Caravana Fericirii

                                    

                                 CARAVANA  FERICIRII

                                                    piesă în două acte 

                                                                                           ”La râpa Uvenderode

                                                                                            Ce multe gasteropode!

                                                                                                   Ion Barbu

         

                                                                            

Personajele

CERȘETORUL

MISTER

ASISTENTA

TÂNĂRUL

FATA

GOSPODINA

TATAIE

FEMEIA GONFLABILĂ     

                                                            ACTUL  I

În fundal, monument grandios: un om din granit, cu cască, lămpaș și bâtă La picioarele lui, prăbușită, o femeie. Pe frontispiciu, cu litere mari: ”LUPENI 29... 77... 97...  GLORIE EROILOR CARE AU DAT CU BÂTA ÎN TOATE DICTATURILE”. Lipită de monument, o rulotă. Interior generos. Deasupra, cu litere roșii: ”Caravana Fericirii”. În ușa amplă, ce dă spre Sală, Mister. Înăuntru, Asistenta permută cinci scaune. De afară, voci. Larmă.

MISTER (în prag, spre Sală): V-am mai rugat să vă așezați câte cinci!

VOCE: De ce... ”câte cinci”?!

MISTER: Cinci e cifră magică.

VOCE: Cinci e roata în plus de la căruță.

VOCE: La romani, ”cinci” e un ”V”... o palmă întinsă...

VOCE: ... ca să primească un bănuț...

VOCE: ... de cinci sute de euro!

MISTER: În a cincea zi, Dumnezeu încă lucra la temelia Lumii!

Pe marginea dintre Scenă și Sală, îmbulzeală.

VOCE: Nu te-mpinge, frate!

VOCE: Pentru cinci sutare de parai... scoți sufletu’ omului?!

MISTER: Vă promit că toți care veți intra pe ușa asta veți ieși, tot pe-aici, fericiți! Pun o singură condiție: să nu fiți mai mult de cinci!

VOCE: De ce să nu fim mai mulți?!

MISTER: Fericirea nu se poate servi în porții mici! Așadar... așezați-vă câte cinci!

VOCE: Și... restul?!

MISTER: Mâine. Nimeni din oraș, care vrea să fie fericit... nu va rămâne nefericit!

Jos, îmbulzeala și larma sunt tot mai mari. Cu greu se extrag din mulțime și urcă pe scenă, cinci inși: Tânărul, Fata, Gospodina, Tataie și Cerșetorul. Ultimul trage după el un tomberon uriaș, în formă de melc, pe care scrie cu litere mari: RAI. Încearcă să-l strecoare pe ușa larg deschisă a rulotei... totuși mult prea îngustă!

ASISTENTA: Ce faci, nene: ți-ai adus butoiu’ cu varză?!

CERȘETORUL (se opintește): Nu e varză... e Rai!

ASISTENTA (spre Mister): Guru, dă-l jos... cu raiul lui cu tot: împute instituția!

Omul se mai opintește o dată. Mister îl convinge să lase utilajul afară. Cerșetorul urcă, singur, în rulotă.

MISTER (îi numără): Gata! (Încă doi-trei, care urcaseră pe Scenă, sunt obligați să coboare.) Cinci nu e șase. Și nici șapte! Cinci... e cinci!

Pe Scenă, Asistenta îi așază pe fiecare dintre cei urcați, pe câte un scaun. Ușa se închide. Larma încetează.

MISTER (spre candidați): Stimați cetățeni, bun venit în ”Caravana Fericirii”!

CERȘETORUL: Mai curând în... Raiul inocenților!

ASISTENTA: Zdreanță, știi tu ce e aia ”inocență”?!

CERȘETORUL: Întâi... că apelativul  ”zdreanță” nu se potrivește deloc cu un ”dottore”... și apoi, dulce duduie, dați-mi voie să observ că ”inocență” vine din latinescul ”innocentia”. Curățenie sufletească. Nevinovăție. Candoare. Ignoranță!

GOSPODINA: ”Dottore”?! Ce tratezi?

CERȘETORUL: Sufletul meu. Sunt doctor în filozofie.

ASISTENTA: Și... la ce-ți folosește?!

CERȘETORUL: La nimic. Dar sunt atât de puțini cei fără doctorat... încât e o rușine și să-l ai, și să nu-l ai! (Se lovește cu palma peste frunte.) Raiul meu... e afară! (Iese, în fugă. După câteva clipe, se opintește, din nou, să vâre tomberonul pe ușa rulotei.)

ASISTENTA (răcnet): Guru, ăsta... iar vrea să ne vâre melcu-n casă!

CERȘETORUL: Nu e melc: e Rai. O cameră decomandată, bucătărie și duș!

GOSPODINA (nările!): Cu bălegar?!

CERȘETORUL: Cu aer necondiționat! Dar... dacă dispare?!

MISTER: Ce să facă cineva cu... un Rai?!

CERȘETORUL: Nu poți să lași afară nici gândul: ți-l fură cineva!

GOSPODINA: Dacă de cauciuc... mi-ar trebui să-i fac la bărbatu-meu proteză!

CERȘETORUL: Mereu îl trag după mine! E Raiul meu personal. Melcul meu! (Mângâie marginea tomberonului.)  ”Melc, melc, cotobelc

                                          Iarna leapădă cojoace

                                          Și tu singur în găuace! ”                                                     

 (Reverie.) Îmi garez Raiul unde am poftă: în fața Primăriei, la Moll... Dar sunt cu adevărat fericit când îl pun în groapa de gunoi a orașului...

GOSPODINA: Doctor... în gunoi?!

CERȘETORUL: Lumea este o imensă rampă de gunoi, tomnatecă duduie! (Melancolic.) Pe la cinci vine gunoiul... Plasele de celofan izbesc, ca bombele, în peretele de cauciuc... Aud pașii gospodinelor care aruncă ”ghiulelele” și se îndepărtează... Ascult cum se adună...  maioneză împuțită, pește stricat și varză mucegăită... toate urdorile Lumii, într-un strat tot mai gros... apoi nu se mai aud nici pașii gospodinelor grăbite... nu se mai aude nimic... dar simt cum, la doar câteva palme de creștetul meu, dincolo de cauciuc... trece, fără să mă poată atinge, toată putreziciunea Lumii... Abia atunci, la adăpostul Raiului meu, mă ia un somn dulce... și plutesc, dincolo de cerul de stricăciuni, ca o pană din porumbelul lui Noe... Nu-mi place când ridic capacul: mă izbește drept în față aerul insalubru al Lumii... (Oftează.) În niciun loc nu ești mai fericit decât în Raiul tău personal...  (Mângâie marginile tomberonului.) 

                                               ”Cum lumea veche, în cleștar

                                                Înoată, în subțire var,

                                                Nevinovatul, noul ou,

                                                Palat de nuntă și cavou”

MISTER: Să-l priponim! (Se ridică: leagă tomberonul de peretele rulotei.) E primul Rai... priponit! Dar să revenim la oile noastre comunitare...  A fi fericit e o obligație. Și pentru cel care nu e fericit, dar și pentru cei care trebuie să-l ajute să fie fericit.

ASISTENTA (notițe): Există un stat dintr-o insulă cu palmieri, unde Fericirea cetățeanului e bătută în Constituție!

MISTER: Dumnezeu a parașutat omul, drept în mijlocul unui lac fără fund și i-a zis: ”Înoată!” Dar... cum să înoți, când în loc de vâsle ți s-au montat niște cioate?! Așadar... omul trebuie ajutat să fie fericit!

TATAIE: Dacă nu poți... te-ajutăm...

GOSPODINA: ... dar mai bine te-obligăm!

MISTER: Însă... ce e Fericirea?

ASISTENTA (notițe!): Victor Hugo: ”Fericirea este convingerea că suntem iubiți, uneori în ciuda noastră”, iar Robins zice că ”Fericirea e plăcerea de a lupta pentru a reuși”...

MISTER: ... cum luptăm noi, doar pentru fericirea de a vă face pe voi fericiți!

CERȘETORUL: Nu vă fie frică de fericire:  ea nu există!

MISTER: Cine... zice?!

CERȘETORUL: Eu și Harry Belafonte.

ASISTENTA: Al dracu’ de zdrențăros: după ce că ocupi un loc fără plată... mai pozezi și-n filozof?! (Spre Mister.) Dă-l afară, guru!

MISTER (încet): Democrația e și pentru boi!  (Încet.) Și nu-mi mai zice ”guru”!

ASISTENTA: E atâââât de seeexiii!

MISTER: Tocmai de-aia! Lumea o să-și amintească fabula cu bivolu și Bivolaru.. și-o să creadă că personajele sunt... tu și eu! (Spre ”mase”.) Maurice Maderlinnck zice că trebuie să învățăm să fim fericiți, așa cum trebuie să învățăm să murim, iar Jules Renard mai spunea că ”Fericirea înseamnă căutarea ei”.

TÂNĂRUL: Și eu am căutat în buzunar! Și... e gol! (Spre Mister.) Ne dai banii?

MISTER: După ce veți completa  un chestionar! (Asistenta trece printer ”rânduri” și împarte chestionarele.) Primul punct: Vărsta catindatului. Nelămuriri?

GOSPODINA: Dacă am cinșase și opt zile… cât scriu?!

MISTER: Cu aproximație de zece ani: Nu te caută nimeni la șosete! (Încet.) Am ajuns exact unde trebuia, iubi-fă: ăștia sunt năuci rău! Și nefericiți… cât cuprinde!

ASISTENTA: După ce-I recunoști?!

MISTER: Când întreabă: ”Să scriem… numele și pronumele… ăștia-s profund nefericiți! (Spre candidați.) Nu vorbiți între voi, nu copiați! Chestionarele merg direct la Bruxelless, pentru decont… Dacă ne prostim… facem Nația noastră de râs… ca conaționalii noștri care-au consumat lebede! Am avut un caz la Băicoi, unde toți cinci candidați au scris la ”Nume și pronume” același lucru: Căldărar Alexandru, șomer… deși trei erau muieri!

ASISTENTA (șoaptă): Dar… guru: n-a mai fost niciun Băicoi!

MISTER (printre dinți): Iubi-fă, tu nu știi cum funcționează Lumea! Lumea e un rahat ornat cu trandafiri: sub blatul dulce de ciocolată e tot rahat, adică o poveste frumoasă, bine spusă, căt să creadă orice nefericit că a zărit primul Steaua Speranței în plină zi!

ASISTENTA: M-ai adus în orașul ăsta sumbru… cu oamenii ăștia… de parcă i-a lovit frigurile în plină vară…  Uită-te la ei... vai mama lor! Măcar... cerșetorul... miroase de-ți mută nasu’! De ce l-ai primit?!

MISTER (încet): Dacă-ți place carnea de iepure trebuie să suporți și pârțurile ogarului!

ASISTENTA: De la zdreanța asta... numai carne de iepure o să înfulec! (Evaluează ”eșantionul”.) Gospodina pare cocoșată sub un credit cu dobândă mare. Nici băiatul, și nici fata nu par a consuma caviar la cină!

MISTER: Fă-iubi, dacă mâine dimineață ăștia cinci cad în bot de fericire... se va duce buhul că Mister face oamenii fericiți... și-n turele următoare vor năvăli baștanii cu lanțuri de aur la grumaz, ca șarpele cu clopoței... care mai scuipă și-o donație! (Spre candidați.) Vorba!... că vă taie nenea ciorba! (Încet.) Nici acum nu știi de unde sare iepurele! Poate... chiar de sub poala gospodinei scoate ciocu’ o curcă cu puii de aur! 

ASISTENTA: Îndoim-aș și n-am cui! După ”eșantion”... cred că o să fac plajă cinci minute la Vama Veche... în loc de o lună în Bahamas... cum ai promis!

MISTER: Nici Dumnezeu n-a nășit Lumea într-o zi... Ai încredere în guru tău drag: o săptămână am zăcut la Biblioteca Academiei! (Spre candidați.) Ciocu mic... că vă trage nenea la botic!

ASISTENTA (se uită pe ferestruică): Ar părea un loc chiar mișto…Uite, în zare se văd munții! Și sub munți presimt râuri limpezi…

MISTER: Dumnezeu lucrează cu paradoxuri: pune ciuma Nefericirii chiar în colțuri de Rai! (O ”trage” iar spre ferestruică.) Dar…privește… aproape! Ce vezi?

ASISTENTA: Un tip… de piatră… cu cască de polițist… sau portar…

MISTER: De miner, toanto! (O sărută pe păr.) Nu te supăra: știi că te-njur cu drag!

ASISTENTA: Tipu ține în mâna dreaptă un băț…

MISTER: O bâtă! Și jos, lîngă cizma tipului… ce vezi?

ASISTENTA: O tipă căzută… Se uită-n sus, la ghioaga lui… și pare a zice: Nu mai da…

MISTER: Ei, și ce crezi că vrea să spună?

ASISTENTA: Cred că… tipul a fost la servici… s-a întors… a găsit-o pe nevastă-sa cu unu-n pat… și i-a aplicat Constituția! E un monument al violenței casnice…

MISTER: Ba tu ești un monument de prostie, iubi-fă, iartă-mă! Minte de muiere: reduci totul la așternut… E o alegorie a Nefericirii, așezată simbolic chiar în inima orașului… semn că oamenii ăștia își asumă Nefericirea, ba chiar o ridică la rang de Artă! (Notițe!) Criticul de artă Popete A Popete interpretează alegoria așa: Tipul a izbit Nedreptatea… Nefericirea… chiar în moalele capului și tipa i s-a prăbușit la picioare, răpusă…

ASISTENTA: Și de ce sunt oamenii ăștia așa de nefericiți?

MISTER: Dragă, viața e o ploaie de vară: plouă liniștit, babele se-nchină: ”Mulțam, Doamne, pentru recoltă…” (Țipăt.)… când deodată…

ASISTENTA (mâna la inimă): Încet, guru, că mă dărâmi!  

MISTER: … în loc de stropii calmi de apă… din Cer se năpustesc bucăți mari de gheață… grindină! Ei, iubi-fă: peste creștetele oamenilor din această oală așezată de Dumnezeu între Carpați, de o sută de ani plouă cu gheață! (Fițuica!) ”În Lupeni 29, o sută de ortaci și-au cerut dreptul la fericire, dar au primit gloanțe. Atunci fiecare familie și-a îngropat un fiu, un frate, un tată… ” (Spre candidați.) Gurrrra! (Încet.) Dar, peste o vreme, din contră, ținutul ăsta a pozat în Polul Fericirii: o armată de nefericiți a venit aici să-și caute fericirea și banii… unii au și găsit-o, dar mulți au rămas într-un mormânt auster. După care vine revolta din 77… când ortacii l-au pus la beci pe mărețul lor conducător, zis Tovarășu

ASISTENTA: Ce deștept ești, guruuu! Cum de le știi pe toate?!

MISTER: Nu focul, ci documentarea a făcut din maimuță… om, porumbițo!

ASISTENTA: Dar… de ce l-au pus pe Tovarășu … la rece?!

MISTER: Să nu se strice! Însă… pentru asta, oamenii din orașul cu nume de lup au mai fost nefericiți un sfert de secol. Și, ca un corolar al Nefericirii, cruciadele numite Mineriade i-au mai izbit încă o data în moalele capului … (Încet, apăsat: pasional.) Aici, în orășelul ăsta predestinat cu nume de fiară e cea mai mare cantitate de nefericire pe cap de locuitor: coeficient zero virgule nouășopt din Unu maxim! (Spre candidați.) Mai aveți un minuțel!  

ASISTENTA: Nefericiți găsești și pe Magheru!

MISTER: Dacă iei o sută de nefericiți de pe Magheru, UE ți-I înmulțește cu coeficientul zero virgulă doi… dar o sută de nefericiți din orașul-lup… înmulțit cu zero nouășopt...

ASISTENTA: Care e diferența?!

MISTER: Diferența e între o zi pe plajă la Mamaia și o lună pe plajă la Miami! Vezi,  iubi-fă, că am aterizat exact unde trebuie: în chiar miezul fierbinte al Nefericirii!:(Spre ”textieri”.): Gata cu cu compunerea?

Asistenta trece pe la fiecare și ridică formularele.

MISTER (trece cu privirea prin foi): Media de vărstă… patrujdoi… bine… Trei bărbați și două dame…eșantion perfect! (Încet, spre Asistentă.) În plus… toți par a musti de Nefericire! Toanto, ar trebui să-mi săruți nasturii de la șliț: la Bruxelless voi primi coeficient  unu zero cinci… din Unu posibil! (Spre asistență.) Copiii moșului….îi dăm bice”! Mai întâi trebuie să vă povestiți Nefericirea! Autoscrutarea, zice și Freud, și Jung

TÂNĂRUUL: …și Adi de la Vâlcea!

MISTER: …e un pansament al sufletului. Așadar… nu pregetați: deschideți-vă sufletele…ca o varză cu multe foi! Cine începe?

TÂNARUL (mâna sus, ca la școală): Eu!  Aș avea o întrebare: Când ne dai banii?

Mister face un semn spre Asistentă, care trece prin fața fiecărui scaun și lasă câte un plic. Fata  scoate banii, îi pipăie, îi numără, îi pune la loc.

FATA (îmbujorată): Mulțumim, nenea! O să-mi cumpăr troleibuz!

TÂNĂRUL: Ce-o să faci cu un troleibuz?!

FATA: Să-i mângâi burduful! Dar tu ce-o să faci cu banii?

TÂNĂRUL: O să cumpăr lumina munților!

FATA: O-hooo! Ești mai trăznit decăt subsemnata!

GOSPODINA: N-am avut niciodată în palmă atâta bănet! O să-mi ajungă de proteză...

TATAIE: La minte?!

GOSPODINA: La bărbatu-meu.

TATAIE: Acolo nu trebe proteză... trebe Viagra!

GOSPODINA: La mâna stângă. A căpătat-o la o explozie.

FATA: De... prețuri?!

GOSPODINA: De metan. Lucra la mina Lupeni... și abatajul a luat foc. I-au dat proteză nou-nouță, de la Bruxelless.

FATA: De ce?!

GOSPODINA: De fier.

TATAIE: De la o vârstă... cu cât e mai tare... cu atât e mai bună!

GOSPODINA: Pentru ureche... nu! Când mă izbește cu proteza de fier văd stele verzi! Dacă-i iau o proteză nou-nouță, de cauciuc...

TATAIE: O să vezi stele albastre... ca steagu’ UE!

ASISTENTA (încet): Asta e curca ta cu puii de aur... sau de cauciuc?!

MISTER: Nu vă faceți planuri: vă asigur că mâine dimineață, la cinci fix, veți fi fericiți și, așa cum scrie la Regulament, veți lăsa plicurile neatinse pe masa aia!

TATAIE: Și... noi cu ce rămânem?!

MISTER: Cu Fericirea. Singura condiție e să nu părăsiți rulota până la cinci fix!

TATAIE (se ridică: pune plicul pe masă): Mie nu-mi trebuie niciun sfanț! N-am copii, am rude care abia așteaptă să pun și eu mâinile pe piept, ca să-și împartă ce-a mai rămas.

ASISTENTA (șoaptă, spre Mister): Ăsta e bun: are ceva de-mpărțit!

TATAIE: Am tot auzit pe câte unii... că ar fi fost fericiți. Vreau să văd și eu cum e! Nu pot muri fără să știu că am fost fericit.

GOSPODINA: Eu sunt fericită doar când stau pe bideu. Ațipesc... uit de toate grijile... și când mă trezesc... mă simt în al nouălea cer! (Oftat.) Ce păcat că fericirea ține cât un stat pe bideu!

TATAIE: Dimineața, când mă trezesc... mă pun în fața televizorului. Aflu că a mai căzut un avion în Guatemala, că foștii mei ortaci au salarii mici și iar pornesc pe jos spre Arcul de Triumf. Uite, îmi zic, în Lume se întâmplă atâtea nenorociri... și pe mine nu m-ating!

MISTER: Să năvălim peste Fericire: Să povestim!

TÎNĂRUL: Ce să povestim?!

MISTER: Orice. Începând de la Burebista și terminând cu Atacul de la Smârdan! Deschidețivă baierele Sufletului: drumul de la Nefericire la Fericire trece prin Cuvânt!, zice și Freud, și Jung…

TÂNĂRUL: … și Adi de la Vâlcea!

MISTER (fițuica… ): Logosul, cum zice și Noica… e primul pas spre Fericire! Așadar… dați ocol Nefericirii voastre: scoateți-o ca pe un gândac din borcanul cu dulceață… și striviți-o cu bocancul!

GOSPODINA: Cum să scot dihania din mine… când sunt chiar ea?! Dacă Dumnezeu ne-a cufundat în hârdăul cu nefericire… de ce nu ne ridică, măcar din când în când, de urechi, ca să privim Soarele?!

MISTER: De-asta suntem aici: ca să vă ajutăm să fiți, din nou, fericiți! La  Fericirea voastră lucrăm nu doar eu și Lili, dar și mari instituții, începând cu UE, Guvernul…

TÂNĂRUL: … și consiliul local Băicoi! De când mă știu… de vreo treij de anișori, toată lumea lucrează la Fericirea mea. Și cu toate astea… nu vedeți?! Gem de fericire… dacă am venit aici pentru cinci sute de parai.

MISTER: Ce s-o mai lungim: Etalați-vă Nefericirea și veți scăpa de ea! Cine-ncepe?

Liniște.

CERȘETORUL (un pas în față): Tata a murit la o explozie și a lăsat-o pe mama singură cu cinci copii. Eu eram cel mai mic: aveam cinci ani. Când mama n-a mai putut, pe mine și pe o soră ne-a dat la Casa de Copii, la Uricani. Eram ca pe front: veneam acasă o dată la două luni, cu bilet de voie… Când am împlinit optșpe ani, am intrat în mină.

TATAIE: Pot să-mi povestesc și eu Nefericirea?

MISTER: Sari pe tatami, tataie!

TATAIE (spre Cerșetor): Dar… déjà dottore de gunoi a sărit pe arcuri! E ca și cum două babe recită Luceafărul și Scrisoarea a treia în aceeași basilică!

MISTER: Și-așa nu v-ascultă nimeni: fiecare e atent la povestea lui! Important e să vă auziți vocea, efectul therapeutic al Povestirii asupra povestitorului însuși e dovedit științific: Cuvântul eliberează energiile latent ale Ființei!

TATAIE (un pas în față): Până să-l vâr pe Tovarășu la coteț… Fericirea mea avea patru episoade: bucata de pâine și conserva de la cantină, colivia de intrare în abataj, colivia de ieșire și berica de ”după”, de la ”Cireșica”…

GOSPODINA: Ai uitat de somnicu din abataj! Până și-a pierdut mâna la Expolzie, bărbatu-meu n-a închis un ochi în patul lui: dormea la servici! Pe partea asta eram liniștită: n-avea cum marge la curve: adormea în așternut! Era șef de echipă: le punea la ortaci lopata-n mână și el sforăia sub umbrar. Dar nu dormea din motiv de somn, dormea pentru că ura Statul! ”Statul e cel mai mare dușman al omului” urla când se trezea. ”Statu te pune la muncă, ca să-I crească lui burdihanu, îți suge toată vlaga, după care îți dă un picior în cur… și te duce la mormânt cu fanfara minei”!

CERȘETORUL: Când am coborât prima dată cu colivia și am văzut tavanul sur de deasupra capului… am leșinat. Eram slab ca un ogar: prima lună, în fiecare zi, nea Anton, șeful de tură, mă lua la el acasă, mă așeza la masă, îmi punea mâna pe umăr, ca o lopată, și-mi zicea. ”Bagă-n foale, ortace… că o să crapi… și te am pe inventar!” După o lună m-am întremat: am pus pe fizic o sută de grame…

GOSPODINA: Până ce, într-o zi, a văzut la televizor  o emisiune cu Cioran!

TATAIE: La dracu televizor... că pe vremea lu Tovarășu nu era program decât două ore pe zi... și alea când era curent!... adică o dată la doi ani! În rest... pureci pe ecran... de-ți intrau și-n așternut!

GOSPODINA: Era puțin după Revoluție... Am văzut și eu emisiunea. Cioran ăsta... zicea cu vocea lui pițigăiată: ”Domnule, eu am fost fericit pentru că toată viața m-am străduit din răsputeri să nu fac nimic. Niiiimic!” Din ziua aia, tipu ăsta garat într-o garsonieră din Paris  deveni idolul lu bărbatu-meu. ”Sunt fericit când vâr picamărul în cărbune... și scot piatră... piatră... piatră! Gândul că scot piatră în loc de cărbune... pentru care încasez salar dublu... ba îmi atârna pe piept și trei decorații de Erou al Muncii Socialistice în rang de uvrier... mă umple de o fericire maximă!

CERȘETORUL: Explozia săa întâmplat într-o joi. când s-a făcut o lumină mare… am crezut că e Lumina de la Facerea Lumii… și așteptam să apară Dumnezeu cu corul de îngeri… și dup-aia n-am mai văzut nimic: am pătruns într-un tunel… și tot mergeam… până am simțit un junghi în piciorul stâng… m-am trezit, m-am pipăit… piciorul… nicăieri! M-am dus de-a bușilea… până   l-am găsit, întreg, la doi metri mai încolo… Dup-aia… am văzut cum, lîngă mine, ardea ca o făclie, o cască de miner… pe capul unui ortac… pe capul  lui șefu… nea Anton. Dup-aia am leșinat din nou. Cică… am stat acolo… optșpe ore… până a venit primul rând de șapte salvatori.

TATAIE: Și-ntr-o zi ne adună directoru în curtea minei și ne zice că, de măine, nu vom mai sta în șut șase ore,  ci opt... ”Cine zice?” ”Tovarășu!” ”Ei, atunci nu mai intrăm în șut până nu vine a-ici To-va-ră-șu per-so-nal!” Și ne așezarăm în curtea minei, alții pe garduri... Directoru se puse-n genunchi: ”Bă, fraților... dacă aude Tovarășu... ne belește pe toți, ne pune sare și dup-aia ne-mpușcă... ca-n 29!” Îi dădurăm un picior în cur și-l închiserăm în veceul instituției... Alesărăm un comitet de grevă... Unu, Dobre, eu...

TĂNĂRUL: Te băgași la-naintare, tataie!

TATAIE: Eram bun de gură, aveam și ceva studii...

TÂNĂRUL: La Sorbona?!

TATAIE: La Reșița, școala de maiștri, la fefe...

CERȘETORUL: Mai rămăsese metan în abataj,.și când au spart zidul… Poc! Toți șapte salvatori s-au dus la Domnul. Acum dorm, toți patrujnouă, într-un colț de cimitir. Am fost la ei  acum trei ani: bozul e peste morminte de doi metri. 

TATAIE: Din contră: când mă văzu pe gard, nevastă-mea sări ca vănăta din zacuscă: ”Bă, te culcași Tudor și te treziși Vladimirescu?! Dă-te-ntr-o parte, că dăm de dracu!”

CERȘETORUL: Când deschisei ochii… văd Raiul: un salon de spital alb…pereți, cearceafuri… și clanțele ușilor erau de un alb strălucitor… La căpătâi îmi stătea prim ministrul Bobu… ăla de se tânguia la Revoluție: ”Am fost un bou!”, ministrul Muncii cu toți șefii din minister… toți doctorii din spital… asistentele, felcerele… așteptau pe holuri! Ăsta, Bobu… a scos un papyrus și începe să citească ceva cu… ”multe urări de sănătate eroului din adâncuri, din partea Tovarășului”… a mai răcnit ceva cu ”Ordinul Erou al muncii socialiste” și s-a repezit să-mi puie în piept o tinichea!

TATAIE: Stând acolo, pe gard, în spatele lu , îmi răsuna în urechi nemuritoarele versuri: ”Țară-țară vrem ostași... expre să-i facem ocnași!” Dar... cum să te mai dai la o parte?! În comitet era și unu rău, Căilă, de la Turț, care scoase brișca și urlă: ”Cine mai dă-napoi... îl tau și-l dau la rațe!” Îi duseră telefonu-n closet la directoru...  d-ăla cu tambur și fir... și-i ziserăm să-l sune pe Tovarășu... ca să vină neapărat... că-l ia mama dracului!” De dimineață, la ora șapte, o volgă neagră intră pe poarta minei. Dar cănd se deschide portiera... nu era Tovarășu!

TÂNĂRUL: Poate că era... mascat!

TATAIE: Exclus: pe Tovarășu îl știa și copilu de țăță: în alea două ore de program la televizor, una și cincizeci povesteau ce mai făcură Tovarășu și Tovarășa prin Lume..

GOSPODINA: ... și restu... coruri reunite murmurau: ”Țara mea cu ochi frumoși!”

TATAIE: Din volgă coborî ”primul ministru Verdeș!”, ne șopti Dobre ... nu-l știa nimeni: toate ziarele erau pline de Tovarășu și Tovarășa... ”Tovarășu dădu o fugă pân la Pekin să bea un ceai cu Ciu-En Lai... dar m-a trimis pe mine să vă rezolv problemele, tovarăși!” Ăsta de la Turț sări să-i vâre brișca-n coaste... de-abia îl oprirăm, și-l împinserăm pe nefericit în ghereta portarului: ”Să stai aci... până apare Tovarășu!” Tovarășu apăru... a doua zi, pe la zece, să dete jos din blindată și zise: ” ” Dragi toarăși și pretini!, am auzit c-aveți probleme! Pe unele le rezolvăm pe loc... iar restul le dezbatem în plenară... ” Ba... stai mata la beci, până le rezolvi pe toate, aici!” strigară ortacii de pe garduri. Noi, ăia din comitet... îl luăm frumușel de umeri pe Tovarășu... și-acum simt nădușeala de pe burice... mai ales că proasta de nevastă-mea îmi striga, printre dinți, dintr-un corcoduș: ”Bă, ia mîna de pe butelie... că dăm de dracu!”... și-l împinserăm pe Tovarășu în sala de mese... îi lăsarăm o juma de păine și o conservă de carne fără carne... ”Ca să vezi ce fericiți suntem noi într-o bucătărie din care, de foame, au fugit până și șobolanii!”  Dobre intră și el, lângă Tovarășu...

CERȘETORUL: Am stat opt luni în spital, ca un pașă: surorile îmi cărau plosca… și când m-am mai întremat… și mi-a pus, în loc de picior, o șenilă… Când treceam spre closet… bolnavi și doctori se lipeau cu spatele de pereți! La început eram nedumerit: Ce dracu făcusem atât de important de mă țineau ăștia-n palmă?! Curând am aflat: cică… din tot abatajul… plus ăia șapte salvatori… doar eu scăpasem cu zile!

TATAIE: După două ceasuri, apare capu lu , care, zice: ”Tovarășu a acceptat toate revendicările noastre!” ”Toate?” ”Toate!” Curtea: ”Uraaaa!”, ca la Smărdan. Atunci... eu sării primul, deschisei lacătu și apăru Tovarășu-n prag... galbin ca lămâia, așa că-i șoptii: ” Vă rog să mă iertați, tovarășe secretar general, eu vă dau drumul... și o să vă apăr cu pieptul dezgolit... ca la Smărdan!” Recunosc că...eram ud... și-n față, și-n spate... și-așteptam s-apară din boscheți soldații și... trrr!... Dar n-apărură...

CERȘETORUL: După o vreme… începu să-mi placă! Sprijinit în perini… cu toți la picioarele mele… o căldură îmi urca din tălpi, trecea prin inimă… și mi se urca la cap!

TATAIE: ... sării să-l ajut pe Tovarășu să se urce pe botu unei mașini de intervenție, de unde Tovarășu cuvântă: ”Bine v-am regăsit, dragi tovarăși și pretini, mulțumesc pentru ospitalitatea de care ați dat dat dovadă: conserva a fost bună, dar pâinea puțină, am să propun în plenară dublarea chiflei bravilor noștri mineri... ”

CERȘETORUL: Uneori îl visam pe nea Anton… și-i auzeam vorbele: ”Bagă-n foale… că te am pe inventar!”… Dar… iar mă cuprindea starea aia de toropeală… Fericirea. Până ce, într-o zi de decembrie, intră în salon niște tipi cu banderole tricolore legate de braț… Doctorii, surorile se ascunseseră prin magazii. Unul cu mustață și o pușcă se  apropie de patul meu și zice: ”Miner?! Îl trimiteți la domiciliu: e nevoie de pat pentru răniții Revoluției”

TATAIE: Din piepturi de ortaci... ”Uraaa!”... de căzu nevastă-mea din corcoduș... și căzu de tot, c-a doua zi o dădură afară de la lămpărie, iar la cinci dimineața trei inși în haină de piele mă luară din așternut și mă duseră la secție... Și azi mă trezesc la cinci fix și mă uit spre ușă!

TÂNĂRUL: Și... blândul Căilă?!

TATAIE: Trăi fericit pănă la adânci bătrănețe încă două luni, când, din întâmplare, colivia căzu peste el și-l făcu terci...

CERȘETORUL: Nici asistentele nu mai veniră la ore fixe să mă-nțepe cu tandrețe-n cur. Șeful de salon, până mai ieri  numai lapte și miere… se apropie de patul meu și zice, rece: ”Eliberăm ringul!” Peste un ceas, pavajul îmi rodea pingelele: singur, ca un pinguin în sala de concert. Fără un ban în buzunar… în jur se mai auzea ecou de mitralieră… mă furișez în remorca unui tir… și, cu chin cu vai, ajung la Lupeni.

TATAIE:  Dobre rămase la București. Unii ziceau că Tovarășu îl făcu secretar de stat. Apăru după Revoluție, la un simpozion pe tema: ”Fericirea și nefericirea de a fi miner.” Terminase Ștefan Gheorghiu... Mă recunoscu. Ce faci? mă întrebă. Ești fericit?   

CERȘETORUL: Pe holurile minei bătea vântul. După trei zile intrai cu capul în zid, să verific dacă îl mai am! Era iarnă, era frig: m-am dus la marginea orașului și am coborât lăngă conducta de încălzire a orașul… Dar am rămas cu nostalgia Fericirii… și când am văzut caravana voastră… cu eticheta fericirii… mi s-a redeșteptat pofta de a o gusta…

GOSPODINA: Ecleziastul: ”Am deschis mormântul și n-am văzut decât cenușă!”

MISTER: Vedeți c-ați priceput?! Ca să fim fericiți trebuie să purtăm pe noi o singură cămașă: sufletul.

CERȘETORUL: Așa că, dacă vrea cineva să pășească în Fericire... să lepede orice surplus! Hai, banii și cășile pe masă! Am ghicit?

MISTER: Dar o facem frumos, pe bază de acte, cu ștampilă și semnătură! (Spre Asistentă.) Mimi, adu hristoavele!

ASISTENTA (sfioasă): Guru, dacă ăștia ne reclamă la DNA... că vrem să-i deposedăm de bunuri?!

MISTER: Sigur e că tu o să sfârșești într-o clinică din Chicago: cancer de piele… de cât o să te prăjești pe coastele Atlanticului! Păi, tută-dragă… dacă ești vînzător de ridichi… te plângi că pe ogor ți-au crescut diamante?! Marș și-adu hristoavele, pupa-te-aș!

Asistenta aduce o mapă.

MISTER: Dacă cineva un plus-produs, cum zicea Marx...

TÂNĂRUL: ”Plus”?! Mai sărac decât acum și de când mă știu, n-am fost niciodată... Cum bag cardu-n bancomat... cum piuie, ca apucat: ”fonduri insuficiente”!

MISTER: ... îl poate dona în folosul acestei acțiuni de binefacere!

TATAIE: Eu am o căsuță la țară.

MISTER: Cât de... ”la țară”?

TATAIE: La Breaza. Când trăia nevastă-mea... mă mai duceam, o dată pe an. Acum... că nu mai am pe nimeni...

MISTER: Dar aveți perspectiva Fericirii, domnule... Fericirea de a nu avea nimic e mai prețioasă decât orice avere! (Încet, spre Asistentă.) Ce ți-am spus: iepurele sare din orice tufă!

GOSPODINA: Am și eu o căsuță...  la o sută de kilometri de Botșeni...

ASISTENTA (șoaptă): E bună... și la Botșeni!

CERȘETORUL (mâna sus): Beneficiez și eu de un nemeritat surplus!

MISTER: Ce?!

CERȘETORUL: Doi purici pe cracu’ stâng!

Asistenta începe să-și strângă lucrurile.

MISTER: Ce faci?!

ASISTENTA: Plec. (Tare.) Nu mai supoooort!

MISTER: Ce nu mai suporți, fă... iubi?!

ASISTENTA: Pe tine. Pe mine. Lumea asta! M-aduci la Lupuleni... lângă un monument cu unu’ care-i trage neveste-si cu ghioaga după ureche... iar o zdreanță leagă gloaba de cauciuc... de Fericirea noastră! Să mă fi dus măcar la Băicoi! (Începe să plângă: lacrimi mari.) Sunt nefericităăăăăă!

CERȘETORUL (care aude): Fiecare ființă poartă pe umeri, ca o hlamidă de plumb, nefericirea de a fi viu!

ASISTENTA (deget întins spre Cerșetor): Guru, spune-i să tacă!

CERȘETORUL: Inocența naște inocențe și mai are și lacrimi în ochii senini!

ASISTENTA (printre suspine): Spune-i să taaacăăă!

CERȘTORUL: Suntem născuți din Inocență, pentru Inocență… Amin!

ASISTENTA: Guru, dacă nu-l iei de-aici p-ăsta cu melcu’... eu mă sinucid singurică! 

MISTER: Zece minute pauză... de fericire! (Îl ”trage” pe Cerșetor spre buza Scenei.)

MISTER (spre Cerșetor): Îți ajung trei bătrâne?

CERȘETORUL: Pentru ce?!

MISTER: Ca să te pierzi în mulțime!

CERȘETORUL: Unde?!

MISTER: Unde vezi cu ochii!

CERȘETORUL (încet): Șezi blând: ai nimerit perfect! Oriunde pe acest Pământ ai fi luat cu pietre. Dar aici, Istoria e un șir nesfârșit de Inocențe. După o mineriadă vine încă o mineriadă, după un caritas... vine pe turnantă altă mineriadă... De la amvon, din cristelniță sau din parc... guru după guru promit Fericirea... și de fiecare dată are auditoriu! Însă... chiar Lumea e un ocean de inocență, în care înoată, de-a valma, indivizi, dar și nații întregi, căzute brusc într-o stare de tandră buimăceală. Un caporal a prins de rever un mare popor și   l-a pus să cânte, încolonat, Lili Marleen. Iar un general cu nume de coniac a dus o mare nație până-n pânze inutile de Siberie... (Mai încet.) Totuși... să fii atent!

MISTER: Întotdeauna traversez pe zebră! Cinci... e bine?!

CERȘETORUL (îl bate pe umăr): Nu plec nici pentru un milion! Aici sunt aproape fericit! Sunt doctor, cu teza: ”Cinci trepte ale Inocenței, de la tribul Wubu, la Kremlin”. (Încet.) Am auzit când îi spuneai la aia mică să nu-ți mai zică ”guru”! E bine: Inocența e o scară cu trepte alunecoase...  ți-o spune un tip care el însuși e un inocent: și-a închipuit că aici, în Raiul său personal, va putea fi fericit. Da: n-am bani, n-am griji... n-am iluzii. Singurul meu stăpân e Nimeni! Văd inocență în fiecare zi... în fiecare ființă care-mi  trece prin față. Însă... mi-era dor de o Inocența pură... Când, ai apărut tu cu... Caravana Fericirii! Îmi ceri să plec?! Cum să plece câinele de la măcelărie?! (Râde.) Îmi ești simpatic: (Îl bate pe umăr.) Am să te ajut, benevol și pe gratis!

FATA: Bunicul trăia în satul D, raionul Cernăuți. Când Bucovina noastră a intrat în buzunar rusesc, bunicul a încălecat și a trecut peste deal, în satul D, raionul Suceava. Când îl apuca dorul frați, bunicul trecea înapoi dealul, noaptea, pe furiș. Asta l-a costat un picior. Dar bunicul n-a fost  supărat niciodată pe grănicerul care îi trimisese în glonte în rotulă. Povestea cu duioșie, în timp ce-și mângâia piciorul lipsă: ”Măcar m-a ciuruit unul de-al nostru...” Și dincolo de graniță, și dincoace erau ”de-ai noștri”...

TÂNĂRUL: Dulce ca mierea e glonțul Patriei!

FATA: Întotdeauna l-am invidiat pe bunicul pentru că avea șase frați, chiar dacă erau, toți, dincolo... Mă jucam cu copii din cartier în fața blocului și seara, fiecare pleca de mănă cu măcar un frate... Doar eu rămâneam singură, plângând, până venea mama să mă ia... Singură... cuc. (Cântă.) ”Cântă cucu, bată-l vina, de răsună Bucovina!

                                                    Cântă cucu-ntr-un brăduț, de răsună-n Cernăuți!”

Tata terminase Cibernetica la Iași, și-n noaptea banchetului, spre dimineață, a luat microfonul din mâna guristului și a început să cânte: ”Cântă cucu... de răsună Bucovina!” Când a ajuns la ”Cernăuți”, trei inși din fundu sălii s-au ridicat și i-au pus tatii palmele peste gură... Nu le-au desprins decât în beciul Miliției... și după o lună de anchete, tata a ajuns vagonetar la Lupeni. A fost noriocul lui: aici a întâlnit-o pe mama, momărlancă din Dealu Babii, care a adus pe lume un pui de cuc: pe mine. Mama avea de tânără un vis: s-ajungă cântăreață vestită, așa că, de pe la doi anișori repetam cu nesaț ”Mi-am făcut bundiță nouă...”, cu o profesoară de la Clubul Minerul... iar seara, în baie, în același glas cu tata: ”Cântă cucu-n Bucovina”, în surdină: deasupra noastră stătea nea Staicu, securistul minei... Pe la cinci anișori făceam lungi turnee cu ansamblul grădiniței, pe scene de la Hațeg, la Balș...

TÂNĂRUL: Eu eram îndrăgostit de minge. Aveam doisprezece ani când m-a văzut marele fotbalist Creiniceanu

TATAIE: Mi-l amintesc: a plecat din Lupeni și a intrat în marea echipă a Stelei, cu Jenei, Voinescu...

TÂNĂRUL: ... la pensie, s-a întors la Lupeni, m-a văzut la o miuță și a strigat: ”Ăsta e!”

FATA: Și am ajuns chiar pe scena Sălii Palatului! Mai întâi, trei neni îmbrăcați în haine de piele ne-au luat deoparte și au răcnit: ”Grijă maximă ce scoateți pe gură: în sală or să fie miniștri, ambasadori!” Eu, la cinci anișori... l-am privit cu ochi limpezi, și a doua zi, după ce o tanti îmbrăcată în taior gri a recitat: ”Și acum vă prezentăm cea mai tânără mlădiță a poporului nostru muncitor, reprezentantă a bravilor mineri care, prin muncă neistovită în măruntaiele pământului, ne aduc lumina... .”

TÂNĂRUL: În trei luni eram la echipa națională de juniori. Numai că... omul e ca dulgheru: trăiește ce trăiește și-apoi moare: și nea Carol m-a lăsat când împlinisem optșpe primăveri... și trebuia să trec la seniori, la Jiul. Tata era inginer topograf, măsura  unghiuri prin abataje și zicea că sportul, Arta în general, e pierdere de vreme... da eu eram setos de performanță și, după ce nea Carol s-a dus, n-a avut ce face: a băgat mâna în buzunar...  că și  tata lu Hagi, până să fie Hagi, a vârât măna în buzunar...

FATA: Și începe subsemnata cu ”Țara mea cu ochi frumoși...” și după ”mai adânci ca marea noastră, mai frumoși ca zarea-albastră”... în timp ce sala aplauda ritmic, mă trezesc continuând, ca-n baie, cu ”Cântă cucu-n Bucovina...” Ce-mi amintesc e imaginea palmelor cucoanelor și domnilor scorțoși din primul rând... încremenite brusc... Și-atunci, mintiuca mea s-a așezat pe labele din față, îndărătnică: nu putea înțelege de ce un cântec atât de frumos, ce făcea să strălucească ochii tatii în baia noastră din Lupeni... încremenea palmele domnilor și doamnelor... așa că am continuat, cu îndârjire, cu ” ... de răsună-n Cernăuți”... Atunci, un domn  s-a ridicat și a ieșit val-vârtej din sală, era ambasadorul rus, am aflat mai târziu...  după ce tata a ajuns din nou în beciul Miliției, și nenii cu pufoaice de piele neagră au citit într-un dosar cu coperți îngălbenite că, demult, tata însuși mai cântase o dată în biserică... Povestea ajunsese pănă sus de tot, îi spunea în șoaptă nea Staicu tatii, ”Tovarășu chiar a râs când i s-a raportat, părea că-i convine: peste câteva zile urma vizita prietenului Gorbaciov, și n-ar fi rău să afle că și țăncii de grădiniță nu iubește Răsăritul... dar Tovarășa a ridicat sprânceana și a zis ”Să se ia măsuri!” ”Așa că... cel mai bine ar fi... să dispari!” ”Unde?!” ”Nu știu, dar să nu mai fii în sectoru meu... am trei copii, doi la facultate!” Tata mai avea o săptămână până la pensie, și-ntr-o zi, inginerul șef l-a trimis până la suprafață după o lopată... tata s-a urcat singur în colivie... când colivia, în loc să meargă în sus, a pornit, nebună, în jos, și s-a oprit în hău...

CERȘETORUL: Tatăl tău nu era un bărbat înalt, frumos... cu un zâmbet nelipsit în colțul buzelor?! Când trecea pe lăngă tomberon îmi lăsa o jumătate de pâine și o conservă... pe care le primea de la cantina minei! De la o vreme... nimeni nu mi-a lăsat pe buza Raiului o bucată de păine și o conservă!

TÂNĂRUL: Așa... s-a dus și tata!

TATAIE: La mare, cu bilet de sindicat?!

TÂNĂRUL: La mineriadă... nu mai știu care...Tata n-a vrut să se ducă, dar l-au luat cu japca.  ”Dacă nu mergi... îți pierzi serviciu!”

TATAIE: ȘI Ilie Năstase își pierdea serviciu... dar tot câștiga!

GOSPODINA: Nici eu n-am vrut să mă duc, dar a zis Miron că cine nu merge i se desface contractu de muncă. Mă țineam după ai noștri cu cazanu cu fasole..Ei… se rezemau în bate și se uitau la Ateneu!

MISTER: Mai ajutau babe să treacă strada… Asta când nu le violau!

GOSPODINA: Nu era nici dracu pe stradă: toți bucureștenii trăseseră stolurile!

ASISTENTA: Și minerii mata păzeau panseluțele…

GOSPODINA: … să nu le calce ăia răi… îmbrăcați tot mineri, da ăia nu văzuseră mina!

TÂNĂRUL: Undeva pe la Costești, pe tata l-au prins jandarmii... cu încă trei inși... și degeaba le-a arătat tata goniometrul: l-au făcut praf... cu tot cu aparat!

FATA (lacrimi): Pe tata l-a ucis Securitatea!

CERȘETORUL: Nu Securitatea l-a ucis!

FATA: Dar... cine?!

CERȘETORUL: Inocența.

FATA: Așa vorbești tu de tata... care ți-a dat bucata lui de pâine?!

CERȘETORUL: Inocența nu e prostie. E doar naivitate asumată. Exacerbare păguboasdă a sentimentului de om. Inutilă empatizare pe cauze mici.

GOSPODINA: Odată… ai mei erau la masa: toți șaizeci abonați la cazanu meu! Nu lipsea… niciunul: ortacu pierde trenu, autobuzu ori diligența… da cina…niciodată! Apare în goană o așchie de fată: ”Tanti, ascunde-mă că mă omoară minerii!” ”Da… minerii… uite-i, ling cu toții salata de vinete!” Da aia mică… țuști sub fusta mea: aveam o fustă largă, înflorată, de paparudă…Imediat apar trei inși. ”Unde e fata?” zice unu cu mustață. ”Care fată?!” ”Aia de-intră adineuri în incintă!” ”N-am văzut nicio fată… dar ce făcu?!” ”Se pupa cu un studinte în fața statuii lu Enescu! Pe el l-am mierlit… da curva fugi-ncoace!” Ăi doi încep să caute… simțeam răsuflarea caldă a ciutei în budigăii mei…”Dom colonel, a dracu…nu e nicăieri!” ”Și s-a întunericit: noaptea toate pisicile sunt negre!” zice ălălalt. Și plecară. Când s-au îndepărtat… și mi-am ridicat fusta: am găsit-o p-aia mica cu dinții înfipți în elasticu budigăilor mei înflorați...  Mă mai sună din când în când… e casieră la un Petrom din Sevilla… ”Tanti, zice așchia, și acu simt sub limbă gustul dulce-acrișor al elasicului din budigăii matale…”

CERȘETORUL: Inocentul aude mereu în cască melosul: ”Țara... Nația... Lumea... te așteaptă să le salvezi... Câinele moare de drum lung, dar inocentul  de grija Bucovinei, a Țării, a Lumii!

TATAIE: Și noi... ”inocenți”... că l-am pus la rece pe Tovarășu”?!

CERȘETORUL: Mai bine vă uitați la cabanele și căbănuțele șefilor voștri, ce au împânzit munții... la care lucrați, cu voioșie de o juma de secol! Inocentul se aruncă mereu în bătălii care nu sunt ale lui și pe care le pierde întotdeauna.

MISTER: Și eu, și Lili... suntem inocenți?! Ne facem doar datoria...

CERȘETORUL: În Inocență stau, umăr lăngă umăr, și călăii, și victimele! Singura noastră datorie e să ne salvăm sufletele. Le Rest e Silance...

FATA: Urăsc cuvântul ”inocent”! (Izbucnește în plâns.) E ca o piatră aruncată peste mormântul tatii...

TATAIE:... și al moșilor...

GOSPODINA: ... și al strămoșilor noștri...

TÂNĂRUL: ... Amin!

GOSPODINA: Al dracu de zdrențăros! (Scoate o sanda: o aruncă spre Cerșetor.)

TATAIE: Huoo! (Se ”face” spre Cerșetor!)

ASISTENTA: Și... pute!

TÂNĂRUL (râzănd): Prindeți-l... să-l bat cu cureaua de la ceas!

CERȘETORUL (cască): Nu fiți triști: sunteți inocenți, dar nu sunteți singuri. Locul ăsta e doar epicentrul Nefericirii, centrul ei de excelență. dar Nefericirea e peste tot...  încă într-un strat și mai gros! E ca la cutremur: unda seismică pornește din epicentru și crește tot mai vânjoasă, până la mii de kilometri... unde clădirile cele mai înalte se prăbușesc. Trăim în secolul Inocenței, în țara Inocenței... în Lumea Inocenței! Și nici Universul nu se simte prea bine!

ASISTENTA: Om fi inocenți... dar măcar suntem curați!

CERȘETORUL: Inocența are întotdeauna luciu! Eu... singur, lucid și murdar într-o mare de inocenți frumoși! Merg la duș!

TĂNĂRUL: Și... noi?!

CERȘETORUL: Așteptați pe mal și cântați: Inocența iubește mult cântecul. (Iese.)

FATA (își șterge lacrimile): ”Căntă cucul bată-l vina, de răsună Bucovina!”

TOȚI: ”Câtă cucu-ntr-un brăduț, de răsună-n Cernăuți!”

FATA: ”Munților cu coama rară, nu lăsați Straja să piară!”

TÂNĂRUL: Eu chiar lucrez în Straja!

ASISTENTA: Ce e... Straja?!

TÂNĂRUL: Orașul cu nume de lup are trei trupuri: unul sub, unul pe pământ și unul de deasupra pământului. Straja este orașul de deasupra pământului! (O ”trage” de umăr spre ferestruică): Chiar în vărful muntelui... stă de strajă... Străjii... o Cruce. O... vezi?! (În fundul Sălii, un indicator: pe care scrie: Stațiunea Straja: 5 Km. De la indicator, urcă un drum șerpuitor: deasupra Sălii, a Scenei, al Lumii, conturul roșu, luminos, al binecunoscutei cruci din stațiune.) Eu o aprind în fiecare zi, după ce apune Soarele... și o sting în fiecare dimineață, când răsare Soarele... Dimineața, când apăs întrerupătorul, mâna îmi ezită, o clipă... Uneori aș vrea ca Noaptea să nu se mai termine...

ASISTENTA (privind deasupra Sălii): E o cruce... frumoasă!

TÂNĂRUL: O cruce nu e frumoasă: doar este. E semnul unui fir de viață, trecută, prezentă sau închipuită. După ce mi-a murit Visul... odată cu tata... m-au angajat vreo trei luni la mină... da nu știam să fac nimic... și mi-au dat șutul. Un an am stat pe tușă. M-a angajat nea Milu Părău, sus, la cabană, la Straja.

FATA: Și pe mine m-a angajat nea Milu, la Straja, la telescaun, casieriță.

Din ”Rai” iese un bărbat îmbrăcat elegant: costum, papion.

GOSPODINA: Săru’ mâna, domnule. Sunteți statuia Libertății?!

CERȘETORUL (se așază, picior peste picior, pe un taburet): Nu: bastionul Fericirii!

TÂNĂRUL: Să mor călcat de elicopterul de cinci: ăsta e zdrențărosul!

MISTER: Drumul de la hazna la odicolon trece printr-o coajă de săpun!

CERȘETORUL: Costumul ăsta mi l-a dăruit Milu, când trebuia să mă înființez în fața comisiei de doctorat... și n-aveam decât maieu!

ASISTENTA: Milu ăsta: e... Dumnezeu?!

CERȘETORUL: Doar adjunctul Lui! Dumnezeu n-are vreme....

FATA: .... trebuie să alinieze planetele.....

TÂNĂRUL: ... să aducă ploaia, ca să ude țărâna, din care să răsară grâul și să crească corcodușele...

CERȘETORUL: Așa că... își trimite pe Pământ funcționarii: tu ai grijă de terenurile din Bărăgan, tu, de munții Parâng și Retezat... Dar acum îmi pasă mai puțin: am Raiul meu! 

TĂNĂRUL: Și eu am Raiul meu...  Când sunt sus, în Straja, mă plimb printre creste, mângâi scoarța copacilor, le vorbesc, ca unor oameni: ”Ce mai faci, măi Vasile?!” Vasile e un carpen... Sau... ”Ce mai faci, Ungurene?” Ungureanu e un brad bătrân... Apoi, cobor... și aprind Crucea... Când apăs întrerupătorul și șiragul de beculețe izbucnește ca o spumă de val în asfințit... pentru o clipă sunt fericit! Dar numai o clipă...

ASISTENTA: Și dacă... se ia curentu?

TÂNĂRUL: Nu curentul aprinde Crucea de pe Straja...

ASISTENTA: Păi... nu ziceai că tu apeși întrerupătorul?!

TÂNĂRUL: Doar ca să nu contrazic legile Fizicii... Dar Lumina din Cruce vine din fosforul oaselor închise în galerii... din mormintele celor uciși în explozii, în mineriade...

MISTER: Einstein vomită în șoșoni: Auzi: curent electric din... oase!

CERȘETORUL: Lavoisier de Lupeni vrea să spună cam așa: fosforul din oase trece în cărbune... cărbunele intră în termocentrale... de unde iese curent... care urcă munții și aprinde beculețele din Cruce...

TÂNĂRUL: Dumnezeu n-a frecventat orele de Fizică de la liceul teoretic: el lucrează cu circuite simple! Lumina vine direct din fosforul oaselor din abataje! Odată, pe o furtună, s-au rupt cablurile... și toată Straja s-a cufundat în beznă. Și atunci m-am gândit la tata... prins sub lespedea de cărbune din abataj... Și... dintr-o dată... Crucea a început să pălpăie... M-am gândit, intens și adânc... într-un singur Gând... la toți morții din abataje pe care îi știam... Când am privit... prin bezna dimprejur, doar Crucea lumina intens, fosforescent...

FATA: ”Munților cu coama rară, nu lăsați Straja să piară!”

TOATĂ SALA, TOATĂ SCENA: ”Dacă piere Straja voastră, va pieri și Țara noastră!”   

                              

                                                           ACTUL  II

                                                              Scena  1

Pendula arată ora două și cinci minute.

ASISTENTA (notițele): Dalai Lama zice că scopul vieții noastre e să experimentăm Fericirea. Exerciții de fericire!

FATA: Waw! Exerciții de... fericire?!

MISTER: Exercițiul e un Joc asumat. Or... Jocul este apanajul Copilăriei, teritoriul în care fiecare dintre noi a fost, măcar pentru o clipă, fericit, spun și Freud, și Jung...

TÂNĂRUL: ... și Jean de la Craiova!

MISTER: Va fi ca la gimnastică: impuse și libere. Vom începe cu exercițiile impuse.  Iubi-fă, treci la aparat!

Asistenta, într-un trening roz: un pas în față.

ASISTENTA: Vă rog să vă așezați pe un singur rând...

FATA: Ca... liceenii?!

GOSPODINA: Ca caprele! Be-he-he!

Toți se așază pe un singur rând. Doar Cerșetorul rămâne pe taburet, picior peste picior.

ASISTENTA: Tragem aer în piept... ne umplem plămânii cu oxigen proaspăt... Respirăm aerul fericit... Și, deodată... nu mai respirăm! (Notițe.) Suntem buți pline cu aer fericit... Și... brusc...  expirăm! Uffff... Acum pieptul ne e gol...

CERȘETORUL (de pe scaun): Și capu’!

MISTER: ... dar Ființa, pitită în coșul pieptului, păstrează nostalgia aerului fericit...

GOSPODINA: Mi-am luat chiloții cu mânecă... ăia de și-a înfipt fata dinți-n ei... și simt cum circulă aeru’ pe burlan!

ASISTENTA: Nu vorbim... respirăm... respirăm... Ufff... în vale...

TÂNĂRUL: Ufff... în deal!

ASISTENTA: Scuturăm mâinile... picioarele... sufletul! Vom face ca locomotiva... Uruie pistoanele... simțim cum roțile încep să ni se învârtră... fu... fuu... fuu... fu... fiecare din noi suntem un vagon! (Pornește înainte.) Pistoanele merg... fu...fuu... fu... fu...

TATAIE: Aș... Fu-fu... fu...fu!

GOSPODINA: Dar... cu ce?!

Se prind toți într-un trenuleț...

ASISTENTA (tururi, în jurul Cerșetorului): Am pornit... prindem viteză... trecem pe sub un tunel... capu’ la fund!...

MISTER: ... și simțiți cum, încet, pe dinăuntru se așterne o ușoară amețeală... bucuria călătoriei... mirajul mersului spre Nicăieri...

FATA: Stop! (Trenul se oprește.) Mi-am uitat bagajul pe peron!

MISTER: Întrerupem o fericită călătorie pentru un pumn de boarfe?! 

Se reface trenulețul.

MISTER: Trecem pe sub apeducturi... peste poduri și podețe...

GOSPODINA: E prima mea călătorie... Când eram tineri... pune bani deoparte pentru aragaz, frigider...

TATAIE: Amu... strângi cureaua... pentru cauciuc!

GOAPODINA: Și uite-așa... am rupt-o-n fericire: n-am ieșit nici pân’ la Făurei!

MISTER: ... trecem peste râuri... printre păduri și fânețe... nu-i așa că simțiți în plămâni aerul fericit?! (Se oprește, brusc.)

FATA: Tocmai începuse să-mi placă: visam că eram în troleu!

MISTER (se pune în față): Acum eu sunt locomotiva!

TATAIE: Și eu... vagonul restaurant!

MISTER: Pornim... înapoi! (Conduce trei tururi. Se oprește.) Am ajuns. Coborâm. În suflet ni se strecoară o bucurie molcomă... ce crește... sufletul e un limpede izvor... bucuria crește... până se preface într-o fericire deplină! A fost într-o călătorie fericită,  ne-am întors pe un peron fericit... Și... dacă... după ce a atins pământul ferm... cineva consideră că obiectele vremelnic-lumești nu-i mai sunt necesare...

Liniște.

GOSPODINA: Dacă vă interesează... ofer casa de la Botșeni.

MISTER (cot în coasta Asistentei): Texte!

ASISTENTA (foaia): ”Fericirea are ochii închiși” zicea Valery.

CERȘETORUL: Iar Proust: ”Fericirea este o eroare!”

TÂNĂRUL: Eu n-am nimic de dăruit. Tot ce primesc... trimit spre Munți. Un strai de lumină... costă. Totul costă în Lume! Dar într-o zi am să îmbrac toți Munții noștri cu un brâu de lumină!

FATA: Dau și eu un cățel de pluș!

MISTER: Ce poți să faci cu un cățel de pluș?!

FATA: Să-l plimbi prin brațele fiecărui copil din troleu!

MISTER: Nu-i cam... puțin?!

FATA: Mai bine mai puțin decât Niciodată!

Asistenta flutură formularele: toți trei se grăbesc să semneze.

CERȘETORUL: (Semn.) Dau și eu ăi trei purici!

TATAIE: Ziceai... că-s doi!

CERȘETORUL: S-au înmulțit: Inocența naște Inocență!

                                                              Scena  2

Pendula arată ora trei și cinci minute.

MISTER: Și acum... fericirea la ”liber alese”!

CERȘETORUL: Pot să conduc eu ședința de ”liber alese”?

MiSTER: Poftim, maestre!

CERȘETORUL: Stimați tovarăși și naș Florea: Sunteți liberi să faceți ce poftiți!

TÂNĂRUL: Cum adică... ”ce poftiți”?!

CERȘETORUL: Adică... exact ce vă taie capul! Nu există Fericire în afara Libertății!

TÂNĂRUL: Ce e... Libertatea?!

CERȘETORUL: Libertatea este necesitatea înțeleasă... plus electricitatea, zicea unul,  Lenin. În loc de ”electricitate”  se poate pune ”inocență”.

TATAIE: Tovarășu zicea că în SSSM... adică în societatea socialistă multilateral dezvoltată, vom avea libertatea să muncim după puteri și să primim după necesități. Eu aș avea nevoie de o femeie gonflabilă!

GOSPODINA: Nu mă iei pe mine?

TATAIE: Vorbeam de o femeie, nu de dulap cu trei uși!

MISTER (telefonul): Alo... curieratul Caritas? Am nevoie urgent de o femeie gonflabilă... (Spre Tataie.) Blondă sau brunetă?

TATAIE: Gri. Și să aibă două țâțe!

MISTER: Gri, cu două țățe.

TATAIE:Și cu una de rezervă!

TÂNĂRUL: Pot să fac... ce vreau?! (Începe să urle: înalt, sfâșietor. ) A... uuu! A... uuuuuu! Sunt un lup tânăr de pe povărnișuri. U-uuuu! Fericit cel care poate urla liber!

GOSPODINA: Pot și eu să fac ca pitpalacul?

TATAIE: Poți să faci și ca oaia!

GOSPODINA: M-am măritat la șaișpe ani... și prima izbitură de proteză am luat-o în noaptea nunții: cică... de ce am țopăit cu țambalagiul! O lună n-am mai auzit nimic... Lumea fremăta-n jur... pomii înfloreau și bujorii își desfăceau petalele roz... dar eu eram ca un mort sub apă... Și într-o dimineață... când am ieșit, buimacă, pe prispă... m-am lovit cu tigva de colțu’ ușii... Parcă s-au deschis cerurile... Din dudul din fața cășii am auzit: Pit-palac. Pit... palac...

Ușa se deschide și e strecurată înăuntru o femeie.

VOCE (de afară): Femeia dumneavoastră gonflabilă!

Tataie  ”măsoară”  femeia gonflabilă și se așază pe ea.

MISTER (spre Fată): Tu... ce faci?

FATA: Mulțumesc, bine! Aștept troleul! A... uitasem: troleul sunt eu! (Brr... br!)

MISTER: Domnișoară...

FATA: Nu sunt domnișoară, sunt troleibuz! Și toți copiii din troleibuz... sunt frații mei! Sau... copiii mei! Totuna... (Oftează.) Nu suport singurătatea!

MISTER: Domnule troleibuz, aveți un bilet în plus?

FATA: Pe traseul ăsta, într-o zi nu se călătorește cu bilet, iar a doua zi se merge...”fără”! (Pornește ”motorul”.) Hai, domnule, nu urcați? (Mister o prinde de brăcinar: mașina ”pornește”.) Brrrr... brr! (Frână bruscă.)

TÂNĂRUL: U-uuuuu! Stația ”Lupul tânăr”, peron pe stânga!

MISTER (”coboară” chiar în fața Gospodinei): Așteptați de mult tramvaiul?

GOSPODINA: Nu, domnule: eram pe zebră!

TATAIE: Pe zebră... e subsemnatu! 

MISTER (Gospodinei): Urcă: nimeni nu trebuie să rămână jos!

GOSPODINA (capul sprijinit în cot): Pit... palac. Pit... palac!

TATAIE: (spre Asistentă): Ești mai fragedă: N-ai vrea să-mi ții locul... să nu se răcească!... până-mi lipesc proteza?!

Tataie descalecă și Asistenta îi  ia locul pe femeia gonflabilă.

MISTER: Cine a mai văzut... o capră călărind o gonflabilă?! (Spre Femeia gonflabilă.) Acum... du-te!

FEMEIA GONFLABILĂ: Dar eu vreau să rămăn!

MISTER: Nu se poate!

FEMEIA GONFLABILĂ: Se poate să înmugurească șina de cale ferată, Trump să câștige alegerile... dar o gonflabilă să rămănă într-un vagon pe care scrie ”Fericire”?!

MISTER: Ai fi a șasea... Cinci e cifră magică.

GOSPODINA: Cinci e roata în plus de la căruță.

TĂNĂRUL: La romani, ”cinci” e un ”V”... o palmă întinsă...

FATA: ... ca să primească un bănuț...

TATAIE: ... de cinci sute de euro!

FEMEIA GONFLABILĂ: Dar și cauciucul își are nefericirile lui! (Se ridică.) M-am măritat cu bărbatul pe care îl iubeam de când mă știam: ne jucam în fața blocului în nisip, de la grădiniță pân la liceu am stat în aceeași bancă. A fost o nuntă frumoasă… Dar la o săptămână, într-o noapte… bătăi în ușă: ”Scoal, mă: explozie! Socru-tău rămase înăuntru cu vreo douăj de inși!” În buza minei, toată Centrala. Nelu meu vrea să intre. ”Sunt morți cu toții” zice directorul. Înăuntru e plin de metan: două zile nu putem intra!” Și pe mine mă iubea Nelu:, dar tata era zeul lui. Sare dincolo de zid… și peste cinci minute… ”Poc!”

TATAIE: În viață sunt tot felul de întâmplări…

FEMEIA GONFLABILĂ: Asta nu e o întâmplare! Îmi urăsc Îngerul: el trebuie să vegheze ca persoana căreia îi stă pe umeri să fie fericită. Or… el s-a dus la șpriț cu băieții și pe mine m-a lăsat de izbeliște! Urăsc Lumea și mă urăsc și pe mine odată cu ea. Îmi urăsc sufletul, îmi urăsc Carnea: de-asta o pedepsesc în fiecare zi!

MISTER: Caz clasic de nefericire! Bine: rămăi! Iubi-fă, adu-i un formular! (Asistenta îi aduce femeii un formular.) Bun venit în rândurile nefericiților care vor fi fericiți!

FEMEIA GONFLABILĂ: Nu-mi trebuie nicio fericire: fericirea nu există. Lumea e un șurub ce se învârte în gol. Dumnezeu a adormit sub măslini și a lăsat osia Lumii să se învărtă degeaba!

CERȘETORUL: Somnul rațiunii naște Inocență. Și Inocența naște Nefericire!

FEMEIA GONFLABILĂ: Somnul lui Dumnezeu naște proști!. Și proști, și nefericiți… asta e tragedie! Repetiția este mama Repetiției! Cine e la rând la încălecarea paușală? 

MISTER: Dacă e să ne luăm după suspensor, suntem trei cu tot cu iapă! Speranța noastră era-n tataie!

FEMEIA GONFLABILĂ: La Tataie… s-or fi ofilit toți trandafirii!

Asistenta vine lângă ferestruică și se uită, lung, afară.

MISTER: Ce faci, iubi-fă?!

ASISTENTA: Vreau să văd dacă s-a ridicat tipa de pe cizma tipului!

GOSPODINA: Nu s-a ridicat: e de piatră. Tipa aia de sub cizmă… sunt io! Stam pe bancă-n fața blocului, și vine un copilaș din vecini și zice: ”Neni Mioara, fuserăm cu școala de Ziua Minerului să punem flori la monument… Tanti aia căzută ești mata, iar nenea cu bâta e leit bărbatu matale, nea Ștefan!” Mă duc la monument… așa era: tipa de jos… io, la patruj de ani! Mă duc la primare: ”Să dispară poza mea de pe piatră! Cu dalta… cu creionu chimic… cu orice! Am ajuns să pozez pe ziduri în rol de nefericită?!” Dup-aia mă gândesc: ”Toate fufele se-nghesuie s-apară măcar la Telejurnal… cum scot apa din casă la inundații… și io refuz rol de topmodel?!” Îi zic primerelui că nu mai am pretenția să mă radă de pe monument… dar să mă despăgubească din fonduri UE… neUE: bani să fie! Mi-am pus avocat și i-am dat la CEDO: banii ce-or să vină o să-i pun la proteza de cauciuc!

MISTER: Hai, să trecem la program! Domnule troleibuz, sunteți fericit?

FATA: Brrr!”

TÂNĂRUL: U... uuu!

GOSPODINA: Pit... palac. Pit...palac!

CERȘETORUL: Fericiți cei liberi, că al lor va fi Trecutul!

MISTER (încet, spre Cerșetor): Nu e cam mult ”liber”?!

CERȘETORUL: Câtă Libertate, atâta Inocență. Și... reciproca?!

FATA (dintr-o dată): ”Cântă cucu bată-l vina...”

CERȘETORUL: ”Cântă cucu-n Bucovina”, ”Cucule cu pana sură”... În timp ce prin cântecele altora zboară ciocârlii, vulturi, privighetori sau obleți... prin imnele noastre hălăduie doar  pasărea  aceea gri, stranie și singuratică...  Apoi... imnele noastre sunt doldora de îndemnuri la ”Deșteaptă-te, romăne” și ”Hai la lupta cea mare” pentru ca ”rob cu rob să ne unim”...până la  ”dușmanii zdrobiți” ...  Singuri și triști o mie de ani... două. Și... de trei mii de ani inocenți!

ASISTENTA: Iar te treziși vorbind, mațe fripte cu papion?! Guru, acum ăstuia nu-i mai put hainele... îi pute mintea: se ia de cucul nostru comunitar!

GOSPODINA: Pit-palac! Pit-palac!

                                                                Scena 3

Participanții... lac de sudoare. Pendula arată ora patru și cinci minute...

GOSPODINA: În momentul ăsta, pentru mine Fericirea e să mușc dintr-o chiflă!      

FATA: La trei dimineața... nu mănânc nici moartă: se depune!

GOSPODINA: Nu tot ce se depune se și propune! Eu mi-am vândut mașina de cusut... și banii i-am depus la Caritas. Urma să-mi returneze unu, Stoica, de cinci ori banii depuși... și să-mi iau ce visam din tinerețe: mașină de  gherghef.

FATA: Și-ai... luat?!

GOSPODINA: Pumni în cap de la bărbatu-meu: Caritasu s-a desfințat și-am rămas cu buza umflată... ca jumate din Nație!

CERȘETORUL: Inocență pe toate drumurile... în râuri... în bălți... în trolee... în acnee...

GOSPODINA: Bărbatu-meu mă lovea cu proteza de fier lângă ureche și striga: ”Na... gherghef! Mai bine îmi luai mie proteză de cauciuc... era mai moale!” (Spre Cerșetor.) Ia zi... nepotu’ lu’ Aristotel: foamea e bună?!

TATAIE: E ca fuga: nu e bună, dar e sănătoasă!

CERȘETORUL: ”Fericirea este plăcerea care nu se va repeta. ”Tolstoi.

ASISTENTA (notițe): Einstein: ”O masă, un scaun, un paner de cireșe… e tot ce-ți trebuie ca să fii fericit!”

MISTER: ”Boii sunt fericiți atunci când găsesc de mâncat năut.” Heraclit din Efes.

Mister deschide, larg, frigiderul. ”Masele” dau năvală. Se așază, fiecare în câte un colț. Ospăț pantagruelic. Mister se apropie de Tataie.

TATAIE (mărâie): Orice! Numa’... să nu te-atingi de osu’ meu!

MISTER: Nicio grijă, nenea: eu respect osu’ omului! (Îi ia o scamă de pe umăr.)

Toți înghit, cu ample sughițături.

TATAIE: Fericire e când simți osul proaspăt sub buză!

GOSPODINA (șterge buzele, cu mâneca): Ne trebuie atât de puțin ca să fim fericiți...

TATAIE: Amu... de mâncat, am mâncat, de băut... am băut...

GOSPODINA: Bine, dacă insiști... (Se ridică. Spre Tataie.) Nu vii?!

TATAIE (grimasă): Pe tine nu te-ar mai călări nici porcu’!

FEMEIA GONFLABILĂ: E bine e să fii de cauciuc: nu-ți trebe... nici să mănânci, nici să bei, nici să... ce nu poate tataie! (Spre Tataie.) Sunt disponibilă!

TATAIE: Nu mai suport... cauciuc! Pe stradă... cauciuc. În farfurie... cauciuc! În pat... cauciuc?! Până și gândurile îmi sunt de cauciuc!

FATA: Lumea... e cauciuc?!

FEMEIA GONFLABILĂ: Lumea e o colecție de dat din cur. Repetiția este mama Inocenței! Repetiția este mama Fericirii! Repetiția este mama Repetiției!

TATAIE (cu ochiul, spre Asistentă): Dar cu dumneavoastră aș repeta...

MISTER: Iubito! (O ”trage” pe Asistentă într-un colț de rulotă.)

ASISTENTA (tare): Să nu-mi spui că trebuie să mă culc sub Tutancamon!

MISTER: Draga mea, suntem într-o afacere. Iar o afacere e alcătuită din clienți și din prestatori de servicii. Afacerea e de succes doar atunci când clientul e mulțumit!

ASISTENTA: Și ca să fie clientul mulțumit... io trebe să mă-ntorc cu roatele-n sus?! (Lacrimi.) Ai zis că-i jupoi p-ăștia... și cu banii de pe piei mă duci în Bahamas!

MISTER (o mângâie): Te-apucă din oră în oră?! Așteaptă... și te voi ferici!

ASISTENTA (sughițuri): Nu mai îmi trebuie niciun Bahamas! Dacă ”Fericire” înseamnă Lupuleni... mai bine penurie de lipsă!

FEMEIA GONFLABILĂ: Asta e soarta ființelor de la parter! Trupul femeii e ca o sticlă: pui în ea și zamă de varză. Apoi... o speli... și e ca nouă!

MISTER (o mângâie mereu): N-o să pățești nimic! Nu te uiți la el?! E un șopron deșirat! (Mai încet.) Cât vei sta pe spate, eu îți voi cânta romanțe de pe valea Bahamasului!

Femeia se întoarce în ”mase”: dreaptă, marțială.

ASISTENTA (spre Tataie): Hai... în Rai! 

Asistenta și Tataie coboară în tomberon.

MISTER (și el revenit în ”mase”): ”Și bogat e răăău, și sărac e greeeeeu!”                                                           Fericirea clientului e datoria noastră! (Spre ”mase”.) Mai vrea cineva la zăvoi?

Liniște. După câteva clipe, din ”Rai” iese Asistenta. În urmă, Tataie.

ASISTENTA (fruntea sus!): Am jucat în filmul: ”Trandafirul e mort”!

TATAIE (se încheie la șliț): Pot să spun, cu mâna pe inimă...

ASISTENTA: ... că pe altceva... nema!

TATAIE: ... că sunt aproape fericit: Am vrut să mănânc? Am mâncat... Am vrut să beau? Am băut... Am vrut să... Am vrut! Acum vreau diferența de la ”aproape fericit”, la ”fericit”: un somn de zece kile!

GOSPODINA (cască): Și pe mine mă fericește o adiere de nani! 

MISTER (țipăt): În contract scrie că nu doarme nimeni! 

TATAIE: Eu, dacă nu închid ochii...

GOSPODINA: Doamne-ajută!

TATAIE: ... măcar un ceas... sunt nefericit toată ziua!

CERȘETORUL: Știu ceva care, dacă iei o înghițitură...  visezi cu ochii deschiși... Sufletul se lasă în stăpânirea retinei, iar retina sună encefalul. Care, la rându-i... sună un înger! Dar... ce s-o mai lungim: vă pot prepara o zeamă de scârț!

TÂNĂRUL: Ce e... ”scârț”?!

CERȘETORUL: Un praf zgrumțuros, preparat din cochilie de melc. Un săculeț de scârț la un litru de apă clocotită.  Ca să iasă ceaiul beton... în zeama de scârț se mai pune un pic din tocul unui pantof de virgină! (Se ridică: smulge pantoful din piciorul fetei.)

FATA: Ești nebun?!

CERȘETORUL: Nu: doctor în Filozofie!

FATA : Și eu... cum o să plec?!

CERȘETORUL: După ce-o să bei, n-o să vrei să mai pleci: vei scârțăi de fericire! (Decupează tocul pantofului. Face semn spre Asistentă. Aceasta vine, în fugă. îi pune în palmă ingredientele.Femeia rămâne pe loc: îl privește fix, insistent.)

CERȘETORUL: Ce te uiți la mine ca joiana la un fir de lucernă?!

ASISTENTA: Ai ochi frumoși. Albaștri.

CERȘETORUL: Voronețul are și mai mult albastru!

ASISTENTA: Dar eu pe tine te plac! Doar când te privesc mă ia cu călduri!

CERȘETORUL: Nu strigai ca apucata: luați-l de aici... că miroase?!

ASISTENTA: Miroși și acum: a creier ars! (Languros.) Să mă dau mai aproape?

CERȘETORUL: Ești o casieră într-o gară pustie. Eliberează peronu’… că vine acceleratu! Și mai repede cu scârțul! (Spre asistență.) Efectul terapeutic al scărțului e dovedit științific: crează o stare de pletitudine. După o ceașcă de ceai de scărț te simți ca-n Rai: te simți împăcat cu tine, cu nevasta, cu vecinii... Pe scurt: nu-ți mai pasă de nimeni și de nimic: te uiți în hăul Niagarei și exclami: Ete... scârț!

FEMEIA GONFLABILĂ: Păi... asta e chiar Fericirea: să nu-ți pese nici de tine însăți!

ASISTENTA: Vine... băiatuuuu!

Aduce o oală din care ies aburi: toarnă lichidul fierbinte în minuscule ceșcuțe. Tânărul aruncă ceaiul pe dușumea.

CERȘETORUL: Ce faci?!

TÂNĂRUL: Eu nu beau porcăria aia! Am venit să iau niște bani și (Arată pendula.)... peste două ceasuri voi ieși de-aici cu ei în buzunar! Mă așteaptă Munții!

CERȘETORUL: Lumea este un labirint cu multe intrări, dar cu o singură ieșire!

TÂNĂRUL: Cine zice?!

CERȘETORUL: Eu și Harry Belafonte! Suntem pe o Arcă a Inocenței. Crezi că Noe a întrebat oaia dacă vrea fân sau gumă de mestecat?! (Toarnă Fetei și Tânărului alt ceai în ceșcuțe): S-au făcut experimente pe șobolani: li s-a inoculat ceai de scârț. După ce ceaiul li s-a răspăndit în viscere, șobolanii au ieșit din destinul lor strâmt, de ființe rudimentare. În jur a  răsuna un cor: ”Scârț! Scârț!”... au început să scârțăie din dinții lor albi... și au pornit într-o goană nebună... spre Rai.

MISTER: Și șobolanii au... Rai?!

CERȘETORUL: Și șobolanii. Și oamenii. Și vițeii! Raiul este ultimul refugiu al inocenților!

TÂNĂRUL: Povești nemuritoare spuse de un cerșetor cazat într-un melc cu cochilia de cretă! Uite: beau! Să văd dacă... scârțâi! (Apropie ceșcuța de buze: bea.)

TATAIE: Bea, Grigore, aghiasmă! (Bea.)

GOSPODINA: Ete... scârț! (Dă peste cap ceșcuța cu ceai.)

TÂNĂRUL (spre Cerșetor): Tu... nu consumi?

CERȘETORUL: Noe trebuie să rămână la pupa: cineva să aleagă locul cel mai sigur unde se va scufunda Arca!

Fata apropie ceașca de buze: bea. Asistenta apropie ceașca de buze: vrea să bea, dar Mister îi ia ceașca din palmă: aruncă pe dușumea, conținutul.

MISTER: Tu să nu bei: noi doi suntem funcționarii Fericirii... nu pacienții ei!

FEMEIA GONFLABILĂ (plescăie): Are gust de anvelopă. Ete... scârț! Roata este repetiția Cercului! 

TATAIE: În sfârșit: o femeie deșteaptă... și aia de cauciuc!

FEMEIA GONFLABILĂ: Știu de la călăreți: tot ce apasă greu și cu repetiție se imprimă în material! Repetiția este mama Inocenței! Repetiția este mama Fericirii! Repetiția este mama Repetiției! Ete... scârț!

                                                                  Scena  4

Pendula arată ora cinci și cinci minute. Tataie, Fata, Tânărul și Gospodina dorm în picioare: paraleli, ca niște mumii încremenite în formol. Mister, cu capul sprijinit de spătarul unui scaun. Alături, în aceeași poziție, Asistenta. Femeia gonflabilă, cu ochii deschiși, e întinsă pe dușumea.

CERȘETORUL (îl bate pe umăr pe Tataie): Ce faci?

TATAIE (țeapăn: cu ochii deschiși): Dorm. 

CERȘETORUL: Cu ochii deschiși?!

TATAIE: Dorm în gând! Somnul Rațiunii naște monștri...

CERȘETORUL: ... iar somnul Lucidității naște proști!  Ei, e cineva fericit?

Liniște.

GOSPODINA: Am visat că târam cazanul cu ciorbă pe străzile Bucureștiului... Pe margini, cetățenii patriei aplaudă și strigă: ”Vajnici purtători de lămpașe... vă rugăm... loviți-ne cu bâtele lângă urechea stângă!” Asta e... Fericire?!

FEMEIA GONFLABILĂ (țipăt șfâșietor): Măcar ai dormit... dar eu am băut trei căni de ”scărț” și... ete-scârț: nu pot închide un ochi! De ce unii pot să doarmă, duși... și alții trebuie să mestece în creierul lor de cauciuc toate repetițiile Lumii?!

ASISTENTA (cu capul sprijinit de spătarul unui scaun): Am dormit și m-am visat în Rai. Plângeam... De fericire: murisem de cancer de piele, după ce m-am prăjit un an întreg pe plajele Caraibelor. Da, am fost fericită!

MISTER: Dar nu tu trebuia să fii fericită, prosto! (O prinde de păr: îi trage fața la doi centimetri de fața lui.) Ai retina roșie... Ar trebui să te joc în picioare, mărunt și sistematic, ca fetele de la Căpâlna! Ți-am spus să nu bei?!

ASISTENTA: (ridică doar puțin bărbia din spătar): Doar... un strop! (Arată spre Cerșetor.) Ăsta zicea... că e licoarea fericirii. Și am vrut să văd ce gust are! Sunt om... și oamenii au atâta nevoie de fericire!

MISTER (o prinde mai vârtos de păr): Te-aș face salam de vară, dacă nu mi-ar trebui o proastă care să dea cu mopu pe mozaicul Fericirii! Vrei... scărț?! Ete... scărț! (O vâră cu capul în hârdăul de ceai.) Te-ai trezit?! Treci la program!

CERȘETORUL (se așază: picior peste picior): N-o să mai fie niciun program! Și niciunul dintre noi nu va fi fericit... nici acum... și nici într-o sută de ani! Noi, de aici... și cei din fața caravanei... orașul ăsta cu nume de lup... oala asta așezată peste Carpați... dar și dincolo... Țara... Continentul... Lumea... toți suntem loviți de boala numită Inocență. Inocența e cariul care ne-a ros sufletele... și rana se tot lărgește... se lărgește... trecutul nostru... în care se prăvălesc de-a valma ruine și morminte... tragedii mari și mici... ne trage în jos, ca o hlamidă de plumb. Cum să fii fericit când sufletul ți-e ros de amintiri, îndoieli, răstriști și multe... multe întrebări fără răspuns?!

TÂNĂRUL (se ridică): Sunt fericit pentru că n-am putut să fiu fericit... prin urmare, banii ne rămân! E bine: am să pun cinci fotoni în plus pe Munții mei!

CERȘETORUL: Plecați! (Liniște.) Ce mai așteptați?! (Se ridică: deschide larg ușa caravanei.) Nu plecați... Și nu veți pleca niciodată! Chiar dacă o să vă împing pe scări... o să vă întoarceți ca niște melci de treabă. Melci și suntem! Ați văzut un melc cum iese din cochilie? Își înalță cornițele blege... și când dă de lumină... își retrage boticul umed în umbra cochiliei... Înaintează încet, dar niciodată de tot... și după doar câteva clipe se retrage liniștit, în întunericul adăpostului de cretă. Voi... noi toți suntem fiii... fiicele... unora la care măcar unui tată sau unui bunic i s-a făcut sângele cărbune... Tata.... acasă se simțea stingher... dar când pleca la șut... ochii îi jucau ca niște mărgele de sticlă. Așa cum șobolanii și cârtițele trăiesc adevărata viață în galerii... și noi, urmașii celor care și-au lăsat oasele în galerii... nu ne simțim în largul nostru decât în adâncurile întunecate. Și eu mă simt cu adevărat liniștit doar când îmi așez melcul într-o groapă adâncă... cât mai aproape de centrul fremătător al Pământului!

TATAIE: Și cu noi cum rămâne?!

CERȘETORUL: Vă pot primi în Raiul meu!

GOSPODINA: Cinci... șase  inși... într-un Rai?!

CERȘETORUL: Pereții de cauciuc: se pot umfla... cât să încăpem toți inocenții orașului-lup... Valea... Țara... Lumea! Poftiți în... Rai! Dacă veți rămăne afară, în lumina obraznică, veți suferi în orice clipă de nostalgia adâncurilor!

GOSPODINA: Eu cobor... Urechea mea nu mai poate suporta Durerea!

FATA: Nu pot suporta frica de a-mi fi frică! Cobor!

FEMEIA GONFLABILĂ: Și sufletul meu de cauciuc tremură!! Cobor...

Gospodina, Fata, și Femeia Gonflabilă vin  lăngă gura tomberonului, lângă Cerșetor.

TÂNĂRUL: Eu nu cobor! Eu iubesc Lumina! Eu iubesc Munții și Lumina lor! Eu iubesc Deasupra și nicidecum Dedesubturile! (Spre cei patru.)  Jos... nu mai aveți nevoie de bani! (Spre plicuri.) Și-n Rai, metal...  pericol de trăznet!

FATA (îi pune banii în palmă): Ce-o să faci cu ei?!

TÂNĂRUL: Voi cumpăra Lumină pentru Munți! Trăim într-o lume meschină: totul se măsoară în bani. Chiar și Lumina!

Pe rând, Gospodina, Fata, Cerșetorul și Femeia Gonflabilă  pun în Tânărului, banii.

CERȘETORUL: Tataie, nu verși în contul Fericirii?!

TATAIE (nehotărât): De mâncat am mâncat, de băut am băut, de... am... Și... ce dacă?! (Cu părere de rău.) Biiine! (Pune în palma Tânărului, banii.)

TÂNĂRUL: Am să vă trimit factură și chitanță! Dar vă asigur că îi voi folosi bine: am să aprind Lumina pe părtii, în miez de noapte. Munții vor fi luminați ca ziua! Straja... orașul de deasupra orașului va fi Raiul promis!

Cei cinci coboară, unul după altul, în tomberon.

                                                                Scena  5

Același decor de la începutul piesei: rândul de spectatori așteaptă  să intre în caravană.  Voci, zgomot, larmă. Mister, în prag, face trierea.

MISTER: V-am mai rugat să vă așezați câte cinci! Cinci e cifră magică.

VOCE: Cinci e roata în plus de la căruță.

VOCE: La romani, ”cinci” e un ”V”... o palmă întinsă...

VOCE: ... ca să primească un bănuț...

VOCE: ... de cinci sute de euro!

MISTER: În a cincea zi, Dumnezeu încă lucra la temelia Lumii!

TÂNĂRUL: Opriți! Accept să sufăr... dar nu pot accepta Repetiția Întunericului! (Spre spectatori.) Unde vă îngrămădiți ca oile lui Dumnezeu?!

VOCE DIN SALĂ:  Și noi vrem să fim fericiți!

TÂNĂRUL: Atunci... strângeți-vă lumina, cât de mică, pitită undeva în sufletul vostru, și dați-o Munților! (Vâră capul în gura tomberonului.) Ieșiți!

Apare în gura tomberonului, Femeia Gonflabilă.

FEMEIA GONFLABILĂ: (își acoperă ochii cu palma): Lumina e o repetiție nefericită! Să fie întunetric! a zis Dumnezeu, dar netrebnicul de Înger de pe umărul meu a tradus aiurea! Nici cauciucul nu iubește Repetiția Întunericului! (Sare jos din tomberon.)

Tataie și Gospodina apar, pe rând, în gura tomberonului. Ies.

TÂNĂRUL (coboară capul în gura tomberonului): Nu ieși?!

VOCEA FETEI: Mi-e frică!

TÂNĂRUL: De ce ți-e frică?!

VOCEA FETEI: De întunericul de dincolo de Lumină. De golul din mijlocul Lumii!

TÂNĂRUL: Nu va mai fi niciun gol: vom umple un autobuz de prunci ce vor semăna cu amândoi! Ce zici?

După câteva clipe, capul fetei apare în gura Raiului: sfioasă, retractilă...Totuși, coboară.

VOCEA CERȘETORULUI (cu ecoul tomberonului): E ușor să scoți din Rai, dar e greu să luminezi și Drumul! Nici măcar lui Dumnezeu nu i-a fost ușor... Lumea are mereu nevoie de Lumină. Iar Lumina vine mereu din oase de inocenți frumoși... De unde va veni Lumina pentru oamenii din orașul cu nume de lup, prietene?!

TÂNĂRUL: De oriunde... dar nu din oase de ortac căzut în explozii, greve sau mineriade... (Spre Sală.) Ați adunat toate luminile de pe chipuri... din suflete, și le-ați pus împreună?

VOCE DIN SALĂ: Adunat!

GOSPODINA, TATAIE, FATA și FEMEIA GONFLABILĂ: Și noi!

Mister și  Asistenta apar în ușa caravanei.

MISTER și ASISTENTA: Și noi!

CERȘETORUL (scoate capul din tomberon): Încotro să privesc, ca să zăresc Lumina, prietene?!

TÂNĂRUL (degetul-vector, spre vărful muntelui): Într-acolo! Toate luminile noastre... ale voastre... și ale tuturor ce vor să vină lângă noi... Dumnezeu le-a strâns într-un singur snop... pe care l-a risipit peste Munții noștri! Priviți: Munții noștri s-au învelit într-o lumină albă, strălucitoare... nu galben-mieroasă, cum e cea care se prelingea din morminte!

ASISTENTA: Așa e: munții sînt îmbrăcat în lumină! N-am văzut niciodată un peisaj mai feeric! Mulțumesc, guru, că m-ai adus într-un loc atât de minunat! Ce e acolo, sus, sub munții luminoși?

TÂNĂRUL: E Straja: Orașul de deasupra pămăntului. Întotdeauna Lumina vine de Sus: trebuie doar s-o așezăm în vărful Munților!

Din spatele Sălii, izbucnește lumina Crucii de pe Straja.

TÂNĂRUL: Vedeți? Nu mai trebuie să căutăm Fericirea... Lumina în adîncuri... printre oase și șobolani... nu mai e nevoie de cabluri și beculețe: Lumina vine întotdeauna de Sus... din Munți!  Va trebui doar să ne păzim Munții!

                                        ”Munților cu coama rară,                        

                                         Nu lăsați Straja să piară!”

TOATĂ SALA, TOATĂ SCENA... TOATĂ LUMEA: ”Dacă piere Straja voastră

                                                                                   Va pieri și Țara noastră!”

Tot cântecul...

 

                                                            CORTINA