie “D-ale carnavalului”, la Naţional “Patrihoţii” (dupã textele satirice ale lui Alecsandri), recent “Visul american” de Albee, la Teatrul Mic ş.a. Credeţi în virtuţile “terapeutice” ale comediei?

MIHAI MANOLESCU: Râsul fortificã inima (“cordul” lui Muşatescu) şi spalã sufletul. Uneori cultura ne joacã feste; adevãrul depãşeşte determinismul, aşezându-se în stãrile cele mai profunde ale simţirii;  despre “ne-simţire” vorbeşte piesa domnului Gheorghe Truţã, de care sunt convins cã vom mai auzi... Sperãm cã odatã ce ne-a pus pe masã inima, vivisecţia noastrã, a realizatorilor spectacolului, sã devinã... disecţie! Sunt convins cã (aidoma lui Lewis Caroll - şi el tot profesor de matematicã) Gheorghe Truţã va reuşi în laboratorul sãu de alchimie literarã sã distileze inefabilul elixir al speranţei.

Imagine  de la premiera piesei ”Simfonie pentru flaut și nimeni”

  TEATRUL  NAȚIONAL ”MIHAI  EMINESCU”  TIMIȘOARA

                                                  JOC  SECUND

                                             de  Gheorghe  Truță

Distribuția:

Manole: Damian Oancea

Balena: Mirela Puia

Ariciu: Petru Silviu Văcărescu

Metrî: Claudiu Dogaru

Regia: Sabin Popescu

Spectacol-lectură, 17 mai 2016, în cadrul Festivalului Național de Dramaturgie.   

 

UNITER:”Cea mai bună piesă românească a anului 2017”

COMUNICAT DE PRESĂ: Juriul Concursului de dramaturgie "Cea mai bună piesă românească a anului 2017", compus din: MARINA CONSTANTINESCU (critic), ALEXANDRU MAFTEI (regizor), VLAD MASSACI (regizor), DAN C. MIHĂILESCU (critic) şi MARIAN POPESCU (critic),  a decis să nominalizeze în Selecţia Finală următoarele piese:

O MIE NOUĂ SUTE OPTSPREZECE REÎNCĂRCAT de RADU MACRINICI

50 DE SECUNDE de DANIEL OLTEAN

FARAONUL ȘI LUMINIȚELE DE LA CAPĂTUL TUNELULUI de GHEORGHE TRUȚĂ

CAPTIVI de CALIOPIA HODOROGEA

DELEGATUL de PETRU BARBU

Programul Piesa Anului al Uniunii Teatrale din România-UNITER se desfăşoară sub egida şi cu sprijinul Casei Regale a României. Premiul Cea mai bună piesă românească a anului 2017 va fi oferit în seara Galei Premiilor UNITER ce se va desfășura la Alba Iulia în 7 mai 2018 iar Editura UNITEXT a UNITER va publica un volum cu piesa câştigătoare.

UNITER: ”Cea mai bună piesă românească a anului 1999”

SELECTIA FINALA:

„Apocalipsa gonflabila” – Saviana Stanescu

„Dezvaluirile tarzii ale unui pretins martor ocular” – Constantin Eretescu

„Cercul” – Mircea Radu Iacoban

„Ingerul electric” – Radu Macrinici

„Catedrala” – Gheorghe Truta

„Lume, lume, soro lume” – Valentin Nicolau

JURIUL:

Valeria Seciu, Victor Ioan Frunza, Cristian Theodor Popescu

- https://www.uniter.ro/programe/cea-mai-buna-piesa-romaneasca/editii-cea-mai-buna-piesa-romaneasca/editia-1999/

Ambasadorul Austriei

şi Doamna Rosemaria Schwarzinger

au plăcerea de a invita pe

                                domnul Gheorghe Truță

la un cocktail

luni, 12 martie 2012, orele 18.00

la resedinta Ambasadei Austriei                                             

Dumbrava Rosie 7                                       R.S.V.P.

    Bucureşti                                     Tel.: 021-201 56 12/2

Cu Tudor Gheorghe, tatăl marelui actor și trubadur,  fost deținut politic, și poetul Patrel Berceanu, în fața Teatrului Național ”Marin Sorescu”, la premiera piesei ”Alice nu știe să moară”, având în rolul principal pe actrița Georgeta Tudor-Luchian, soția  lui Tudor Gheorghe.

  

De la decernarea Trofeului Concursului Național de Dramaturgie, ”Teatrul în doi”, ed. a II a, 2011, în cadrul ”Festivalului Orașelor Dunărene” , ed. a XIV a, Teatrul ”Tudor Vianu”, Giurgiu, pentru piesa ”Romeo și Julieta reloaded”.